Dragoste la prima lectura - Jules Verne
- Celebritatea dvs. se datoreaza studiului si cartilor dedicate fenomenului OZN. In calitate de absolvent de filologie, cum s-a produs saltul de la literatura la farfurii zburatoare? Ati fost pasionat, cumva, de SF?
- Da, foarte pasionat, iar patima aceasta pentru literatura stiintifico-fantastica i-o datorez lui Jules Verne, pe care l-am citit in copilarie si adolescenta si de ale carui romane m-am indragostit iremediabil. A fost o dragoste la prima lectura, dar o dragoste durabila. De altfel, nici in facultate nu m-am indepartat de iubirea mea dintai in materie de literatura. Chiar si licenta mi-am dat-o pe un subiect de SF, desi atunci, in 1954, literatura stiintifico-fantastica nu era prea populara. Daca-mi aduc bine aminte, din comisia in fata careia m-am prezentat faceau parte Zoe Dumitrescu Busulenga si Ovid S. Crohmalniceanu, acesta din urma fiind un consumator de literatura SF si chiar si un autor talentat de gen: a scris cateva povestiri foarte interesante. Asadar, am avut noroc sa gasesc niste persoane cu mintea deschisa. La inceput, cand mi-am facut introducerea, membrii comisiei erau usor nedumeriti, dar cand am trecut la Edgar Allan Poe, pe care eu il consider parintele literaturii SF, toata lumea s-a luminat la fata. Pe Poe il stiau cu totii. (rade) Mai tarziu, cand am ajuns seful redactiei literare a revistei "Luminita", am facut o noua descoperire: literatura pentru copii. Aceasta a fost o perioada de care imi amintesc cu foarte mare placere, pentru ca mi-a oferit ocazia sa cunosc o seama de scriitori importanti, care se aplecasera si asupra acestui gen, si se vede treaba ca acest contact cu ei m-a stimulat si creativ. Asa am inceput eu sa scriu literatura pentru copii. Am publicat mai multe volume de versuri, de care nu mi-e rusine nici azi, pentru ca m-am straduit sa sune bine pentru toata lumea. De la "Luminita", am trecut la editura "Tineretului", unde - iata cum se leaga lucrurile - o vreme am fost seful redactiei de literatura pentru copii. La SF am revenit in 1955, cand am publicat prima mea povestire de gen: "Glasul Marii". Sigur, scriitura era marcata de tehnicism, asa se "facea" pe atunci SF-ul. Dupa aceea, in 1957, mi-a aparut nuvela "Ultimul val", iar in 1963, am recidivat cu o culegere de povestiri, "Oameni si Stele". Intre timp, in 1962, am infiintat redactia de literatura stiintifico-fantastica de la "Tineretului", si acest gen a revenit in viata mea in mod deplin. Dupa o vreme, pentru ca intotdeauna am visat sa fiu soarece de biblioteca (rade), m-am consacrat exegezei SF-ului si, de fapt, cred ca in sfera aceasta se regasesc adevaratele mele izbanzi, atatea cate sunt ele. De pilda, una dintre aceste reusite o reprezinta faptul de a fi adus pentru prima data in fata publicului o seama de scriitori romani de dinainte de cel de-al doilea razboi mondial, care au fost sedusi, o clipa sau mai multe, de genul SF. Gen care, desigur, la vremea aceea nu avea nici un nume. Ma refer aici la personalitati precum Alexandru Macedonski, Cezar Petrescu, Victor Papilian sau Ion Minulescu.
- Si Jules Verne, prima iubire?
- Mai tarziu, am incercat sa-mi platesc datoria fata de el: i-am tradus vreo zece carti, am scris nenumarate articole si studii, am prezentat comunicari in tara si strainatate si, incepand din 1979, am publicat si trei carti de exegeza.
- O perioada benefica, de antrenamente, pentru a va lansa, in cele din urma, pe orbite interstelare, la intalnirea cu OZN-urile.
