O fericire cu lucruri mici
- Dupa ce te-ai miscat cu gratie infinita prin lumea modei, lucrand ca manechin la Paris, mai nou iti pui imaginea in folosul ecologiei, pe micul ecran. Prinde la public? in Romania, ecologia e mai degraba un moft.
- Da-mi voie sa te corectez: "Buna ca viata" nu e o emisiune de ecologie, desi poate unii asa o percep, din cauza prezentei lui Dragos Bucurenci, recunoscut pentru interesul sau fata de aceasta zona. Telul nostru e altul: sa propunem un model sanatos de viata, un fel de-a trai care sa-ti aduca bucurie si optimism. Miza noastra o reprezinta conceptul de fericire proprie: cum sa ai grija de sanatatea ta, de mintea ta si de sufletul tau, cum sa-ti infrumusetezi viata intre cei patru pereti ai casei sau cum sa traiesti mai frumos, bucurandu-te de lucrurile mici, care-ti sunt la indemana. incercam sa dam solutii, fara ambitia de a moraliza. Lasam oamenii sa aleaga si sa decida pentru ei insisi. De altfel, unul dintre principiile noastre, daca vrei, este acela ca niciodata nu trebuie sa te opresti din invatat. Nu in sensul ca trebuie sa te duci toata viata la scoala, ci in sensul ca mereu poti sa dobandesti cunostinte noi, prin diverse alte cai.
- Aveti adepti printre telespectatori?
- Din ce in ce mai multi oameni au inceput sa ciuleasca urechile si sa-si asume curajul de a incerca lucruri noi. in fond, de aici a venit si ideea acestei emisiuni. De la oamenii pe care i-am cunoscut sau despre care am aflat ca fac astfel de incercari. Ca deocamdata sunt inca prea putini "curajosi", asta e alta poveste. Important este ca am inceput sa ne "dezmortim". Ideea emisiunii ii apartine lui Dragos. El a venit cu initiativa acestui produs, apoi m-a cooptat si pe mine. Asta, pentru ca eu sunt chiar o astfel de persoana: cineva care se bucura de absolut tot ceea ce i se intampla in viata, cineva pozitiv si deschis la nou. in ceea ce priveste subiectele fiecarei emisiuni, ele se nasc in echipa. Suntem un grup de oameni care ne intalnim in fiecare saptamana, ne marturisim experientele proprii sau ne povestim tot felul de istorioare pe care le-am auzit de la terti, ori ne confesam in legatura cu lucrurile despre care noi am vrea sa invatam. si uite-asa se stabilesc temele.
- Prezenta ta este un atu important in emisiune. Esti tonica, naturala, cu un fel de a fi cat se poate de... ecologist. De unde ai mostenit dezinvoltura si siguranta de sine?
- Probabil din faptul ca nu mai am 18 ani, ci am implinit 28. De-a lungul timpului, mi-am demonstrat mie insami cine sunt, ce pot si ce nu pot sa fac. De mai multe ori in viata am fost nevoita s-o iau de la zero. imi place ce fac si asta se transmite, probabil, si dincolo de micul ecran. M-am scuturat de tristete si ganduri negre, si am pornit-o mai departe cu incredere.
Paris, Chanel, Lagerfeld
- Absenta ta din tara te-a scos o vreme din atentia publica si oamenii nu prea stiu cine esti. Care sunt partile cele mai importante ale vietii tale?
- Sunt din Iasi si acolo mi-am petrecut mare parte din copilarie. O copilarie de prunc absolut normal, care nu visa nici pe departe sa devina manechin. De altfel, am fost o pustoaica rebela: desi am fost crescuta cu muzica clasica, m-am transformat rapid in rockerita convinsa. La scoala, eram unul dintre cei mai buni elevi, dar faceam si cele mai multe nazbatii, iar notele mele erau la extreme - aveam fie 10, fie 3. (rade) Iar aspectul fizic nu ma preocupa in mod deosebit: eram inalta si ingrozitor de slaba, intr-o epoca in care revenise moda fetelor cu forme. Sigur, nu pot sa fiu ipocrita si sa pretind ca ma credeam urata-uratelor, dar nici frumoasa-frumoaselor nu ma vedeam. De fapt, asa cum ti-am spus, nu-mi prea bateam capul cu problema asta. Eram, mai curand, baietoasa. Dar in clasa a IX-a, colegii m-au tot pisat sa ma inscriu la concursul de Miss si, de gura lor, m-am dus. Culmea a fost ca am si iesit Miss Boboc! Ce amintire! (rade) Apoi m-am mutat cu tata la Miercurea Ciuc, si acolo i-am cunoscut pe cei din echipa care cauta concurente pentru concursul Elite Model Look. La insistentele lor, m-am urcat in tren, am venit la Bucuresti si-am participat si la concursul asta. Am mai onorat niste contracte pe-aici, m-am intors acasa, dupa care a venit "marele moment": m-am indragostit si, din dorinta de a-mi urma dragostea, m-am stabilit in capitala. La