In anii 90, cand eram jurnalist de investigatie, am scormonit mult in zonele obscure in care disparuse flota Romaniei. Nu l-am acuzat niciodata pe Basescu, pentru ca, dupa parerea mea, nu existau dovezi. Doar am ridicat intrebari. Erau vremuri in care Romania trecea, in cazne, de la comunism catre o alta forma, stranie, de organizare politica. In mod oficial, nu mai exista nici comunism, nici servicii secrete comuniste, dar in spatele aparentelor democratice se instaura, deja, oligarhia, un amestec de fosti demnitari ai partidului, de fosti ofiteri ai securitatii, de oameni de afaceri mai mari sau mai mici, care, legati de aceste forte obscure, construiau deja imperiile financiare. Dupa modelul rusesc, toate valorile fostului stat comunist treceau in mainile acestei oligarhii. Finantele deveneau cheia puterii politice. Iliescu, figura emblematica si patronul acestor miscari, isi pastra blazonul de om sarac dar cinstit si bine intentionat, de aparator al poporului, in vreme ce emanatia revolutiei se articula in structuri de putere financiara si politica, ce depaseau granitele oricarui partid si ale oricarei ideologii.
Basescu m-a facut sa tresar atunci cand am avut impresia ca vrea, in mod sincer, sa schimbe ceva fundamental. Habar n-am daca a fost un calcul politic inteligent sau, pur si simplu, instinctul unui om care-si da seama ca cineva, in cele din urma, trebuie s-o faca. Daca a fost un calcul politic, jos palaria. Merita puterea, pentru ca a fost o strategie bazata pe adevar. Daca a fost un instinct, tot merita respect, pentru ca a pasit descult pe lama unei sabii, intre sinucidere si eroism. Iar daca a fost constient ca toate haitele de hiene ale oligarhiei politico-financiare il vor vrea mort, atunci e un om din cale afara de curajos.
Cu toate acestea, nu voiam sa votez. Imi spuneam ca nu ma intereseaza. Sila parea sa fie mai puternica decat opinia. Ceea ce m-a determinat a fost un afis ingrozitor, in care Geoana aparea sprijinit, la propriu, de cele mai sinistre figuri ale ultimilor 20 de ani: Iliescu, omul cu mainile patate de sange, Hrebenciuc, eminenta cenusie a reptilelor care au pus mana pe Romania, Vanghelie, arhetipul analfabet al derbedeului de cartier, agresiv, oportunist si demagog, si altii ca ei. Prinse intr-o bucla a istoriei, aceste creaturi ale unor vremuri teribile refuza sa plece. Zambetele lor sinistre si perverse din afisul cu pricina m-au facut sa ma gandesc la niste fosile preistorice, intepenite intr-un muzeu din care vor sa iasa cu ajutorul nostru. Asa cum Ceausescu nu intelegea roata istoriei si incerca sa mearga impotriva ei, tot asa, nici Iliescu si ceata lui nu par sa inteleaga ca apartin, pur si simplu, trecutului. Ca locul lor este, pentru eternitate, in vitrinele cu relicve ale epocii comuniste. Iar faptul ca Basescu a indraznit sa le opreasca reinvierea mi se pare un inceput de istorie.
Sunt dintre aceia carora nu le-a batut niciodata prea tare inima pentru presedintele Romaniei. Dar trebuie sa recunosc: merita respect si poate chiar mai mult.