Aurora Petan, director Editura Dacica
"Noi alegem ce viata vrem sa traim"
Sperante am intotdeauna, indiferent de situatie, atata timp cat stiu ca Cineva vegheaza de sus asupra noastra. Criza nu are cum sa blocheze tot. Ea se manifesta in plan economic, este o criza a banului, dar cu siguranta are un temei spiritual si un rol in trezirea noastra, indiferent ca blocajul acesta a fost orchestrat de niste mai-mari ai lumii sau e o simpla consecinta in mersul istoriei. Am ajuns - nu niste consumatori, ci de-a dreptul devoratori de materii si informatii inutile, ba chiar daunatoare, de produse si servicii de tot felul, care in nici un caz nu ne pot face viata mai implinita sau sufletul mai linistit. Ne distrugem, senini, lumea in care traim, biete marionete usor de manipulat prin mass-media si publicitate, in aparenta lipsiti de vointa si constiinta si incapabili sa actionam. Si iata, a venit criza. Oamenii or sa inceapa sa-si puna intrebari. Eu asa sper. Sa se framante, sa-si caute un sens al vietii. Nu ar fi trebuit sa fie nevoie de o criza mondiala ca sa ajungem aici, dar probabil mecanismele de inrobire a spiritului sunt atat de puternice, incat e nevoie sa fim zguduiti ca sa ne trezim.
Ca editor de carte de cultura, desi criza ne afecteaza financiar la fel ca pe toata lumea, nu ma tem pentru soarta Editurii Dacica. Deocamdata, ne este bine. Daca va fi sa prospere, editura va prospera. Daca nu, inseamna ca misiunea ei s-a incheiat si e vremea pentru altceva. Dar am sperante ca oamenii se vor intoarce tot mai mult spre radacinile lor si vor incerca sa-si recupereze istoria. Nu am gandit niciodata aceasta editura ca pe o afacere, ci ca pe un gest necesar celor care erau in cautare de informatii despre trecutul lor. In ultimii ani s-a publicat enorm de multa maculatura si exista un numar foarte mare de edituri. Criza va face probabil o selectie. Nevoile oamenilor se vor cerne si vor ramane pe piata doar cartile de care cititorii au cu adevarat nevoie. Iar cartile noastre speram sa fie printre ele. Am cunoscut intr-o zi un tanar cercetator de sorginte momarlana, care, dupa ce a studiat cate in luna si in stele, si-a dat seama ca singurul mod de a nu lasa traditia sa moara este sa o practice el insusi. Si a renuntat la tot si s-a intors la oi. Azi mi-a trimis cateva fotografii din transhumanta, din acea lume straveche, nespus de aproape de Dumnezeu, din acea Romanie eterna, pe care o abandonam si o tradam in fiecare zi: o turma de oi pe un deal, in asfintit, formand un incredibil sanctuar circular, Retezatul in zarea incetosata, crucea de piatra din hotarul unui sat... Ce puteam sa-i raspund? "Hei, e criza! Si tie-ti arde de fotografii cu oi breze si asfintituri ireale!?" Mi-am dat atunci seama ca noi alegem ce viata vrem sa traim, dar suntem prea comozi, prea fricosi, deci prea lipsiti de credinta ca sa schimbam ceva. Fiecare dintre noi are solutia pentru propria lui viata, dar cu totii asteptam sa se intample ceva din afara, pentru ca viata noastra sa se schimbe. Asadar, unde e criza de fapt? Criza este in modul nostru de a trai si de a vedea lumea, in felul nostru de a ne raporta la Dumnezeu. Ca sa raspund pe scurt: nu, criza nu blocheaza tot; daca 2010 va fi un an de blocaj material, atunci ar trebui sa fie unul de deblocaj spiritual. E o sansa pe care n-ar trebui sa o ratam.