inceput mi-a fost foarte greu: eu veneam din Iasi, un oras molcom, cu oameni blanzi si frumosi, iar aici nu dadeam decat peste oameni gri, uraciosi si foarte, foarte grabiti. Pana la urma, m-am acomodat totusi, si viata in Capitala nu mi s-a mai parut chiar atat de groaznica. A urmat un casting la Prima TV: se cauta prezentatoare pentru emisiunea "Stil". Cand am ajuns acolo, la televiziune... ce sa zic?... am dat peste o mare de muieri, care de care mai profesioniste, mai cu postura, mai cu dictie... si eu, o pustoaica de nici 18 ani, care habar n-aveam cu ce se mananca televiziunea. Asa ca mi-am spus: "N-am ce pierde. O sa intru si-o sa fiu asa cum sunt eu". Or, tocmai asta mi-a fost biletul castigator: am fost aleasa exact pentru naturaletea pe care am afisat-o. si sa stii ca naturaletea a fost mereu atuul meu numarul unu. Nimic nu m-a ajutat mai mult in viata decat atitudinea relaxata. Ulterior, am trecut la matinalul de la Prima TV, inlocuind o persoana care facuse o gafa in direct si fusese suspendata. Echipa n-a tolerat insa "intrusul" si mi-a facut viata grea. Din cauza asta, am tot acumulat frustrari si amaraciuni, pana cand, din senin, mi s-a oferit portita de scapare: am cunoscut un model de la Paris - intre timp, devenise fotograf - si femeia asta, vazandu-ma in niste reviste, mi-a spus: "Aoleu, da' ce cauti tu in Romania? Trebuie sa vii neaparat la Paris". Mi-am luat viza de Franta si-am fugit in necunoscut, lasand in urma statutul de persoana cu o oarecare notorietate, care, sa spun drept, ma cam stanjenea, furandu-mi normalitatea vietii de zi cu zi. Am patruns intr-o lume din al carei alfabet nu cunosteam decat prima litera: adica, auzisem de Chanel, dar nu stiam cine era Karl Lagerfeld. (rade)
- Si iubirea, motivul care te chemase in Bucuresti, ai sacrificat-o?
- Nuuuu, iubirea m-a urmat. A fost chiar o situatie ideala.
- Te-ai adaptat usor in Paris, sau a fost si mai si decat Bucurestiul?
- Nu mi-a fost deloc usor. Efectiv, nu stiam care era susul si care josul lumii. Initial, ma duceam la castinguri cu trei xeroxuri, dupa trei fotografii Polaroid, facute de agentie, pe care imi scriam de mana datele personale. Cand urma sa am prima vizionare cu Karl Lagerfeld, am scris in jurnal: "Maine ma duc sa ma intalnesc cu tipul asta, de la Chanel... nu stiu cum ii spune...". Asa de multe stiam eu despre moda si atat de tare ma interesa modellingul! (rade) Dar, incetul cu incetul, m-am dat pe brazda si-am intrat in iuresul industriei modei: azi eram in Paris, maine la Londra si poimaine la New York. Habar n-aveam ce-o sa fac a doua zi, daramite peste trei luni.
In Bucurestiul iubit
- Si cum de te-ai decis sa te intorci in Romania?
- Incepuse sa ma bata gandul sa renunt la modelling. Angrenajul era insa mult prea complicat, asa ca la inceput n-am reusit. Dar n-am abandonat ideea, ci mi-am schimbat strategia: am zis c-o sa purced mai cu incetisorul, daca dintr-o data nu se poate. Adevarul e ca asta e o meserie care-ti si intra in sange, se transforma intr-un mod de viata. Dupa ce ani de zile traiesti numai prin avioane, dupa ce ani de zile esti scaldat intr-un suvoi constant de noi si noi destinatii, de noi si noi cunostinte, nu poti sa te rupi peste noapte. ti se pare ciudat ca, dintr-o data, sa stai intr-un singur loc. Te simti parca parasit. Pe de alta parte, ma plictisisem si obosisem de viata asta agitata, mai ales ca industria modei s-a alterat serios in ultimii ani. in plus, la 18 ani, meseria asta te umple de emotie si de un sentiment de incantare, dar la 28 de ani climatul interior se schimba. Ca om matur ajungi sa-ti doresti, mai curand, liniste, ceea ce modellingul nu-ti ofera deloc. si in cazul meu, tot asta s-a intamplat: am ajuns sa tanjesc dupa liniste si dupa un loc al meu. Asa ca m-am intors. De ce in Bucuresti? De ce nu? Desi zgomotos si agitat, Bucurestiul mi s-a parut intotdeauna un oras frumos, in care se intampla foarte multe lucruri interesante. Deocamdata, ma simt foarte bine aici, imi face placere sa traiesc in Romania, dar daca la un moment dat o sa ma satur, voi pleca din nou. Gheata a fost sparta... Occidentul nu mai este pentru mine o nebuloasa. Desi nu doar spatiul e important, ci si oamenii de care te inconjuri. Daca alegerile astea le faci cu cap, viata in Romania poate sa fie chiar o viata superba.
