Selectia "Formula AS"

Adriana Bittel
George Marcu, Rodica Ilinca, "Dictionarul personalitatilor feminine din Romania", cuvant-inainte de Gabriela Cretia, Editura "Meronia" (tel. 021/210.38.70), 326 pag + 31 ilustratii.

Premiera in domeniul lucrarilor enciclopedice romanesti, acest dictionar e si un instrument necesar studiilor de gen, dar si o instructiva lectura de placere, cu multe informatii necunoscute pana acum in afara cercurilor de specialisti. Cei doi autori sunt istorici: George Marcu, specializat in istoria medievala si cea a sud-estului european, iar Rodica Ilinca - in istorie moderna si contemporana. Ei si-au impartit cele 300 de articole puse sub genericul cam fortat "personalitati feminine", iar George Marcu a si coordonat intregul material, dupa reguli lexicografice. Femei din Romania, din Evul Mediu si pana la zi (e inclusa si Herta Muller cu Nobelul ei), care s-au remarcat in diferite domenii, sunt prezentate prin datele biografice si faptele lor. Stau astfel intre aceleasi coperti sotiile, dar si amantele unor domnitori si regi (Elena Cuza si Maria Obrenovici, Regina Elena si Lupeasca); membre ale nomenclaturii comuniste (Ana Pauker, Elena si Zoe Ceausescu s.a.) alaturi de luptatoare anticomuniste, detinute politice din perioada dejista si disidente; revolutionare de la 1848 si eroine de razboi, langa soliste de muzica usoara, savante (adevarate) langa actrite si sportive, militante feministe langa scriitoare, pictorite si compozitoare. Criteriile de selectie a numelor sunt discutabile (prin ce o fi mai "personalitate" Lica Gheorghiu decat Irina Petrescu, de exemplu, sau Cornelia Sabina Ispas, etnolog, decat Irina Nicolau, si ea etnolog?), ca si dimensiunea variabila, nu in functie de valoare, a articolelor. Stiu insa cata munca de documentare implica si cat de minutioasa e elaborarea unei asemenea enciclopedii la prima editie (urmatoarele fiind acum usor de completat), asa ca nu obiectiile, ci aprecierile pentru cei doi autori prevaleaza. Presupun ca ei au avut in vedere in primul rand notorietatea femeilor care s-au ilustrat cumva in istoria si cultura noastra. Se stie ca matematicienele, fizicienele, chimistele, femeile medic, marile poete si plasticiene nu au nici pe departe aceeasi celebritate ca starurile de cinema, cantaretele de muzica populara sau "femeile fatale" aflate in centrul unor scandaluri. Din pacate, asta e. Autorii dictionarului incearca insa pe cat pot sa faca dreptate si savantelor, si pionierelor unor domenii rezervate mult timp doar barbatilor, unele dintre ele cu biografii spectaculoase, demne de un roman. De exemplu, prima femeie aviator din Romania, Elena Caragiani-Stoenescu (1887-1929), care a fost nevoita sa isi ia brevetul de pilot in 1914 in Franta, fiindca la Bucuresti i-a fost refuzat, dupa cum i-au fost cu ostentatie respise in Romania si serviciile de aviatoare in Primul Razboi. Temerara femeie a devenit reporter de razboi pentru Franta, a lucrat ca jurnalist in Mexic, SUA, in tari din Africa si Asia, inainte de a se imbolnavi de tuberculoza si a reveni sa moara acasa. Mormantul ei e la Bellu. Ce film de aventuri s-ar putea face despre acest personaj! Puteti afla din dictionar o multime de destine de prime doamne cu realizari importante in chimie (Gabriela Chaborski, 1891-1936), inginerie, farmacie, medicina, femei-explorator, si chiar prima tanara care a aparut pe bicicleta pe Calea Victoriei, in 1898, faimoasa Mita Biciclista. Pe numele ei Maria Mihaescu, aceasta membra a protipendadei bucurestene, foarte frumoasa (dupa cum se poate vedea si din poza) si extravaganta, a fost curtata de doi regi (Ferdinand I si Manuel al Portugaliei), de Nicolae Grigorescu si Octavian Goga, dar marea iubire a vietii ei a fost doctorul Nicolae Minovici (ceea ce n-a impiedicat-o sa se marite de doua ori, cu barbati bogati). George Marcu si Rodica Ilinca se pricep de minune sa coloreze succintele biografii cu citate de epoca si chiar anecdote, fara sa abdice de la rigorile articolului de dictionar. In utilele anexe ale cartii avem separat, intr-un "mic dictionar de demnitare comuniste", toata trupa tovaraselor cu coc, din 1945 pana in 1989, precum si alte liste graitoare pentru numarul inca mic de femei cu functii importante in conducerea societatii noastre dupa 1990.