Romania are elite de nivel mondial. Intr-o epoca in care atat presa nationala, cat si cea straina par sa-si fi propus sa scoata la suprafata doar mizeria, uratenia, prostul gust care ii deformeaza imaginea, floarea cercetarii romanesti isi poarta laurii cu discretie. La doar cativa kilometri de Bucuresti, pe platforma fostului Institut de Fizica Atomica de la Magurele, cele mai luminate minti ale tarii se incapataneaza sa demonstreze creativitatea si inteligenta natiunii romane. Nu i-ati vazut la televizor, in vreun talk-show. Nu au ajuns pe prima pagina a revistelor lucioase. Viata lor nu a fost intoarsa pe toate partile de nici un tabloid. Desi sunt geniali, probabil v-ati inghesuit alaturi de ei in tramvai sau metrou. Salarii uriase, in cele mai importante centre de cercetare din lume: cine ar refuza asa ceva? Cercetatorii de azi de la Magurele au avut puterea sa spuna "nu", desi nu braveaza cu asta, nu se lauda cu ramasul in Romania si nici nu ii judeca pe cei ce au ales sa plece. Vorbesc pe un ton normal despre datoria de a ramane acasa si cu mare entuziasm despre munca lor.
Timp de cateva zile, am stat in preajma acestor oameni minunati. Eleganta comportamentului lor, frumusetea gandirii, politetea fara cusur m-au facut sa ma simt primit in randurile unei aristocratii. O aristocratie intelectuala cu puternice traditii interbelice. Un grup superb de profesionisti fara vreun complex de inferioritate. Dupa aproape o jumatate de secol de comunism, dupa alti 20 de ani de indiferenta neo-comunista, care au gonit din tara mii de tineri extraordinari, Romania este pe locul 5 in domeniul cercetarii, in grupul celor 28 de tari ale Europei, inclusiv uriasa Rusie! La nivel mondial, cercetatorii romani de pe teritoriul Romaniei sunt pe locul 52 din aproape 200 de state!
Bun venit in viitor!
Savantul din Giurgiu
Imi pun peste ghete botosei alb-albastri cu elastic, exact ca la muzeu. Usa pe care scrie intr-un triunghi galben "Atentie laser" se deschide. Trec printr-un mic hol ce are un covor lipicios, pentru a opri eventualele fire de praf. Se deschide o alta usa si ma primeste, plin de entuziasm, un roscovan: Gabriel Socol. Gabriel implineste chiar astazi 34 de ani. Este deja cercetator gradul doi al Institutului de Laseri, si inventia sa principala de pana acum este aplicarea pe protezele medicale, cu ajutorul laserului, a unui strat special de substanta, ce usureaza integrarea acesteia in tesutul uman. Ma invita la masa lui de lucru. Vrea sa imi arate instalatia de laser, vorbeste despre noul proiect la care participa. Entuziasmul ii lumineaza chipul, si pare ca zboara printre aparatele uriase din camera. Verifica cifrele verzi de pe un panou, apoi pe cele rosii de pe un alt aparat, imi spune despre metale rare, microni, forte la puterea -16 si, in cele din urma, apasa un buton rosu. Toata instalatia din camera incepe sa huruie si vad cum o raza verde porneste dintr-o cutie metalica uriasa, loveste o oglinda, apoi alta, si dispare intr-un soi de bila din inox, cu mici ferestre rotunde. "Ca sa iti explic asa, mai simplu", spune Gabriel, dupa ce se uita pe una dintre ferestruici, "in camera aceea este vid si noi am pus o bucatica de cristal. Vrem ca raza laser sa imprime pe ea o anumita informatie. Daca reusim sa gasim formula potrivita, inseamna ca vom putea stoca pe o bucatica de cristal cat unghia informatia cuprinsa in cateva biblioteci. Nu suntem singurii din lume care cautam acea formula, dar sper sa o gasim noi primii". Dupa 20 de mii de batai ale razei laser in cristal, numarate de computer, Gabriel apasa un alt buton rosu. Raza verde dispare odata cu bazaitul motoraselor. Putem sa ne scoatem ochelarii portocalii de protectie. Nu mai este nici un pericol. Pe biroul sau sunt cateva zeci de bucatele de cristal, toate trecute prin acelasi proces. Sunt puse in cutiute minuscule, transparente, numerotate. Urmeaza sa fie descifrate, analizate, clasificate.
