"TOACA-N CER SI SLUJBA-N RAI"

Valentin Iacob
- De vorba cu parintele DANIEL BENGA, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti -

Manastirea de aur

Cand aveam 14 ani, m-am indragostit fara leac de clopote. Eram intr-o excursie scolara la manastirea Putna, pe urmele lui Stefan cel Mare. Cand am intrat pe portile manastirii, un amurg de vara incendiar poleia in aur biserica alba. Atunci au inceput sa bata clopotele de vecernie, cu glas tanguitor si grav! Am ramas nemiscat. Glasul lor razbatea pana-n cer, facea sa se cutremure tot vazduhul. "Stii ce spun clopotele?" - ne-a intrebat calugarita ce ne indruma prin istoria manastirii. ""Stefan! Stefan! Domn cel Mare!". Asa striga clopotele Putnei, de 500 de ani. Caci clopotele Putnei s-au batut totdeauna la fel, cu o maiestrie tainica, doar de clopotari stiuta si incredintata din generatie in generatie". N-am mai uitat niciodata inserarea aceea, pe care clopotele o transformasera in sarbatoare. Ea face parte din amintirile pe care imi sprijin, adeseori, sufletul. De atunci, mi-am dorit mereu sa aflu mai multe despre clopote, dar si despre toaca, al carei sunet monocord si intens cheama la rugaciune si liniste. De curand, dorinta mi s-a implinit. Parintele prodecan Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti mi-a spus intreaga istorie a "celor doi teologi ai bisericii", clopotele si toaca. O poveste plina de intelesuri crestine si mistice.

Povestea clopotelor

- Sunetul clopotelor si bataia in toaca sunt printre cele mai emotionante simboluri din ritualul crestin ortodox. O chemare irezistibila spre rugaciune si Dumnezeu. Cine le aude o data le urmeaza de indata si nu le mai uita in veci...

- Oricat ar parea de ciudat, va marturisesc ca multa vreme eu nu am bagat in seama insemnatatea clopotului si a toacei. Asta pana acum trei ani, cand am fost delegat de Parintele Patriarh sa merg pana in Innsbruck, in Austria, la firma de clopote Grassmayr, una din cele mai cunoscute din lume, unde s-au turnat si clopotele Patriarhiei Romane. In atelierele Grassmayr se afla si un muzeu al clopotelor si o biblioteca tematica, unde am gasit o enciclopedie a clopotelor care insuma 1000 de pagini. Or, ca sa le scrii povestea pe 1000 de pagini, inseamna ca aparent banalele clopote sunt o tema fundamentala a istoriei, a culturii si a lumii. Iar muzeul familiei Grassmayr din Innsbruck e vizitat de calatori care vin tocmai din Australia si America. Printre exponate sunt clopote extraordinar de vechi, unele din China, din anul 3000 inainte de Hristos.

- Multa lume leaga clopotele de crestinism...

- Clopotele au venit in Europa din China. Acolo au fost turnate pentru prima oara, acum 5000 de ani. Si din China s-au raspandit in lumea greaca si in lumea romana. Sigur, pe noi ne intereseaza perioada crestina, dar clopotele apar in toate culturile si religiile lumii. La greci si romani, pentru unii dintre zei, se bateau clopotele. In cultul Proserpinei, preotii pagani anuntau inceputul jertfei prin sunetul unor mici clopotei. Si sarbatorile din luna mai, de la Roma, erau anuntate de clopotei. Iar in cultul lui Dionisios, ori al lui Mitra, clopotul era semnalul extazului: cand se intra in transa, sunau clopotele. Dar anticii foloseau clopotele si in scopuri practice: grecii, cand deschideau piata de peste, romanii, cand deschideau baile publice. Clopotul a avut de la inceput si o dimensiune sociala, si una religioasa. El dadea sens vietii oamenilor din cetate.

- Crestinismul a fost reticent cu ritualurile pagane. Vechile sarbatori au fost inlocuite cu altele noi. De ce au avut clopotele o soarta mai buna?

- La inceput, crestinii au fost, intr-adevar, reticenti in preluarea clopotelor. Clopotul era identificat cu paganismul idolatru. Asa ca la inceput, in traditia rasariteana si in Africa, anunturile pentru obstea de credinciosi erau facute de catre diacon, cand se termina slujba (si astazi se mai pastreaza acest obicei). In plus, crestinii, fiind persecutati, nu se puteau aduna public. Nu-si puteau anunta adunarile prin batai de clopote. Aveau adunari secrete, oculte. Dar dupa ce Constantin cel Mare si imparatul Liciniu dau libertate crestinismului, in anul 313, cultul crestin ia amploare. Si ceva trebuia sa vesteasca credinta in intreaga cetate. Asa au aparut clopotele bisericilor. Mai apoi, au intrat in credinta crestina si clopoteii. Ei au venit de la Marele Arhiereu, din Vechiul Testament, care avea pe haina lui 360 de clopotei. In Vechiul Testament, pe langa leviti, care erau preoti, exista si Marele Arhiereu, care era Marele Patriarh. Avea o haina cu 360 de zurgalai. Despre sfantul Antonie se spune, de asemenea, ca mergea cu un clopotel agatat de toiagul lui, in forma de T, care e tot o cruce. Cu clopotelul acela, sfantul alunga demonii.

