Parintele Arsenie Boca si viata in doi

Vasile Andru
Despre terapia relatiei de cuplu, in viziunea marelui duhovnic transilvanean

Multe cupluri in suferinta cautau sprijin la parintele Arsenie Boca. Si el reusea sa le salveze, prin influenta si sfatuire eficienta. Scurt, percutant. In probleme de vindecarea vietii de familie, parintele Arsenie era de-o eficienta mare. Veneau la el mame cu copii in deriva, femei cu soti in deriva, barbati cu vieti in deriva, si parintele Arsenie avea puterea sa-i repuna pe drumul vietii sanatoase. Multe cupluri bolnave a insanatosit el.
Dar acum voi vorbi despre doua "esecuri" ale parintelui Arsenie Boca in orientarea relatiei de cuplu. Le-a semnalat parintele Teofil Paraian de la Sambata, intr-o carte de dialoguri. Le preiau acum, din alt unghi, caci sunt pline de invataminte.
1. Un tanar absolvent de Teologie, ca sa fie hirotonit, trebuia sa se insoare. Isi gasise o partenera, dar nu era convins ca era chiar cea potrivita. Fata avea probleme de sanatate, se deplasa greu. Tanarul s-a dus cu fata respectiva sa ceara sfat de la parintele Arsenie. Stia ca acesta "vede" viitorul; deci banuia ca stie daca va urma un menaj fericit. Asadar, a venit sa intrebe:
- E buna fata asta pentru mine, sfintia ta?
De cum i-a vazut, parintele Arsenie i-a zis tanarului:
- Ia-o!
Tanarul s-a insurat si a avut o viata de familie chinuita. Intai, pentru ca femeia aceea avea dificultati psiho-motorii. Dincolo de aceasta, ei nu au gasit rezonanta unul in altul. A fost o casatorie cu poticniri. Nu stiu ce le-a mai lipsit, dar n-au putut sa fie fericiti. In schimb, au avut cinci copii sanatosi. Unul din ei a ajuns calugar si este un calugar bun.
Indrumarea parintelui Arsenie Boca a parut un esec.
2. Alt caz. Un tanar viitor preot vine la parintele Arsenie Boca si-l intreaba cum si unde sa-si gaseasca o consoarta. Nu gasise el pana atunci. Si era acolo, in multime, in curtea Manastirii Brancoveanu, o tanara curatica, purtand o basma albastra. Si parintele Arsenie Boca a zis:
- Ia-o pe aceasta!
Parintele Arsenie Boca n-o cunostea nici el. O vedea pentru prima data! Dar i-a spus tanarului teolog:
- Uite, asta este femeia ta. Ia-o!
S-au insurat. A urmat o casnicie chinuita, fara intelegere si fara bucurii. Dar au dus-o pana la urma. Stiti, sunt multe familii care se chinuie si o duc asa... taras-grapis.

Viitorul se trudeste

De unde vine "esecul" acelor cazuri? Te duci la avva sa te indrume, il asculti, si dupa aceea, suita de poticniri! Esecul era al parintelui Boca? Numai in aparenta.
Parintele Arsenie Boca stia, sau voia sa ne faca sa stim ca viitorul, chiar si cel sentimental, nu se ghiceste si nu se negociaza. Viitorul se trudeste. Cand tu singur, "beneficiarul", nu esti in stare sa-ti gasesti un partener, cand ceri un ajutor in alegere... se intelege ca pretinzi un plocon, nu o indrumare!

Fericirea, intre plocon si iluminare

Cei doi "solicitanti" la usa parintelui Boca, ce voiau ei in esenta? Ei voiau o casatorie fericita! Ei gandeau asa: "Merg la parintele Arsenie sa-mi fac rost de o casatorie fericita!". Ei nu stiau ca o casatorie trebuie rabdata, construita. Inainte de a fi fericita, ea trebuie suportata! O casatorie bine rabdata poate sa devina fericita. Indrumarea nu inseamna plocon. Indrumarea inseamna iluminare.
Asa se intampla. Dintre cei care cer sfaturi si indrumari: multi nu stiu ca o indrumare este o luminare. Este o aruncare in propriul tau destin. De aceea, parintele Boca dadea spontan raspunsuri de genul: "Ia-o pe aceasta!", fara s-o cunoasca pe fata... "El nu calcula indelung un raspuns", zice parintele Teofil Paraian. Eu cred altfel, ca pentru cei sovaitori si amorfi, viitorul se porunceste, nu se ghiceste! Se sileste. Secretul silintei este chiar acesta: sa va tolerati diferentele si sa va iubiti imperfectiunile. Sa intelegeti ca ceea ce considerati defectul partenerului este doar diferenta. Evident, "defectul" este altceva decat viciul!
(Paranteza in imediat)
Un tanar din grupul de practica isihasta m-a intrebat intr-o zi: "Sa ma insor sau sa ma calugaresc?".
I-am zis: "Amandoua!... Insoara-te! Si traieste in monahismul familiei".
A ramas uimit! Si el cerea plocon, nu iluminare. Voia ajutor sa gaseasca fata ideala sau, daca nu, macar manastirea ideala. Cand intreba: "sa ma calugaresc?", el cerea si indicatii pentru o manastire ideala, un monahism ideal, cu mantuirea la purtator...

