• Eveniment

Sarbatoare pe doua roti

te manifestari ce i-au avut in prim-plan pe biciclisti. Vineri, Ciclopromenada nocturna a insemnat o plimbare in grup pe Splaiul Unirii; sambata s-a tinut un mars antidrog pe biciclete, iar duminica erau programate alte trei evenimente. "Prima evadare" nu este o plimbarica pe asfalt, ci un maraton de o dificultate scazuta, dar cu riscurile sale. La start sunt adunati amatori si profesionisti, bucuresteni si ciclisti veniti special de prin toata tara, inclusiv din Targu Mures, Constanta, familii cu copii, fete ambitioase, chiar si biciclete in tandem. Cred ca foarte putini dintre cei aliniati la start au in gand sa castige, cei mai multi isi doresc sa respire aer curat, sa traiasca o aventura si sa ajunga la linia de sosire, in Snagov, intr-un timp rezonabil. De altfel, doua din tintele organizatorilor concursului sunt incurajarea unui mod de viata sanatos prin practicarea sportului in aer liber si promovarea traseelor si a padurilor din nordul Bucurestiului, ce pot fi folosite si altfel decat pentru constructia de vile si instalarea gratarelor.

Aventuri prin noroaie

Sunt absorbit de un grup de ciclisti care trec pe langa mine, prin desisul padurii, ca niste cai mancand pamantul. Aud des un strigat din spate "stanga! stanga!", sunt derutat, nu stiu daca sa ma retrag spre stanga sau sa las stanga libera, dar inteleg repede, pentru ca de fiecare data, pe acolo tasneste cate o casca aerodinamica. Devine periculos, cu atatia oameni gonind pe o poteca atat de ingusta, plina de hartoape. Probabil sunt profesionistii, cei cu biciclete de mii de euro, care participa la toate competitiile interne, la multe europene, si nu au venit aici ca sa se plimbe prin padure, ci ca sa castige. Cateva balti late cat drumeagul produc blocaje "in trafic", prilej de glume ("de aici ne luam rovignetele?"), de legat prietenii si de impartasit pareri: "Frate, astept din noiembrie o iesire d-asta"... "poate era mai bine cu categorii diferite, amatori si profesionisti"... "ar fi misto sa fie o tura de primavara si una de toamna, nu doar o data pe an"... "bestial traseul, iesim si saptamana viitoare?". Un tip coboara, se intoarce, pune la loc lantul cazut al unei fete si fuge inapoi pe traseu. La o curba, un tanar pune o frana brusca, cade si se ridica cu sange pe fata. Partea buna este ca tocmai acolo se afla ambulanta organizatorilor, asa ca primeste imediat ingrijiri. Pe o portiune a padurii adie un miros puternic de salcam, in altele se aud pasarile, tragi in piept aer curat si adrenalina totodata. Zgomotul ploii se aude infundat prin stratul de frunze. Iesim din padure, trecem pe sus bicicletele peste o cale ferata si continuam in camp deschis. Ploua din ce in ce mai tare, apar pelerinele de prin rucsacuri, rotile aluneca pe iarba ca pe patinoar, le controlezi cu greu. Unii coboara si prefera sa impinga bicicletele, altii isi peticesc cauciucurile sparte, schimba piese, unii fac haz de necaz si fluiera prin ploaie, altii devin nervosi. Iata-i si pe cei care au renuntat la concurs, invinsi de probleme tehnice, lanturi rupte, piese distruse. La sosea suntem asteptati de organizatori, care ne ofera banane, glucoza, apa. Mai tarziu, aveam sa aflu ca santul asta lat de doi metri, prin care coboram si urcam cu bicicletele-n spinare, a fost pur si simplu sarit in viteza de cei ce aveau sa castige cursa. Un sir lung de biciclisti se intinde pe camp impingand de zor, caci nu se mai poate inainta altfel, noroiul intra la roti si trebuie scos cu un bat, ceva, dupa doar cativa metri. O fata isi intoarce bicicleta cu rotile in sus, curata la ea vreo jumatate de ora si merge apoi mai departe. Un tip isi scoate franele pentru a putea continua. Nu sunt multi ca ei. Locul acesta, kilometrul 14 al cursei, capatul pistei aeroportului Otopeni, inseamna sfarsitul acestei aventuri pentru cateva sute de participanti. Drumul continua prin camp si prin noroaie, iar datele tehnice ale bicicletelor noastre nu ne permit sa mergem mai departe, asa ca ne intoarcem la sosea, oprindu-ne din doi in doi metri sa curatam rotile. Nu-mi vine sa cred ca la Snagov s-a trecut linia de sosire in doar doua ore.
Alex, 18 ani: "Am venit cu un grup de trei prieteni, satui de asfalturile din Bucuresti. O experienta cam piperata: taxa de inscriere, transport de intoarcere, casca, revizie la bicicleta -, plus ca ne-am noroit si udat din cap pana in picioare, dar a meritat, as porni din nou, daca nu s-ar anunta ploaie. Prin padure, drumul a fost accidentat, dar ok, insa cand am ajuns in camp, am avut senzatia ca adusesera peste noapte noroi cu basculanta. Mi-a placut atmosfera de pe traseu, ceilalti biciclisti erau prietenosi si te-ar fi ajutat daca aveai nevoie. Organizatorii ne-au purtat de grija, dar mi-as fi dorit sa prelungeasca, din cauza vremii, macar cu o ora termenul limita. Am invatat multe din cursa asta. Oricat ar fi de greu, trebuie sa mergi mai departe."
Tiberiu, 37 de ani: "Am fost chiar emotionat sa vad, strabatand orasul spre Baneasa, cum se scurgeau participantii la cursa, pe biciclete sau cu ele postate pe masini. Parca eram la Woodstock, cu oamenii strangandu-se din toate directiile. Si sa vad aici, la start, peste 1000 de oameni ce si-au investit bani in biciclete si acum le baga prin paduri si prin hartoape! Asta inseamna ceva, ar trebui sa le dea de gandit autoritatilor, sa ne bage putin in seama, sa ni se faca mai mult loc. N-am mai participat la un concurs, dar la mine, la Cluj, am mers pe trasee mult mai dificile, cu diferente mari de teren. Ma bucur ca am ajuns la sosire, am savurat momentul, dar am admirat si peisajul. Mirosea frumos in padure, apoi am trecut pe langa un lan intins de rapita, pe langa unul de grau... Pe o portiune mai dificila am dat de un tip care gafaia din greu. "Mai poti?". "Nu mai pot", mi-a zis, "Dar stii ce? E prima mea iesire pe bicicleta afara din oras si-mi place la nebunie!". Am trecut pe traseu pe langa tipi haiosi, unii aveau casetofonul in rucsac, un pustan de 10 ani purta o casca nou-nouta, verde, de soldat, altul avea o casca de santierist. La finish, la Snagov, toti cei care treceau linia ridicau bratele a victorie, ca-n Turul Frantei, si erau aplaudati, chiar daca primii sosisera deja cu cinci ore inainte."