Trambita ingerilor

- Dar toaca? Sunetul ei pare mai auster si mai vechi decat glasul de clopot. Pare infratit, mai degraba, cu postul si ritualurile manastiresti...

- Toaca a aparut in Bizant, inaintea clopotelor. Toaca a fost a Rasaritului, iar clopotele ale Apusului. Vreme de patru veacuri, in Bizant si in Rasarit s-a auzit doar toaca. Sfantul Sofronie al Ierusalimului numea toaca "trambita ingerilor". Traditia ei dureaza de 1700 de ani. Sunt trei feluri de toaca. Toaca portabila, zisa si toaca mica, care e o scandura care se tine cu mana si se bate, de obicei, numai la manastiri si la catedrale, inconjurand biserica, la timpurile de rugaciune. Monahul bate in ea, se inchina la toate cele patru colturi, isi face semnul Sfintei Cruci, ceea ce este extraordinar de frumos, pentru ca arata ca toaca este o chemare la jertfa si la rugaciune. Dar exista si toaca mare. Ea se atarna in clopotnita, langa clopote, si la fiecare slujba, se bate odata cu clopotele. Cea de-a treia toaca este tochita de fier. Ea se aseaza undeva la iesirea din biserica, este batuta cu ciocanul si suna mult mai puternic decat suratele ei. Cea mai frumoasa tochita de fier se afla la manastirea Tismana, facuta in 1840 de ieromonahul Stefan. Are forma de vultur bicefal si e unica in tara. In afara de Romania, toaca se mai bate in Siria, ceea ce arata ca acolo se pastreaza vechile origini bizantine, in Serbia, Grecia, in Rusia, in tarile baltice, in Georgia si Armenia.

- Exista un inteles ritualic al glasului de toaca?

- Cand toaca ne cheama la biserica, ea ne cheama sa devenim ca ingerii. Pentru ca noi, in biserica, ne intalnim cu ingerii. Liturghia de pe pamant e o imagine a Liturghiei din ceruri. Este sarbatoarea, cantarea ingerilor si a oamenilor, laolalta. Spune asa de frumos un colind din Ardeal: "D-auzi gazda, ori n-auzi,/ Toaca-n cer si slujba-n rai/ Toaca-n cer cum o batea/ Slujba-n rai cum o facea./ Dumnezeu cum cuvanta,/ Maica Sfanta se ruga/ Si sa stai sa tot privesti/ Cum facea slujbe ceresti./ Ingerii tiind stalpari/ Cantau Sfintele Cantari". Asa ca de cate ori batem noi toaca pe Pamant, bat si ingerii toaca in Ceruri. Iar cine asculta glasul de toaca devine partas la bucuria raiului.

- Inainte de a picta o icoana, calugarii iconari tin post si se roaga, se curatesc trupeste si sufleteste, pentru ca Dumnezeu sa le daruiasca dreptul si harul de a-L reprezenta pe El si pe sfintii Lui, in portrete si in culori. Despre toaca si clopote se crede la fel. In satul bunicilor mei, toaca putea fi facuta numai de un om curat si neprihanit, iar clopotul nu avea voie sa bata inainte sa fie sfintit. Ideea ca Dumnezeu trebuie meritat chiar si in obiectele ritualului ortodox spune mult despre frumusetea sufletului romanesc.

- Randuiala binecuvantarii si a sfintirii clopotului, care se savarseste de obicei in ziua in care clopotul e instalat in clopotnita, este obligatorie. Clopotul n-are voie sa bata inainte de-a fi sfintit. Mai intai se sfinteste cu agheazma. La sate, e un eveniment extraordinar. Asta si din cauza raritatii lui. Un clopot, daca-i bine turnat, tine cateva sute de ani. Sa asisti la schimbarea clopotului unei biserici e chiar o sansa unica in viata. Cand sfintim un clopot, in Ehtenia Mare, ne rugam ca Dumnezeu sa-i destepte pe cei care aud glasul clopotului, pentru slava Numelui Sau, sa potoleasca furtunile, fulgerele, trasnetele, sa opreasca ceata stricatoare, sa alunge puterea, viclenia si asuprirea vrajmasului si sa-i indemne pe credinciosi la implinirea poruncilor lui Dumnezeu.

- Intr-una din scrierile sale, marele parinte Sofian vorbeste despre "rugaciunea clopotelor", care izbutesc sa alunge furtuna. O intamplare reala, pe care a trait-o pe cand restaura pictura manastirii Agapia.

