Stam inconjurati de ape, pe muntele cel inalt. Vazduhul e plin de pasari. Calugarul tanar din fata mea are in el strafunduri de pace si liniste. Ochii lui la fel de albastri precum cerul de vara scanteiaza atunci cand imi vorbeste de Dumnezeu, de sfinti si icoane. Nu m-as mai opri sa-l ascult. Stam de vorba ca-ntr-un sfarsit de ev, la Oasa, departe de lumea dezlantuita, cu tot universul asternut la picioarele noastre. Parintele Pantelimon e absolvent al facultatii de arte plastice din Timisoara si-un "zugrav" de icoane care-si inmoaie penelul nu doar in culori minunate, ci si in har. O tehnica inalta, care se invata numai la scoala credintei, fata in fata cu Dumnezeu.
Prima icoana a lui Hristos
- Parinte Pantelimon, icoanele dvs. ard precum soarele. Siroiesc de lumina. Cum le faceti asa de desavarsite? Le visati, cumva, inainte?
- Ca sa poti izbandi o icoana, trebuie sa intri intr-o stare de comuniune cu Dumnezeu. Tu, pictorul, nu esti singurul autor al icoanelor, tu esti colaborator al lui Dumnezeu in lucrarea lor. Te poti institui si tu, ca singur autor, dar se vede cumva o lipsa. Trebuie sa intri intr-o stare spirituala in care sa-I lasi loc lui Dumnezeu sa lucreze prin tine. Si aceasta se realizeaza prin post, prin rugaciune, printr-o stare plina de ganduri. Daca lucrezi la icoana unui sfant, de pilda, te gandesti la sfantul acela, te rogi la el, comunici cu sfantul.
- Dar cand il pictati pe Hristos? Fiecare credincios are despre el o alta reprezentare.
- Icoana Mantuitorului este pictata dupa originale de pe vremea vietii lui! La baza lor se afla o icoana principala, nefacuta de mana. Despre ea exista o poveste, povestea regelui Edessei, Abgar. Totul s-a intamplat pe vremea cand Iisus traia si propovaduia in Cana Galileii. Regele acela a trimis un sol la Mantuitor, rugandu-l sa vina sa-l vindece, fiindca era rau bolnav de lepra. In schimb, regele s-a oferit sa-i puna Fiului lui Dumnezeu cetatea toata la picioare. Iar daca nu putea sa vina, il ruga pe Mantuitor sa-si lase zugravit chipul cel dumnezeiesc, fiindca solul pe care il trimisese era pictor. Dar pictorul din Edessa n-a izbutit sa picteze chipul Domnului Hristos. Incerca intruna, dar nu reusea. Atunci i-a vorbit Hristos, spunandu-i ca nu va veni in cetatea Edessei, dar va trimite un Apostol, acolo, in locul lui. Dupa ce a terminat vorba, Iisus a voit sa se spele pe fata si a cerut un stergar. Si cand s-a sters, pe stergar a ramas intiparit chipul Sau Sfant, chipul cel adevarat al Mantuitorului, care a fost dus mai apoi la Edessa. Imediat ce a atins stergarul, regele s-a vindecat de lepra. Ii ramasese numai o singura rana, o pata pe trup. Apoi, traditia spune ca a sosit la Edessa apostolul Filip, asa cum promisese Mantuitorul. Si apostolul l-a botezat pe regele Abgar, care abia in clipa aceea s-a vindecat cu totul de lepra. Dupa rege, s-a increstinat si toata cetatea Edessei, iar Abgar a pus sa se construiasca o firida deasupra portii de intrare in cetate, unde a asezat stergarul cu Chipul cel adevarat si sfant. L-a pus ca sa protejeze cetatea, si toti cei care intrau il puteau vedea. Dar dupa cateva veacuri, cetatea Edessei a cazut in mainile musulmanilor. Si, ca sa nu se piarda Chipul lui Iisus, crestinii au zidit stergarul chiar in firida in care statuse netulburat, pana atunci. Dar chiar si asa, zidita si inconjurata de pagani, vestea icoanei dintai a Mantuitorului, nefacuta de mana omeneasca, s-a imprastiat in toata lumea. Era de-acum prin secolul VII, in vremea Bizantului, cand s-a facut un schimb: imperiul a eliberat niste ostatici musulmani de vaza, in schimbul icoanei. Asa ca icoana a stat la Constantinopol mult timp. Asta pana la prima Cruciada. Atunci cavalerii apuseni au devastat Constantinopolul, si de-atunci s-a pierdut si urma Icoanei Primordiale. Dar ea a fost in mod constant in traditie modelul dupa care au fost pictate icoanele Mantuitorului. N-a fost nicicand o fractura in traditia pictarii icoanelor. Exista modelul. Nu trebuia sa inventezi. Erminia, cartea de capatai a iconarului, ne spune, de exemplu, despre Sf. Ioan Botezatorul, ca era ca un paianjen, slab ca un paianjen. Pe cand despre Mantuitor spune ca avea ochii caprui si parul saten.
