La Darmanesti, intr-o toamna

Iulian Ignat
Ar fi o mare greseala sa credem ca toti tiganii sunt niste "ticalositi". Si intre ei exista oameni si oameni, in majoritatea frumosi, saraci, si mai ales plini de viata. Cateva secvente dintr-o calatorie fugara la Darmanesti-Bacau

Inaintam prin praf in mijlocul unui vartej format din puradei jerpeliti sau goi pusca, batrani cu priviri rugatoare, tiganci tinere si curate, care chiuie si rad imbracate in fuste si bluze de culori deschise, cu pletele impletite iesind de sub basmale, catei si gaini care ne zboara in drum. Facem un tur al ulitelor inguste, desfundate, ce alcatuiesc cartierul Valea Uzului din comuna Darmanesti (Bacau), dar am putea fi la fel de bine in tinutul vrajitorului din Oz, atat de departe pare fata de lumea din care venim. O fetita cu cozi blonzii ne iese in drum. Nu poarta decat un colier la gat, nimic altceva. "Parintii ei au murit", explica cineva, "au luat-o niste vecini in grija". Copilul nu intelege, rade si ochii negri ii sclipesc. Intr-o curte, cateva tiganci tinere fac zarva in jurul unui ceaun urias, asteptand vesele sa fiarba carnea. Ne invita inauntru. Peste drum, intr-o casa darapanata, in locul ferestrelor stau copii cu priviri lungite. "Ne filmezi, ne dai la Lanterna Unu?", se baga o tiganca in vorba. "Da si mie, da si mie", corul baietilor care te trag de maneca nu a incetat o clipa, de cand am pornit pe ulite. Ochi uluiti ne privesc de dupa uluci, unii ies si se alatura liotei. Fetitele stau cuminti deoparte. Una din ele, cu parul negru, desfacut, are o mata desenata pe tricou. Ai putea sa juri ca sunt surori, au aceiasi ochi mari, aceeasi privire tristuta si inocenta.

Agripina cu un dinte alb

Suntem un grup de ziaristi invitati de proiectul S.P.E.R. (Stop Prejudecatilor despre Etnia Roma), sa vada un strop din viata acestora, in mai multe comunitati din zona Bacaului. Inteleg ca adesea sunt victimele unor prejudecati. Aceasta deplasare mi-a intarit convingerea ca este o absurditate sa generalizezi, sa bagi toti oamenii de o anumita etnie, culoare etc, in aceeasi oala, cand suntem cu totii atat de diferiti.
In satul Plopu, intr-un cartier reconstruit dupa inundatii, o fetita spala intr-un lighean niste rufe imaginare. "La fel facea si anul trecut", imi spune cineva, "este singura ei joaca, altceva nu stie". Dupa inundatii, cand casele le-au fost distruse de ape, tiganii din sat au fost cazati intr-o sala rece, cu geamuri sparte, in care dormeau pe jos. Fetita a facut meningita si nu si-a mai revenit. Ceilalti copii din Plopu trag cu arcurile in aer, se joaca pe tapsan de-a calul, unul alearga in fata, iar ceilalti il mana din spate... Sunt saraci si amarati, dar spun "multumesc" daca primesc o bomboana, iar daca vrei sa le mai dai una iti zic sfios "Nu, ca am mai primit". Diferentele nu ies la iveala doar intre comunitati sau sate. In Valea Uzului, in aceeasi curte sunt adunate cateva case din lemn, pe locul in care inainte erau ridicate corturile. Cateva neveste tinere, cu fuste sclipitoare si bluze albe, rad cu mainile la gura, se distreaza copios, se lauda cu bebelusii lor, ne roaga sa le facem poze, ne cheama in case. Separata de ele, intr-un colt al curtii, o femeie cu trasaturi frumoase, dar privire innegurata, spune printre dinti: "Daca-mi faci poza, te iau la pietre. Da-mi zece mii". Un tigan batran, cu fata rosie ca un morcov si mustata alba, canta o litanie lunga, incredibil de trista. E despre deportare. O femeie de o varsta respectabila simte ca nu este in centrul atentiei si striga: "Vrei poza, ia de aici si fa poza" si isi ridica brusc camasa, lasand sa i se vada sanii goi. "A, nu, nu-i frumos, nu se face asa, cruscro", spune mahnita o femeie voinica, imbracata toata in rosu, cu o fata ca o luna plina, pocnind de sanatate. De cand s-a pocait vede altfel lucrurile. Ne asezam la vorba pe niste trepte de lemn. Ea rade din toata inima, ii place sa povesteasca. Mai are in gura un singur dinte alb, in fata sus, chiar pe mijloc. Restul sunt cu totii auriti. Barbatul ei e de aici, ea s-a nascut departe, intr-un sat pe langa Bistrita Nasaud. "Am venit cu parintii, pe la 4-5 ani aici, in tiganie, ca-i mai mare tiganie aici ca la noi. In Salva, satul in care m-am nascut, erau tigani mai romanizati si nu ne mai lasau sa stam cu corturili. Da' era bine si cu corturili. Aveam parinti gospodari, avea cai, avea salbe, lucra la cazane fel de fel. igancile umblau cu bidinelele pe la romance, sa le varuiasca casile, umblau cu galetile, cu cazanele, "iei un cazan, doamna, iei ceva, uite, imi dai fasole, cartofi". Si cand am venit aici, acu' 45 de ani, tot la cort am stat, eu eram vrednica, aduceam de mancare si mama gatea... Mai veneau romancile la noi sa le facem de deochi, farmece, si le faceam, stiam de la alea mai batrane. Luam gaini, luam covoare, orisice, dar intr-adevar, ce iesea de pe mana mea reusea."

