MARIUS MANOLE - actor
"Mie imi place de noi"
Din punctul meu de vedere, nu cred ca va fi chiar atat de grav. Cel putin noi, cei din cultura, vom continua sa facem ceea ce facem dintotdeauna: sa supravietuim. Oricum, la noi e mai greu, oricum suntem mai vitregiti, asa ca mare lucru nu cred ca se va schimba anul acesta. Acum, daca vorbim in general (si nu ma exclud nici din aceasta categorie generala, a romanilor), eu ma bucur ca a venit criza aceasta. Ea ne va invata, in sfarsit, sa dramuim, sa nu mai cumparam tot ce ne pica in mana. Sa nu mai consumam aiurea. Dupa 1989, douazeci de ani am cumparat ca disperatii, o razbunare pentru timpurile in care nu am avut de nici unele. Ne-am umplut casele de obiecte, de aparate electrice, de care nici nu ne folosim. Mai bine cumparam carti. Acum ne-am trezit intr-un moment in care nu mai putem cumpara, in care realizam ca ziua de maine poate fi mult mai grea decat cea de azi, si ca ar trebui sa mai punem si deoparte, sa fim mai cumpatati. Ceea ce este foarte bine. Asta e partea buna a crizei. In rest, probabil ca in viitor saracii romani vor fi si mai mult divizati: bogatii - mai bogati, saracii - mai saraci. Paturii de mijloc care abia mijea, tocmai i s-a mai altoit una si iar se duce in jos... Dar haideti sa nu ne mai plangem, nu ne mergea nici inainte atat de bine incat sa disperam acum. Faptul ca bancile ne imprumutau bani ne crea falsa impresie ca ne putem permite orice. Nu era deloc asa. Ce mai, eu sunt sigur ca nu ni se va intampla nimic grav, romanul a fost mereu poet, a gasit intotdeauna speranta, nu suntem un popor de oameni deprimati. Suntem veseli, ne gasim bucuria in lucrurile mici, ne bucuram de familiile noastre, suntem fermecatori in felul nostru. Nu stiu cum facem, dar mereu ne descurcam, mereu supravietuim. Mie imi place de noi.
SILVIA KERIM - scriitoare
"Vrajitoarele pot fi invinse"
Acum, la inceputul anului 2010, eu sunt optimista. Sunt optimista, in primul rand, pentru ca sunt... Balanta. Sunt una dintre acele... "balante" care se uita in jos, atunci cand fac comparatii. Adica la situatii mult mai rele, la incercari mult mai mari prin care trec unii oameni fata de cele care ii sunt harazite ei. Si, de aceea, cred eu, am reusit mai intotdeauna sa-mi pastrez optimismul. Si... "sufletul de copil"... Aldous Huxley, celebrul scriitor englez, autorul cartii despre "cea mai buna dintre lumi", scria ca: "Secretul unui suflet vesnic tanar este sa ramai vesnic copil. Adica sa-ti pastrezi entuziasmul"...
Nu, n-as putea spune ca mi-am pastrat entuziasmul privind lumea dimprejurul meu. Dimpotriva! Vazand vulgaritatea, impostura care prinde cheag si ameninta sa ne sufoce, murdarind atmosfera si aerul - mi-e greu sa-mi pastrez entuziasmul, atunci cand dau cu nasul de intamplari din viata de zi cu zi. Mi-e greu sa nu privesc inapoi, spre lumea in care Valoarea era respectata, asezata la locul ei, cinstita cum se cuvine. Spre lumea in care viitorul rege Mihai statea in banca, la scoala publica, alaturi de fiul celui mai sarac taran roman...
Si, totusi, cum sa nu ma bucur cand romanii cumpara iarasi carti, ba chiar stau la coada pentru ele, cand aflu ca la Bucuresti teatrele joaca multe spectacole cu "casa inchisa", cand "Festivalul George Enescu" a capatat blazon si prestigiu international, cand Mungiu si colegi de-ai sai de generatie sunt aplaudati si premiati la Cannes, cand Sibiul devine egal, ca performanta teatrala, cu Edinburgh-ul, cand Silviu Purcarete suceste mintile creatorilor si iubitorilor de teatru din lume cu spectacole create de el, cand tinerii romani isi demonstreaza, la olimpiade internationale, caratele de inteligenta, cand tinerii militari romani contribuie, prin eroismul lor, dovedit dincolo de hotarele tarii, la mentinerea onoarei - intacte - a neamului romanesc?
Recunosc, intr-un colt tainic al inimii mele mai sclipeste si bucuria, starnita de gandul ca, iata, povestile pe care imi place atat de mult sa le scriu continua sa existe in mintea si in imaginatia copiilor. Ca ea, Povestea, se cere intruna, ca o "marfa" de lux, ca cei mici se tem si astazi de vrajitoare, de acele fiinte uricioase, cu ganduri rele, care, la fel ca si criza, trebuie si pot fi invinse!