- Dar Maicii Domnului i se cunoaste adevaratul chip?
- Da. Despre Maica Domnului se spune ca primele icoane ale ei au fost pictate de Sf. apostol Luca. Si asta se vede din Evanghelie. Sf. apostol Luca da cele mai multe detalii despre Maica Domnului, dintre toti evanghelistii. Si mai este apoi o lege. Cea a respectarii modelului. Trebuie sa existe o corespondenta intre pictura si modelul sfant. In biserica ortodoxa s-a pastrat fidelitatea, cat a fost posibil: sa existe o legatura cu originalul. De aceea, pictura icoanelor nu e foarte naturalista. Nu poti sa-l reproduci fotografic pe Hristos. Ar fi o impostura. Se fac trasaturi esentializate ale chipului Domnului Hristos. Asta si din motive teologice. Caci icoana vrea sa arate un trup eshatologic, nu un trup biologic. Un trup transfigurat. De aceea, buzele, narile sunt facute mai mici. Nu se intra in detalii anatomice, pentru ca icoanele sunt niste deschideri, nu-s niste inchideri. Icoanele sunt ferestre catre nevazut. Asa ca eu am o datorie fata de biserica, la fel ca orice iconar adevarat: sa nu deformez mesajul icoanei. Sa nu gresesc, fie printr-o viata nepotrivita, fie printr-o neintelegere a mesajului teologic. Asta ma face sa duc o viata spirituala mai buna, mai curata. Iar pe de alta parte, sa aprofundez invatatura de credinta a Bisericii, pentru a nu produce erori in imagine. Asa cum s-a intamplat in Biserica catolica, de pilda. Catolicii au tablouri religioase, nu icoane. Ei au introdus o fractura foarte mare in intelegerea icoanei, fractura care s-a datorat unei traduceri gresite. Actele din anul 787 ale sinodului al 7-lea Ecumenic de la Niceea, care a stabilit cinstirea sfintelor icoane, au fost traduse din greaca in latina gresit. Datorita greselilor de traducere, Biserica Apuseana a tratat cu totul altfel imaginea sacra decat Biserica Rasariteana. A fost o abordare care a dus la erori. De pilda, ei au negat icoanei functia mistica. Au retinut pentru icoana numai functia pedagogica. Au zis ca icoana este o Biblie pentru analfabeti, o Biblie in imagini. In Biserica Ortodoxa, s-a pastrat aceasta conceptie adevarata, ca dincolo de functia educativa, icoana are functie mistica, sfintitoare. Estimp, in Biserica de Apus, pictarea scenelor religioase a fost incredintata oamenilor laici, care nu mai aveau o traire religioasa, erau doar buni profesionisti. Si neavand o traire teologica, au introdus o gramada de erori duhovnicesti. Au deturnat stilul de pictura catre o reprezentare naturalista. Iar aceasta se pune ca un zid intre credinciosi si Dumnezeu, in loc sa fie o fereastra inspre Dumnezeu.
Dumnezeu lucreaza prin ochi
- Cum se vede Dumnezeu prin fereastra icoanei?
