ABRA
O suma de trei elemente
Daca bunul gust in muzica si textele bine chibzuite, care nu doar ca te incanta, ci te pun si pe ganduri usor, mai inseamna ceva in muzica romaneasca, atunci "Sapte", cel mai recent album al formatiei ABRA, merita o nominalizare la discul anului. Cu un traseu discontinuu, impartit intre Romania si Germania, formatia infiintata la mijlocul anilor '80 in Timisoara ne ofera 15 compozitii nou-noute, la care se remarca aceeasi grija pentru finetea instrumentala. In plus, prezenta de cel mai bun augur a unei binecunoscute voci: cea a lui Mircea Baniciu. ABRA este un trio format din Adrian Schwartz-Dinu (chitara, voce, autorul tuturor pieselor), Christian Podratzky (bass, grafica albumului) si Vali Potra (tobe).Trupa a luat fiinta in 1984, si dupa cateva schimbari de componenta, a ajuns in scurt timp la formula actuala, cu care ABRA a concertat timp de cinci ani, a primit numeroase premii si a devenit una dintre formatiile rock cele mai apreciate in mediile studentesti. Asta pana in 1990, cand cei doi chitaristi au decis sa se stabileasca in Germania. "Era o cerere avida de muzica in anii '80", isi aminteste Vali Potra, singurul component al trupei ce a ramas in Romania. "Cantam la "Festivalul artei si creatiei studentesti", vara, in taberele din Costinesti, iarna, la Slanic Moldova, era o atmosfera efervescenta la concertele noastre. Planul era sa inregistram macar un disc, dar in acea perioada nu prea erau sperante pentru asa ceva, asa incat ne multumeam cu cat mai multe spectacole". Pana la urma, ABRA a inregistrat trei albume, intre 1993 si 2000, in limba engleza, cu instrumentisti germani si romani. Era insa un altfel de suflu, de stil, fata de ceea ce cantasera in Romania, iar Vali si-a dorit foarte mult sa lase o dovada a muzicii cu care ABRA isi cucerise publicul la debut. Asa s-a nascut albumul "La frumusetea ei" (2004), ce contine piesele vechi, reorchestrate si imprimate in Arad, de cei trei muzicieni. La cativa ani de la acea "recuperare istorica", Adrian Dinu a sunat din nou adunarea, de data aceasta avand in tolba piese noi. "Traiesc de 20 de ani in Germania, sunt profesor de chitara la o scoala de muzica si am doua trupe. Seara, dupa orele scolare, ma retrag in studio, care e si sala de repetitii, si, daca mai am energie, inspiratie si pofta, compun muzica, scriu texte. S-au strans astfel piese noi, ticluite de multa vreme, au fost cativa ani de munca palpitanta si... lejera, un disc de placere, fara obligatii. Cum se stie, muzica e o suma de trei elemente: melodie, armonie, ritm. Se zice ca melodia tine de har, temele plutesc in neant, si e nevoie doar de un carlig divin pentru a le culege. Asa ca am tot "cules" teme, uneori cu spor, alteori cu injuraturi... cat sa nu se supere muza. Inspiratia e ceva care nu vine la comanda, e mofturoasa si imprevizibila. Armonia. Aici e un joc cu doua taisuri. Fiecare muzician profesionist isi impune bucataria lui, chestie de meserie rutinata. Deci, e un fel de impacare capra-varza, sa placa urechii tuturor, dar sa vina si aplauze de la auditorii rafinati. Ritmul. Aici stam bine-bine, sectia ritmica Podratzky si Potra fiind un mecanism sudat, care nu are nevoie de multe explicatii, nici macar de repetitii. Discul a fost inregistrat in timp record, dupa primele doua zile bassul si tobele erau trase. Dupa muzica urmeaza textul, deloc neimportant. Pe "Sapte" sunt 15 compozitii despre teme fundamentale: frica de moarte, teribilismele tineretii, optimism cu bun-simt, o a 11-a porunca divina, inspiratie, iubire neimplinita, metafizica norocului, viteza vietii actuale. Doua cuvinte si despre invitatii de marca. Piesele au fost coapte in duo-ul Adrian Dinu-Horea Crisovan. Horea este unul dintre cei mai in forma chitaristi din Romania, un "mai mult ca perfectul", iar aportul lui pe disc este major. Cu el am cantat la un festival in Garana, Baniciu urma dupa noi, asa s-a cristalizat colaborarea noastra, colaborare care "risca" sa devina o mare prietenie. Pe Mircea Baniciu l-am prins intre doua avioane, l-am dus direct in studio, pe stativ erau textele scrise mare si gros... Baniciu e un tip tonic si vesnic pus pe bancuri, se descurca in orice situatie (muzicala). Vocea - emblema pentru rockul romanesc, dictie impecabila, simt ritmic asisderea... Caldura fiind maxima, s-a mers pe sistemul "o piesa... o bere". A cantat 10 din cele 15 piese. Dupa o luna, i-am trimis rezultatul si a fost incantat."
