Porumbelul mesager
De cateva clipe, durerile scazusera, parca, lumina i se parea iar albastra, soarele la locul lui, adica putin deasupra rasaritului, iar stalpii gardului de piatra, atatia cati ii stia, erau nemiscati. Lumea nu-i mai fugea pe dinaintea ochilor, morisca aceea care se invartea de-o vreme in capul ei se oprise. Dar numai pentru putin timp. Stia asta. Atata cat le trebuia muezinilor de la moscheea Aladza, aflata nu departe de casa ei, sa-si strige chemarea la rugaciunea de dimineata.
S-a asezat pe prag cu picioarele pe piatra rece de la intrare, si si-a desfacut feregeaua. N-avea de ce sa se teama c-ar fi vazut-o cineva cu obrazul descoperit. Era prea devreme inca si in curtea din spatele casei nu erau decat caprele, dornice sa iasa la pascut pe malul umbrit al Drinei, care curgea la doi pasi de poarta. Numai apele ei ii cunosc suferinta, si vecina Khadija, cu care a vorbit despre boala care-o seaca de puteri. Durerea de cap, ameteala si negura care i se lasa peste minte, o tin inlantuita de aproape trei ani. Bosniaca de religie musulmana, s-a rugat pentru sanatate la toate moscheile din Foca, ajungand mai departe, la Slatina si la Ustikolina, la cele mai vechi locuri de rugaciune musulmane din Bosnia, dar nu si-a gasit nicaieri pacea si linistea. Nu-i mai ramanea decat sa urce la Ostrog, la manastirea ortodoxa dintre nori, locul de care se vorbea peste tot ca ar fi plin de miracole si de puterea vindecatoare a unui mare sfant, care a trait acolo, ca un vultur, pe varful muntelui. Dar nu e usor sa iei o astfel de hotarare, caci sfantul acela s-a inchinat altui Dumnezeu, iar credinta ei era nestramutata, mostenita odata cu numele, din stirpea lui Admir Yusuf, cadiul din Foca. Numai ca in fata durerii si-n apropierea mortii frica nu mai cunoaste religie. Zlata s-a intarit in gand si a luat hotararea sa plece la Ostrog, cu Khadija, prietena ei, incercata si ea de multe amaraciuni. Soarele diminetii ajunsese sa incalzeasca piatra pe care-si tinea picioarele, atunci cand hotararea era deja luata, si cand, la cativa pasi de ea, s-a lasat in zbor lin un porumbel care purta in cioc o floare de tei. Poate era si acesta un semn ca gandul bun venise la timp.
Povestea bunicii Zeta
"Si bunica a ajuns pana la urma la Ostrog si s-a rugat la moastele Sfantului Vasilie aflate acolo", povesteste Mirela, o studenta draguta si binevoitoare, ghidul nostru din Bosnia, care ne-a insotit in satele din regiunea Romania, dar si pe strazile intortocheate din Sarajevo. "Bunica a plecat cu vecina ei, care suferea de depresie, caci a avut o viata tare neimplinita. Ajunse la destinatie, au urcat pe jos, de la piciorul muntelui pana sus, la manastire. Asta se intampla in anul 1961, cand drumul nu era amenajat si nu existau masini care sa urce cararile de piatra. Cel mult, in vremea aceea, puteai sa inchiriezi un magarus din satele de la poalele stancilor, care sa te duca in pas domol pana sus. Cand au ajuns in fata manastirii, in multimea de oameni au mai vazut si alti musulmani, si s-au mai linistit, cu gandul ca n-au gresit alegand sa se inchine si sa se roage intr-un loc de alta credinta decat a lor. De altfel, preotul ortodox care a iesit in curtea manastirii sa se roage impreuna cu credinciosii le-a zambit cu blandete, vazandu-le cu fetele acoperite, si le-a stropit si pe ele cu agheasma, tinuta intr-un vas de arama in care inmuia manunchiul de busuioc". Mirela mi-a povestit apoi ca cele doua femei si-au dezbracat hainele cu care fusesera imbracate si le-au dat preotului, care a rostit rugaciuni, cu voce murmurata, deasupra lor. Apoi le-a atins de sicriul in care erau moastele Sfantului Vasilie Ostroschi si le-a lasat peste noapte pe o stanca, in apropiere de usa bisericii, alaturi de alte haine si lucruri ale altor bolnavi, aduse de ei insisi ori de familie. Cele doua femei au ramas in noaptea aceea acolo, la manastire, sub teiul urias din curte.