- Totdeauna am fost interesat de lucrurile neexplicate, misterioase. Pasiunea pentru fenomenul OZN e legata, in fond, tot de SF, desi zonele nu trebuie confundate. Insa curiozitatea mea devoratoare m-a indreptat si catre acest domeniu, care cred si acum ca merita atentie din partea noastra. De altfel, prima mea carte, pe care am scris-o in colaborare cu un foarte bun prieten belgian, s-a numit "OZN - O sfidare pentru ratiunea umana". Ei, tocmai aceasta sfidare m-a determinat sa ma aplec activ asupra studiului acestui fenomen. In indepartata mea tinerete, am infiintat chiar si un cerc stiintific, la Casa Studentilor din Bucuresti. Mergeam cu colegii prin tara, stateam de vorba cu oamenii, le ascultam istorisirile legate de experientele lor... Azi sunt presedintele Asociatiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospatiale Neidentificate. Asadar am luat lucrurile in serios. (rade)
Enigme pe cerul istoriei
- Atractia catre fenomenele OZN s-a nascut exclusiv din lecturi sau ati avut si unele experiente personale directe?
- Am avut o experienta, pe care, sigur, nu pot sa o certific, pot doar sa spun ca a fost ceva straniu. Cruciala a fost, insa, lectura. Un alt prieten belgian, autorul excelent documentatei "Panorama de la Science Fiction", Jacques Van Herp, mi-a daruit in 1967 doua carti ale unui american, fost maior in aviatia marinei SUA, care se aflase cativa ani in legatura cu persoanele din cadrul fortelor armate care se ocupau de domeniul OZN. Dupa ce-am citit cele doua volume, am realizat ca ma aflam in fata unei chestiuni deloc frivole. Pentru ca, pana atunci, interesul meu fusese unul superficial. Mi-am dat seama ca politica strutului nu e sanatoasa si ca nu putem sa inchidem ochii in fata acestor fenomene. Daca vrem sa ne numim Homo Sapiens, trebuie sa fim intelepti si in ceea ce priveste relatia cu necunoscutul. Cand ne intalnim cu lucruri pe care nu ni le putem explica, nu avem voie sa le ironizam, nici sa trecem pe langa ele, ci avem datoria sa ne oprim si sa vedem in ce masura mintea si cunostintele noastre ne pot ajuta sa exploram acel necunoscut. Asa se explica faptul ca, ulterior, am publicat mai multe carti de ozenologie. Cea mai recenta a aparut in 2008 si se intituleaza "Incidentul Roswell. Noi marturii si controverse".
- Domnule Hobana, care sunt argumentele care dau veridicitate fenomenului OZN?
- Argumentele sunt de doua feluri. In primul rand, este vorba de marturiile unor oameni cu inalta calificare in domeniile lor - piloti militari si civili, astronauti, ingineri, oameni de stiinta - care au facut observatii aprofundate. Opiniile acestor persoane nu pot fi inlaturate cu un zambet ironic. In al doilea rand, trebuie sa ne raportam la marturiile fizice pe care le detinem: inregistrari radar care nu pot fi contestate, inregistrari facute cu alte aparate de masura care au sesizat prezenta unor obiecte necunoscute, urmele lasate pe sol... Cantitatea de informatii este uriasa, mai ales acum, de cand s-au declasificat o suma de dosare. Englezii, de pilda, au pus la indemana celor interesati un numar imens de dosare. Desigur, dintre acestea, numai o parte sunt cu-adevarat relevante. Restul contin relatari ale unor martori care au cazut prada unor confuzii: oameni care au vazut diverse obiecte astronomice, avioane de ultimul tip etc. si le-au luat drept OZN-uri. Tocmai din acest motiv, pentru mine, foarte interesanta este perioada anilor 1950, cand inca nu existau avioanele extraordinare de azi, care creeaza confuzii, iar, pe de alta parte, chiar si forurile oficiale erau atat de surprinse de fenomen, incat pret de cativa ani au lasat informatiile sa circule liber. Aceasta, consider eu, a fost varsta de aur a OZN-urilor. Atunci, chiar si pilotii care au trait astfel de experiente inexplicabile le-au relatat fara nici o interdictie. Fireste, fenomenul nu s-a nascut in anii 1950. Eu am adunat in cartea "Enigme pe cerul istoriei" exemple de cazuri mult mai vechi. Si credeti-ma ca si acesta este un volum pentru care am facut o documentare extrem de riguroasa. Am fost inclusiv la Institutul de Meteorologie, unde am consultat niste reviste de specialitate, din care am "dezgropat" informatii extrem de interesante.