- Cum va cheama?, intreb.

- Pa mine? Ha, ha, ha. Pa certificat am doua nume, si Agripina, si Silvia. Parintii mei erau Badea si Silvia, am fost zece frati, eu am facut opt copii si treispatru de nepoti.

- Doamne sfinte! Si stiti pe toti cum ii cheama?

- Ha, ha! Ii am pe Maria, pe Cimbru, pe Grafila, pe Ileana, pe a lu' Tarzanu. Mai intai il invat pe copil tiganeste, dupa aia in limba romaneste, ca sa stie, ca-l trimit la magazin sa ia o paine, ceva. Prima data cere "manro", pe tiganeste, si femeia de la magazin ii da, pana sa-nvata baietii. Dimineata la sapte ii ducem da mana la scoala. Stau tiganii si iau de pe tabla tot si canta poezii frumoase. Si io am fost la scoala, era frumos. Ne punea o serie, tiganii, in fata, si romanii dupa aia, si luam si noi dupa tabla ce faceau ei acolo. Da' de jucat ne jucam la gramada, romani si tigani, imi placea de romani, acolo am invatat romaneste. Am fost la scoala pana la zece ani jumate, am fujit ca mi-au taiat paru', aveam paru' lung, lung, le-am zis nu mi-l taiati, ca asa e frumos, sa fie mare, dar profesoru' l-a taiat, eu eram mititica si am zis gata, a doua oara nu mai viu!

- Mai pastrati obiceiuri vechi, din batrani?

- Nu prea, doar asta cu maritatu' devreme, la 13-14 ani. Eu la paispe ani m-am maritat, tata meu si tata lui s-a inteles, a aranjat nunta, ca mama mea si mama lui era pretine, era oameni d-astia buni, care nu se cearta, nu se bat, nu fac rele d-astea. La noi, baietii se casatoreste mai tarziu, da' fetele imediat. Eu aveam paispe, el douazecisisase, era barbat frumos, mi-a placut de la inceput de el. N-aveam frica, nu stiam eu ce se-ntampla. Astea de acu', de la paispe ani, stiu tot, tot ce-i pe pamantul asta. Acu' e altfel, daca ii place unui baiat de o fata ii zice maica-si "mama, mie nu-mi iei alta fata, pe asta o vreau" si daca se-nteleg parintii, face nunta, e unu' mai sarac, mai da alalalt de la el. Nu se inteleg, se despart si ii da inapoi o moneda-doua de aur, de ce sa se certe?

- La dumneavoastra la nunta cum a fost?

