Interviu cu un actor care taie femeile-n doua - ADRIAN TEASCA

"Magicianul nu este doar un as al trucurilor, ci si un personaj care spune o poveste"

Vioara de lemn

- Stiu despre tine doua lucruri: ca ai fost membru in trupa de pantomima a lui Dan Puric, si ca ai crescut sub aripa unui tata regizor de teatru. Cum de-ai ajuns in cele din urma magician?

- Parintii mei s-au despartit cand eu eram mic. Am ramas alaturi de tata, care era regizor de teatru si televiziune, si am crescut in mediul artistic. El mi-a fost si mama, si tata. A fost un parinte ocrotitor si foarte atent la orice manifestare a vreunui talent artistic in ceea ce ma privea. Tin minte ca nici nu intrasem la scoala si treceam intr-o zi amandoi prin fata magazinului Muzica, de peCalea Victoriei. In vitrina era o vioara, pe care eu i-am aratat-o tatei, dar fara sa i-o cer. Cum am ajuns acasa, mi-a mesterit o vioara pitica, pe dimensiunile mele. Vazandu-ma ca ma joc toata ziua cu ea, si-a spus ca acesta trebuie sa fie un semn, asa ca m-a inscris la scoala de muzica. Din pacate, semnul tatei n-a fost prea bun. Eu si vioara nu ne-am inteles deloc, dar m-am chinuit si am studiat-o opt ani. Au fost si oarece avantaje. Anii aceia mi-au deschis gustul spre arta si muzica. Apoi am urmat un liceu normal, dar de mediul artistic tot n-am putut sa ma desprind si, uite-asa, am ajuns la actorie. Am intrat la UNATC, la clasa Mircea Albulescu-Catalin Naum-Dinu Manolache. Ei, dar nici in perioada studentiei lucrurile n-au mers ca unse. Pentru ca, desi adoram actoria, ma simteam constrans de repertoriul clasic. Si mai ales de clasicii rusi, care se jucau intensiv. In opinia mea, trairile interioare ale romanilor sunt diferite de cele ale rusilor. Romanii nu pot reactiona deplin la frustrarile si angoasele rusilor. Noi avem o alta tipologie psihologica. In plus, eu credeam si atunci, si cred si acum, in teatrul de imagine si miscare. Nu pot sa stau la masa si sa dau replica. Bref, salvarea mi-a venit din vizionarea unui moment de pantomima, pe o scena a festivalului "Dale Bucurestilor". L-am abordat pe artistul acela si el m-a indrumat catre Dan Puric. Am intrat in trupa lui Puric si acolo cu-adevarat am simtit ca incep sa respir.Eram ca pestele in apa. Apoi, la inceputul anului IV, am primit o oferta de la un impresar coreean, ca sa plec cu un contract la Disneyland-ul din Seul, pentru niste momente de pantomima. In anul acela am spus "pas", pentru ca tineam sa-mi termin facultatea si sa-mi iau licenta, dar in anul urmator am zburat. Haios a fost ca eu, in inocenta mea nascuta din lipsa de informatie, mi-am imaginat ca plec intr-o aventura, intr-o tara plina de campuri de orez si de tarani cu palarii de pai conice, asa cum vazusem prin filmele a caror actiune se petrecea in Vietnam. Asa ca mi-am pus in valiza si detergent, si hartie igienica, si tot felul de alte provizii din astea. Numai borcane cu muraturi nu mi-am luat cu mine. Evident, cand am ajuns in Coreea si am vazut ce zgarie nori si ce civilizatie era acolo, am ramas cu gura cascata. In Coreea am inceput o noua viata. Ma simteam ca-n paradis, mai ales ca aveam si foarte mult succes. Plus ca invatam foarte mult. M-am apucat si de step, de clovnerii, lucram cu ravna, ca sa ma perfectionez. Mereu imi reveneau in minte cuvintele tatei, legate de actorul total, adica actorul care nu isi interpreteaza doar textul, ci trebuie sa fie capabil sa si cante, sa si danseze si, eventual, sa se dea si peste cap.



Magician la Seul

- Si acolo, in Disneyland-ul coreean, ai descoperit magia?