- Se poate vorbi despre o istorie a fenomenului OZN si in Romania?
- Da, fara indoiala. Eu am descoperit, de pilda, ca, in 1913, tara noastra a fost survolata de niste obiecte pe care oamenii le-au numit "avioane". Fiindca nu puteau sa-si imagineze ce altceva ar fi putut sa fie. Am demonstrat insa in cartea mea "Martori credibili. Relatari incredibile" ca obiectele cu pricina nu puteau sa fie "avioane", deoarece performantele lor le intreceau cu mult pe cele ale avioanelor existente atunci. In plus, aparatele acelea aveau ceva similar cu niste reflectoare, or avioanele vremii nu erau dotate cu asa ceva. Apoi, desi a devenit aproape un cliseu, trebuie sa amintesc celebrul caz de la Padurea Baciu, de langa Cluj, din 1968. Motivul pentru care mi se pare esential sa nu trecem peste acest episod este urmatorul: fotografiile facute atunci, in urma analizelor, s-au dovedit a fi autentice 100%. Ele au circulat in toata presa vremii si arata un OZN in forma clasica, de farfurie cu calota. Sa tinem cont de faptul ca, in anii aceia, trucajele foto pe computer nu existau si nici alt fel de trucaje nu s-au folosit. Ulterior acestei date, exista nenumarate alte exemple de cazuri in care au fost implicate OZN-uri. Totusi, ceea ce este de remarcat e faptul ca la noi nu s-au inregistrat decat rareori asa-numite "valuri de aparitii", adica perioade in care apar, comasat, foarte multe astfel de fenomene inexplicabile.
Rusii si americanii in fruntea listei
- In calitatea dvs. de cercetator care a studiat indeaproape fenomenul OZN, dar a si publicat lucrari pe aceasta tema, vi se pare ca exista o evolutie in perceptia publicului legata de fenomenul farfuriilor zburatoare?
- Da, cred ca oamenii au devenit mai deschisi, si asta pentru ca marturiile credibile s-au acumulat dincolo de pragul acela in care pot fi ignorate. Sunt mult prea multe voci ale unor persoane avizate in domenii stiintifice. De exemplu, relatarile astronautilor, atat rusi, cat si americani, cred ca au convins pe multa lume ca fenomenul este real, chiar daca nu avem inca certitudini in ceea ce priveste originea si natura lui. Dovezile existentei sale sunt insa irefutabile. Si aici simt nevoia sa ma reintorc la povestile istorisite de pilotii din anii 1950, care, intorsi la baza, discutau uluiti despre intalnirile pe care le avusesera cu obiecte care aveau performante tehnice stupefiante, prin comparatie cu acelea ale aparatelor de zbor pe care le foloseau ei si care erau, pentru vremea aceea, de ultima generatie. Acum situatia s-a complicat. In primul rand, am ajuns si noi sa avem aparate ale caror performante se apropie de cele ale OZN-urilor de atunci, ceea ce inseamna ca posibilitatea unor confuzii e mai crescuta. In al doilea rand, putem sa contam mult mai putin pe imaginile cu OZN-uri inregistrate recent. Azi, computerul poate sa genereze orice la nivel de imagine, un computerist priceput poate sa creeze orice. Asadar, sursa fotografiilor trebuie sa fie cu-adevarat dincolo de orice suspiciune. In anii 1950 si chiar si in 1968, anul evenimentului de la Padurea Baciu, posibilitatea falsificarilor de imagini nu exista.
