Eram si eu in multime, atunci cand duceai lemnul acela greu in spate. Priveam la tine cum te chinui, priveam la cei care te urmau, in alai: unii te compatimeau, altii - nestiutorii - se bucurau, radeau, altii te vedeau ca pe un osandit oarecare, un borfas. Tu singur STIAI. Si n-ai facut nimic ca sa-i impiedici. Ma vei intreba ce am facut eu. Eu, simplul privitor prin timp. Eu? Eu, cum ar zice orice om las, care "se spala pe maini" - nu stiam. Cand vrei sa te sustragi dintr-o discutie incomoda, care te-ar pune cu siguranta in dificultate, spui: "Nu stiu!". Mergeam pe langa tine si nu stiam. Nu stiam cine esti cu adevarat, ce poti face pentru mine, pentru cel care te batjocoreste sau pentru cel care te biciuieste. Ce e mai important: cuvantul sau tacerea? E bine ca am tacut, sau trebuia sa ma razvratesc, sa tip, sa dau cu pumnii in cei care te chinuiau? Femeia aceea cu mana la gura si ochii mariti de spaima si de durere iti era mama, nu? Stia si ea, nu-i asa, STIA?! Durerea fizica a celui de langa tine doare. Eu nu iti eram prieten, pentru ca nu stiam pe deplin cine esti. Mi-era doar mila de tine pentru ca erai un om, la fel ca mine si ca cel care radea si ca cel care te chinuia. Si auzisem ca facusesi doar bine: pe unii ii vindecasesi, pe altii ii ridicasesi din morti, din altii scosesesi raul. Cu toate acestea, Tu erai condamnatul. Ce puteam face? Puteam sa te salvam, daca ne adunam mai multi si dadeam marturie pentru faptele tale bune, despre care auzisem. Dar inevitabilul s-a produs.
...Au trecut multi ani de-atunci. Nici timpul nu mai e acelasi si nici oamenii. Ai vazut? Acum, lunile trec precum anii, iar saptamanile ca zilele. Acum e lumina si peste cateva clipe - seara.
Eu? Sunt acelasi om simplu, dar poate mai schimbat, in rau chiar. Astazi stiu bine cine esti, si tot nu fac mare lucru. Cateodata iti vorbesc, te intreb, ma sfatuiesc cu tine, te chem, alteori te cert. Deseori te port in gand. De ce e altfel astazi, ma vei intreba? Ca doar n-am schitat nici un gest atunci cand eram langa Tine, pe Drumul Crucii. M-am schimbat? Am inteles, cu pretul greutatilor vietii, ca fara tine orice drum devine o Golgota? Ca sprijinita de mana ta, crucea pe care o ducem e mai usoara? Acum stiu sigur: te-am primit in sufletul meu, te-am lasat sa-mi conduci viata si vei fi cu mine, atunci cand voi pleca si eu la randu-mi spre Imparatia lui Dumnezeu. Domnul sufletului meu si-al vietii, Iisus. Tu n-ai plecat de langa mine cand mi-a fost greu, n-ai spus: "Nu stiu!", n-ai intors capul in alta parte, mi-ai pus mana pe umar in liniste, iar crucea din spatele meu s-a sprijinit pe mana Ta si nu i-am mai simtit greutatea. Cine mai face in ziua de azi asemenea gesturi? Acum, totul are un pret: afacerile, iubirea, casnicia, chiar bolile si chiar prieteniile. In schimb, prezenta Ta este fara plata. Tu mergi alaturi de mine toata viata si nu-mi ceri nimic in schimb. Cine esti Tu, Iisuse, daca nu prietenul meu, cel mai bun prieten?
Peste putine zile, vei invia din nou, ca acum doua mii de ani, ca acum o mie, ca anul trecut si ca anul viitor. Vei aparea in lume si vei fi preaslavit. Ce pot face, totusi, pentru Tine? Voi fi in aceeasi multime, in liniste, iti voi privi cu durere calvarul, dar acum, stiind cine esti, voi striga in gura mare, alaturi de toti: "Hristos a Inviat!".