Momente istorice, dosite de perdele de fum

Rodica Culcer
1. CSAT a luat una dintre cele mai importante decizii politice si militare din ultimii 20 de ani, aproband solicitarea SUA de a amplasa pe teritoriul Romaniei elemente ale Scutului Anti-Racheta. Ce avantaje si ce riscuri presupune el pentru tara noastra? De ce noi am acceptat imediat ceea ce au refuzat Polonia, Cehia si Ungaria? Este nevoie de un referendum national, asa cum cer unii politicieni?

- Se cuvine mai intai sa lamurim faptele, si pentru aceasta vom face un scurt istoric al chestiunii. Pornind de la amenintarea strategica pe care o reprezinta Iranul si extremismul islamic in general pentru civilizatia occidentala, Administratia Bush a gandit un plan de aparare anti-balistica amplu si costisitor, care cuprindea interceptori de rachete amplasati in Cehia si Polonia si acoperea doar marginal Romania. Ambele tari central-europene acceptasera acest plan, asumat, de altfel, si de Summit-ul NATO de la Bucuresti din 2008. In septembrie 2009, Administratia Obama a renuntat insa la acest sistem, iritand atat Praga cat si Varsovia, mai ales ca Statele Unite comisesera o gafa de proportii, facand anuntul exact in ziua in care Polonia comemora 70 de ani de la atacarea sa de catre Germania nazista. Majoritatea politicienilor si comentatorilor europeni l-au interpretat ca pe o abandonare a Europei centrale si de est din partea Administratiei Obama. Imediat dupa aceea insa, in octombrie, vicepresedintele american Joe Biden a facut un turneu la Praga, Varsovia si Bucuresti, pentru a da asigurari ca Statele Unite pregatesc o noua varianta a sistemului de aparare anti-racheta, care va fi mai putin costisitoare si va acoperi integral teritoriul NATO, incluzand asadar si Romania. Inca de atunci, premierul polonez Donald Tusk a anuntat ca "Polonia este gata sa participe" la noul sistem. Nici vorba, asadar, de refuz. Dimpotriva, statele Europei centrale sunt perfect constiente de amenintarile din partea fortelor care vor sa distruga civilizatia occidentala liberala, pe care o considera satanica, si mai ales de agresivitatea regimului de la Teheran. Pe scurt, asadar, fara a intra in amanunte tehnice si militare, participarea Romaniei la "scutul anti-racheta" este de fapt o decizie politica istorica, cum a fost si intrarea in NATO, pentru ca integreaza tara noastra in sistemul de aparare euroatlantica, oferindu-i sansa de a participa la cel mai important proiect politico-militar occidental al urmatoarelor decenii, cu toate efectele sale economice, politice si culturale. Faptul ca personaje devenite anacronice, ca Ion Iliescu, se opun participarii noastre la scutul anti-racheta nu face decat sa scoata in evidenta distanta care le separa de interesele strategice ale Romaniei. Din aceleasi surse vine si ideea referendumului, desi legislatia romaneasca cere doar aprobarea deciziei CSAT de catre Parlament - adica exact ceea ce a afirmat deja presedintele Basescu. Este vorba, asadar, de o discutie inutila, menita sa vicieze cu inca o perdea de fum, ceea ce ar trebui salutat ca un moment istoric.

2. Aproape jumatate din cetatenii Romaniei (44,65%) sunt de parere ca televiziunile exagereaza gravitatea reala a crizei, iar 44,2% din ei afirma chiar ca televiziunile sunt vinovate de agravarea dezastrului economic. Concluziile apartin unei anchete internationale, realizate in zece tari. Apreciati drept corecte acuzatiile opiniei publice romanesti?

-Si da, si nu. In privinta televiziunilor - mai ales a celor "de stiri", detinute de moguli - ceea ce deranjeaza si distorsioneaza realitatea este tonul apocaliptic, adesea isteric, pe care sunt prezentate informatiile. Totodata, militantismul sindical excesiv, care ameninta sa blocheze orice reforma, si-a gasit o gazda primitoare in aceste televiziuni, mai ales la Realitatea TV. Luni in sir nu s-a discutat decat despre profesori si functionarii din administratia publica centrala si locala, de parca ei ar finanta economia, cand de fapt lucrurile stau exact pe dos. Accentele au fost puse tendentios, doar de dragul de a crea dificultati noii puteri, iar analizele obiective, realizate fara ura si partinire, au lipsit. Pe de alta parte insa, criza nu poate fi negata, pentru ca informatiile statistice o demonstreaza. Astfel, anul trecut am avut un declin de 7-8%, iar numarul somerilor a ajuns acum la 740.000, adica 8% din forta de munca, potrivit Agentiei pentru Formare si Ocupare a Fortei de Munca, iar 81% din someri provin din mediul privat. Numai in ianuarie au ramas fara loc de munca 31.600 de persoane. De altfel, FMI a avertizat ca rata somajului ar putea urca in acest an la 10%, urmand sa scada in partea a doua a anului, cand economia se va inzdraveni. Restrangerea economiei reale a dus la scaderea veniturilor bugetare provenite din taxe si impozite, ceea ce a generat dificultati majore in plata pensiilor si salariilor din sectorul bugetar. Guvernul s-a imprumutat la FMI, cu dobanda mica, si la banci, cu dobanda mare. In plus, pentru ca au imprumutat bani statului, bancile nu au mai avut disponibilitati si pentru populatie sau pentru firme, asa ca nu au mai acordat credite. Fara credite, economia abia rasufla, iar sectorul imobiliar este paralizat. Aceste aspecte ar fi trebuit discutate si analizate in emisiunile televizate, impreuna cu solutiile pe care guvernul ar fi trebuit sa le adopte in vederea relansarii economiei. Daca economia ar fi puternica si dinamica, lucrurile ar mai merge, dar nu este, si guvernul nu sustine sectorul privat. De fapt, statul nici macar nu-si plateste furnizorii, blocand el insusi activitatea economica.
Chiar daca economia nu s-a prabusit, criza produce efecte pe termen lung, pentru ca reduce fondurile disponibile pentru educatie, sanatate, investitii in infrastructura si intarzie progresul Romaniei. Discutiile despre criza au fost insa formulate gresit, ceea ce a generat impresia ca nici obiectul lor nu exista. O dubla greseala care contribuie si ea la confuzia generala din spatiul nostru public.