- Domnule Hobana, dumneavoastra aveti vreo teorie personala in privinta originii OZN-urilor?
- Teorii exista multe, dar, din pacate, toate se bazeaza, deocamdata, doar pe niste supozitii. Nu avem inca probe care sa dovedeasca in mod cert ca aceste obiecte neidentificate sunt de natura extraterestra. Cu atat mai mult, a indica o anume planeta, de exemplu, este inca o imposibilitate. Explicatia extraterestra e insa cea mai la indemana.
- In intalnirile de gradul III credeti?
- Eu m-am ocupat foarte putin de aceasta zona. Consider ca ea este cel mai dificil de investigat. Pot sa spun insa ca, in urma cu niste ani de zile, la un congres de specialitate de la San Marino, am cunoscut un profesor de psihologie de la o mare universitate americana, Harvard Medical School. Acest ilustru om de stiinta, John Mack, cu care am discutat indelung, era convins ca persoanele care-i fusesera pacienti si care pretindeau ca se intalnisera in mod direct sau chiar ca fusesera rapite de extraterestri trecusera prin niste experiente reale. Repet: John Mack nu era un fitecine, ci un om cu o cariera stiintifica solida, care a avut curajul sa-si expuna opinia in paginile a doua carti. In urma acestor lecturi si a discutiilor cu el, trebuie sa recunosc ca explicatiile lui sunt greu de respins. Mack era un profesionist cu experienta, nu un novice atras in capcana senzationalului. El si-a pus la bataie reputatia si chiar cariera. De-altfel, urmare a exprimarii publice a concluziilor sale, forurile universitare au instituit o ancheta. Din fericire, verdictul i-a fost favorabil.
- Credeti ca va veni, candva, un moment cand oamenii, in general, vor percepe extraterestrii ca pe ceva firesc? Ca vom putea, la un moment dat, sa discutam cu un extraterestru cu aceeasi normalitate cu care, de exemplu, un roman discuta cu un australian?
- Buna intrebare. Raspunsul e compus insa tot din niste intrebari: exista, intr-adevar, extraterestrii? Vin ei aici, pe Pamant? Sau obiectele ramase pana azi neidentificate sunt de alta natura? Daca extraterestrii exista, care sunt intentiile lor? Eu, de pilda, imi imaginez - pentru ca, desigur, nu am dovezi tangibile - ca fiintele acestea extraterestre fac aici, pe Pamant, un studiu de caz. Si tocmai de asta nu interfereaza, in mod direct, cu noi. Ca sa fac o paralela intru limpezire, va spun ca intr-un manual american pentru astronauti, acestora li se atragea atentia ca, ajunsi pe alte planete, trebuie sa aiba mare grija sa nu interfereze cu civilizatia indigena. De ce? Pai, sa ne aducem aminte ce s-a intamplat cand civilizatia europeana a venit in contact cu civilizatii de pe alte continente. In general, rezultatul a fost tragic.
Trei fotolii
- Ati simtit vreodata ca interesul acesta al dumneavoastra fata de fenomenele OZN a lezat, cumva, imaginea dumneavoastra de scriitor, sa spunem, clasic?
- Acesta a fost un aspect care chiar nu m-a interesat. Nu mi-e rusine de preocuparea mea pentru aceste fenomene. Stiu ca toata lumea crede si imi si declara ca eu sunt "specialistul in OZN-uri", ceea ce, fireste, e prea mult spus. Nu pot sa-mi arog un asemenea statut. Totusi, cred ca, mai mult decat un ozenist, sunt vazut ca un reprezentant al SF-ului de la noi. Asta e categorisirea principala.
- Dar dumneavoastra cum v-ati defini? Din ce sfera literara v-ati revendica mai curand?
