- Nici o vedeta lansata pe micul ecran dupa '89 n-a egalat succesul tau fabulos cu emisiunea "Surprize, surprize". Ti s-a acordat statutul de "Zana" si parea ca tot ce atingi se transforma in aur pur. Cand colo, in plina glorie, te-ai retras. Cum e viata in afara luminilor rampei?
- Daca renuntarea la televiziune e urmarea unui esec profesional si nu decizia ta, probabil ca nu e tocmai placut. Dar, in cazul meu, schimbarea a fost planuita cu mult timp inainte. Am facut-o simtind ca odata cu nasterea fetitei mele, va incepe si o noua etapa de viata pentru mine, ca femeie si ca profesionist. Dupa un deceniu tumultuos, in care am muncit foarte mult pentru a creste in meserie, am simtit ca o rasplata de la Dumnezeu perioada ce avea sa vina si m-am pregatit pentru ea cu tot sufletul. Am vrut sa fiu o mama adevarata, sa ma bucur total de darul primit. Am asteptat mult acest copil. Am vrut sa ma ocup cum se cuvine de fetita mea, nu doar printre picaturi. De altfel, dupa o pauza de cateva luni de zile, in care m-am "abandonat" cu toata credinta si dragostea in favoarea ei, usor-usor am inceput sa recuperez si sa imi pun in practica visele si ideile profesionale mai vechi, pe care nu le-am putut implini inainte. Televiziunea, chiar daca este un domeniu fascinant, nu te mai lasa sa respiri, te consuma, nu iti mai lasa spatiu pentru tine, mai ales atunci cand atingi un anumit nivel de performanta. Multe din lucrurile bune care au facut parte din viata mea, in ultimii doi ani, nu ar fi fost posibile inainte. Munca mea ma obliga sa fiu mereu in Bucuresti, nu puteam lipsi decat maximum doua zile pe saptamana, si atunci, cu mari sacrificii. Asadar, am inteles ca nu se poate sa fii si director, si moderator, intr-un program de televiziune de amploare, transmis saptamanal in direct si, in acelasi timp, sa pleci saptamani intregi in colturile de lume in care am ajuns ulterior, fie pentru proiecte publicitare (de exemplu, in ultima perioada am ajuns sa reprezint imaginea L'Oreal - Garnier pentru 9 tari), fie pentru Campania Mondiala Pampers - UNICEF, ori pentru interviurile si documentarele filmate peste hotare. Iar cartea mea "Pretuieste Viata", sau hainutele inovatoare pentru bebelusi, "Violet", care mi-au luat mult timp si creativitate, ar fi fost misiuni imposibile acum doi-trei ani. In concluzie, trebuie sa gasesti starea de echilibru convenabila pentru tine, pentru visele tale de maturitate, care nu mai sunt aceleasi cu cele de la 18-20 de ani, dar si pentru familia ta. Am vazut destule persoane publice ratandu-si viata de familie, prin exces de expunere, sau printr-o balanta inegala intre timpul dedicat profesiei si cel rezervat celor dragi. In concluzie, am facut o alegere buna... Si astazi vad ca da roade. Deci, se pare ca nu am gresit.
- Dincolo de munca, televiziunea inseamna si recunoastere. Nu ti-e dor de popularitatea de altadata, de laude, de emotia fericita pe care o starneai?
- Nu am fost niciodata dependenta de laude, iar atasamentul fata de micul ecran nu a fost asa de coplesitor, incat sa nu ma lase sa traiesc. Sigur, am amintiri minunate din perioada aceea, dar nu simt ca valoarea mea sta in numarul aparitiilor pe micul ecran, ba chiar indraznesc sa spun ca, in momentul in care am devenit si producator, cand am inceput sa ma ocup de scenariile documentarelor facute in lumea larga, am gasit aceasta munca, din spatele camerei, mult mai captivanta. Ma plictisesc, de pilda, la sedintele foto. Din fericire, fotografii profesionisti cu care lucrez de ani de zile sau echipele revistelor pentru care fac interviuri si pozez ma cunosc deja, stiu ca sunt "altfel". Pur si simplu, simt ca pierd timpul, ca-l tin pe loc, asa ca sunt foarte expeditiva in fata camerei de luat vederi sau a celei foto. Sigur, sunt lucruri care trebuie facute, fac parte din profesie, dar asta nu inseamna ca sunt si preferatele mele. Eu nu sunt facuta pentru a zambi frumos, in poze sau la televizor. Asta a fost o consecinta a muncii mele, de care nu am putut scapa, dar pe care am "fentat-o" cu placere, de cate ori am avut ocazia, in favoarea provocarii din spatele camerelor de filmat. Acolo este motorul care pune totul in miscare, pentru ca persoana numita "vedeta" sa poata sa zambeasca linistita pe micul ecran. Intotdeauna mi-a placut mai mult sa construiesc puzzle-ul, decat sa-l privesc atunci cand e gata facut. Da, m-am bucurat de succesul de pe micul ecran, dar nu pentru ca imi placea sa fiu admirata, ci pentru ca aplauzele pe care le primeam insemnau o rasplata pentru munca de furnicuta pe care o faceam, o munca nu intotdeauna stiuta de public.