"La multi ani dupa noaptea aceea", spune mai departe Mirela, "cand bunica isi amintea de drumul la Ostrog, inca mai era tulburata, si vocea ii tremura, in timp ce-mi povestea cum statea acolo, in fata manastirii, sub teiul inflorit. A fost mirata de stelele uriase care pareau agatate de crengile lui, si, mai ales, de lumina stravezie ce acoperea locul acela din varful stancilor si care parea aproape vie, insufletita, plutind deasupra hainelor lasate la intrarea in biserica. Mi-a mai spus ca a simtit, pana sa se faca dimineata, ca boala se indeparteaza de ea odata cu aburii si ceata care se ridicau si lasau in lumina varfurile de piatra. A disparut durerea si i s-a luminat si mintea, iar cand primele raze ale soarelui s-au oprit pe un stol urias de porumbei, si-a adus aminte de porumbelul ce i-a lasat in dar floarea de tei, in dimineata in care se hotarase sa ajunga la Ostrog. Si-n acel moment a stiut ca este salvata, ca s-a petrecut o minune cu ea, in locul acela care era plin de putere dumnezeiasca. S-au imbracat, ea si Khadija, cu hainele sfintite de preot si au pornit pe drumul de intoarcere catre casa. Boala bunicii mele a disparut, dar si suferinta sufleteasca a prietenei ei s-a stins. Poate ca nu va vine sa credeti, dar asa s-a intamplat", imi spune Mirela cu un zambet larg starnindu-mi dorinta sa ajung si eu in locul acela facator de minuni. Numai ca pana acolo mai este tare mult de mers si granite de trecut. Suntem in Bosnia, in Sarajevo, intr-o dimineata insorita de septembrie, iar manastirea Ostrog este tocmai in Muntenegru, in centrul tarii, dincolo de Niksic, cum cobori dinspre Muntii Durmitor, plini si astazi de stanile vlahilor bosniaci, catre Adriatica, marea cea albastra.
Drumul
Daca te uiti la manastire de jos, din drumul ce incepe in campia Bjelopavlic si trece prin satul Bogetic, ai crede ca e un cuib de vulturi sapat intr-un perete vertical, cenusiu, de piatra. Apoi manastirea dispare, caci treci printre palcuri de smochini, chiparosi si pini si printre tufe de leandrii infloriti. O mai vezi cand si cand, la cate un ocol al drumului, ca un far indepartat care vegheaza calea buna.
Drumul e ingust si urca uneori pieptis, alteori domol. Serpentinele taie scurt muntele. Pana la un loc mergem cu masina, apoi urcam pe carari batute de sirurile nesfarsite de pelerini care vin aici de sute de ani. Abia aici incepe adevaratul urcus, adevarata incercare la care esti dator atunci cand ajungi intr-un asemenea loc. Nu e usor sa te lupti cu muntele, in crucea amiezii, sub un soare arzator, fara o picatura de apa, fara un izvor la care sa te racoresti. Cu pauze si opriri, cu indemnuri venite de la colegii de drum, cu speranta ca dupa urmatoarea curba vom ajunge, in sfarsit, inaintam in sir indian, unul dupa altul, si cu cat ne apropiem, tacerea pune tot mai mult stapanire pe toti. Nu atat din cauza greutatii urcusului, a caldurii, a setei, ci pentru ca suntem cuceriti cu totul de puterea locului si de maretia peisajului care creste in spatele nostru, de haul care se deschide la picioarele noastre, pana la linia indepartata a orizontului. Gandul ca cineva a ales drept loc de rugaciune si vietuire un cerdac sapat in munte, la o inaltime impresionanta, un balcon iesit cativa metri doar din coasta stancii, fata in fata cu asemenea priveliste, este coplesitor. Te striveste imensitatea ce se deschide ca un ecran urias si cauti ajutoare in jurul tau, in lucruri marunte, apropiate. Ai ajuns, in sfarsit, fara suflare, pe platoul ingust din fata manastirii si privirea ti se odihneste mai intai pe cateva fire de iarba crescute semet din stanca goala, si-abia apoi se muta pe fatada vopsita in alb. Numai si pentru ca ai ajuns pana aici simti ca esti binecuvantat.
