Maica Domnului de abur
Dragi prieteni de suflet,
Chiar de la inceput de an, va aduc multumiri pentru daruirea profesionala de care dati dovada intreg colectivul de redactie al "Formulei AS", pentru a ne incalzi sufletele cu frumoasele articole ce le prezentati in paginile revistei.
Va doresc sa va poarte Dumnezeu de grija, sa aveti parte de sanatate, ganduri bune, suflet curat, inspiratie multa si deschidere spre tot ce cuprinde limbajul inimii de roman incarcat cu povara grijii zilei de maine.
Am colectia revistei dvs. de ani de zile si o pastrez ca pe un tezaur folositor, in rezolvarea multor probleme. Si fiindca si eu sunt un biet om, cu bucurii si necazuri, incerc sa va prezint o frantura din drumul, nu totdeauna usor, al vietii mele, ajunsa in pragul celor 50 de ani.
Sunt nascuta intr-un sat bucovinean, in preajma unei asezari monahale voievodale, care a adapostit regretati duhovnici, ca Antonie Plamadeala, parintele Cleopa, Emilian Olaru.
De mica eram dusa la biserica de bunica, care avea sa-mi deschida ochii spre ceea ce aveam sa inteleg foarte repede: ca nu putem trece prin viata fara Dumnezeu. Ea m-a invatat, atunci cand am intrat la liceu, iar mai tarziu la facultate, sa fac 500 de matanii, sa ma rog la Maica Domnului si sa spun oriunde si oricand Tatal Nostru. La fel aveam sa-i invat si eu mai tarziu pe copiii mei, si apoi, pe elevii mei, atunci cand ne desparteam, in clasa a VIII-a, si ei isi luau zborul pe drumul vietii, din cuibul copilariei.
Mai tarziu, m-am convins ca nimic din ceea ce aveam sa realizez profesional si familial nu era intamplator, ci totul cu voia lui Dumnezeu.
Era intr-o joi, pe la orele 21, la cumpana anilor 1999-2000, in ziua de 30 decembrie, cand impreuna cu sora mea, vegheam la capataiul mamei, care ne parasea pentru totdeauna. In satul acela dintre muntii acoperiti cu brazi seculari, oamenii se pregateau, intr-o atmosfera de sarbatoare, pentru intampinarea noului mileniu. In acele momente, sufletul mamei se desprindea de trupul care-l adapostise vreme de 82 de ani. Eram disperata si neputincioasa in fata mortii. In cele din urma, am reusit sa-i inchid ochii aceleia care o viata mi-a luminat calea, ochii care au plans sau s-au limpezit la necazurile si bucuriile celor 6 copii pe care i-a crescut si purtat la scoli inalte. Cand sora mea a plecat la un frate, spre a gasi o femeie care sa o scalde pe mama, ramanand singura cu ea, dintr-o inima sfasiata de durere, am strigat: "Maicuta Domnului, ia in grija ta sufletul ei". Intr-o fractiune de secunda, la jumatate de metru de patul in care murise mama, mi-a aparut, intr-o intruchipare aburoasa, chipul Maicii Domnului, pe care o chemasem dintr-o icoana. Cu o existenta efemera, aburul acela a inceput sa dispara, de jos in sus, ca si cand n-ar fi existat niciodata. A urmat priveghiul. Sora mea a incercat sa atipeasca putin, ca era obosita, iar eu am ramas de veghe. Citeam Acatistul Domnului Iisus Hristos, cand, deodata, deasupra paginii pe care o citeam a aparut din nou aburul acela, care a disparut imediat. Stiu ca nu este bine sa redau aceste intamplari, dar simt ca ele m-au invatat ceva, ca nu suntem singuri la greu, ca, uneori, Dumnezeu ne da semne.
Anul trecut, pe 12 noiembrie, necazul m-a inconjurat din nou. Fiica mea necesita o interventie chirurgicala de urgenta. In disperare, am apelat din nou la Maica Domnului indreptandu-mi pasii spre catedrala mitropolitana din Iasi, unde m-am rugat atat la Sfanta Cuvioasa Paraschiva, cat si la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Era intr-o vineri si, dupa slujba, a fost Sfantul Maslu. In timp ce medicul opera cu bisturiul, eu speram in mila lui Dumnezeu. In drum spre spital, am simtit ridicarea unei poveri grele de pe suflet. Fiica mea fusese operata si imi zambea. Necesita inca supraveghere medicala, dar mergea spre bine.
Nadajduiesc in ajutorul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, la ale carui moaste merg de peste 30 de ani, la Maica Domnului, prin citirea Paraclisului si Psaltirii, dar si la Cuvioasa Paraschiva.
Parintele Teofil Paraian spunea: "Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie". Iar parintele Cleopa ne indemna la rugaciune cu lacrimi. In lumea din jurul meu, vad familii disperate, copii care se sinucid, tineri cu una sau doua facultati ce nu-si gasesc de lucru. Cred ca unica rezolvare in aceste probleme grave ramane numai speranta la Dumnezeu, marele stapan al destinului nostru, care ne gaseste, cand nu te mai astepti la nimic, dezlegari.
STEFANICA GHERASIM - Dorohoi, jud. Botosani
Sub protectia Sfantului Nicolae
Stimata redactie,
Va multumesc pentru articolele pe care ni le prezentati in fiecare numar. Mi-a fost de mare folos sa citesc despre minunile relatate la rubrica "Miracolul rugaciunii". Aceste articole mi-au intarit credinta si mi-au dat speranta in perioadele grele din viata mea. As vrea sa vorbesc si eu despre o mica parte din minunile pe care Sf. Nicolae mi le-a facut mie si familiei mele. Ramane sa apreciati dvs. daca scrisoarea mea merita publicata sau nu.