- Icoana nu este un lucru facut numai de om. Icoana este locul in care noi ne intalnim cu Dumnezeu. Ne intalnim cu Dumnezeu chiar si daca este reprezentat in icoana un singur sfant. Pentru ca dincolo de sfant este Dumnezeu. Dumnezeu lucreaza asupra omului prin icoana, il sfinteste prin icoana, sfintind ochii omului. Prin ochi, omul se poate murdari. Imaginile trezesc in noi fie virtuti, fie patimi. Mai abitir decat natura, icoana nu numai ca ofera un mediu curat si nepoluat ochiului, nu numai ca nu murdareste ochiul, dar il si curateste. Si prin ochi, se curata sufletul omului. Pentru ca Dumnezeu lucreaza prin ochi! Prin icoana care ne sfinteste ochiul, Dumnezeu ne sfinteste sufletul! Asta e functia liturgica a icoanei. Icoana isi propune sa prezinte realitatea transfigurata de vesnicie, realitatea contaminata de Imparatia Cerurilor. Pentru aceasta, pentru a putea exprima adecvat aceasta realitate transfigurata, este folosit un limbaj pictural simbolic, in care anatomia, chiar daca se respecta proportiile, este redusa la minim, in care transpare o lumina din dedesubtul culorilor. Culorile sunt puse in lumina. Exista un hieratism al pozitiilor in icoana. Intotdeauna icoana ne priveste, ne fixeaza. Cel care este reprezentat in icoana, Maica Domnului sau Hristos, ne fixeaza cu privirea. De ce? Pentru ca prin privire se instituie un dialog. Omul comunica prin privire cu cel care-l priveste. Si atunci, icoana ni se adreseaza, ne vorbeste in chip tainic, intra in sufletul nostru.
Icoanele facatoare de minuni
- Unele icoane sunt facatoare de minuni. Ce le deosebeste de celelalte, obisnuite?
- Orice icoana bine facuta sporeste evlavia si il ajuta pe om sa intre intr-o atmosfera de sfintire si de traire religioasa. Dar exista o diferenta intre evlavie si minuni. Una sunt minunile pe care le fac anumite icoane, pentru care nu exista regula, si alta este functia liturgica pe care o are o icoana, chiar daca nu-i facatoare de minuni. Orice lucrare prin care omul este sfintit, prin care este ajutat sa se depaseasca pe sine, este o minune. In acest sens, orice icoana e facatoare de minuni. Pentru ca ne aduce in viata o Putere ce nu tine de lumea aceasta, ci de vesnicie.
- Ati fost o vreme in Muntele Athos, un loc sfant, plin de icoane facatoare de minuni. Povestiti-ne despre ele.
- Da, pe Athos sunt multe icoane facatoare de minuni. Maica Domnului Prodomita, de pilda, s-a pictat si ea singura. S-a intamplat in secolul XIX, cand mesterul roman care o facea se tot chinuia sa zugraveasca chipurile Maicii Domnului si al Pruncului. Si nu-i reuseau. Ii ieseau strambe, de parca si-ar fi uitat mestesugul. Bietul pictor nu mai stia ce sa faca, plangea si ajunsese sa nu mai manance nimic. Si, intr-o buna dimineata, a gasit pe icoana chipurile: se pictasera singure! Si icoana aceasta, aparuta printr-o minune, a continuat sa faca foarte multe minuni. Dar mai sunt in Muntele Athos inca multe icoane ale Maicii Domnului care fac minuni. Cum este si icoana Maicii Domnului Portarita, de la manastirea Iviron. Icoana aceasta a venit pe apa la Muntele Athos.
- Cum?
- A venit pe apa, in picioare. La inceput, calugarii au vazut o lumina mare pe mare si au mers acolo sa vada ce-i. Si cand au ajuns la tarm, au vazut icoana. Si au incercat toti, pe rand, sa o ia, dar n-a izbutit nimeni. Numai cand au venit calugarii de la manastirea Iviron, doar ei au putut-o lua! Si au dus icoana la ei, in manastire, si au pus-o in biserica. Dar a doua zi dimineata, au gasit icoana mutata la poarta. Si iar au pus-o in biserica, si iar au gasit-o la poarta. Atunci li s-a aratat Maica Domnului in vis si le-a spus sa lase icoana la poarta, pentru ca ea ii binecuvinteaza pe toti cei care intra si ies din manastire. De asta i se zice Maica Domnului Portarita.