Gabriel e din Giurgiu. Provine dintr-o familie simpla, fara posibilitati materiale. Dupa mai multe olimpiade, pasiunea pentru fizica l-a adus la facultate si apoi, in urma cu 10 ani, la Institut. "Cand am inceput sa lucrez aici, aveam un salariu de un milion opt sute si bonuri de masa. Locuiam la camin, ca nu imi permiteam sa inchiriez ceva, dar astea nu au contat prea mult. Cand ajungeam in laborator, eram cel mai fericit. E ceva magic aici. Senzatia ca esti primul, ca esti intr-un avanpost al lumii si tu faci primii pasi, tu descoperi primul, tu aduci vestea cea mare iti da o energie formidabila si o satisfactie uriasa".
In linia intai a fizicii nucleare
Cateva minute mai tarziu si doua etaje mai jos, sunt primit chiar de catre directorul Institutului, d-l Ion Morjan. Birou functional, costumul domniei sale - impecabil, politetea desavarsita. "Cred ca am dat peste 150 de recomandari tinerilor care au vrut sa plece in strainatate, pentru ca i-am inteles si am sperat ca acolo unde vor ajunge sa faca treaba buna. Unii s-au intors. Altii ne ajuta cu idei de-acolo de unde sunt. Dar chiar si asa, am reusit sa facem performanta. Pe bani europeni, Romania va construi cel mai mare laser din lume. Este un proiect in valoare de 300 de milioane de euro. Un proiect care angreneaza cei mai buni specialisti pe care ii avem si este sustinut la cel mai inalt nivel de Presedintie. Desi ne onoreaza sustinerea in sine a unei asemenea institutii, trebuie sa spun ca a fost sprijinul personal al presedintelui Basescu. De altfel, domnia sa a si semnat un parteneriat strategic cu Franta, in urma cu doi ani. Laserul acesta va fi dedicat studiilor de fizica nucleara si nu numai - fizica materialelor, medicina -, dar in special obtinerii fuziunii nucleare. Nu il vom face singuri: se face pe un concept european, mai multe tari vor participa si, probabil, si mai multe tari vor dori sa vina sa vada ce am realizat. Dar se face in Romania, sub coordonarea noastra! Deja se lucreaza, se scrie, se proiecteaza. Exact nu se stie unde vom ajunge cu acest laser, pentru ca... nu mai exista asa ceva nicaieri in lume. Nici noi nu stim in clipa aceasta unde vom ajunge si ce vom descoperi. Este o aventura a cunoasterii. Se vor face cu siguranta studii pe diferite teorii si vor veni cercetatori din intreaga lume sa lucreze cu noi, sa isi verifice teoriile. Vom avea numai de castigat, si ca experienta, si ca infrastructura", spune profesorul Morjan, si desi tonul sau este egal, bucuria si mandria i se simt in glas. Si dumnealui a fost "tanar cercetator". A fost si a lucrat in unele dintre cele mai mari centre de cercetare din lume. S-a intors. De ce? "Poate pentru ca asa am invatat de la reperele pe care mi le-am luat in viata, profesori uriasi ai Romaniei - Horia Hulubei, Badarau, Titeica, Ursu. Poate pentru ca am copilarit la tara si mi-a placut pamantul asta. Pana la urma, sa fii patriot inseamna sa iti iubesti tara, desi tara inseamna pentru fiecare altceva. Pentru mine inseamna satul meu din Gorj, unde mergeam cu vacile. Aveam carti in sat si citeam. Seara ne intalneam la Caminul Cultural si jucam teatru. Ziua, toti copiii mergeau cu animalele, dar ne stiam si ne strigam replici din piese peste dealuri. Era o feerie! Aveam biblioteca in sat si oamenii aveau respect pentru cei invatati".
