Printr-o coalizare interna a elementelor vechii garzi (Iliescu-Nastase-Mitrea), a fost eliminat de la conducerea partidului Mircea Geoana.Vina lui: nu a reusit sa impuna PSD-ul ca principala forta de guvernare si a ratat sansa "prezidentialelor". Cele doua esecuri l-au costat, desi avea sprijinul sefilor regionali de organizatii ("baronii"). Acestia au castigat autonomie fata de conducerea centrala, administrand filialele partidului dupa bunul plac. Ratarile lui Geoana, inclusiv cea a promisiunii de modernizare a PSD-ului, i-au alienat o parte din sprijinul teritorial, mai ales ca principalul sau aliat devenise seful organizatiei Bucuresti si primarul "de Ferentari", M. Vanghelie, personaj insolit, cunoscut prin mitocania si incultura lui. Geoana a fost inlocuit de Victor Ponta, "tanar lup" al partidului, prin aceeasi "schema" ce il dusese in varf. "Greii" PSD s-au retras, unii (C. Diaconescu) sub santaj, ajungandu-se la un nou compromis. Ponta nu va face nici o schimbare in PSD fara acordul "mentorului" sau, A. Nastase, proaspat reales in fruntea Consiliului National al partidului, si al "baronilor", ceea ce inseamna ca partidul va ramane in continuare aceeasi grupare oligarhica, specializata in dominarea mafiota a societatii, preluata din "arsenalul ideologic" al PCR.
Aliat, la alegerile prezidentiale (dar si inainte) cu PSD-ul, partidul liberalilor isi joaca identitatea si pozitia politica dupa Congresul ce l-a confirmat ca lider pe Crin Antonescu. Acesta a solicitat libertatea absoluta de conducere pentru a-si atinge obiectivele: plasarea partidului pe primul loc la "parlamentarele" din 2012 si castigarea "prezidentialelor" din 2014. "Dictatura antonesciana", sprijinita de cativa apropiati ai sefului PNL, nu este insa pe placul altor lideri (L. Orban, C. Popescu-Tariceanu s.a.) pentru ca instaureaza in partid (ca urmare a alegerii echipei conducatoare pe "lista inchisa") un spirit contrar celui liberal (individualist si concurential), si duce gruparea (ca urmare a urii viscerale a d-lui Antonescu fata de presedintele Basescu) spre o "alianta contra naturii" cu PSD-ul. C. Antonescu a pierdut insa in M. Geoana un "aliat" pe care il domina, noul sef al PSD, V. Ponta, fiind mai putin dispus sa accepte o colaborare dezechilibrata. Iar carisma d-lui Antonescu nu va suplini daunele provocate de intransigenta sa fata de PD-L, partidul "basescian" aflat la putere, riscand sa-i indeparteze "baza", membrii de rand si simpatizantii PNL-ului. Oameni de afaceri si intreprinzatori, liberalii de rand nu vor putea suporta inca doi ani "seceta" provocata de pierderea accesului la administratia statului, principala sursa de "comenzi si venituri". Dupa ei, PNL-ul "de dreapta" ar trebui sa se alieze la guvernare cu PD-L-ul, de aceeasi orientare, pentru conducerea tarii. PD-L-ul nu are, deocamdata, probleme majore de reconstructie. Dar tendinta spre "baronizare" a unora dintre liderii lui, inalti demnitari in administratie, si - mai ales - problema succesiunii d-lui Basescu (care nu mai poate candida, in 2014, la presedintie) provoaca deja o serie de unde seismice interne, in special intre "vechii democrati" si liberalii afiliati prin unirea PD-L-ului cu PD-ul. Exista si un conflict latent intre generatii, tinerii PD-L-isti dorind o modernizare accentuata a partidului guvernamental, inclusiv o excludere a cumulului de functii administrative si politice existente acum. PD-L-ul nu a gasit, in plus, un candidat credibil la succesiunea d-lui Basescu, actualul premier, Emil Boc, parand mai degraba un foarte docil executant al "sugestiilor" venite de la Cotroceni, de la Presedintie. Avand doar sprijinul interesat (in autonomia teritoriala) al partidului etnic, UDMR, si suferind de uzura guvernarii (mai grava pe fondul crizei economice), PD-L-ul risca sa piarda, daca nu realizeaza reforma institutionala promisa, alegerile parlamentare din 2012 si, in consecinta, si pe cele din 2014.
Strategia indusa in acest context de presedintele Basescu si preluata de PD-L este cea a crearii unui "pol alternativ" la alianta PSD-PNL. Fiind aproape evident ca, in 2012, PD-L-ul nu va obtine majoritatea parlamentara absoluta, iar asocierea cu UDMR ar indeparta electoratul nationalist, tacticienii prezidentiali au conceput o replica "in oglinda" la coalitia de stanga si dreapta, PSD-PNL, prin stimularea aparitiei unui nou partid de stanga, alcatuit din "dezertorii" PSD-ului si din cei dezamagiti de caracterul de gasca mafiota a conducerii acestuia. "Independentii" din Parlament (dirijati de Gabriel Oprea, impreuna cu nou venitii Cristian Diaconescu si Marian Sarbu - nume "grele" altadata in PSD) alcatuiesc o grupare cu pondere mai mare decat cea a UDMR, putand - organizati partinic - sa conteste locul si initiativele actualului "partid de stanga". Formula asocierii PD-L-ului cu partidul defectorilor PSD-isti, Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei (UNPR), cum se va numi probabil, nu este tocmai morala, dar confirma zicala romaneasca a infratirii cu dracul pentru trecerea puntii si intareste impresia ca actuala clasa politica este corupta si interesata doar de propria-i bunastare.
D-l Basescu nu are aparent alte "instrumente" la indemana. Reforma institutiilor statului, separarea clara a puterilor in interiorul acestuia, autonomizarea locala s.a.m.d., cerute de integrarea moderna a Romaniei in UE, nu se pot insa realiza decat prin vointa lui politica, acum, in ultimul sau mandat. Romania nu-si poate permite sa rateze aceasta ocazie.