Si mai sunt si alte icoane facatoare de minuni la Muntele Athos, multe vindecatoare de cancer. Aproape fiecare manastire de pe Muntele Sfant are cate o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni. Bunaoara, o icoana de la manastirea Vatoped a fost impuscata de cineva cu un pistol. Si nu dupa mult timp, de-acolo de unde a lovit glontul, a inceput sa curga sange. Era o icoana fresca, icoana pe zid. Acum este icoana facatoare de minuni. Si toate minunile pe care le-a facut Maica Domnului prin icoane ne arata ca sfintii sunt alaturi de noi, se implica in mod real si concret in viata noastra. Dar totul e la pronia lui Dumnezeu.
Sa ne imprietenim cu sfintii
- Sunt diferente in modul in care pictati? Il pictati intr-un fel pe Sf. Nicolae si altfel pe Sf. Vasile cel Mare? Culorile exprima si ele o anumita stare?
- Cum pictez eu un sfant? Mai intai, trebuie sa intri intr-o comunicare cu sfantul pe care-l pictezi, trebuie sa te rogi lui, trebuie sa-i citesti, sa-i cunosti viata, trebuie sa-i cunosti scrierile. Trebuie sa-ti construiesti o imagine interioara, adica sa-l vezi pe sfant cu ochii tai, sa-ti construiesti chipul sfantului in tine. Sa intri in Taina Maicii Domnului, inainte de a o picta, sa incerci sa patrunzi smerenia Maicii Domnului, sa-i patrunzi virtutile si milostivirea. Sa intelegi lucrurile acestea si sa ti le interiorizezi. Si abia dupa aceea, slujindu-te de repere imagistice din traditie, sa pictezi.
- Aveti sfinti care va sunt dragi in mod special? Cum va alegeti tema?
- N-as putea sa spun ca mi-s dragi anumiti sfinti, ci ca mi-s dragi sfintii. Si orice crestin trebuie sa inteleaga ca trebuie sa se imprieteneasca cu sfintii. Acum, incerc si eu sa am sfinti pe care sa mi-i apropii ca prieteni. Am incercari timide cu Sf. Pantelimon, al carui nume il port, si incerc sa mi-l apropii, sa ma imprietenesc cu el. Mai vedem o lucrare a Sf. Iustin cu manastirea noastra. Vedem ca Sf. Iustin s-a implicat foarte mult in viata manastirii noastre, in mersul ei. De exemplu, manastirea a fost intemeiata de ziua Sf. Iustin si dupa aceea, prin niste coincidente, am ajuns sa primim moastele Sf. Iustin in manastire. Fiecare credincios poate sa descopere ca un anumit sfant ii este mai aproape si se implica mai mult in viata lui. Noi suntem mult mai nepregatiti in a avea o relatie cu sfintii, decat ei cu noi. Sfintii vin mult mai mult in intampinarea noastra. Maica Domnului vine mai mult in intampinarea noastra, Domnul Iisus Hristos vine mai mult in intampinarea noastra decat mergem noi in intampinarea lor. Ei sunt mult mai deschisi unei prietenii. Trebuie sa fim prieteni cu Domnul Hristos, in primul rand. Domnul Hristos le-a spus sfintilor apostoli: "De-acum, nu va mai numesc pe voi ucenici, ci va numesc pe voi prieteni". Si noi trebuie sa ajungem ca Domnul Iisus Hristos sa ne poata numi si pe noi prieteni, pentru ca noi suntem chemati sa-L iubim pe Dumnezeu. E prima si cea mai mare porunca. Sa-L iubesti pe Domnul Dumnezeu din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau. Dar nu poti sa iubesti pe cineva pe care nu-l cunosti. Trebuie sa-l cunosti, sa te apropii de El, sa te imprietenesti cu El si-apoi o sa-L iubesti.
Culoarea lui Dumnezeu
- Parinte, aveti anumite culori preferate pentru o icoana?