- Da. Initial, am zis sa-mi pigmentez momentele de pantomima cu ceva nou, si-am ales sa adaug cateva trucuri de iluzionism. Asa am prins gustul pentru magie. Ulterior, am mers la diverse seminarii si colocvii pe aceasta tema, mi-am cumparat carti si DVD-uri din America si am inceput sa discut cu magicieni. Si sa cheltuiesc bani pe trucuri! (rade) Ca nimic nu era gratis. Studiind intensiv, am inceput sa-mi pun problema cum as putea sa folosesc ce invatasem intr-un fel care sa ma reprezinte si ca actor. Asa am venit cu ideea spectacolelor de magie imbracate in povesti teatrale.Magicianul nu mai este doar un as al trucurilor, ci este un actor care interpreteaza un personaj complex, care spune o poveste. Am facut, de pilda, un Chaplin-magician, care a avut un succes nebun. Directorul artistic de la Disneyland a fost foarte incantat si mi-a comandat mai multe mini-spectacole din acestea, inca din al doilea an de contract. Dar eu voiam sa evoluez. Am pregatit un DVD de prezentare, am facut o oferta si asa am obtinut primul contract ca magician intr-un teatru-varits, la un mare hotel-cazinou din Seul. Acolo am intrat in liga celor mari: faceam parte dintr-un program de lux, de o ora intreaga. Era ca la Moulin Rouge: pene, balet, eleganta si rafinament. Pentru mine, a fost un mare pas inainte, mai ales ca fusesem ales dintre alti cincizeci de magicieni din toata lumea. Apoi contractele au inceput sa curga, dar, in 2007, am intors spatele succesului si m-am intors in tara. De ce? Pentru ca imi doream si confirmarea publicului de acasa, am vrut sa cunosc reactia romanilor la un astfel de spectacol. Stiam ca aici nu existau spectacole de magie de asemenea tinuta si ca publicul nu era pregatit, dar mi-am zis ca merita incercat. Aici, probabil, a intervenit si vana mea de patriot, si, ca sa fiu sincer, si dorul de tara. Cu care nu se lupta usor.

- Si asa s-a nascut teatrul tau de magie din Bucuresti...

- Cand am revenit in tara, am luat legatura cu magicienii din vechea garda de la noi. Nu mai erau in viata decat vreo sapte. Asa l-am cunoscut pe maestrul Retas si am descoperit ca noi doi chiar vorbeam aceeasi limba. Si, intr-o zi, stand noi asa, la o terasa umbrita de copaci batrani, maestrul mi-a marturisit ca dansul visa de ani si ani la "un teatru de arta magica". Eu i-am spus "teatru de magie", dar tot la iluzionism teatral ne refeream amandoi. M-am pus pe treaba si am conceput primul spectacol 100% de magie prezentat pe o scena de teatru in Bucuresti. Din pacate, maestrul Retas a murit inainte sa-l vada. Imi pare tare rau.

Teatru si suflet bun

- Din ce se compun spectacolele tale, Andrei? Oamenii, cand se gandesc la un magician, se asteapta la porumbei scosi din joben si la femei taiate in doua cu ferastraul.

- Din pacate, teatrul nostru de magie nu are deocamdata un sediu propriu, dar facem demersurile necesare. Totusi, va mai dura. Stim care e birocratia din Romania, iar acum, cu criza asta... Deocamdata, in Bucuresti, spectacolele le sustinem la Teatrul Nottara, la Teatrul Foarte Mic si la Palatul Copiilor, plus reprezentatiile din tara. Este vorba despre niste spectacole complexe, de o ora si jumatate, care fac o trecere prin toate stilurile acestei arte: mentalism, close-up, magie generala etc. De altfel, toti banii mei, aproximativ 200.000 de dolari, i-am investit in trucuri si recuzita. Tocmai pentru ca nu am vrut sa fac niste suse, ci niste spectacole de tinuta, cu magie, dar si cu actorie, cu balet, cu muzica, cu costume si scenografie de calitate. Avem, de asemenea, un spectacol dedicat exclusiv copiilor, "Kids magic show". A urmat "Extreme magic show", adica lansarea primei femei magician din Romania, in persoana Cristinei Strecopitov. De curand, in cadrul Festivalului Comediei, am lansat cel de-al cincilea spectacol al teatrului de magie: "Magic Vegas". Deci, lucrurile se misca.

- Cat succes au spectacolele tale si cine sunt spectatorii vostri, Andrei?