- Eu am facut nunta in alt sat, la Joseni. A venit lautari si-am dansat si-am jucat. Am avut o soacra de nota zece, Mandita o chema, de la ea am invatat sa gatesc. Facea mamaliga intr-o cratita d-aia de arama, opt kile avea mamaliga, douaj' de insi mancau din ea. Mai intai dadea la copiii mici, dupa aia la pretini, era o femeie vrednica si darnica.

- Cand se imbolnavea cineva, cu ce-l vindecati, cu medicamente sau aveati leacuri, descantece?

- Stii ce faceam mai demult, cand nu era spitaluri? Rachiu! Rachiu fert si vin mestecat cu ulei. Trajeam peste gat, si in trei patru zile, gata cu toate alea, cu boala. Mai puneam spirt medicinal, otat, trajeam o frectie buna si trecea toata boala. Care era bolnav mai greu sau era deochiat, faceam de deochi rapid, "sa treaca boala, sa treaca raul", faceam descantec de noua ori si trecea deochiul.

- Va e dor de sot cand pleaca cu cortul?

- Da' cum sa nu-mi fie dor, dragu' meu, vai de mine. Dar e plecat doar de patru zile, pe la Brusturoasa, cu marfa. Ne-nteliejem bine, nu ne spunem cuvinte urate. Cum te porti cu el, asa il ai, cum il iei, asa te ia si el pe tine. Esti bun cu el, e si el bun cu tine. Mi-a fost mai tare dor de el cand a fost la Constanta, a stat 2-3 luni la treaba, la saci, incarcatura si descarcatura.
Un barbat tanar se baga in vorba si aminteste cand a vrut sotul ei sa plece in strainatate. "A facut ea niste cantece de-alea tiganesti de s-a intors imediat inapoi". Asta acum vreo 15 ani. Agripina se uita in sus la el si da din cap. "Negru' asta", imi zice cu un oftat, "e jinerile meu... si nu vrea sa se pocaieste".
Spre scoala
Timisoara sta si asteapta la marginea drumului, in varful unui sant inverzit, cu ghiozdanul cel rosu la picioare. Pe partea cealalta a drumului, barbatii isi spun pasurile ziaristilor. Dupa inundatii au fost mutati intr-un cartier de case noi, pe varful unui deal, unde iarna nu urca nici ambulanta, nici caldura. Invatatoarele duceau in rucsace cornul si laptele copiilor. Au stat cateva luni si au plecat cu totii, dar nici aici, in Stefan cel Mare, nu au apa sau electricitate, desi stalpii cei mari trec pe langa casele lor. Timisoara este o fetita care merge la scoala imbracata curat, cu o fusta alba. Are doua codite blonde, iesind din batic. Toate femeile din sat poarta salbe cu bani mari, rotunzi si auriti, la gat. Timisoara mai are de asteptat pana atunci, deocamdata nu are decat niste cercei lungi, prinsi in codite. Mi se pare ciudat sa intreb o fata de 12-13 ani cum a fost la nunta ei, dar zice ca a iesit frumos, au fost lautari, s-a dansat, au venit si colegii romani de la scoala. Sunt prieteni si nu fac diferente intre ei atunci cand se joaca. Fetele merg la scoala pana ce raman insarcinate. Se spune ca obiceiul de a-si marita fetele atat de devreme ar fi un mijloc de aparare al comunitatii, de pe vremea cand boierul oferea pentru o noapte, oricarui musafir de la conac, o tigancusa virgina. Dar vremurile astea au trecut demult. Marioara, o colega de-a ei de aceeasi varsta, la fel de maritata, ma intreaba: "Da' tu de ce-ai venit aici?". "Ca sa ne puna lumina", spune, fara umbra de indoiala in ochii verzi, Timisoara. Autobuzul scolar, rosu, cu botul prelung, ca in filmele americane, opreste in dreptul nostru si usa se deschide. Timisoara isi salta rucsacul pe umeri, ne luam la revedere si se aseaza alaturi de ceilalti copii, romani sau tigani, la fel de frumosi, pentru o noua zi de scoala. Usa se inchide si autobuzul devine din ce in ce mai mic, un punct rosu pe fundalul verde al dealurilor de peste vale.

Fotografiile autorului