Viata Sfantului Vasilie
Manastirea Ostrog este un loc deosebit, pentru ca acolo a trait un sfant. Si el si-a ales sa traiasca acolo pentru ca locul acela i-a spus ceva mai mult decat altele. In locul acela i-a placut si lui Dumnezeu sa coboare mai des la rugaciunile lui. Omul a sfintit locul si acesta i-a dat putere. Nu se pot rupe unul de altul, de aceea istoria manastirii este, de fapt, povestea vietii acestui om care prin rugaciune si viata neintinata, prin minuni si fapte, a ajuns sfant. Prin generozitate si daruire, prin ajutor si mila fata de ceilalti.
Se spune ca Sfantul Vasilie de la Ostrog s-a nascut in Hertegovina, in satul Mrkonjic, din regiunea Popov, la data de 28 decembrie 1610, intr-o familie evlavioasa, in care a deprins primele rugaciuni. Numele sau de botez a fost Stoian. Inca din frageda pruncie a fost atras de viata crestina si de iubirea pentru Dumnezeu si, pentru a-l scoate de sub influente nefaste, parintii lui l-au dus de mic la manastirea Zavala. Acolo a studiat sub indrumarea unor dascali intelepti, desavarsindu-si calitatile, si a fost mai tarziu calugarit la manastirea Tvrdos din orasul Trebinje, primind numele de monah Vasilie. De-acolo a calatorit in multe locuri insemnate ale ortodoxiei. A fost la marile manastiri din Rusia, a ajuns la Locurile Sfinte din Israel, a vizitat toate manastirile din tara sa. A fost apreciat pentru misionarismul sau si pentru ajutoarele pe care le dadea oricui avea nevoie si, inainte de a implini treizeci de ani, a fost facut episcop, ca o incununare a vietii pe care o ducea. A devenit in scurt timp un lider spiritual al sarbilor care luptau pentru libertate, fiind in acelasi timp un aprig aparator al ortodoxiei, pentru ca s-a opus din toate puterile incercarilor papale de a se extinde spre rasarit, dar si turcilor, care cucerisera aproape toata peninsula Balcanica. Pentru oamenii de rand avea intotdeauna o rugaciune potrivita, o vorba buna, un leac menit sa vindece atat trupul cat si sufletul. Monahul Vasilie se retragea des in singuratate, se ruga si cauta sa duca o viata cat mai plina de impacare cu cei din jurul lui. Ca sa-si gaseasca linistea, scarbit de neintelegerile cu conducatorii Bisericii de atunci, care doreau o apropiere de catolicism, s-a retras la Ostrog, unde a fost numit staret, in 1651. Unele legende povestesc ca el l-a intalnit acolo pe un batran foarte credincios, Isaia, si ca din pestera locuita de acesta a facut prima biserica de pe muntele Ostrog. Visul inaltarii unei manastiri pe varfurile semete ale muntelui a inceput in chilia parintelui Isaia, care a fost urmat cu mare ardoare de catre Sfantul Vasilie, care nu s-a dat inapoi de la a cara cu spinarea piatra si lemne, pentru zidirea celor trei pesteri aflate pe munte. Astazi exista o manastire numita Vovidenia, cu cateva sute de metri mai jos decat chilia in care sunt moastele Sfantului Vasilie. In aceasta manastire se tin slujbele ortodoxe obisnuite. Pe platoul din varful muntelui sunt doar trei capele mici, sapate in stanca, pe locul fostelor pesteri, si cateva incaperi in care pot fi gazduiti cativa pelerini. In capela minuscula in care este adapostit sicriul Sfantului, se tin slujbe doar la marile sarbatori din an si in zilele aniversare ale nasterii si mortii sale. Sfantul a murit in ziua de 29 aprilie, 1671, in camera sa din manastirea Ostrog. Se spune ca o lumina stranie a acoperit locul in ziua in care sufletul sau s-a ridicat la ceruri. A fost inmormantat la manastirea Vovidenia. Dar la sapte ani de la moarte, a aparut in visul staretului de atunci, si i-a cerut sa-i fie dezgropat trupul. Rugamintea din vis nu a fost crezuta decat atunci cand s-a repetat de trei ori la rand, lasand urme de arsura pe fruntea staretului. Dupa sapte zile de slujbe si rugaciuni, trupul Sfantului a fost dezgropat si a fost gasit intact. A fost dus la manastirea de sus, de pe stanci, unde se gaseste si astazi, si unde este cautat de multimi uriase de pelerini, indiferent de religie.
