FANTOMA DE LA OPERA

Tot ce am sa va povestesc acum se intampla pe marea scena a naturii, din primavara pana in toamna.




"Scena" se afla undeva la marginea unui sat de deal, unde avem casa de la tara. Casa este inconjurata de livezi, pasuni, iar in curte se afla un tei secular. Familia mea vine aici pentru relaxare si pentru a se ocupa de gradina: vie, pomi, legume. Aici e raiul pasarelelor. Despre ele am sa va povestesc.
Preferatele mele sunt mierlele. De cum se incalzeste afara si pomii se imbraca in verdeata, scena le apartine. Le urmaresc de cativa ani. Sunt vreo cateva mierle care canta de dimineata pana seara, in pomii din jurul casei. E atata veselie si pofta de viata in cantecul lor! Noi muncim prin gradina si ele canta langanoi fara sfiala, ca intr-un minunat nesfarsit concert, incantandu-ne.
Artistul meu preferat este un mierloi, cu glas inconfundabil. In ultimii trei ani nu a lipsit de la nici un spectacol. L-am botezat Figaro. El este personajul principal, solistul. El antreneaza si celelalte mierle si mierloi in spectacol. Ii dau replica Twist, Obladi si Celalalt, un mierloi cam retras, cu un glas profund. El canta mai rar, dar da culoare spectacolului. Insa Figaro e neobosit. Ba canta in nucul de la fantana, ba in varful teiului, ba in nucul din livada. Iata-l! E la cativa metri de mine, pe o creanga dezgolita a nucului de la fantana. "Turdus merula!", o pasare de talie mijlocie, cu frac negru, care isi canta de zor trilurile ce il deosebesc de ceilalti mierloi. Canta cu atata daruire (Fiu, fiu, fiu, fiu, fiu!), cu ciocul indreptat spre soare si cu eleganta unui solist de opera, care isi canta aria. Parca ar fi in "Nunta lui Figaro". De aceea l-am botezat Figaro.
Intr-o zi ne-am propus sa-l filmam. L-am pandit vreo doua ore, cu telefoanele mobile si camera de filmat. Si, nimic! Fantoma! Frunze si ramuri! Umbra unei aripi... Fantoma de la opera! Vedeta noastra nu s-a lasat filmata. A trebuit sa ne resemnam.
Spectacolul continua cu Figaro in rolul principal. Alaturi de el, mierlele Twist si Obladi canta un duet perfect, fara nici o nota falsa. Din livada batrana mai intervine si Celalalt, cu fluieraturi scurte, cu ecou, de parca ar canta in padure. Pe fundal se aud zeci de glasuri ale altor pasari, care intregesc spectacolul: turturele, randunele, vrabiute, ciocanitori, gaite, chiar si vreo doi-trei corbi, cuci, pupeze si alte glasuri nedeslusite.
Opera este deschisa toata vara, iar Figaro este cap de afis!
FILOFTEIA POPESCU, institutor - str. Nicolae Balcescu, bl. 41, ap. 7, Mizil, jud. Prahova, cod 105800

Joiana

Draga "Formula AS",
Citindu-te saptamana de saptamana, m-am gandit sa povestesc si eu ceva din viata animalelor pe care le aveam in copilarie la tara. La noi, vaca sau oaia erau niste "persoane" importante, pe care le omeneam asa cum se cuvine. Aveam o vaca frumoasa (cum numai la munte vezi) pe care o chema Joiana (ca asa se dadeau nume, dupa ziua in care era nascuta).Era in timpul razboiului, cand rusii au ajuns si in satul meu. (Satul Cotunilor, com. Agas, jud. Bacau). Nemtii deja fugeau spre Ungaria. Pe langa alte naravuri, rusii aveau obiceiul sa-ti ia animalul din curte si sa il taie, ca le trebuia mancare. De frica, noi am dus-o pe Joiana intr-o poiana, departe de casa. In prima zi, am pazit-o, ca sa nu coboare in sat. Dar ea a inteles singura ca se intampla ceva nefiresc si n-a mai venit acasa. Seara, mergeam cu surorile mele sa-i dam tain. Locul undestatea sa pasca nu era ingradit, dar cand ne auzea c-o chemam, asa de bucuroasa era, ca alerga din varful muntelui pana-n vale, de parca ar fi vrut sa vorbeasca. Noi ii dadeam bunatati, o tesalam, o mangaiam, o mulgeam, mai vorbeam cu ea, si-apoi o-ndrumam inapoi, in deal. Avea un simt deosebit, care-i spunea sa stea acolo si sa ne astepte in fiecare zi.
Dupa razboi, am intrat in normal. Vaca noastra venea singura acasa, mergea bucuroasa la poarta, iar eu, care aveam 7 ani, o-ngrijeam, o mulgeam, si-o iubeam foarte mult. Asa era la tara. Chiar daca eram o copila, ma simteam foarte importanta, ca faceam o treaba pe care nu mi-o impunea nimeni si pe care o duceam la bun sfarsit.
Sa nu mai spuna unii ca vaca e proasta. E docila si fericita, atunci cand o iubesti. Avea niste ochi frumosi si un suflu cald, cu miros de iarba, si-si iubea foarte mult vitelul pe care il spala toata ziua.
Ce bine e sa ai animale! Te rasplatesc cu dragostea lor, iti dau liniste in suflet si fac sa dispara harta dintre oameni. Simple nostalgii? Oare?
AURELIA SARBU - str. Razboiului nr. 30, sc. B, ap. 9, Bacau, jud. Bacau