Papa si Frossard

Andre Frossard a publicat cartea: "Dumnezeu exista, eu L-am intalnit".
Papa Ioan Paul al II-lea l-a luat la intrebari pe Frossard. Papa era un om foarte curios din fire! Viu, arzator, curios, asa ca un copil. Si-l intreaba pe autor:
- Ma, tu chiar L-ai intalnit pe Dumnezeu?
- Da! raspunde Frossard.
- Nu cumva te iluzionezi, asa cum fac atatia oameni fantasti? Cum te-ai intalnit cu Dumnezeu? Doar scrie in Biblie, ca nu poti sa vezi pe Dumnezeu si sa mai traiesti dupa aceea!
E drept, cand il intalnesti pe Dumnezeu, moare in tine omul vechi. Daca l-ai intalnit pe Dumnezeu, omul dobitocesc inceteaza si doar omul duhovnicesc mai viiaza.
Si Papa il intreaba pe Andre Frossard:
- Daca L-ai intalnit pe Dumnezeu, spune cum arata!
Frossard raspunde:
- La mine s-a aratat ca o lumina care te informeaza. "Nu era o lumina fizica... ci o lumina de adevar, o lumina care te invata, te informeaza si te clarifica".
Este un raspuns foarte expresiv. Deci nu era orice lumina, ci o Lumina care te informeaza asupra unor adevaruri extraordinare. Aceasta Lumina care te informeaza, care te vindeca este aproape Dumnezeu.
Frossard zice ca este chiar Dumnezeu.
Noi am zice ca este mai degraba Ingerul, adica vestitorul lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu ne "informeaza" prin Inger. Anghelos inseamna vestitor.
Parintele Arsenie producea acea percutie mentala care sa te lumineze spontan. Dar mai depindea de vrednicia si ravna ta, ca sa mentii flacara pana sa dea roade in cariera, in misiune, in slujire, in vindecare, in casnicie.

Etapele relatiei de cuplu

Specialistii afirma ca orice relatie de cuplu trece prin cinci etape:
1. Etapa de vis, care tine doua luni si care va poate amagi si va poate spune ca nu exista fericirea, din moment ce este asa de scurta.
2. Etapa de deceptie, care tine 2 ani.
3. Etapa de nefericire, care tine 20 de ani, dupa ce te-ai casatorit.
Aceste trei etape se potrivesc doar oamenilor amorfi, intre acestia i-as include pe multi care se chinuie in cupluri chinuite.
Mai numim doua etape, extraordinare, ale relatiei de cuplu:
4. Etapa iluminarii. Dupa care urmeaza Etapa respectului si a descoperirii aproapelui, a valorizarii partenerului tau.
Etapa iluminarii poate surveni chiar inainte de "etapa deceptiei"; te poate scuti de "nefericirea" celor 20 de ani de posibile deceptii. Iluminarea salvatoare poti sa o ai imediat ce te paste etapa deziluziei, si astfel vei fi scutit de deziluzie si esec. Etapa iluminarii, iata salvarea.
Un caz extrem, dar exemplar: pelerinul basarabean Ioan Zlotea (1862-1928) s-a vazut casatorit (din voia parintilor) cu o femeie handicapata; el a avut o "iluminare", ca exact asta era o sansa a vietii sale, ca i s-a dat prilej sa faca binele, ingrijind o sotie infirma.
Un terapeut al relatiei de cuplu nu trebuie sa spuna nimanui concluziile sale. Ci el doar trebuie sa trateze, sobru si vizionar, nascand in pacient scanteia salvatoare.
Parintele Arsenie stia, in termeni ideali, ca orice femeie libera din curtea manastirii Sambata putea sa fie partenera ideala a junelui teolog. Ca nu-i nevoie de selectare minutioasa, nici de un concurs de "miss presbitera", decat daca vrei sa fugi de "silirea" Imparatiei si esti prea lenes la iluminare.
De aceea, parintele Boca i-a aratat-o junelui teolog pe fata cu batic albastru si ochii sclipitori de binecuvantarea puternicului Arsenie... si i-a spus: "Ia-o pe aceasta!".

Viata este insuportabila fara iluminare

Restul relatiei va fi lucrarea ta. Parcurgerea celor 5 etape ale relatiei sanatoase. Terapeutul doar iti sugereaza, iti percuteaza mentalul - dupa puterea lui - cum sa faci sa nu ratezi etapa iluminarii.
Viata este insuportabila fara iluminare.
Nu exista alta cale de a suporta existenta, de la nastere la casatorie si pana la slujirile multiple ale vietii; nu exista alta cale de a dainui frumos pe lume, decat prin iluminare.

Ilustratii din albumul "ROMANIA - simplitatea pierduta" de Ernest Bernea, Editura VREMEA