- Icoanele trebuie sa aiba o sobrietate anume, lucru care se reflecta si in gama cromatica. Culorile dintr-o icoana sunt niste culori delicate, nu sunt culori care sa bruscheze privirea. Si atunci, si noi preferam culorile naturale, pamanturile, sunt tot felul de pamanturi colorate - dar fara tonuri puternice, agresive, si nici cu alaturari de culori care sa creeze contraste puternice.
- Si totusi, Icoana Sfintei Treimi a lui Andrei Rubliov se scalda in albastru intens!
- Da, pentru ca albastru este culoarea Dumnezeirii. Si atunci, in icoana Dumnezeirii, este plimbata culoarea albastru prin toate vesmintele, la cei trei ingeri. De aceea Mantuitorul este reprezentat cu doua culori: albastru si caramiziu. Albastrul reprezinta Dumnezeirea, si rosul, caramiziul, reprezinta umanitatea. Cele doua firi ale Domnului Hristos, cea umana si cea dumnezeiasca, unite intr-o singura ipostaza. Pe cand culoarea verde este culoarea Duhului Sfant. Verdele e culoarea Vietii, culoarea prin care este reprezentata viata. Dar n-am gasit explicitari la toate culorile, caci in biserica nu se merge pe o directie initiatica.
- Si aurul? Icoanele dvs. sunt pline de aur.
- Aurul este vesnicia. Este un metal care nu rugineste, si atunci a fost intotdeauna un atribut al Divinului, in toate religiile. El era cel neschimbator. Asa si in iconografie, fondul de aur arata ca icoana nu tine de lumea aceasta, ci de vesnicie. Icoana este locul in care ne intalnim cu vesnicia, cu Imparatia Cerurilor. Este o fereastra catre vesnicie.
- De ce au sfintii aura in icoane, parinte?
- Aura ii arata pe sfinti ca fiind uniti cu vesnicia si ca fiind patrunsi de Lumina Necreata, de energia necreata a lui Dumnezeu, ca traind in ambianta Raiului. Aurul este o lumina, este luminos. Cand cade lumina pe aur, el o reflecta. Exact ca si raiul, este nepieritor si luminos. Auriul arata energia necreata de care sunt patrunsi sfintii si pe care ei o emana.
"Un calugar trist e un calugar cu luminile stinse"
- Intr-o icoana e voie sa intre si starea ta sufleteasca? Sa se vada daca esti fericit sau nefericit?
- In general, in icoane, nu se introduc stari emotionale. Nu se introduc stari sentimentale. Dar ceea ce ajuta foarte mult la icoana este experienta spirituala pe care o castiga iconarul, prin trairea suferintei. Experienta asumata a suferintei da profunzime gandului si simtirii. Dau o patrundere spirituala mai adanca, in icoana. Tristetea, in schimb, n-are valoare. Zice parintele Arsenie Boca: "Un calugar trist e un calugar cu luminile stinse". Este o diferenta intre tristete, melancolie, nostalgie si suferinta. Suferinta este o experienta care il cutremura pe om si il pune in situatia de a-si reconsidera toate principiile de viata. Iar bucuriile pe care le traieste un om duhovnicesc sunt lucruri care se exprima in icoana, care se imprima in icoana, de fapt. Se imprima invizibil. Cum spunea parintele Teofil Paraian: "Crestinismul este o religie a bucuriei". Si atunci, prin tot ceea ce pune Biserica la indemana pentru o traire religioasa trebuie sa-l intareasca pe om pe calea bucuriei. Astfel si icoanele, nu sunt vesele ca expresie, nu zambesc. Dar ii dau omului pace, ii aduc nadejde si din nadejde rasar bucuria si speranta.
Icoana din padurea de tei
- Cum si cand ati fost atras de arta icoanei, parinte Pantelimon?