Patriotismul pare astazi desuet. O atitudine sau un sentiment ce apartine unor vremuri trecute, foarte rar asumat in mod public de intelectualii "de marca" ai Romaniei, care par, mai degraba, jenati de el. Locul lui a fost luat de cosmopolitism si de reverente umile in fata Occidentului, "atat de post-modern", atat de liber de orice fel de corset "ideologic". Asa ca am simtit nevoia sa clarific atitudinea domnului profesor: in epoca globalizarii, cand informatia circula in cateva secunde de la un capat al globului la celalalt, cand nu mai avem nici macar granite, mai conteaza ca o idee a tasnit din Romania sau din Franta sau din China? Raspunsul a venit prompt si a reasezat cumva lucrurile in ordinea lor fireasca: "Enorm! Conteaza enorm! Sigur ca e minunat sa te simti acasa, discutand cu oameni de stiinta din Paris, Viena sau Roma. Dar de ce credeti ca Japonia se afla in frunte, in domeniul cercetarii? Sau America? De ce credeti ca o descoperire facuta de un roman in Germania este a Germaniei si nu a Romaniei? Este o competitie. O descoperire poate aduce tarii prosperitate, avantaje economice si stiintifice, respect. Globalizarea, in cele din urma, ne dezavantajeaza pe noi ca tara mica. Pentru ca va veni una puternica si cu posibilitati materiale sau financiare si iti va lua oamenii foarte bine pregatiti, ce vor lucra in beneficiul acelui stat. In America sau Japonia se canta imnul tarii la orice serbare, la orice intalnire, copiii sunt invatati sa isi iubeasca si sa isi respecte tara, efortul inaintasilor lor. Ar trebui reluate si reasezate aceste lucruri si in Romania. Dar... nu putem sa o facem noi... Noi suntem simpli cercetatori", zambeste profesorul Morjan.
Partida de poker
Magurele era de fapt o mlastina, aflata la cativa km de Bucuresti. Se intindea pana la Ciorogarla, spre Arges si Sabar. Pe la 1700, a fost asanata. Un boier bulgar a adus mai tarziu muncitori bulgari si a inceput sa construiasca primele case, consolidandu-si mosia. Si astazi, majoritatea locuitorilor din Magurele sunt de etnie bulgara. Pe la 1853, acel boier s-a intalnit cu un boier roman, numit Otetelesanu. A fost o noapte de pomina. S-a jucat poker pana dimineata. Cand bulgarului i-au intrat in mana patru popi, a marit miza. Otetelesanu avea trei asi. A mai tras o carte si a acceptat marirea mizei atat cat a dorit bulgarul, care a mizat cu o buna parte a mosiei Magurele. Cea de-a patra carte a boierului Otetelesanu era tot un as. De pica! Asa a devenit Magurele proprietatea sa. Pana tarziu, in perioada comunista, la intrare se afla o poarta de fier forjat ce avea deasupra un as de pica. Astazi nu mai exista. Insa este inca in picioare cladirea pensionului de fete, unde Otetelesanu l-a pus director pe marele scriitor Ioan Slavici, si unde sotia acestuia era profesoara. De multe ori, in acele vremuri, prin curtea pensionului putea fi vazut si un musafir sosit de la Bucuresti, prieten apropiat al familiei Slavici. De obicei se plimba pe marginea lacului din apropiere, ce avea o gradina amenajata de un arhitect italian. Apoi se aseza in foisorul care mai exista si astazi si pe care eu tocmai il privesc, la iesirea din Institutul de Laseri. Era Mihai Eminescu. Marele poet, venit sa se refugieze la "mosia" lui Slavici, de patimile politice ale Bucurestiului, pe care le infrunta ca ziarist la Timpul, si de propriile lui suferinte sufletesti. Unii spun ca umbra lui poate fi intalnita si astazi, intamplator, pe aleile parcului, in vreme ce altii isi cauta inspiratie in foisorul unde poetului ii placea sa viseze, cu ochii pierduti, in spatiul necuprins al campiei. Unul dintre fizicieni a scris chiar o carte despre Eminescu la Magurele. In ea se spune ca "Lacul", una din cele mai frumoase poezii ale lui Eminescu, ar fi fost scrisa acolo, intr-o clipa de inspiratie. "Si eu trec de-alung pe maluri/ Parc-ascult si parc-astept/ Ea din trestii sa rasara/ Si sa-mi cada lin la piept".
"Doctorii" operelor de arta
Vizavi de fostul pension al lui Slavici, un pic in stanga, este Institutul de OptoElectronica. Bat la usa. Intru. Un alt tanar cercetator sta concentrat in fata unui calculator. Pe o bucata de fresca murala folosita la experimente apare un punct rosu, intens. E ca un rubin viu. Raza de laser care il genereaza nu se vede cu ochiul liber decat in momentul in care este invaluita de fum. Tanarul apasa pe butoanele tastaturii, acel rubin intens incepe sa se miste. De fapt, raza de laser scaneaza suprafata frescei, de la distanta. Acea atingere abia sesizabila analizeaza suprafata, si prin intermediul unei raze, cercetatorul afla compozitia materialului, profunzimea, posibilele fisuri. O reglare de intensitate a aceleiasi raze ar insemna ca ea sa inceapa sa arda, doar atat cat trebuie si doar unde e posibil, fara sa deterioreze fresca. Cam asa procedeaza echipa lui Dragos Ene si "pe teren", atunci cand incearca sa curete monumente si opere de arta, cu ajutorul laserului.
