Dupa alegerile prezidentiale de la sfarsitul lui 2009, toate trebuie sa intre intr-o obligatorie perioada de reconstructie organizatorica si reasezare ideologica. Victoria, pe muchie de cutit, a d-lui Traian Basescu, dupa un prim mandat "fracturat" de nenumarate conflicte cu majoritatea clasei politice, impune o regandire a pozitiilor diverselor grupari partinice in raport cu statul. D-l Basescu a castigat si pentru ca si-a propus reformarea acestuia, modernizarea structurilor sale administrative. In timpul noului sau mandat vor avea loc atat alegeri locale, cat si parlamentare, alegeri ce ii vor da posibilitatea concretizarii proiectelor sale, sau vor duce la blocarea lor. Pozitia partidelor in aceasta batalie devine extrem de importanta. Cu ierarhiile lor actuale, cu programele anuntate pentru prezidentialele de anul trecut, ele nu mai pot, in mod evident, continua. Ca sa-si poata finaliza planurile pentru care a fost ales, d-l Basescu are nevoie de o majoritate politica sigura. Majoritatea actuala este fragila si conjuncturala. Ca sa il poata contracara, opozitia are nevoie, ea insasi, de o majoritate politica unita. Votul de la "prezidentiale" indica o divizare aproape - matematic - egala a electoratului. Aceasta divizare face ca, pana la viitoarele alegeri administrative, actiunea politica a partidelor sa fie foarte calculata si precisa.
PD-L-ul este desemnat de "prezidentiale" drept cel mai important partid al tarii. Cele peste 50% din voturi, obtinute de reprezentantul sau, candidatul "independent" (dupa Constitutie) Traian Basescu, ii dau speranta unui succes spectaculos la viitoarele "parlamentare". Conducerea PD-L-ului nu ar trebui insa sa uite ca procentul respectiv a fost de fapt al presedintelui-candidat si ca "uzura guvernarii" - mai ales intr-o perioada de criza economica - este foarte marcata. Daca PD-L-ul nu va demonstra ca este capabil de un act de guvernare coerent si corect, decizia electoratului s-ar putea schimba. PD-L-ul a "functionat" in umbra prezidentiala, mana de fier a d-lui Basescu mentinandu-i unitatea si acrosarea la putere. PD-L-ul este inca un partid neomogen, elementele celor doua componente ale sale, democrata si liberala, fiind si acum vizibile. Liderii de sorginte democrata, reprezentati de d-nii Blaga, Videanu si Berceanu, au inclinatii mai pragmatice, fiind orientati spre prezent, in timp ce liderii de origine liberala, dintre care se detaseaza d-nii Flutur si Stoica, par mai deschisi spre probleme doctrinale, teoretice. Intre cele doua orientari, d-nii Boc si Stolojan mentin un echilibru aparent perfect, dar care - in situatii mai "complexe" s-ar putea vadi precar. PD-L-ul trebuie sa fie foarte atent cu viitorul sau, cu "cadrele" pe care le promoveaza. Impresia de nepotism si favorizarea clientelei, sustinuta si de desemnarea tanarului H. Prigoana pentru postul de parlamentar, ramas liber dupa numirea la BNR a PNL-istului B. Olteanu, poate pata imaginea de partid corect, pe care presedintele si "teoreticienii" incearca sa i-o impuna.
PSD-ul traverseaza cea mai grava criza din existenta sa, dupa ruptura provocata in anii '90 de adeptii lui Petre Roman, fondatorul PD-ului. Mircea Geoana a fost, in momentul alegerii sale ca lider de partid, o solutie de compromis intre aripa conservatoare, condusa de I. Iliescu, si aripa moderna, de tip european, reprezentata de grupul de la Cluj. Ca sa pastreze unitatea partidului - alcatuit, in principal, din baroni locali si clienti ai acestuia - d-l Geoana trebuia, fie sa declanseze modernizarea radicala a gruparii (esuata sub conducerea corupta a lui A. Nastase), fie sa castige prezidentialele. M. Geoana n-a reusit nici una, nici alta, in ciuda generosului sprijin financiar si propagandistic al mogulilor media si a fidelizarii interesate a unor baroni de tipul Vanghelie, Hrebenciuc sau Dragnea. Infrantul la prezidentiale a pierdut ajutorul, foarte moderat oricum, al fondatorului Ion Iliescu (cel care i-a pus emblema de "prostanac") si a ratat definitiv increderea "reformatorilor". Gafa renuntarii la un candidat PSD in partialele urmatoare a inceput sa-i fie pusa tot mai tare in balanta de lideri contestatari, precum M. Mitrea si I. Rus, care sustin - pe buna dreptate - ca un partid de dimensiunile si bogatia PSD-ului nu-si poate permite prabusirea propriei identitati, fie si in favoarea unei grupari ca PNL-ul actual, ce pare un aliat sigur. Speranta d-lui Geoana de a-si pastra postul de lider cu ajutorul aliatului afecteaza grav orgoliul PSD-ist, liderii reformisti cautandu-i deja un inlocuitor. Pentru PSD ar putea deveni emblematice, figuri mai putin afectate de aura de politicianism si coruptie a actualei conduceri, precum Cristian Diaconescu sau Adrian Severin (ultimul, cu realizari notabile in Parlamentul Europei).
PNL-ul este, paradoxal, in cea mai dramatica situatie a momentului. Orgoliul nemasurat si ura exacerbata impotriva lui T. Basescu, afisate de Crin Antonescu, liderul sau, l-au privat de situarea ferma pe o pozitie de dreapta, printr-o alianta de guvernare cu PD-L-ul. Decizia d-lui Antonescu si a prietenilor sai din conducere a alienat baza partidului - interesata de accesul la structurile administrative - si, prin alianta totala cu PSD-ul, a contrariat-o doctrinar. D-l Antonescu poate sustine ca infratirea cu PSD-ul aduce avantaje, dar - pe termen mediu si lung - aceasta alianta contra naturii nu poate aduce decat pierderea statutului de partid politic liberal si transformarea PNL-ului intr-o "sectie" a unui mare partid oligarhic. D-l Antonescu ar trebui, daca ar avea consecventa cu sine, sa se retraga, lasand PNL-ul sa aleaga intre unul dintre adeptii sai (ca L. Orban) si un lider pragmatic, precum C. Popescu-Tariceanu, care a inteles ca o opozitie prea lunga, fie ea si decisa, duce la pierderea accelerata a adeptilor. Retras in umbra, C. Antonescu ar putea reveni la viitoarele prezidentiale, fara povara greselilor la care il impinge patima.
UDMR va fi, in 2010, formatiunea cea mai putin afectata. Electoratul sau este inca stabil, iar gruparea este la guvernare. Celelalte partide (PRM, PNG-CD etc.) vor intra definitiv in uitare, doar PUR-ul mai putand sa supravietuiasca, prin contopirea cu PSD-ul. Anul 2010 este "anul socotelilor partinice".