Ma iertati ca va numesc asa, dar acesta este adevarul: imi sunteti foarte dragi, desi va cunosc doar prin ceea ce faceti, prin revista, si fiind prima data cand va scriu, va doresc multa sanatate si putere de munca, sa mergeti mai departe si sa nu lasati garda jos niciodata. Sper sa nu fie nevoie niciodata de asta, dar sa stiti ca foarte multi oameni din tara ar sari in ajutorul dvs.
Citesc revista de la primul pana la ultimul articol si, din cand in cand, mai rasfoiesc colectia pentru "reimprospatarea" memoriei si ma doare un lucru: parca nu toti romanii am trage in aceeasi directie, si ma refer la cei care sunt acolo sus, alesi de noi ca sa ne conduca. Mie mi se pare ca au cam uitat de cei de jos, de tara lor, interesele personale de moment acoperindu-le ochii si sufletul, nemaiauzind semnalele si strigatele de ajutor trimise de tara asta, atat de greu incercata, si de care ar trebui sa fim mandri.
Eu sunt un om optimist si nu vreau sa cred decat ca Dumnezeu cel bun nu ne va lasa la "judecata" celor care acum au uitat de tot ce-i sfant, si vom ajunge timpul cand nu vom lasa pe nimeni sa distruga ceea ce avem, si vom fi respectati asa cum si noi stim respecta pe altii.
Imi cer iertare ca va retin cu aceste randuri, dar am simtit nevoia sa le scriu, asa cum as vorbi cu niste adevarati prieteni. Atata timp cat ne mai plecam asupra necazurilor celor din jur, speranta intr-o lume mai buna nu este pierduta.
Va multumesc pentru rabdarea de a citi aceste randuri, va multumesc pentru ca existati si, inca o data, va doresc sanatate si mult bine. Cu drag,
GAVRILUTA GABRIELA