- De cand a devenit sotie si mama, "furnicuta" are de dus poveri si mai mari. Cum te descurci? E greu de tinut cumpana intre familie si profesie?
- Nu e foarte greu, dar nici usor. In fiecare zi e ceva de invatat. Si, parca spre a nu ne lasa ragaz sa ne plictisim, viata ne scoate mereu in drum probleme. Dupa parerea mea, moderatia este unul dintre secretele care te pot duce spre echilibru. Acesta este de altfel un subiect despre care am scris pe larg, in cartea mea "Pretuieste Viata", un mic indemn de a trece prin viata frumos si demn, cu bucuria fiecarei zile, cu respect pentru trupul, mintea si dorintele noastre.
- Dar ca sotie cum esti, Andreea? Oare ti-ar fi fost mai usor sa traiesti alaturi de un... contabil, decat alaturi de Stefan Banica, adoratul publicului romanesc?
- Nu vreau sa par specialistul care da lectii de viata, nici sa pozez in sotia perfecta, nu detin adevarul absolut, si n-am solutii la toate problemele. Dar un lucru stiu sigur: ca incep fiecare zi cu o imensa vointa de-a face tot ce-mi sta in putinta ca sa iubesc si sa simt iubirea, iar in aceasta poveste nu are importanta nici daca esti contabil, nici daca esti artist de succes, nici daca esti chipes ca Fat Frumos. Si nici daca ai citit manualul de buna conduita in cuplu. Conteaza sa simti si sa vrei. De aici porneste totul. Restul e doar teorie.
"O carte solara"
- La sfarsitul anului trecut ai lansat cartea "Pretuieste Viata". Ce inseamna scrisul pentru tine?
- Nu scriu de ieri, de azi, doar ca, pana acum, nu am considerat ca merita sa-mi fie publicate gandurile. Dupa ce am inceput sa scriu pe blog si in revista "Business Woman", dupa ce am adunat un portofoliu solid de scenarii pentru documentarele facute in jurul lumii, acest pas a venit mult mai firesc, iar editorul meu a insistat sa fac aceasta carte-album, care deschide colectia gandita de mine pe termen lung, numita "Albumele Andreei". Multe femei, mame sau adolescente, imi tot cereau sa le raspund in legatura cu diverse probleme de viata. Doi ani de zile le-am dat raspunsuri individuale si am adunat pentru ele o multime de informatii utile si sensibile. Acum am adunat aceste informatii si le-am pus pe toate sub "acoperisul" unei carti solare, optimiste, dar realiste in acelasi timp, care reprezinta versiunea mea si a specialistilor din diverse domenii, privind felul in care poti sa traiesti fiecare zi, simtind ca viata merita sa fie pretuita. Cartea se gaseste in librariile din toata tara, dar poate fi comandata si on-line, foarte simplu, pe site-ul dedicat, www.pretuiesteviata.ro
- Se poate face o comparatie, in termeni de satisfactie, intre activitatea ta din televiziune si indeletnicirea scriitoriceasca?
- Sa lamuresc un lucru: nu am infatuarea de a spune ca sunt "scriitor", tot asa cum nu imi pun epoletii pe umeri spunand ca sunt scenarist, chiar daca am facut cateva documentare care au fost cerute si vandute, nu doar la noi, ci si in strainatate, sau ca sunt actrita, pentru ca am aparut intr-o secventa de film la Hollywood. Ar insemna pentru mine o lipsa de respect pentru marii actori pe care ii cunosc si ii intalnesc adesea si cu care n-as mai avea curajul sa dau ochii dupa o asemenea afirmatie. Ma simt, in schimb, binecuvantata ca, facandu-mi temeinic munca timp de 15 ani de zile, intr-un domeniu cu o asemenea deschidere catre sufletul oamenilor, precum televiziunea, am avut sansa de a atinge si domenii conexe, de a deveni un subiect de interes si pentru cei care intra in librarii, de pilda. Iar daca vreti sa aflati ce parere au cei care au deschis cartea mea, veti gasi mesajele lor pe blogul meu sau pe site-ul cartii. Impresiile lor au fost pentru mine un balsam de suflet si o rasplata. Iar sutele de oameni care au venit din toate colturile tarii la lansarea cartii mele "Pretuieste Viata", facand spatiul generos al targului de carte Gaudeamus sa para neincapator, sau romanii din Germania, Spania, Israel, Republica Moldova, SUA, Franta, Olanda, Canada, Portugalia, Marea Britanie (si, fireste, Romania) care au comandat cartea on-line, mi-au facut o mare bucurie, prin interesul lor fata de o lucrare in care nu gasesti nici barfe, nici subiecte de scandal, ci doar lucruri pozitive, care tin de viata si ti-o pot face mai buna, mai demna, mai frumoasa. Iata ca se poate face un lucru bun pentru oameni si fara sa dai in altii, fara sa cauti cu orice pret motiv de controversa.