- Chiar asta este menirea clopotului: ocrotirea de tot ceea ce inseamna raul naturii. Stim, adesea, ca atunci cand se aduna nori negri asupra satelor noastre, se trag clopotele, ca sa se imprastie amenintarea furtunii. Si mai are clopotul un rost major: trezirea credinciosilor pentru ca ei sa lucreze poruncile lui Dumnezeu, sa nu fie lenesi. Clopotul te cheama, el te scoate din prezent, din timpul in care te asezi tu, si zice: "Vino, ca-i timpul sa-L lauzi si tu pe Dumnezeu si sa-I multumesti pentru toate cele pe care ti le-a dat". Si-n al treilea rand, este lupta cu diavolul. Clopotul are putere de a alunga demonii. Cand se bat clopotele intr-un sat, demonii fug din satul acela. Iar in rugaciune, noi ne rugam asa: "Varsa in el (in clopot n.n.) puterea darului Tau, Doamne, ca auzind credinciosii, robii Tai, glasul sunetului lui, sa se intareasca in evlavie si in credinta, si barbateste sa se impotriveasca tuturor asupririlor diavolesti si, prin rugaciuni neincetate si slava aducand Tie, Adevaratului Dumnezeu, sa le biruiasca".

Teologi ai bisericii

- Ce trebuie sa stie un credincios, cand aude clopotul si toaca?

- Este o diferenta intre toaca si clopot. Clopotul vesteste biruinta si bucuria, pe cand toaca, asa cum ati observat, invita mai mult la austeritate. De aceea, toaca se bate mai mult in post, iar clopotul mai mult in afara postului. Si tot de aceea se bate mai intai toaca si apoi clopotul. Toaca ne cheama la jertfa, la austeritate, la rugaciune. Iar clopotul ne vesteste ca pe urma va fi bucurie. Teologic, toaca si clopotul sunt ca dealul Golgotei fata de muntele Tabor. Nu poti sa urci la Lumina Taborului pana ce n-ai trecut pe Crucea Golgotei. Si asta ce inseamna? Cand bate toaca, iti asumi crucea, jertfa, austeritatea in viata, iar prin ele ai parte de lumina si de biruinta. Abia atunci, sunetul clopotului iti va vesti bucurie. De aceea, in ziua Invierii, se bat toate deodata, si toaca, si clopotele, si tochita, tot ce are biserica! Suna toate ca sa vesteasca biruinta cea mare a Lumii. Iata de ce, clopotul si toaca sunt teologi ai bisericii. Pentru ca in functie de ce instrument bate, noi stim in ce moment liturgic suntem. De pilda, inainte de Prohodul Mantuitorului, care e un ceas de mare tristete in Vinerea Mare, nu se bat clopotele. Se bate numai toaca. Asa aratam ca ne adunam pentru marea jertfa a lui Dumnezeu, care si-a dat viata pentru Lume. Apoi, cand iesim sa inconjuram biserica, se bat si clopotele, si toaca. Pentru ca noi am cantat deja: "Prin cruce a venit bucurie la toata lumea". Pentru ca in cruce e taina Invierii. Iata de ce, in trasul clopotelor si batutul toacei, e o teologie intreaga. Dar si armonie, frumusete si maiestrie. Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, atunci cand s-au sfintit clopotele Patriarhiei, a rostit un cuvant frumos. "Clopotul nu este un simplu instrument muzical pentru a incanta urechea. Este glasul Domnului, care ne cheama sa lucram pentru slava Lui si pentru mantuirea noastra". La fel e si toaca. Amandoua sunt glasul lui Dumnezeu. Glasul care cheama. Si daca acum, pe pamant, clopotul ne vesteste tristetea, bucuria, moartea si viata - acolo, in imparatia lui Dumnezeu, ce va veni odata cu sfarsitul lumii, trambita, alauta, ingerii care vor canta, vor canta numai bucuria. De aceea, la sfarsitul vietii noastre, Dumnezeu ne va chema in Imparatia Lui, prin glas de trambite. Pe cand clopotul, atunci cand ne striga astazi, cheama la rugaciune. E chemarea glasului lui Dumnezeu, in fiecare duminica si la fiecare sarbatoare. Dar va mai fi si o alta chemare, chemarea ultimei trambite de Apoi. Astazi, la glasul clopotului, putem sa venim sau putem sa nu venim. Multi dintre noi suntem lenesi. Auzim clopotul, dar stam si dormim mai departe. Dar la glasul trambitei de Apoi, vor veni toate neamurile. Acolo nu mai e alegere. Acolo vom veni singuri si vom fi chemati ca sa fim judecati inaintea lui Dumnezeu. Asa ca pe lumea aceasta, nu ne ramane decat sa il rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne ajute, ca atunci cand auzim glasul clopotelor, sa inradacineze in noi evlavia, sa ne faca grabnici la tot lucrul bun, sa nu fim lenesi si sa ne ajute sa ne mantuim cu rugaciunile Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor, ca un Dumnezeu mult milostiv. Amin!