Minuni si miracole
Despre Sfantul Vasilie de la Ostrog se spune ca avea darul de a vindeca bolile trupului si ale sufletului inca din tinerete, datorita vietii curate pe care a dus-o si a credintei nestramutate, implinita in rugaciuni indelungate. In jurul lui s-au creat povesti si legende, pe care oamenii veniti acum la manastire si le spun unii altora. Intr-una din ele se spune ca in plina iarna sfantul a mancat o para si ca aruncand o samanta din ea pe stancile de la poalele manastirii, a doua zi, in locul acela era crescut un par urias, pe jumatate incarcat de flori, pe cealalta jumatate plin de poame coapte. Altadata, sfantul a avut nevoie de patrunjel, pentru a prepara un leac care sa-l ajute pe un bolnav, dar de unde sa-l ia, acolo in varful stancilor? A pus cateva seminte pe o stanca si a doua zi a avut o tufa intreaga, crescuta peste noapte, fara apa si fara soare. Era destul sa se uite la un om si stia nu numai bolile de care sufera, ci si viata pe care o va avea. Unui puternic al zilei i-a spus ca nevasta lui nu va putea face copii, daca el nu se va indrepta si nu va duce o viata de crestin adevarat. Si asa s-a intamplat.
Minunile au continuat si dupa moartea Sfantului si continua si azi, umpland lumea de mirare si smerenie. Leaganul in care era un copilas s-a rostogolit peste balustrada gardului manastirii, a cazut in gol cateva sute de metri si s-a spart in mii de bucatele, dar copilasul n-a patit nimic, ca si cum cineva l-ar fi tinut in brate, pana cand a ajuns jos, la baza muntelui. Prin anii saptezeci, unui senator american bolnav i s-a aratat in vis manastirea alba din varful muntelui, in fata careia un om ii spunea ca numai acolo se va vindeca de boala grava pe care o avea. N-a stiut sa descifreze visul, dar peste cativa ani, in timpul unei vizite oficiale in strainatate, a vazut imaginea manastirii din vis pe o carte postala. A intrebat, a aflat despre Ostrog, a urcat la manastire si a scapat de suferintele care l-au macinat ani de zile. Dincolo de aceste intamplari reale sau doar legende, despre puterea moastelor Sfantului Vasilie de la Ostrog, stau marturie sutele de mii de pelerini care urca muntele pana la manastire, in speranta vindecarii. Stau marturie oameni vindecati care au lasat in pragul manastirii carjele cu care au umblat ani de zile, altii care au revenit pentru multumire, cu donatii pentru nevoiasi, unii care au scapat de dureri si suferinte trupesti si sufletesti, inca inainte sa se intoarca acasa din pelerinaj, si altii care s-au rugat pentru bolnavi ce nu mai puteau fi deplasati, dar ii gaseau sanatosi la venirea de la Ostrog. Toti acestia, dar si aceia care nu puteau ajunge pana la manastire, au rostit cel putin o data Rugaciunea Sfantului Vasilie Ostroschi:
Sfinte Vasilie, mare pastrator al legilor lui Hristos, ajuta-i pe toti asa cum ma ajuti si pe mine. Aparator al Ortodoxiei, apara-ne si pe noi, care iti urmam credinta si iti stam alaturi. Mare pastrator al lui Hristos, roaga-te Lui pentru tot poporul tau si pentru mine, nevrednicul. Mare luptator si conducator de la Ostrog, apara-ne de cele vazute si de cele nevazute. Ridicat din pamantul Serbiei, ca sa fii lumina in fata lui Dumnezeu, fii si lumina noastra si lumineaza-ne calea, facand intunericul sa dispara. Cu rugaciuni si lacrimi ai incalzit stancile reci de la Ostrog; rugamu-ne, incalzeste si inimile noastre cu Duhul lui Dumnezeu, ca sa putem fi izbaviti. Din toate colturile lumii au venit la mormantul tau cei slabi si cei bolnavi, iar tu i-ai ajutat, ai indepartat demonii de la ei si le-ai vindecat sufletele si trupurile. Te rugam sa nu incetezi a-i ajuta pe cei botezati si pe cei nebotezati, pe toata lumea, ca si pe mine, nevrednicul. Tu ai adus pacea intre fratii dezbinati, rugamu-ne fii aducator de pace mereu, ajuta-i pe cei certati, fa-i fericiti pe cei amarati si tristi, potoleste-i pe cei incapatanati, vindeca-i pe cei bolnavi. Sfinte Vasilie, infaptuitor de miracole, asculta-ne pe noi, care venim la tine ca la un parinte si ne rugam tie, in numele lui Iisus Hristos. Amin!