- O alta "felie" din viata ta o reprezinta implicarea, alaturi de UNICEF, in diverse proiecte umanitare. Ce inseamna compasiunea si umanitatea pentru tine?
- Mi s-a propus sa port mai departe mesajul UNICEF, sub titulatura de "Ambasador al Bunavointei" pentru Romania, dupa o perioada destul de indelungata, in care am fost un voluntar foarte activ pentru aceasta organizatie. Ce inseamna compasiunea si umanitatea pentru mine? In nici un caz o modalitate de a ma urca pe un piedestal. Inseamna acel mod de a fi necesar si util, pentru a merita sa te numesti "om". Pur si simplu. Iar faptele mele de azi isi au radacinile in cei sapte ani de acasa. Parintilor mei si educatiei primite de la ei le datorez aplecarea mea catre oameni. Experientele adaugate pe parcurs sunt doar lectii de viata, care au venit, in mod fericit, in completarea a ceea ce s-a numit formarea mea ca om, in primii ani in care am inceput sa constientizez care este locul meu si ce mi se potriveste mai bine.
"Cand oferi iubire, primesti iubire"
- Ai fost totdeauna o femeie frumoasa. O frumusete pe care maternitatea a implinit-o si mai armonios. Pe langa ce ti-a daruit Dumnezeu, faci ceva anume ca sa iti mentii infatisarea?
- In primul rand, nu sunt adepta exceselor. Nici intr-un sens, nici in altul. Sa ma explic: in privinta dietei, de exemplu, nu-mi plac nici exagerarile de genul sa nu mananci mai nimic, doar ca sa intri intr-un tipar de moda (arta culinara e una dintre marile placeri ale vietii), pe de alta parte, nu mananc o jumatate de tort odata, ci doar o felie, astfel incat sa simt placerea, dar sa nu cad in cealalta extrema. La fel gandesc si in privinta a tot ceea ce port la vedere: nu ma laud cu marca masinii pe care o conduc, nu tin sa etalez haine pe care sunt scrise numele brandurilor, nu ma incalt cu pantofi pe care nu stiu sa merg. Valoarea e in mine, nu pe etichetele atasate bunurilor pe care le port. In rest, pun pret pe feminitate, nu dau curs rautatilor celor care se ascund in spatele unor publicatii indoielnice, imi vad de drumul meu si am incredere in fortele mele. Toate aceste lucruri au un efect benefic asupra mea: imi dau o anumita lumina in privire, liniste, o fermitate in miscare, imi dau acea deschidere de a privi lumea cu dragoste. Si, de cele mai multe ori, cand oferi iubire, primesti iubire. Si asta te face sa pari mai frumoasa.
- Ultima intrebare: te atinge si pe tine criza in care ne scufundam? Te temi de viitor sau il privesti cu speranta? Mai tesi planuri si vise?
- Nu imi dau voie, de cand ma stiu, sa ma inec in borcanul cu melancolie si pesimism. Ar fi o pierdere de vreme si de energie, asa ca, fireste, privesc viitorul cu ochi buni si mai stiu ca mult din ceea ce mi se intampla mie sau oamenilor din jurul meu sta in puterea mea sa fie schimbat in bine. In privinta planurilor concrete, o sa spicuiesc, pentru ca nu e loc destul aici pentru o marturisire completa: in primul rand, sunt in stadiul in care planuiesc o calatorie in jurul lumii, pentru urmatoarea mea carte, pentru care vreau sa fac si fotografii, un domeniu care ma atrage de ceva timp (o parte dintre fotografiile din cartea mea, "Pretuieste Viata", imi apartin). In al doilea rand, rezultatele in vanzari ale colectiei de imbracaminte pentru bebelusi, "Violet", au fost excelente, asa ca asta obliga la consolidarea proiectului inspirat de fetita mea. Noi contracte de publicitate ma vor duce in alte tari pentru filmari, calatorii care sunt si experiente foarte interesante, consumate in echipe de productie internationale, care lucreaza profesionist. Ma asteapta si anul doi al campaniei mondiale Pampers - UNICEF, precum si al campaniilor in care sunt implicata, fie prin intermediul fundatiei mele, "Pretuieste Viata", fie la initiativa altor organisme nationale. Ma opresc aici. As vrea sa am si proiecte cu care sa va surprind la momentul potrivit. Important e sa fim sanatosi, si eu, si dumneavoastra, si cititorii dumneavoastra! In rest, le facem noi pe toate.
(Din motive de spatiu, interviul a fost prescurtat si adaptat.)
Foto: Calin Vrabie (2)