M-am casatorit in urma cu 8 ani cu un om bun, dar puternic influentat de mama lui. Interventia ei brutala intre noi a dus, in scurt timp, la divort. Am inceput sa merg mai des la biserica, am lasat sute de acatiste, am fost in nenumarate pelerinaje. Peste tot ma rugam pentru reunirea cu sotul meu, nu voiam sa accept acest divort, impus de mama lui. Eram sigura ca nu exista un om mai bun ca el. Anul trecut am fost in pelerinaj la Manastirea Cotmeana. Acolo este un preot clarvazator, care mi-a zis ca sunt sanse minime ca fostul sot sa se intoarca la mine, dar ca imi voi reface viata alaturi de altcineva. Stiam ca Sf. Nicolae e mare facator de minuni, dar si ajutator in casatorie. Din acel moment, am hotarat sa merg sa ma rog la biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti. Acolo, alaturi de icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului si Sfintei Paraschiva, se gaseste si mana dreapta a Sfantului Nicolae. Intr-o duminica, am mers la Sfanta Liturghie la aceasta biserica si l-am rugat pe Sfantul Nicolae sa ma ajute sa-mi gasesc perechea. Se terminase slujba si asteptam la miruit. Atunci zaresc un fost coleg de facultate. Nu eram convinsa ca e el. Era complet diferit fata de studentul de acum 14 ani. Un domn distins, imbracat elegant. A plecat, iar eu am ramas in continuare la rand, la miruit. Saptamana urmatoare, am mers din nou la aceeasi biserica. Nu l-am mai vazut pe fostul meu coleg. Dupa slujba, am fost sa ma inchin in fata fiecarei icoane. Slujba se terminase de mult, iar in biserica erau foarte putini oameni. M-am indreptat spre iesire cand, in fata usii, l-am vazut din nou. Statea pur si simplu si se uita. Nu va inchipuiti ca se uita dupa mine. Nu. Nici nu ma vazuse. M-am indreptat catre el sa-l intreb daca el este sau l-am confundat. Nu ma inselasem, barbatul inalt si elegant din fata mea era chiar fostul meu coleg de facultate. In 14 ani, nu ne-am intalnit niciodata. Ne-am apucat sa depanam amintiri, chiar in biserica, langa pangar. In timp ce stateam de vorba, am zarit pe masa de la pangar doua cununii, probabil ca erau de vanzare. M-am gandit atunci ca poate era un semn, mai ales ca si el era singur, ca mine. Am plecat de la biserica, fiecare spre casa lui. Abia asteptam sa vina saptamana viitoare, ca sa-l intalnesc din nou (imi spusese ca vine in fiecare saptamana la aceasta biserica). Discutiile noastre de dupa slujba erau din ce in ce mai lungi, pana cand, intr-o zi, m-a invitat la o plimbare in parc. Curioasa, l-am intrebat de ce statea atunci, in usa bisericii, desi slujba se terminase. "Nu stiu", mi-a spus. "Ma simteam bine in biserica si voiam sa mai stau acolo. Nu-mi venea sa plec acasa". Oare nu e asta o minune a Sfantului Nicolae? Ne-am casatorit dupa cateva luni si ne intelegem de minune. Imi pare rau ca nu mi-am dat seama inca din anii studentiei ce om deosebit este. Stim insa ca toate vin cand sunt randuite de Sus. Domnul stie cel mai bine ceea ce ne este de folos, nu ce ni se pare noua ca ne-ar trebui. Am crezut ca cel mai bine pentru mine era sa ma impac cu fostul sot, dar iata ca sortitul meu este cu mult mai bun decat el. Acum sunt sigura: ceea ce la oameni nu este cu putinta este cu putinta la Dumnezeu. Daca avem o dorinta, trebuie sa ne rugam pana ea se indeplineste, sa nu renuntam usor. La mine a durat 7 ani.
MIHAELA D.
P.S. Puterea Sfantului Nicolae e foarte mare. Acum cativa ani, am fost muscata de o haita de caini. De atunci, am mare teama cand sunt singura pe strada si ma urmareste cate un maidanez. De cand l-am descoperit cu adevarat pe Sf. Nicolae, mereu ii cer ajutor. Cainele mai latra o data sau de doua ori si ma lasa in pace. Credeti-ma! Am incercat aceasta "reteta" de nenumarate ori si n-am mai avut nici o problema cu cainii.
Anul acesta, mama mea a facut un al doilea accident vascular, care i-a afectat centrul vorbirii, inghitirea, si nici echilibru nu mai avea. Era din ce in ce mai rau, se hranea numai prin perfuzii. Tot rugaciunile catre Sf. Nicolae au salvat-o si pe ea... La biserica Sf. Gheorghe Nou se face un ritual cu 33 de lumanari, care trebuie aprinse timp de 7 vineri. L-am facut si eu si rezultatul s-a vazut chiar a doua zi. Sambata, mama a inceput sa inghita apa cu lingurita. Cand au vazut-o medicii, au fost uimiti de evolutia ei. Trebuie mentionat si ca mama a spus incontinuu in gand "Cuvine-se cu adevarat", cunoscuta rugaciune catre Maica Domnului.
As putea sa umplu multe pagini cu binefacerile pe care le-am primit in urma rugaciunilor facute. Totul e sa avem credinta si mai ales rabdare, iar dorintele imposibile pot deveni, pe neasteptate, posibile.