- La primul spectacol, am avut o medie de 250 de spectatori pe reprezentatie, dar si spectacole cu sala plina ochi. Neavand un sediu propriu, jucam lunea, martea, joia, cand gasim loc in programul teatrelor. Daca am juca sambata, ar fi extraordinar, sunt convins ca publicul ar fi si mai numeros. In ceea ce priveste componenta lui, e vorba de iubitorii obisnuiti de teatru, cei care merg si la spectacole clasice, dar si de tineri care vin initial cu circumspectie, dupa care, castigati fiind de concept, revin cu bucurie si curiozitate. De asemenea, mai avem doua categorii de spectatori: copiii bolnavi sau cu dizabilitati, din centre specializate, si batranii din azile. Le-am testat reactiile de Craciun si de Paste. Am zis ca nimic nu poate fi mai crancen decat sa fii singur si uitat de lume, mai ales in astfel de momente, asa ca am mers la ei ca sa-i inveselim si sa le mai alinam ranile sufletesti. Vazand cu cata bucurie ne-au primit, am decis sa facem astfel de iesiri in mod constant. E foarte trist. De piatra sa fii, si cand vezi suferintele si amaraciunea acestor oameni, nu poti sa te abtii sa nu plangi. Daca nu am bani sa-i ajut, atunci macar atata bucurie sa le fac.

Magia care vindeca

- Cine poate sa devina magician, Andrei? Ce calitati ii sunt necesare unui aspirant?

- Trebuiesa fie un tanar cu deschidere, un tanar caruia sa-i fie drag sa invete. Ceea ce, in ziua de azi, e din ce in ce mai rar. Tinerii de acum au probleme mari la capitolul educatie si acumulari intelectuale. Mai simplu spus: tinerii de azi nu mai citesc. Se multumesc cu internetul. Au oroare de carti si, in general, de a invata de la altii. Apoi, trebuie sa fie un om cu talent actoricesc, un om cu indemanare, si mai e nevoie de inca un element esential: comunicarea.Artistul-magician trebuie sa simta permanent publicul, sa genereze un schimb de energii pozitive. Daca nu esti capabil sa te mulezi dupa starea publicului, ratezi. Omului din sala trebuie sa-i dai din sufletul tau si trebuie sa fii atent la sufletul lui. Din fericire, exista asemenea aspiranti. Am izbutit sa pun bazele Academiei de Magie. Nu are inca un statut de institutie acreditata ministerial, dar facem demersurile necesare. Momentan, diplomele Academiei nu au decat valoare simbolica.

- Cine sunt cursantii Academiei?

- Ei se impart in doua categorii: viitorii profesionisti, adica aceia care vor sa devina magicieni, si cei care vor sa se trateze prin ceea ce noi am denumit "terapia sufletului". Sunt oameni si la 40 de ani, care vin la noi pentru ca sunt frustrati si angoasati si, prin aceste cursuri, invata cum sa se lepede de frustrari si angoase prin exteriorizare artistica. E un soi de psiho-terapie prin arta.

Patutul de langa scena

- Acum sa tragem cortina si sa-mi dezvalui cum arata viata obisnuita a unui magician, cum traiesti in afara scenei? Doar n-o sa-mi spui ca si acasa tai in doua femei.

- Casa mea nu e plina de femei, ci de animale. La mine acasa se plimba soriceii prin camere, sarpele da sa ma muste, cand vreau sa ma mai alint cu scorpionul, el sare la bataie, paianjenul sta in lumea lui, porumbeii ganguresc, papagalii se cearta intre ei... Asta e universul meu. Dorm cam 4-5 ore pe noapte, iar in rest, studiez, proiectez si exersez. Si, din cand in cand, mai gatesc cate ceva si ma mai vad cu prietenii.

- Cat timp crezi ca vei face magie teatrala? Este un experiment sau o certitudine? Te vezi iesind la pensie ca magician?

- A inceput ca un experiment, iar acum este profesia mea de credinta. Asta este crucea pe care mi-am asezat-o singur pe umeri. Iluzionismul teatral este mai mult decat o pasiune, este viata mea. Mi-am propus ca pana in ziua cand imi voi da sufletul, sa reusesc sa-mi las discipolii intr-un sediu adevarat, cu o institutie a teatrului de magie in toata regula si cu o scoala legalizata. E o batalie grea, dar m-am hotarat sa construiesc ceva si nu vreau sa ma dau batut. Din ce in ce mai des, in ultima vreme, ma tot intorc la o vorba de-a tatei: "Ai grija ce lasi in urma ta". Teatrul si scoala asta de magie sunt ceea ce eu am decis sa las in urma, si-mi doresc ca aceasta mostenire a mea sa fie onorabila si de inalta tinuta. Pentru mine, personal, nu vreau nici un capat de ata. Casa visurilor mele ar fi cladirea acestui teatru de magie. Mi-ar fi de-ajuns un patut, undeva langa scena. Si daca-as muri acolo, as muri impacat.