Afirmata in ultimii sase ani in proza si publicistica, Doina Rusti are imaginatie, placere de a povesti si o putere de munca iesita din comun. Daca in cele patru romane publicate pana acum talentul ei de a impleti destine variate se desfasura pe planuri vaste, intre real si supranatural, in prozele scurte, care au alte reguli de constructie, scriitoarea decupeaza "intamplari" carora cititorul e chemat sa le imagineze un inainte si dupa. Volumul de azi e conceput ca un sirag al carui fir de legatura, dat din titlu, e Bucurestiul, iar margelele de sticla, complicat reflectate unele in altele, au dimensiuni si grade diferite de slefuire. Poleiala comuna e ideea granitei permisive, a canalelor de comunicare intre prezent si trecut, dintre viata si vis, dintre traire si memorie. O tema literara veche, ilustrata, ca sa ne referim doar la secolul trecut, de uriasi precum Borges, Cortazar sau Milorad Pavic, dar si de Mircea Eliade. Curajul Doinei Rusti de a se lasa inevitabil comparata cu acesti maestri e in sine de admirat, caci referintele n-au cum sa-i fie favorabile, chiar daca - specialista si in simbologie - scriitoarea noastra isi deschide cu buna stiinta textul spre un fabulos preluat, invatat. Cele zece intamplari fac naveta cam mecanic intre prezent si secolul 18 bucurestean, prin intermediul unor personaje de azi cu existente paralele in urma cu doua veacuri. Jocul cu timpul ce ajunge uneori sa tina fiintele captive intr-un vartej repetitiv e si el destul de uzat in literatura, ca si reincarnarea sau trairea simultana a mai multor vieti. "Intamplarile" Doinei Rusti - centrate pe dragoste, moarte, hazard si plimbare pe doua paliere de timp - au cusaturile cam la vedere, dar capteaza prin detalii, atmosfera, simt muzical al contrapunctelor, mistere recurente. Si mai ales printr-un Bucuresti filmat din unghiuri insolite, pe o pelicula sensibila, de la periferii pana in centru.
Mircea Daneliuc, "Doua spalari pe cap", proza scurta, Editura "Curtea Veche" (tel. 021/222.25.36), 136 pag.
Din cu totul alt film si cu alte procedee epice, mai adecvate prozei scurte, e noul volum al lui Mircea Daneliuc. Deopotriva de valoros cineast si scriitor - autorul a 17 filme, 7 romane si al mai multor piese de teatru - e in toate aceste creatii el insusi, un realist satiric. Interesat in primul rand de adevarul de viata, de omenescul reprezentativ din punct de vedere social si de contextul politic, Mircea Daneliuc are darul autenticitatii recreate cu arta si cu subtext polemic. Si mai are un special simt al umorului, uneori dus spre sarcasm si manifestat in selectia situatiilor si in limbajul caracterizant. Pe urmele lui Caragiale, preluat de prozatorii optzecisti, "momentele si schitele" din acest volum folosesc metoda inregistrarii fidele a modului de a vorbi al personajelor pentru a le fixa in categorii reprezentative. Bazat pe monolog, dialog si relatare simpla, comportamentista, stilul fara ornamente al lui Mircea Daneliuc are o eficienta speciala. Spre deosebire de Doina Rusti, care incarca metaforic, uneori excesiv, frazele, autorul celor "Doua spalari pe cap" are o directete care te face sa vezi si sa auzi un omenet imediat recognoscibil din Romania contemporana, scaldat in baia de acid a propriei promiscuitati. Personajele lui - descurcaretul pagubos, tanara basarabeanca naiva avand drept unic mijloc de supravietuire nurii, ratatul din America intors in patrie, cuplul de pensionari stramtorati s.c.l. sunt semenii nostri cei de toate zilele, dupa cum familiare ne sunt si situatiile decupate. Si ele in buna masura caragialesti, precum calatoriile cu trenul, in care intre persoane aduse de hazard in spatiul inchis al unui compartiment se nasc discutii si relatii oglindind societatea in ansamblu. Unele schite parodiaza stirile de la ora 5, altele imping spre un grotesc plauzibil relatiile politice (precum in cea despre trimiterea la Vatican a unui urias brad de Craciun romanesc), altele folosesc procedeul, tot caragialean, al schimbului oficial de misive (aici pe tema repatrierii romilor din Franta), sau monologul argotic. Privirea cinica din romane si filme, mizantropia, sarcasmul par in prozele scurte imblanzite de o unda de compasiune cehoviana.