Parintele Teofil a trecut la cele vesnice, dupa cateva luni de suferinta, petrecute la Spitalul Clujana, din Cluj-Napoca. Inima i-a cedat, dupa o viata in care a tot daruit-o aproapelui. Dar pana in ultima clipa, marele duhovnic a fost senin. Si-a trait sfarsitul pamantesc nu numai cu demnitate, ci si cu umor. Parintele Sabin Voda, unul dintre fiii sai duhovnicesti, povesteste ca parintele Teofil i-a spus intr-o ultima intalnire: "Cred ca n-o sa ne mai vedem in viata asta. Dar asa-i ca o fost fain?".
Nascut pe 3 martie 1929 (la Toparcea - Sibiu), ca primul nascut intr-o familie cu patru copii, a ramas de mic fara vedere trupeasca. Insa toata viata a avut o nemaipomenita vedere duhovniceasca, asa cum dau marturie toti cei care l-au cunoscut. De aceea a si fost hirotonit preot, in 1960, de catre mitropolitul de atunci al Ardealului, Nicolae Colan. Un orb sa fie preot? Asta e minunea lui Dumnezeu, pentru ca preotul are slujiri pe care nu le poate face daca nu vede.
A fost unul dintre cei mai luminosi si mai invatati calugari ai nostri, duhovnic aspru cu pacatul, dar mereu bland cu pacatosul, plin de harul pacii si al bucuriei. Chiar si mustrarile si le invaluia in bunatate, pentru a nu rani. A fost unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericesti, publicand peste 30 de carti, si un neobosit conferentiar - dintre marii duhovnici, a fost cel care a mers cel mai mult prin tara, pentru a le vorbi tinerilor despre cele mai diverse probleme legate de credinta noastra, de la Filocalie si Rugaciunea Inimii, pana la slujbele Bisericii si importanta unor personalitati ortodoxe, ca parintele Arsenie Boca.
In februarie, anul acesta, l-am intalnit ultima oara, pentru un interviu pe care l-am publicat in "Formula AS". M-a primit parca mai calduros ca alta data si am stat de vorba indelung. Era vesel si transmitea o stare de bine. N-as mai fi plecat din chilia sa. Mi-a spus atunci, printre altele: "Eu sunt sigur ca merg in Rai. Cineva poate sa spuna ca sunt mandru. Dar nu pentru faptele mele cred ca merg in Rai, ci pentru bunatatea lui Dumnezeu. Nu se poate sa fi facut Dumnezeu Raiul ca sa-l tina gol. Trebuie sa ne potrivim cu Raiul, sa ne placa in Rai si sa ne silim sa-l castigam, si-l vom castiga".
M-a imbratisat si binecuvantat la plecare si m-a condus pana in usa chiliei, unde a stat, ca si cum m-ar fi urmarit cu privirea, pana nu s-au mai auzit pasii mei in zapada proaspata.
La inmormantarea parintelui Teofil au venit, sambata, 31 octombrie, peste patru mii de crestini, 250 de preoti si zece ierarhi. Parintele nu a lasat pe nimeni sa-l jeleasca, pentru ca intalnirea cu Dumnezeu e bucurie. Si toti cei care au mers sa-si ia ramas bun de la parintele Teofil au simtit ca se despart vremelnic de un prieten drag, nu cu tristete, ci cu emotia pe care ti-o da asteptarea reintalnirii. "Am fost la catafalcul parintelui Teofil, vineri seara, si i-am sarutat mana, care era moale si calda, ca a unui om viu. Va vine sa credeti sau nu, asta e purul adevar. Parintele transmitea veselie in jur. Langa sicriu, in loc sa ma cutremur in fata mortii, ma bucuram si imi venea sa-l trezesc pe parintele ca sa-mi povesteasca despre Rai. Nu am vazut pe nimeni sa boceasca. Inmormantarea a fost solemna, dar nu trista. Ne-am castigat un Sfant si nu e putin lucru", spune Iulian Capsali, regizor si realizator la televiziune. "Tot ce pot sa va spun, dupa ziua emotionanta de sambata, este ca expresivitatea fetei Parintelui Teofil adormit nu lasa pe nimeni sa planga. Oamenii aveau in priviri o mirare trista ca l-am pierdut si, totusi, o impacare. In rest, seninatatea aceea inscrisa pe fata Parintelui exprima o certitudine a tot ce propovaduise intrega sa viata. Parintele nu se cadea sa fie jelit. Toata lumea se simtea bine si ocrotita langa sfintia sa, chiar daca sufletul ii parasise trupul. In aer plutea acel indemn al sau: "Veniti de luati bucurie!"", a marturisit si d-na Corina Negreanu, sotia preotului Ciprian Negreanu din Cluj-Napoca.
Dumnezeu sa-l odihneasca in ceata dreptilor Sai!