- Lamureste-mi un paradox: ai plecat la Paris, bucuroasa sa scapi de cei care te aratau pe strada cu degetul, iar acum ai revenit in televiziune si prezinti o emisiune care te pozitioneaza din nou in vizorul public.
- In acesti 11 ani s-au mai schimbat lucrurile. Televiziunile particulare s-au umplut de fel de fel de personaje bizare, care se considera, totusi, vedete si care atrag, prin stridenta, atentia asupra lor. in felul asta, presiunea exercitata asupra celorlalte persoane publice e mai redusa si nu se mai manifesta invaziv, ca acum 11 ani. in plus, oamenii care m-ar putea recunoaste acum pe strada, datorita emisiunii pe care o prezint, sunt de alta factura, pentru ca si emisiunea e de alta factura. Sunt niste indivizi educati si cu bun simt. in ceea ce priveste alegerea mea de a reveni in televiziune... iti marturisesc sincer ca eu nu fac parte dintre cei disperati sa apara la televizor. Nu mor de placere la gandul ca mama sau vecinul ma vad pe micul ecran. Pe mine m-a interesat proiectul in sine si mi-am dat seama ca munca pe care urma s-o fac era agreabila. Daca lucrurile n-ar fi stat asa, televiziunea n-ar fi intrat in vederile mele.
Viata pe bicicleta
- Intr-adevar, "Buna ca viata" e un proiect TV care ti se potriveste perfect. Esti imaginea intruchipata a energiei. Faci ceva special pentru forma ta maxima?
- Energia mea e de la Dumnezeu. Nu fac nici un efort special. Sunt ca un titirez care nu sta o clipa locului. Ceea ce ma ajuta foarte mult sa ma mentin fizic. Din pacate, timpul si programul nu mi-au permis sa adopt un sport pe care sa-l practic la longue. imi place mult sa inot, iar iarna fac snowboarding. Fiindca n-am simtit nevoia sa sofez - nici cat am locuit in Paris, nici acum, in Bucuresti - merg mult cu bicicleta, in lunile calde, si cel mai mult merg pe jos. Am si avantajul ca locuiesc in centru, iar treburile cotidiene se petrec tot in zona centrala, asa ca nu am de batut distante uriase. Merg pe jos si ma simt excelent. in rest, ma straduiesc sa mananc cat mai sanatos, desi ani intregi, cat m-am ocupat de modelling, zilele treceau intr-un ritm nebunesc si ma trezeam ca mai mancam doar seara. in general, incerc sa-mi tin poftele culinare in frau si atunci cand mananc ceva care dauneaza siluetei, imi micsorez portia.
- Sa vorbim putin si despre Dragos Bucurenci, partenerul tau de pe micul ecran. Formati un cuplu extrem de armonios, ceea ce da picanterie emisiunii. Sunteti numai colegi sau si un cuplu de indragostiti?
- (rade) Probabil foarte multa lume isi pune intrebarea asta. Am sa spun doar atat: eu si Dragos ne cunoastem de cativa ani si suntem foarte apropiati, dar in sensul de prieteni. Atat! Avem foarte mare incredere unul in celalalt, ne respectam si ne iubim foarte mult unul pe celalalt. Suntem doua personalitati care se completeaza de minune. si ne cunoastem atat de profund, incat suntem constienti si de punctele forte si de scaderile celuilalt, astfel incat suntem capabili sa ne anticipam reactiile. Ba mai mult, stim ce sa nu ne spunem, ce sa ne spunem si cum sa ne spunem...
- Mister absolut! Dar cu planurile pe termen lung cum stai?
- De cand m-am "ancorat" si am lasat in urma caruselul modellingului, incerc sa-mi organizez viata pe termen scurt. Desi asta e un exercitiu pe care inca il invat. Am fost obisnuita cu haosul, iar ordinea e inca un domeniu insolit pentru mine. insa, pe termen lung, nu ma ambitionez sa-mi fac planuri, pentru ca, de-a lungul anilor, am descoperit ca lucrurile care ti se intampla, pur si simplu, s-ar putea sa fie mult mai bune si mai minunate decat cel mai extraordinar plan pe care l-ai fi putut urzi tu. si ca, daca te incapatanezi sa urmezi linia unui plan, exista riscul sa ratezi niste oportunitati fantastice, cu care n-ai sa te mai intalnesti niciodata. Am insa mai multe vise, iar visul meu suprem este acela de a-mi intemeia o familie: sa am copii multi, pe care sa-i cresc in natura, care sa stie ce-i aia o caprita sau o vacuta, cum e sa alergi liber pe camp ori sa pasesti cu picioarele goale prin iarba. Fiecare isi doreste acel ceva pe care nu l-a avut niciodata sau pe care nu l-a avut suficient: cum parintii mei au divortat cand eu aveam 10 ani, familia reprezinta visul vietii mele.