In anii 1960, batrana Europa era cucerita de un val de scriitori latino-americani ce aduceau o uimitoare prospetime in lumea culturala intrata in "era suspiciunii". Desi eterogen, cu personalitati, optiuni stilistice si tematice diferite, ceea ce s-a numit boom-ul sud-american (Julio Cortazar, Ernesto Sabato, Alejo Carpentier, Carlos Fuentes, Mario Vargas Llosa, Jose Donoso s.a.) si-a gasit figura emblematica in Gabriel Garcia Marquez, in special pentru romanul lui din 1967, "Un veac de singuratate". Tradus la noi de Mihnea Gheorghiu inca din 1971, acest roman ce figureaza pe lista restransa a celor mai bune carti din toate timpurile a avut un impact extraordinar ce a pus in umbra operele lui Marquez anterioare si posterioare lui, unele cel putin tot atat, daca nu si mai valoroase, dupa gustul meu, precum "Colonelului nu are cine sa-i scrie", "Toamna patriarhului" sau "Cronica unei morti anuntate". Celebritatea adusa de romanul din 1967, tradus peste tot, sporita inca de Nobelul din 1982, a facut ca mai multi dintre puternicii lumii sa-i caute prietenia omului de stanga, sprijinitor apropiat al lui Fidel Castro, dar abil diplomat, de vreme ce Mitterand, premierul spaniol Felipe Gonzales, Bill Clinton, pe langa multi fosti si actuali conducatori din tarile Americii de Sud, i-au aratat public pretuire. Iar pentru mass-media, Garcia Marquez a fost mereu un subiect gras. Gerald Martin, specialist englez in studii caraibiene, a muncit enorm la aceasta biografie cat mai completa cu putinta, fara sa-si idolatrizeze subiectul si fara sa ia de bune toate declaratiile si confesiunile acestuia. Biograful a stat de vorba cu sute de persoane care au fost martorii vietii scriitorului in diferite perioade - rude, prieteni, colegi, iubite, colaboratori. A vizitat toate orasele in care a locuit Gabo, de la Aracataca si Barranquilla (modelul miticului Macondo), Bogota, Caracas, Ciudad de Mexico, Havana, pana la Paris, Barcelona si Londra. A citit tot ce a scris autorul columbian (inclusiv corespondenta inedita) si ce s-a scris despre el. Apoi a sintetizat cu obiectivitate (ceea ce nu-i deloc simplu, mai ales in privinta optiunilor politice) imensa cantitate de informatie, aducand multe fapte noi, despre care Marquez insusi a refuzat sa vorbeasca vreodata. Pana pe la 40 de ani, scriitorul a trait in saracie extrema. Intaiul nascut din cei 11 copii ai pagubosului Gabriel Eligio Garcia (care a mai avut inca alti cinci copii nelegitimi, acceptati in familie) si ai Luisei Santiaga Marquez, Gabito a fost lasat in casa bunicilor materni din Aracataca: colonelul liberal Nicolas Marquez, care i-a hranit copilaria cu afectiune si povesti din razboiul civil, si Tranquilina Iguaran, careia superstitiile si fantasticul caraibian ii impregnau firesc viata zilnica (umbrele acestor bunici iubiti tuteleaza intreaga opera marqueziana). Dupa moartea colonelului, copilul revine in familia saraca Garcia-Marquez, pe care o paraseste insa devreme pentru studii si ucenicie in jurnalism. Apreciat pentru articolele si reportajele lui din ziarul liberal "El Espectador" din Bogota, e trimis de acesta in Europa, in calitate de corespondent, in 1955, si se stabileste la Paris. Ziarul ce-l platea fiind insa interzis de dictatura, tanarul scriitor, ramas fara nici o sursa de venit, e nevoit sa indure foame (ajunge sa manance din gunoaie si sa cerseasca), frig, umilinte, dar asta nu-l impiedica sa scrie si sa publice primele romane si volume de povestiri. Tot la Paris, in acei ani de saracie, traieste o mare iubire cu actrita spaniola Tachia Quintana (ajuns celebru, Gabo nu vrea sa vorbeasca despre acest subiect, insa biograful o gaseste pe Tachia, asculta versiunea ei si descopera in personaje feminine din operele ulterioare trasaturi ale fascinantei femei). Dar, cu certitudine, principalul personaj feminin al biografiei este sotia lui Garcia Marquez, Mercedes, ceruta ca logodnica pe cand ea avea 13 ani si cu care se va insura in 1958. O frumusete in genul Sophiei Loren, calma, echilibrata si cu simt practic, Mercedes ii va aduce siguranta si ordine in viata haotica, ii va darui doi baieti si, mai apoi, ii va gestiona gloria si averea, sprijinindu-l in momente de cumpana. Aflam de la Gerald Martin si cat de grave au fost acestea in ultimii 15 ani: o tumora operata la plaman si un cancer limfatic - ambele invinse de luptatorul Gabo. Din pacate insa, ultimul dusman e si mai neiertator: incepand din 2005, celebrul scriitor a inceput sa-si piarda memoria si - ni se sugereaza in final - Alzheimer-ul de care au fost atinsi mama si doi frati ai sai nu-l iarta nici pe el. Dupa ce a fost serbat regeste in 2007, la implinirea a 80 de ani, Gabriel Garcia Marquez nu mai apare in public, sta in labirintul sau.