Pelerinaj modern
Esti acum in coloana celor care asteapta sa intre in capela ce adaposteste trupul Sfantului. Se inainteaza greu. Cand in sfarsit ajungi langa peretele de piatra, esti bucuros ca poti sa stai cateva minute in umbra lui. Cat tine zidul, in orice coltisor, acolo unde pietrele nu se imbina perfect, sau acolo unde a sarit o bucata din piatra, acolo unde este cat de cat un loc gol, o crapatura, sunt adapostite sute de biletele pe care pelerinii si-au trecut dorintele, in toate limbile pamantului, pe care sfantul sa le indeplineasca. Din cauza acelor ravase de suferinta si de speranta, zidul acela pare viu si nu indraznesti sa te sprijini de el. Rabzi si mergi mai departe, inaintand cu cativa pasi, in urma celor care, ca si tine, asteapta. Calea se ingusteaza, trece pe sub o arcada si printr-o poarta de piatra, mai ai de urcat cateva zeci de trepte si abia apoi ajungi in fata usii de la intrarea in capela. Spatiul e atat de mic, incat trebuie sa te apleci ca sa poti patrunde in chilia in care de-abia incap doi oameni si un calugar care-i binecuvanteaza pe cei care intra. Asa ajungi, in sfarsit, in fata sicriului in care se afla moastele Sfantului Vasilie vindecatorul. Apuci sa te rogi in graba, in doua trei vorbe. Ai doar cateva clipe la dispozitie, caci alti pelerini te asteapta la usa, sa iesi, ca sa poata ei intra. Pana sa iesi in lumina plina de afara, mai apuci sa vezi chipurile hieratice ale sfintilor pictati pe peretii pesterii capela si-ti dai seama ca n-ai dus la capat rugaciunea. Ca ai mai fi avut multe sa spui. Ca ai fost grabit si ca te-ai simtit impins de la spate de nerabdarea celorlalti care asteptau.
Te-asezi pe o banca din fata manastirii si abia atunci te cuprinde linistea, impacarea si gandul ca, dintr-o data, te-ai putea rupe de lumea lasata in vale si ai putea trai in numele unei sperante. Dar ca sa intelegi asta, a trebuit sa ajungi pana aici, la aceasta manastire dintre nori. Nu te mai grabeste nimeni acum. Acolo sus, in fata manastirii, ai timp sa te rogi in voie, departe de lumea dezlantuita din vale, sa-ti rostesti in gand dorintele. S-au linistit si bataile inimii, nu-ti mai tremura vocea daca vrei sa vorbesti. Inca nu stii cum se va incheia drumul acesta, cate dintre nelinistile tale se vor sfarsi, cate vise se vor implini, cat si cum se va schimba viata ta de acum inainte, dar esti multumit ca ai ajuns acolo, impreuna cu prietenii tai buni, te simti implinit si esti, dintr-o data, de-a dreptul fericit, cand vezi ca pe creanga teiului din fata manastirii s-a asezat in zbor lin un porumbel.