Un congres aranjat: Congresul PNL

Toma Roman
Congresul PNL nu seamana cu cel al PSD-ului. In PSD-ul federalizat, dominat de baronii locali, fostul lider, Mircea Geoana, nu avea - in fapt - nici o sansa.

Infrant la "prezidentiale", dupa ce a scos partidul de la guvernare, el nu mai putea spera decat la refacerea unor conjuncturi asemanatoare celor din 2005, cand a devenit lider in urma unui compromis intre centrele interne de putere. Conjuncturile trebuiau precipitate prin "manevrele" unor fideli precum Marian Vanghelie, seful organizatiei PSD Bucuresti. M. Geoana nu a realizat insa ca "intamplarea fericita" ce l-a dus la varful partidului poate fi, extrem de usor, reversibila, in favoarea altui candidat. Geoana nu a rezolvat nici una din promisiunile facute "partidului": nu l-a "modernizat", nu i-a marit "scorul", nu l-a dus la putere. Ultima promisiune incalcata a fost si cea mai grava. D-l Geoana nu numai ca nu a dus PSD-ul in fotoliile administratiei statului, dar l-a si scos din ele, rupand "alianta contra naturii" cu PD-L-ul, infaptuita la inceputul lui 2009. Or, se stie, partidele romanesti vietuiesc pentru a-si satisface clientii si sustinatorii prin dirijarea politica a fondurilor administrate de stat, a "intrarilor" de resurse financiare externe. M. Geoana a vaduvit partidul de aceste beneficii, anul de guvernare nefiind suficient pentru a potoli foamea subordonatilor.
Ca si M. Geoana, liderul PNL, Crin Antonescu, anuntase ca, daca nu va obtine victoria la "prezidentiale", se va retrage. Ca si M. Geoana, presedintele liberalilor a ales sa nu se autodemita. Crin Antonescu are, spre deosebire de social-democrat, o serie de "argumente tari" pentru justificarea acestei optiuni. A realizat la alegeri un scor cu cel putin 5% peste cel al partidului. A transformat PNL-ul intr-un partid dinamic, clar conturat si unitar. A sudat pe fata alianta subterana cu PSD-ul, reusind sa-si impuna - datorita subordonarii interesate a lui M. Geoana - punctele de vedere in prezumtivul "program comun", daca puterea ar fi fost cucerita. A dus isteria anti-Basescu pana la limitele tolerabile, fara a face greselile infantile ale partenerului. Crin Antonescu este sigur ca, avandu-l la timona, PNL-ul va ajunge la un impact electoral de 30-35%, care il va face, desigur, primul partid al tarii. D-l Antonescu se bazeaza in acest proiect pe carisma sa personala, cu valul de simpatie pe care l-a provocat, si nu numai. Speranta sa secreta este ca, dupa alegerile parlamentare din 2012, in contextul lipsei de "prezidentiabili" de valoare la celelalte partide, va deveni conducatorul Romaniei, binefacatorul luminat al acesteia.
Primul pas spre concretizarea proiectului este, desigur, subordonarea totala a PNL-ului. In consecinta, el a cautat sa impuna votul pe "lista inchisa", cu totul opus "spiritului liberal". PNL-ul va deveni astfel un "partid pentru lider", asemanator PSD-ului si PD-L-ului. Adversarii sai interni, Ludovic Orban si Calin Popescu-Tariceanu, vor fi pusi cu botul pe labe, riscand, in caz de disidenta, excluderea. Instalat "sine colega" la sefia partidului, C. Antonescu va colabora direct cu sefii organizatiilor din teritoriu, ocolind organele centrale, reduse la roluri decorative. Presedintele PNL va decide totul, aliantele si demnitatile pretinse, constructiile doctrinare si programele oferite electoratului. Ura viscerala impotriva lui Traian Basescu il va face sa identifice PD-L-ul drept principalul dusman, cu atat mai mult cu cat acesta ii contesta culoarul de dreapta pe care PNL-ul vrea sa-l domine. Cu sprijinul neconditionat al "baronilor liberali", care ii asigura controlul Congresului, Crin Antonescu nu se indoieste ca-si va realiza obiectivele, mai ales ca PSD-ul a iesit slabit din conflictul intern pentru reasezarea structurilor de putere, iar PD-L-ul nu a rezolvat inca problema succesiunilor la varf, dupa retragerea obligatorie, in 2014, a d-lui Traian Basescu.
"Proiectul Antonescu" s-ar putea dovedi, totusi, o biata utopie. Distrugerea spiritului liberal si eliminarea factiunilor interne, specifice partidelor de acest tip, va fi cea mai mica pierdere provocata de instaurarea "dictaturii antonesciene". Trebuie insa subliniat ca PNL-ul evolueaza spre formula partid pentru lider tocmai cand celelalte formatiuni politice romanesti par a renunta la ea. Atat PSD-ul, amenintat de aparitia unui nou partid de stanga, cat si PD-L-ul, obligat la rezolvarea echilibrata a succesiunii, au intrat intr-o etapa de reconstructie ce le va duce la o mai clara marcare a diferentelor doctrinare si a ofertelor electorale, concomitent cu maximizarea dialogului intern si accentuarea deschiderii spre "baza".
Pe moment, PNL-ul ar putea da impresia unui partid strans unit in jurul liderului, dar, pe termen mediu si lung, preluarea modelului (deja) anacronic de management l-ar putea costa extrem de mult. Alianta, dominata de el, cu PSD-ul, nu va mai functiona, superioritatea marcata a lui Crin Antonescu fata de infantilul M. Geoana ramanand fara obiect. Ambitiosul si agresivul Victor Ponta va exclude, de la inceput, subordonarea PSD-ului fata de interesele liberale, cu atat mai mult cu cat aparitia unui partid concurent de stanga ii va impune o reafirmare dura a pozitiei partidului sau, ca "cel mai mare partid romanesc".
Mentinand PNL-ul in opozitie, in speranta castigarii parlamentarelor din 2012, C. Antonescu mai face o greseala de calcul. Baza partidului, intreprinzatorii si afaceristii cotizanti, nu vor mai putea rezista mult fara avantajele participarii la administratie. In doi ani, dezertarile ar putea creste exponential. Fara o asociere cu PD-L-ul, aflat in aceeasi zona a dreptei, PNL-ul s-ar putea regasi izolat si in criza identitara. Un vis de marire lipsit de fundamentele pragmatice ale jocului politic s-ar putea astfel dovedi o simpla rostire in gol, o suma de vorbe aruncate in vant.