Pentru pedale fine

Cu zece zile in urma, aproape 100 de biciclisti si bicicliste au pornit din fata Muzeului de Geologie din Bucuresti, pana in Parcul Herastrau, pedaland imbracati la costume, cravata, respectiv fuste si taioare. Evenimentul s-a numit "Business pe bicicleta" si a avut mare succes. Mersul pe bicicleta nu este doar pentru pustani, pentru oameni ce merg la piata sau ies la aer prin parcuri, duminicile. Majoritatea capitalelor europene respecta si incurajeaza ciclismul ca alternativa zilnica de transport. Este ieftin, sanatos si total nepoluant. De ce nu ar merge si oamenii de afaceri la firmele lor pe biciclete, evitand astfel orele petrecute in trafic? "Am pornit proiectul dupa experientele pe care le-am avut in multe alte tari europene, unde bicicleta e folosita de foarte multa lume, inclusiv de oameni ocupati in afaceri, care nu au o problema in a renunta la masini. Pentru mine, anul trecut a fost un an al reindragostirii de Bucuresti, datorita bicicletei si a locurilor pe care le descoperi mergand pe ea. La orice intalnire de afaceri am, la o distanta mai mica de 5 km, ajung mai repede cu bicicleta", declara Tudor Maxim, initiatorul proiectului si Presedintele JCI Bucuresti. Din pacate, pistele de biciclisti din Bucuresti sunt foarte putine, aranjate doar de forma. Chiar pista din fata Palatului Victoriei are ca obstacole borduri de jumatate de metru!
Urmatorul eveniment, Skirt Bike, se petrece pe 15 mai, si este anuntat a fi cea mai sic parada a bicicletelor, pentru ca le este dedicata doamnelor si domnisoarelor. Se porneste la orele 16, din fata Muzeului de Geologie, pe traseul Bulevardul Aviatorilor, Herastrau, Arcul de Triumf, Kiseleff, iar la finish, in curtea Muzeului Taranului, se bea un ceai si se schimba impresii.

Foto: Mediafax (3)