Selectia "Formula AS"

Adriana Bittel
Truman Capote, "Muzica pentru cameleoni", traducere de Iulia Gorzo, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 316 pag.

In anii '70, Truman Capote era cel mai cunoscut scriitor american in viata, tradus in mai toata lumea, inclusiv in lagarul comunist. Incepand din 1967 ii aparusera si in romaneste principalele carti: "Alte glasuri, alte incaperi", "Harfa de iarba", "Copacul noptii", "Sandvisuri cu diamante" (Micul dejun la Tiffany), "Cu sange rece". Abia desprinsi de falsitatea propagandistica a "realismului socialist", noutatea si prospetimea, autenticitatea acestei literaturi a avut un impact profund asupra cititorilor romani. Pe cand noi ii iubeam doar cartile pentru rafinamentul cu care dadeau forma artistica unor fapte reale, pentru finete psihologica si adevar omenesc, in SUA personajul Truman Capote facea concurenta operei. Caci tanarul provincial sarac din sud, ajuns devreme rasfatatul presei, al Hollywoodului si al inaltei societati americane, stia sa stupefieze si sa seduca prin excentricitati, sa-si promoveze imaginea de monden provocator, de dandy spiritual si traznit. Isi castigase celebritatea facand jurnalism de senzatie (interviuri si reportaje), literatura, scenarii de filme - totul cu o furie adolescentina fata de minciuna si nedreptate, combinata paradoxal cu dorinta de a straluci intre staruri, magnati, politicieni pe val. Un amestec de inger si demon, instabil emotional si predispus la excese, ca mai toti marii artisti. Volumul pe care vi-l recomand azi, in foarte buna traducere a Iuliei Gorzo, e ultimul aparut antum, in 1980 (la 22 de ani dupa moarte, in 2006, a fost publicat manuscrisul regasit al unui prim roman, abandonat, "O vara de rascruce", tradus in acelasi an de Antoaneta Ralian, tot la "Polirom"). Cand a scris prefata la "Muzica pentru cameleoni", Truman Capote avea 55 de ani si era in prabusire accelerata, din 1975-1976, cand publicase in revista "Esquire" cateva capitole din volumul (neterminat) "Rugaciuni implinite". Povestea acolo intrigi sordide, cu detalii scarboase, din lumea prietenilor sai bogati si puternici, usor de recunoscut sub numele fictive. A izbucnit un enorm scandal, i-au fost intentate procese, inalta societate care il adulase a inceput sa-l evite ca pe un lepros si, de pe culmile gloriei unde il dusese romanul-reportaj "Cu sange rece", prabusirea a fost dura. Singur si deprimat, cu sanatatea ruinata de alcool, a murit in 1984. In prefata de care va vorbeam, Capote explica pariul crunt pierdut de "Rugaciuni implinite" si geneza acestui volum de proze scurte. In ele a folosit tot ce invatase despre tehnici narative, topindu-le intr-un stil simplu si eficient - modul lui de a fictionaliza realitati care a revolutionat literatura secolului XX. Fie ca povesteste crampeie de amintiri, axate pe cate un personaj, ca in prima sectiune a cartii, fie ca investigheaza misterul unor crime in serie ("Cioplitorul de sicrie"), fie ca face "portrete conversationale", Truman Capote ramane fidel si in acest volum "jurnalismului narativ" distilat ca arta literara. Insoteste o menajera negresa prin casele din New York unde lucreaza cu ziua si, din conversatiile cu ea, din propriul simt acut de observatie, afla povestile de viata ale locatarilor ("O zi de munca"). Intors in locurile copilariei, la New Orleans, sta de vorba intr-un bar cu o femeie cunoscuta in urma cu patru decenii despre trecut ("Gradini ascunse"). De un interes special e "portretul conversational" al lui Marilyn Monroe intitulat "Un copil frumos" (Truman a fost prieten bun cu diva, care i-a inspirat-o pe Holly din "Micul dejun la Tiffany" si cu care se asemana psihic in anumite privinte). Dar cel mai impresionat si mai revelator pentru starea de spirit a scriitorului din ultimii sai ani e dialogul cu sine insusi ce incheie, testamentar, volumul si care te izbeste direct in inima... La un sfert de secol de cand personajul spectaculos T.C. si-a incheiat viata (ea insasi devenita subiect de filme si carti), opera lui continua sa ne farmece cu usurinta ei incarcata de sensuri, cu atmosfera indecisa intre ironic, bizar si grav, cu stilul perfect in care reinventeaza suferinte si bucurii comune. Omenescul universal in imagini privilegiate.