LAURIE ANDERSON
Un album facut pe drum
In cei 40 de ani scursi de la prima sa aparitie scenica - o simfonie interpretata la claxoane de automobil - Laurie Anderson a creat o lume proprie, in care se impletesc artele vizuale, poezia si povestirile, joaca cu sunetele viorii. Americanca scolita in istoria artei nu a incetat o clipa sa experimenteze, cea mai noua "trasnaie" a sa fiind o lucrare scrisa special pentru reprezentantii rasei canine si cantata in fata Operei din Sydney. In luna iunie, artista si-a lansat primul album, dupa o pauza de noua ani, "Homeland", pe care il are alaturi, ca producator, pe sotul sau, legendarul rocker american Lou Reed. "Acest album este realizat pe drum", marturiseste Anderson. "Ma saturasem de singuratatea din studiourile de inregistrari si, in plus, tanjeam dupa spontaneitatea concertelor, asa ca am privit "Homeland" de la bun inceput ca pe o serie de cantece si de povestiri despre America. Nu mi-am facut griji legate de vreun termen limita, de imprimari, pur si simplu am iesit pe scena si le-am cantat. Am imprimat alaturi de jazzmani, de orchestra clasica, de cantareti din Tuvan, descendenti ai mongolilor ce traiesc intr-o provincie ruseasca, am concertat in locuri atat de diferite, de la cluburi mici la teatre antice grecesti. Pot spune ca am plecat in turneu cu acest album inca inainte de a-l inregistra". "Homeland" reprezinta o dubla bucurie pentru fanii lui Laurie Anderson: impreuna cu albumul ce contine 12 compozitii noi se afla un DVD cu imagini din concertele sale recente.
TOM PETTY and THE HEARTBREAKERS
Nascut in octombrie 1950, Tom Petty face parte, alaturi de Neil Young si Bruce Springsteen, dintr-un cerc foarte restrans de veterani rockeri americani, ce par a nu da gres niciodata. Muzica sa este atat de simpla, de emotionala, iar vocea ii ofera un farmec inconfundabil. "Mojo", primit cu toate laudele de criticii marilor reviste de specialitate, este noul album pe care Petty l-a lansat alaturi de vechea sa trupa, The Heartbreakers, dupa 8 ani, timp in care a mai imprimat un album solo. Tom a fost atras de rock-n-roll inca de la varsta de 10 ani, cand unchiul sau, care lucra pe platourile de filmare, i l-a prezentat chiar pe Elvis Presley. Adolescent fiind, Petty si-a dorit sa faca parte dintr-o trupa, dupa ce i-a ascultat pe The Beatles, iar la sfarsitul anilor '80, avea sa cante in aceeasi formatie cu unul dintre cei patru "fabulosi" englezi. The Traveling Wilburys a fost un supergrup din care mai faceau parte George Harrison, Roy Orbison, Bob Dylan si Jeff Lyne.
DEAD WEATHER
Jack White este unul din primele genii muzicale ale noului mileniu. Cu The White Stripes, trupa infiintata alaturi de sora sa, Meg, el a revitalizat rockul modern, pornind de la valorile anilor '70, si a scris istorie. A compus si a interpretat, alaturi de Alicia Keys, melodia unui nou film cu James Bond. A urcat alaturi de The Rolling Stones pe scena, in concertul filmat de Martin Scorsese, si a aparut, impreuna cu Keith Richards si Mick Jagger, pe coperta faimoasei reviste "Rolling Stone". Activitatea muzicianului american de 35 de ani este febrila. In afara de White Stripes, a participat la numeroase festivaluri si a imprimat doua albume alaturi de alta trupa, Raconteurs, apoi, in 2009, a fondat o noua formatie. Dead Weather se afla deja la al doilea album, numele acestuia fiind "Sea of Cowards". Chiar daca toti membrii trupei isi aduc aportul la compozitii, stilul lui White, o muzica uneori melodioasa, alteori cruda, "muscata", isi spune cuvantul. "Titlul albumului se refera la felul in care internetul le permite oamenilor sa se ascunda sub nume false. Mi se pare ca nimeni nu invata aceasta noua generatie nimic despre responsabilitate. Internetul permite oamenilor sa faca declaratii pe care toata lumea le poate citi sau asculta, dar sunt mult prea lasi ca sa se semneze cu numele lor real".