Selectia Formula AS

Gheorghe Parusi, "Bariera Vergului sau Viata unui baiat de Bucuresti", memorialistica, Editura "Compania" (tel. 021/223.23.24), 286 pag.



Gheorghe Parusi ar fi un om cu o existenta deloc iesita din comun, un bucurestean care si-a aflat mereu locul "nu printre primii, dar nici printre ultimii", o persoana adaptabila si fara mari ambitii. Spun "ar fi", pentru ca aceasta mediocritate, asumata putin ostentativ, e contrazisa de infaptuirile lui exceptionale. E vorba despre doua volume ce-i poarta semnatura: "Cronica Bucurestilor, intocmita din document si sentiment" (2005) si "Cronologia Bucurestilor, 1459-1989. Zilele, faptele, oamenii Capitalei de-a lungul a 530 de ani" (2007), ambele aparute tot la Editura "Compania". Ceea ce il distinge pe Gheorghe Parusi de alti cunoscatori profesionistiai Capitalei - istorici, arhitecti, muzeografi etc. - este pasiunea gratuita a acestui "baiat de Bucuresti" pentru orasul pe ale carui strazi a hoinarit de-a lungul varstelor, asistand la transformarile lor uneori dureroase. Impatimitul plimbaret prin cartiere nu s-a multumit doar sa priveasca si uneori sa fotografieze, sa asculte istorii prin carciumi si sa urmareasca destine de oameni si case. Carturar de vocatie, ajuns dupa ocoluri didactice in provincie la Biblioteca Academiei (unde a lucrat la catalogare aproape trei decenii), el si-a extras, pentru propria curiozitate, din volumele si publicatiile care i-au trecut prin maini, informatii, citate, observatii, atat despre evenimentele majore, cat si despre viata cotidiana a Bucurestilor, pe parcursul a peste cinci secole. A adunat astfel, cu placere de colectionar, un material imens. Dupa pensionare, s-a decis sa nu tina aceasta comoara doar pentru sine si - banuiti cu ce rabdatoare munca? - s-a apucat de sistematizarea miilor de fise. Astfel au luat nastere cele doua carti - instrumente de lucru fiabile pentru studiosi, dar si instructive si placute ghiduri de calatorie in spatiu si timp prin Capitala. Bibliografia Bucurestilor sporeste an de an (unele edituri au chiar colectii tematice), dar cele doua volume semnate de Gheorghe Parusi raman unice prin complexitatea lor, prin pasiunea contagioasa dublata de acribia cu care au fost alcatuite si editate (de cate ori le rasfoiesc, in cautarea unei informatii sau doar de placere, simt aceeasi gratitudine si admiratie pentru autor si editor). Anul acesta d-l Gheorghe Parusi a implinit 70 de ani si a marcat cifra rotunda daruindu-ne propria poveste, in text si fotografii, impletita - cum altfel? - cu a cartierului in care a trait vreo 44 de ani, Bariera Vergului, la aceeasi adresa: strada Frunzei nr. 25, colt cu Agricultori. Daca avem rafturi intregi cu povesti ale doamnelor si domnilor din Bucuresti (inregistrate de Victoria Dragu Dimitriu, Zoltan Rosztas, sau datorate unor fermecatori memorialisti, precum Zoe Camarasescu, Paul Emil Miclescu, Gh. Jurgea-Negrilesti, Annie Bentoiu, Mihai Cantuniari s.a.), ineditul autobiografiei d-lui Parusi consta din faptul ca reconstituie, cu verva, umor si talent de povestas, viata mahalalei bucurestene, populata cu oameni veniti de la tara, mici meseriasi saraci, cu multi copii. Gheorghe Parusi s-a nascut intr-o asemenea familie, ultimul din cei patru copii ai unui cizmar de origine greaca si al unei gospodine din Fierbinti, care ocupau doua camarute cu chirie,intr-o curte lunga si ingusta, impartita cu alte sase familii. Povestile vecinilor din curte, de pe strada, din cartier, dar si interactiunile, dramele si bucuriile acestor oameni (mai mult sau mai putin) cumsecade sunt relatate de unul de-ai lor, dintr-un unghi de vedere pe care cineva din afara nu-l poate avea. Cultivarea intelectualului, lecturile, munca intr-un mediu carturaresc nu l-au alienat pe memorialist de natura lui primara, de baiat de viata din Bariera Vergului. Tovarasii de joaca, pozne si nastrusnicii din copilarie, mai tarziu de crailacuri, pahar si pokere i-au ramas toata viata prieteni. De baietii proveniti din acelasi mediu cu el si ajunsi soferi sau muncitori s-a simtit mai atasat decat de colegii de la liceul "Mihai Viteazul" sau de la Facultatea de Filologie. Firea prietenoasa, optimismul, obisnuinta timpurie cu greutatile l-au ajutat pe Gh. Parusi sa strabata chiar si anii cei mai urati ai comunismului pastrandu-si echilibrul interior. Caci mizeriilor materiale si morale le-a pus in contrabalans iubirea pentru semeni, pentru carte, pentru Bucuresti.