- De-a lungul carierei, nu am abandonat nici unul dintre cele trei interese literare ale mele. Si e asa de placut sa canti la mai multe instrumente... (rade) Iata, in 2007, am publicat un roman pentru adolescenti si tineri - care insa poate fi citit de toata lumea - intitulat "Calatorie intrerupta", iar in 2008 am scos cartea despre Roswell. In toate aceste trei "fotolii" ma simt la fel de confortabil. Dar daca ar trebui, totusi, sa le asez in trepte, atunci ordinea ar fi SF-ul, Jules Verne si OZN-urile.
- Cum va definiti ca scriitor, domnule Hobana? Practicati genul "programat", care isi fixeaza niste obiective si le si implineste, sau scrisul este pentru dumneavoastra, mai degraba, o chestiune de context si de stare?
- Cred ca ma inscriu in cea de-a doua categorie. De pilda, acum lucrez la "Istoria literaturii franceze de imaginatie stiintifica de la inceputuri si pana la 1900". Si prin "inceputuri" inteleg Evul Mediu, o perioada intre ale carei granite am descoperit niste lucruri chiar fantastice si care tin, realmente, de o imaginatie stiintifica. Dar nu intru in detalii, ca sa nu stric bucuria lecturii. Ei, pentru aceasta istorie, ma documentez de vreo zece ani. Am robotit, ca un soarece de biblioteca get-beget, in marile biblioteci din Bucuresti, in Biblioteca Nationala din Paris si in Biblioteca Nationala din Roma. Am redactat-o intr-o prima forma, iar acum ma straduiesc sa-i dau aspectul definitiv pe computer. Problema este ca acest proces tinde sa fie fara sfarsit, pentru ca mereu gasesti lucruri noi de adaugat. De aceea, scriitorul trebuie sa-si adune puterea, iar, la un moment dat, sa spuna "Stop!", altfel risca sa nu mai termine niciodata.
- Dar ca scriitor roman, cum va mai simtiti in Romania anului 2010? Va mai bucurati de faima si stima de odinioara?
- Notiunea de scriitor s-a depreciat in ultimii ani. Pentru ca exista alte preocupari care consuma timp si pentru ca se citeste mult mai putin. Dar ce spun eu?! Sunt oameni si, in special, tineri care nu citesc chiar deloc. Distantarea aceasta de carti cred ca este generata, in mare parte, de invazia computerelor. Eu, din fericire, nu simt ca n-as mai interesa cititorii, sau macar o parte dintre ei, dar probabil ca acesta este un noroc datorat genurilor abordate de mine, care inca suscita curiozitatea multor oameni. Pe de alta parte, ma numar printre acei scriitori care nu tanjesc dupa aplauze la scena deschisa. Sunt multumit daca ma intalnesc cu persoane care isi amintesc ca mi-au citit unele carti sau imi pun intrebari legate de zonele mele de interes. De asemenea, ma bucur ca am multi prieteni tineri, alaturi de care ma simt foarte bine. Si inca si mai mult ma bucur sa vad ca, macar in domeniul SF-ului, exista multi tineri foarte talentati, care nu numai ca au idei, dar si scriu bine, fiindca, pana la urma, nu doar ingeniozitatea sau stranietatea ideilor conteaza, ci modul in care reusesti sa faci aceste idei sa ajunga la cititor. Eu sper, totusi, sa nu asistam la moartea cartilor si, mai nadajduiesc ca, dupa disparitia mea, macar doua-trei din volumele mele sa mai fie, totusi, citite. Spun asta, pentru ca e vorba de niste carti care nu sunt ancorate intr-o anume perioada si de aceea ar trebui sa ramana valabile peste timp. Poate mai putin atemporale sunt cartile mele despre OZN-uri, dar si acestea vor avea mereu o valoare documentara. Mi-ar placea ca si ele sa mai fie rasfoite, macar cu titlu de curiozitate, de catre persoane pasionate de subiect, care sa aprecieze munca mea de inmagazinare a informatiilor rezultate in urma cercetarilor pe care le-am facut in decursul vietii.