CORINA CHIRIAC, cantareata
"Incapatanare! Acesta e cuvantul care trebuie sa ne fie lozinca in viitor"
Eu sunt un om optimist. Ma consider un supravietuitor si un luptator in fata adversitatii, de aceea vreau sa am sperante ca ne vom descurca si in 2010, asa cum ne-am descurcat in 1973, cand Ceausescu a dezlegat revolutia culturala romaneasca, asa cum ne-am descurcat si in '83, cand au inceput foametea, frigul si teroarea maxima a comunismului. Vreau sa cred ca ne vom descurca toti la un loc, ca popor, ca natiune, ca oameni, ca cetateni, indiferent de profesie. Vreau sa cred ca ne vom incapatana sa trecem cu optimism peste nevoi, recesiuni si alte neajunsuri. Doamne ajuta, sa nu avem necazuri mai mari, vreo calamitate naturala in fata careia am fi cu adevarat neputinciosi. In fata unei crize nu ar trebui sa fim. Incapatanarea, acesta e cuvantul care trebuie sa ne fie lozinca in viitor: trebuie sa ne incapatanam sa supravietuim. E simplu sa lasi bratele in jos si sa te prabusesti de disperare. Cu totii avem astfel de momente, dar exista mereu o cale. Americanii zic asa: "Where's a will, there's a way" (unde exista vointa, exista si un drum), iar din punctul acesta de vedere, avem de invatat de la americani. Ne incapatanam sa gasim o cale, fie ea si ocolita, dar cumva vom invinge, daca suntem determinati sa o facem. Asadar, eu raman intre cei care cred cu incapatanare ca va fi bine sau, cel putin, nu va fi mai rau. Ma intrebi de domeniul meu, de arta, de muzica... Aici e mai usor, pentru ca in astfel de momente grele oamenii s-au intors mereu la cultura. Arta este in astfel de momente un refugiu; un spectacol poate fi cel mai bun medicament pentru o minte ingandurata. Vreau sa cred ca va fi inca o data nevoie de noi, artistii, ca sa descretim niste frunti. E important, si vreau sa le spun asta colegilor mei mai tineri, care poate inca nu au trecut prin asa ceva: e important sa oferi cat mai mult in clipele grele, pentru ca asa te incarci si tu de bine si bucurie. Parintele Nicolae Steinhardt spunea: "daruind vei dobandi", poate chiar aceasta sa fie solutia iesirii din criza!
Marius Chivu, scriitor
"De ce ne-ar fi frica de ceva cu care ne-am obisnuit, deja, sa traim?"
Ce este insasi viata noastra, daca nu o succesiune de crize?! Dintii de lapte, pubertatea, femeile, barbatii, casatoria, creditele, copiii (apoi dintii lor de lapte, pubertatea lor etc.), criza varstei mijlocii, chelia, prostata, reumatismul, Viagra, Alzheimer... Pana in acest moment, exista nume pentru nu mai putin de 200 de frici omenesti ordonate alfabetic, de la acluofobie (frica de intuneric), la zoofobie (frica de animale). Iar asta, doar la nivel oficial. Clubing, jobbing, jogging, bloging, lifting, shopping, malling - toate astea nu sunt si ele, mai mult sau mai putin, simptome ale unei crize sau alteia?! Cand deschizi televizorul, afli instantaneu cat de "periculoasa" este viata: alcool, sare, zahar si grasimi, viteza, poluare, discriminare, somaj, politicieni, stirile de la ora 5 etc. Asadar, de ce ne-ar fi frica de ceva cu care ne-am obisnuit deja sa traim!? Criza (aceasta sau urmatoarea, oricare ar fi) nu blocheaza niciodata nimic, iar sperantele noastre pentru anul viitor raman mereu intacte. Sper sa invatam sa ne facem griji mai putin si sa ne facem mai mult timp pentru placerile noastre, mai mari sau mai mici, mai mult sau mai putin gratuite. Sper ca ne vom petrece mai mult timp cu familia, ca vom asculta mai multa muzica, ca vom citi mai mult decat anul trecut si ca vom privi mai putin la televizor, ca vom merge mai des la tara, in natura, si, in general, ca vom invata sa traim simplu, sanatos, placut alaturi de cei dragi. Criza nu poate ajunge in sufletul nostru, daca nu o lasam. Sa imbratisam tot ce-i bun, frumos si iubit, iar criza s-o ignoram. Am supravietuit anul asta, deci suntem cu atat mai puternici!
A consemnat