Daca in privinta amenintarilor din exterior, tara se afla intr-un sistem de securitate europeana, problemelor interne trebuie sa le facem fata singuri. Trecerea presei intre "vulnerabilitati" a starnit insa protestul jurnalistilor si organizatiilor care vegheaza la respectarea drepturilor si libertatilor omului. Desi suntem la curent cu derapajele mass-media in materie de corectitudine si de obiectivitate, asimilarea lor ca amenintari la adresa sigurantei nationale este un abuz. E insa aici si o neintelegere. Documentul CSAT se refera la "campaniile de presa la comanda, cu scopul de a denigra institutii ale statului, prin raspandirea de informatii false", si la "presiuni exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice, in vederea obtinerii de avantaje de natura economica sau in relatia cu institutii ale statului", si nu la dreptul si la datoria presei de a critica institutiile statului sau pe cei aflati la putere. Insa temerile jurnalistilor sunt intemeiate, stiuta fiind tentatia puterii de a ingradi libertatea presei, in numele principiilor inalte, cum ar fi "reputatia" sau "imaginea pozitiva" a tarii, dincolo de realitatea cotidiana.
In fond, presa este cea care a pus in discutie o serie de fenomene negative considerate vulnerabilitati, cum ar fi politizarea excesiva a unor institutii, coruptia, evaziunea fiscala, contrabanda si economia subterana, crima organizata, cu presiunile si influenta pe care aceasta incearca sa le exercite asupra institutiilor statului si asupra unor reprezentanti ai clase politice, deficientele sistemului de sanatate si ale celui de educatie, tendintele demografice negative, migratia fortei de munca peste hotare, nivelul ridicat al starii de insecuritate sociala, persistenta starii de saracie cronica si accentuarea diferentelor sociale, fragilitatea spiritului civic si a solidaritatii civice, inainte ca ele sa se afle in atentia politicienilor la putere sau din opozitie, daca vor fi fost vreodata.
Vulnerabilitatile enumerate, la care se adauga si altele, inventariate de "Strategia de Aparare a Tarii", sunt reale. Insa toate sunt imputabile clasei politice si institutiilor statului de drept, in frunte cu Parlamentul si cu Justitia, mai bine zis proastei lor functionari, de care se fac vinovati tot politicienii, indiferent ca s-au aflat la putere sau in opozitie in ultimele doua decenii.
Vulnerabilitatile Romaniei se datoreaza in principal incapacitatii celor care o conduc sau au condus-o, de a consolida institutiile statului de drept si de a veghea la buna lor functionare. Daca dezechilibrele bugetare sunt generate de decizii politice gresite, daca Romania nu are mecanisme coerente de previziune, prognoza, programare, planificare, executie si control asupra bugetului, de vina nu este presa. De vina sunt cei aflati la conducere, indiferent ca au fost sau sunt de stanga sau de dreapta.
Cei care au condus-o sau o conduc se fac vinovati de demagogie, de populism si de clientelism, de incurajarea coruptiei, a economiei subterane si a evaziunii fiscale. O tara in care Justitia nu functioneaza la parametrii statului de drept, preocupata fiind de privilegii proprii, Legislativul vegeteaza, iar Executivul e in cadere libera, incapabil sa gaseasca solutii la sfidarile crizei, amaneteaza nu numai prezentul, ci si viitorul cetatenilor ei. Si pentru asta, nici macar nu mai are nevoie de amenintari externe. Spre paguba si nefericirea cetatenilor ei, ii sunt de ajuns propriii ei conducatori. Cu sau fara o strategie de aparare. In fond, la ce bun o "strategie" care nu desluseste cauzele, nu identifica vinovatii si nu propune solutii la vulnerabilitatile stiute de toti cei care le traiesc pe pielea lor?