Mai putina paine, mai mult circ

N. C. Munteanu
Scaderea salariilor bugetarilor n-a ramas fara urmari.

Se cumpara mai putina paine. Si daca au probleme cu painea, in schimb, romanilor li se ofera circ din belsug. Au grija de asta politicienii, parlamentarii, mass-media, analistii televiziunilor, sindicalistii, mai nou, si politistii. Saptamana trecuta, circul dambovitean a inceput intr-o nota mondena. Un politician cu fusta, Oana Niculescu-Mizil, a carei activitate politica se reduce la faptul ca este nepoata fostului lider comunist Niculescu-Mizil, a aparut imbracata in zeghe, in semn de protest fata de modul in care Camera Deputatilor a adoptat Legea pensiilor. Aflat in Parlament, presedintele Traian Basescu a riscat o intrebare. "Chiar credeti ca era nevoie de acest circ?". Da. Oana vrea ca presedintele sa fie un "bun roman", probabil ca bunicutul ei. Apoi, Basescu si-a exprimat cateva opinii la adresa lui Victor Ponta, care-l ameninta cu suspendarea, daca va semna legea pensiilor, calificandu-l ca "maimutica", "obraznic" si "imatur". Au sarit analistii de serviciu. Nu se vorbeste asa cu liderul celui mai mare partid din opozitie. Basescu este vulgar! Victor Ponta se putea apara si singur, aratandu-si maturitatea. N-a fost asa. Dimpotriva. In recente declaratii publice, si-a dovedit imaturitatea folosind cu o usurinta stupefianta calificativele "infractor", "inculpat", "hot", desi este jurist de meserie. Si apoi, de ce Traian Basescu ar fi mai vulgar decat Ion Iliescu, cel care a spus ca Ponta este un "carlan tanar si fara minte"?
A venit randul sindicalistilor sa potenteze circul. Un miting de protest a devenit un fel de cenaclu Flacara, cu huiduieli si lozinci stupide. Sindicalistii au aruncat covrigi, oua si sticle si s-au imbrancit cu politistii, cat sa le dea idei oamenilor legii, care urmau sa protesteze. Purtand cruci care consemnau decesul "demnitatii politistului", politistii si-au depasit maestrii in materie de indecenta, vulgaritati si ilegalitati. Demnitatea lor o friza pe cea buruienoasa a suporterilor la un meci de fotbal. Cu legea pre lege calcand, oamenii care vegheaza la ordinea si siguranta publica au marsaluit la Cotroceni, fara aprobare, in dispretul uniformei, juramantului si menirii de functionari publici si de oameni ai legii. Pe langa lozincile licentioase, una, "iesi afara, javra ordinara", a fost considerata, pe buna dreptate, ofensa adusa celui mai inalt reprezentant al statului. Indisciplina politistilor care au dat de pamant cu caschetele si cu insemnele institutiei a avut urmari. Ministrul de Interne, Vasile Blaga, si-a dat demisia de onoare, platind oalele sparte de altii, in incercarea de a salva demnitatea institutiei, dupa ce Traian Basescu, punandu-se la mintea politistilor protestatari, reputata ca putina, a renuntat la protectia politiei rutiere in deplasarile sale. Culmea, tot el a fost acuzat de subminarea autoritatii politiei si de atentat la siguranta nationala. Un lider sindical, aflat in solda unui post de televiziune care il toaca pe presedinte, si-a dat masura inteligentei, sustinand ca "renuntarea la escorta politiei arata ca ne pregatim de un stat opresiv", iar un lider sindical al politistilor a invocat "militarizarea statului". Victor Ponta, in cautare de capital politic si pentru a-si proba maturitatea, a afirmat ca "PSD va sprijini plata amenzilor" aplicate liderilor sindicali pentru marsul ilegal la Cotroceni, lasand sa planeze suspiciunea angrenarii politistilor in jocuri politice periculoase.
Mai ramane ipoteza ca in jocurile politice au fost angrenati doar politistii de prisos. Pentru ca, da, "Romania are cu 26% mai multi politisti fata de media tarilor din UE", dupa cum a afirmat recent Vasile Blaga. Disponibilizarea celor care taie frunza la caini n-ar face decat sa asigure marirea salariilor celor care-si fac datoria de aparatori ai legii si ai sigurantei cetateanului.