N-a mai fost vorba de televiziunile sau publicatiile mogulilor, a caror rea credinta s-a vadit in toate imprejurarile, ci - repet - de totalitatea mijloacelor mediatice. Pana si cei numiti in deradere "intelectualii lui Basescu" s-au distantat de formula partinica pe care au sustinut-o. Degeaba a revenit primul ministru asupra aplicarii legii, degeaba a sugerat ca ea urmarea protejarea "autorilor". Raul a fost facut si consecinta se regaseste in impactul electoral al unui partid ce parea decis sa schimbe fata (manjita de coruptie si prostie) a Romaniei. Incoltiti de efectele dure pe plaiul mioritic ale crizei economice mondiale, guvernantii au dat - cu oistea bunelor intentii - in gard. Nici unul dintre ei nu s-a gandit ca o lege - cea in cauza - prost facuta nu poate fi indreptata prin adaugiri pripite si solutii birocratice. Guvernul a anuntat ca lupta impotriva birocratiei, ca o reduce numeric, dar - prin varianta initiala a legii - trimitea "autorii" lunar la trei ghisee, ii obliga sa completeze lunar trei chestionare. In loc sa surprinda lacunele vechii legi, inclusiv sa defineasca exact conceptul de "autor" (care permitea in acceptiunea existenta inglobarea in categorie a unor meseriasi - soferi, secretare, bucatari etc. - fara nici o legatura cu principala trasatura a unui autor, creatia), initiatorii noii decizii au preferat - pentru evitarea evaziunii fiscale - sa o complice, transformand-o intr-o aberatie ce este mana cereasca pentru birocratie. Chiar daca guvernul a dat inapoi, socul a ramas si unda lui psihologica va persista.
Guvernul politic al d-lui Emil Boc a fost, totusi, primit la instalare cu speranta si incredere de catre multi romani. Presa neaservita i-a tinut partea, motivand chiar o serie de ezitari si compromisuri. Ramasi singuri la guvernare (pentru ca UDMR-ul merge oricand cu partidul la putere), PDL-istii au inceput sa se comporte, mai ales de la realegerea presedintelui Basescu, in aceeasi maniera ca predecesorii lor. Favorizarea clientelei, politizarea in profunzime a administratiei, "micile afaceri" ale demnitarilor s-au regasit de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Criza economica, previzibila in amploarea ei geopolitica, a explodat pur si simplu, surprinzandu-i. Argumentele "grelei mosteniri" (de la administratia PNL-ista) au devenit - in fata stangaciilor guvernamentale, derizorii. In loc sa clarifice si sa fixeze legislatia existenta (stufoasa, interpretabila, aberanta uneori), guvernantii au inceput sa impuna "completari" contradictorii, concepute pe genunchi. Mai mult, sub presiunea cumplita a crizei, diversii demnitari sau "baroni" ai partidului au incercat sa-si asigure fiefurile in detrimentul celorlalti, declansand o lupta interna surda, care a aratat insa cat de fragila este unitatea acestuia. Contestatarii din interior, tinerii instruiti din noua generatie de politicieni ai partidului, nu au fost bagati in seama, dar au fost luati in ras. Guvernul Boc a incercat, totusi, sa faca fata crizei. Masurile propuse de el, dureroase, au fost, pana la un punct, rezonabile, chiar daca abandonau programul politic initial. In fond, in fata crizei, nu mai conteaza daca deciziile guvernamentale sunt de stanga sau de dreapta, ci daca sunt eficiente. Guvernul Boc nu a stiut sa comunice, sa explice electoratului necesitatea lor, inclusiv lupta lui legala pentru atenuarea diferentelor salariale si pensionare dintre angajatii (sau pensionatii) statului. Gafele membrilor sai, comunicarea desincronizata si contradictorie, preluarea obiceiului "acum ori niciodata", aplicat pe averea publica de anterioarele administratii partinice, au devenit materia zilnica a "televiziunilor-vuvuzea" si a presei scrise mogulizate. Deschiderea spre partidele de opozitie (PSD-ul si PNL-ul), pentru constituirea - normala in situatie - a unui guvern de uniune nationala sau macar pentru realizarea unui consens tranzitoriu, au esuat. In politica romaneasca, visceralitatea este un element definitoriu. Gafele si "greselile" guvernului Boc (si, consecvent, ale PDL-ului) au capatat, in implicarea mediatica a celorlalte partide, proportii apocaliptice, cu consecinte electorale evidente. PDL-ul risca sa isi asume, pe propria mana, soarta defunctului PNTCD. Prin aiurelile aruncate nediscriminatoriu in vant, prin desincronizarile administrative ce au indus o totala neincredere in regim, guvernul da apa la moara PSD-ului si PNL-ului, care nu au alte solutii pentru criza, dar vor beneficia electoral de redresarea economica pe care deciziile esentiale ale cabinetului Boc au amorsat-o. Situatia economica foarte grava (lovind, in principal, clasa de mijloc in constituire) si inflamarea emotionala a populatiei (intretinuta cu sarg de "vuvuzelele" mogulilor) impun o necesara schimbare. Excluderea unui guvern de uniune nationala (sau a sustinerii consensuale a cabinetului in functiune) implica o ultima solutie: un cabinet de tehnocrati, din afara partidelor, dar sustinut de acestea. Tehnocratii, ca solutie de avarie, pot lua masuri neinfluentate politic, guvernand pe termen limitat sau pana la viitoarele alegeri parlamentare. Un grup de specialisti, fara "datorii" fata de o clientela sau alta, poate impune aplicarea unitara a legislatiei si poate reface increderea populatiei in stat. Guvernul de tehnocrati nu este insa agreat de partidele in competitie. PDL-ul vede in renuntarea la putere (fie ea si acceptata de presedintele Basescu) un risc major din perspectiva viitoarelor alegeri, desi mentinerea la sefia administratiei (cu "remanieri de fatada") duce la acelasi (sau chiar mai rau) rezultat. PSD-ul si PNL-ul resping "solutia tehnocratica" pentru ca un eventual rezultat bun al "specialistilor apolitici" ar arata deschis inconsistenta si lipsa (interesata) de orizont a programelor lor. O reusita a tehnocratilor ar afecta intreaga clasa politica, dezvaluindu-i lipsa de profesionalism, putreziciunea morala, clientelismul. Un guvern de tehnocrati ar oferi insa partidelor o "pauza" pentru reconstructie, schimbare a generatiilor, refaceri ale programelor pe care - in vremuri normale - le ofera electoratului. Apelul la tehnocrati nu este, totusi, usor, presupunand o armonizare, chiar daca momentana, a "jocurilor politice". Va prevala, oare, interesul national fata de interesele de casta ale clasei politice? Viitorul imediat ne va lamuri.