CRISTINA TOPESCU - jurnalist
"In orice rau e un bine"
Cred ca, inevitabil, criza va bloca tot, mai putin energiile noastre. Daca avem grija sa conservam si sa hranim cu ce trebuie energiile creatoare, ele nu pot fi blocate de nimic. Vorba romanului care spune ca "in orice rau e un bine" se alatura adevarurilor din spatele atator alte vorbe intelepte ale noastre, care isi gasesc corespondent in realitatile oricaror timpuri. Revenind la criza, eu cred ca in contextul acesta sumbru pe care il traim poate avea loc o trezire a oamenilor, in sensul ca ne vom mobiliza mai mult decat de obicei, ne vom pune la bataie absolut toate calitatile si abilitatile ca sa rezistam. Fatalmente, asa este natura umana: omul este mai eficient in situatii limita. Ma intrebi daca e o speranta sau o certitudine ceea ce spun... In primul rand, e o speranta. Dar ea trebuie sa se transforme in certitudine, speranta nu trebuie sa fie un vis, ci o incrancenare care sa ne tina in lupta de a gasi solutii de supravietuire. Ele exista, dar drumul spre ele e diferit: unele cai sunt drepte, altele intortocheate, chinuite; cert e ca in final, toate duc spre lumina. Trebuie sa luptam cu adevarat, nu numai prin cuvinte. N-as vrea sa fiu cinica, nu e deloc felul meu, dar exista posibilitatea ca numai cei puternici sa supravietuiasca. Vietile noastre sunt o suma de crize, iar cel puternic este singurul care le poate depasi. Ceea ce astept eu de la oameni este sa abandoneze putin cinismul si sa-i ajute pe cei mai slabi. Am evoluat sufleteste suficient ca sa depasim aceasta lege a naturii care il lasa doar pe cel puternic sa traiasca. Puternicii supravietuitori ar putea sa le intinda o mana si celor mai neputinciosi. E momentul sa dam dovada de umanism, pentru ca este un lucru pe care-l facem foarte rar. Va spun sincer: eu nu pot avea o viziune apocaliptica asupra acestei crize. Nu vreau sa o am. Refuz.
In ceea ce priveste meseria mea, cea de jurnalist, sunt sigura ca toata presa este pusa la grea incercare. Dar eu ma gandesc asa: oamenii din presa sunt oameni cu o cultura puternica, cu o buna cunoastere a lumii, cu abilitati diverse, si poate ca nu le-ar veni foarte greu sa se orienteze catre alte meserii o perioada. De ce nu?! Important este sa rezistam, pentru ca apoi sa revenim acolo unde credem ca ne este locul. Sigur ca eu sper ca selectia posturilor TV, a ziarelor, sa fie facuta just, pe criteriu valoric. O selectie facuta din cand in cand prinde foarte bine, daca este una corecta, dar nu se intampla intotdeauna asa. Deci, vom supravietui si noi, ca si toti romanii, daca suntem creativi, luptatori si generosi.
MIRABELA DAUER - cantareata
"Pe cuvant daca ma plang!"
Eu si generatia mea de cantareti suntem in criza din 1990. Ba chiar dinainte! Pe vremea comunismului, ne voia toata lumea, dar nu ni se ingaduia sa cantam orice, sa ne imbracam oricum. Dupa revolutie, nu ne-au mai vrut mai marii industriei muzicale. Eu nici inainte, nici acum, nu am avut manageri sau barbati "puternici" in spate care sa ma sustina financiar. Deci, criza peste criza. Dar pe cuvant daca ma plang! Pe mine criza ma face sa muncesc mai mult, foarte mult, iar eu ma consider reprezentativa pentru romani. Criza sau nu, romanii trebuie sa munceasca ei pentru ei, sa nu se bazeze pe nimeni. Sunt romanii capabili sa munceasca mai mult cand le este greu? Da, eu asa cred. Eh, acum fiecare padure cu uscaturile ei, dar, in general, chiar cred asta despre poporul meu. Cred, pentru ca-i iubesc foarte mult pe romani, daca nu-i iubeam, eram de mult plecata. Ii iubesc prea mult! De aceea, marea mea suparare este ca in acest neam au iesit prea multe lichele la suprafata, in toate domeniile. Prea mult noroi. Sper sa ne spele Dumnezeu, ar fi cumplit ca aceasta criza sa spele tot oamenii cinstiti si muncitori. Cei care muncesc nu stiu sa fure, iar cine fura pe timp de pace va fura si in razboi. Dar daca noi muncim mai abitir, daca muncim pentru noi insine, uite asa le dam criza peste cap.
A consemnat