- In timpul facultatii, dupa convertire, m-a atras. Vedeti, eu tot incercam pe atunci sa inteleg rostul artei. Si abia aici, in biserica, l-am inteles. Anume, ca arta are un caracter soteriologic, de vindecare. Nu e numai cultura. Arta trebuie sa-l schimbe pe om, sa-i comunice o putere mantuitoare, sa-i comunice o putere vindecatoare. De aceea implinirea artei, a picturii, am vazut-o in icoane. Este arta care vindeca trupul si sufletul. O arta in slujba transcendentului, nu in slujba imanentului. Omul face partea lui, dar vine Dumnezeu cu puterea Lui. De aceea o icoana nu se semneaza. Pentru ca nu este opera pictorului. Icoana este in slujba lui Dumnezeu. E facuta de om, insa Dumnezeu e cel care lucreaza prin icoana. De aceea pictorul trebuie sa duca o viata spirituala intensa: ca sa prinda in icoana transparenta lui Dumnezeu.
- Cum ati invatat sa pictati icoane?
- Tehnica am invatat-o dupa facultate, studiind in principal icoanele vechi. Dupa aceea mi-am insusit niste tehnici, si de gandire, si de pictura, la Muntele Athos, la schitul romanesc Prodromu. Mi-a folosit si contactul cu cativa pictori mari ai Romaniei: Constantin Flondor, Horia Pastina, Paul Gherasim. Apoi am studiat carti vechi, de tehnica nemteasca a poleirii. Iar la Muntele Athos, la schitul Prodomu, e un parinte Matei care picteaza. Si eu m-am intalnit cu el, am pus intrebari, am luat notite. Dar cel mai mult am invatat tot de la vechii iconari.
- Cum faceti o icoana?
- Incep chiar cu lemnul din padure. Imi aleg singur lemnul, il aleg sa fie cel mai bun, si numai lemn de tei. Apoi aducem busteanul, il taiem la manastire, pentru ca-i important cum e taiata scandura. Lemnul trebuie sa-l tai in perioada de iarna, ca sa nu aiba seva in el, dupa care il lasam la uscat un an de zile, in ploaie si in vant, si dupa aceea, inca cativa ani in pod, ferit, sub acoperis. Apoi il ducem in uscatorie. Abia dupa asta imbin blaturile icoanei. Dupa care, peste lemn pun o panza, si peste ea grundul, pregatind lemnul pentru pictura. Apoi, in sfarsit, se aplica foita de aur. Este o arta cu mult mai veche de o mie de ani. Nici nu putem sti, n-avem un inceput al ei! Si foita de aur se scliviseste cu piatra de agat, de se face ca o oglinda. Pe cand in vechime, se foloseau colti de lup sau de mistret.
- Sunteti monah. Va ajuta asta mai mult cand pictati icoane?
- Da. Simt ca exista o legatura intre perioadele de post si calitatea icoanelor, intre rugaciune si pictura. Tot de aceea, mai cred ca icoanele vechilor zugravi sunt mai puternice. Pentru ca si ei erau mai puternici in credinta. Cei vechi traiau mult mai intens viata crestina. Si atunci, pictau cu dezinvoltura si siguranta in baza trairii lor, profund ortodoxe. Iata ce am tinut eu minte din viata sfantului Andrei Rubliov (marele pictor rus de icoane, care a fost canonizat ca sfant). Anume, ca in timpul liber, el si ucenicul sau mergeau in fata icoanelor vechi, se asezau si le contemplau. Sfantul Andrei Rubliov nu se oprea sa analizeze tehnic sau stilistic icoanele vechi, ci, pur si simplu, le contempla. Statea in rugaciune si vorbea prin intermediul icoanei cu cel reprezentat. Se lasa patruns de icoana veche pe care o avea in fata. Intra in duhul ei si dupa aceea putea si el sa picteze icoane in duhul iconarilor vechi, cei de dinainte. Si la fel am facut si eu, fiind incurajat si de staretul nostru, Iustin. Am facut multe calatorii. Am fost la Muntele Athos, la bisericile vechi din Serbia, din Macedonia, dar si pe la noi. M-am dus ca sa ma intalnesc prin icoane cu toti iconarii de demult, sa intru in comuniune cu pictorii dinainte. Acesta este chiar canonul Bisericii noastre: sa fim adunati la un loc, noi cei de azi, cu Maica Domnului, cu sfintii si cu toti cei care au trait pana la noi. Toti intr-un lant neintrerupt prin veacuri, trimitandu-ne arta si duhul din icoana in icoana, si privind toti cu ochi curat, dintre culori - spre Vesnicie...