"Pentru noi, obiectele de arta sunt vii", imi spune Roxana Radvan, conducatoarea departamentului CERTO (Centrul de Excelenta pentru Restaurare OptoElectronica). "O cladire, o statuie sau un tablou respira, imbatraneste, se poate imbolnavi. Inainte se luau probe, se duceau in laborator, se analizau in mai multe locuri. Noi avem doua masini speciale, ca doua ambulante, si cand avem un "pacient" mergem la el si incepem mai intai cu analizele, pentru a pune un diagnostic cat mai clar. Avem senzori pentru anumiti parametri si abia dupa ce avem datele problemei intervenim. Asa am curatat Biserica Stavropoleos sau Biserica Doamnei. Sunt primele monumente din Europa de Est curatate cu aceasta metoda. O raza de laser curata de la distanta pictura, zidurile, atat cat este necesar, fara sa distruga lucrul in sine. Dupa parerea noastra este cea mai delicata si mai neintruziva metoda de restaurare".
Echipa doamnei Roxana nu este pionier absolut al acestei metode de restaurare cu laser. Metoda a fost descoperita in mod intamplator, inca de prin anii '70, de catre un italian. A fost cercetata in laborator, si abia pe la jumatatea anilor '80 a fost scoasa "la lucru". Cu aceasta metoda-pionier a fost curatata Capela Sixtina si o buna parte a bisericii Notre Dame din Paris. Cand laserul inca avea probleme in a fi acceptat ca solutie de restaurare, chiar si in Occident, in urma cu mai bine de 10 ani, echipa romaneasca a hotarat sa mizeze pe importanta acestei descoperiri. In doar cativa ani, echipa de la Magurele i-a ajuns si i-a depasit in performanta pe cercetatorii din Italia, Franta sau America. Romania a recuperat 20 de ani si s-a plasat in frunte. Inovatiile cercetatorilor nostri au fost spectaculoase, incepand de la microscopul cu laser si pana la marirea complexitatii aplicatiilor de restaurare si diagnosticare. Astazi, CERTO aplica restaurarea cu laser inclusiv pe materiale biologice - textile, pergament, hartie - sau pe obiecte aflate in mediu acvatic. "La initiativa Romaniei, s-a infiintat prima organizatie internationala a restauratorilor cu astfel de tehnici. Ca recompensa pentru descoperirile noastre, am fost acceptati in marea familie internationala a restauratorilor, si putem sta la masa cu cei care intretin marile opere de arta din Paris, Florenta sau Viena. Ca urmare a descoperirilor noastre, anul trecut, floarea lumii in materie de restaurare s-a intalnit in congres in Romania, la Sibiu. A fost un moment de mandrie pentru noi. Din pacate, presa nu a fost interesata de aceasta intalnire, jurnalistii romani prezenti la eveniment fiind foarte putini. De altfel, in tara, am lucrat mai putin decat in strainatate. Am fost solicitati pana si in Tibet, dar in tara inca suntem priviti cu neincredere de restauratorii romani, si cu oarecare indiferenta de institutiile culturale, desi stim cu totii in ce stare e patrimoniul".
Echipa CERTO este foarte tanara. Intr-o zi de lucru obisnuita, cum este cea de astazi, fiecare sta in fata computerului si se documenteaza sau pune cap la cap informatii, pentru a mai inainta un pic in misterul lumii artistice. Dragos Ene pare cel mai tanar din ei. E timid, si de fiecare data cand raspunde unei intrebari, se imbujoreaza. Are doar douazeci si sase de ani, dar ceea ce stie el sa faca in materie de laseri si scanare pentru restaurare mai stiu doar doi sau trei oameni in lume. E imbracat in blugi si cu o camasa simpla, curata, peste care si-a tras halatul alb. Il intreb de ce nu a plecat din tara, cum se face ca ii iau un interviu la Magurele, desi ar putea sa fie oriunde in lume, cu un salariu mult mai mare. Ochii lui mari si albastri privesc undeva in jos si el raspunde soptit: "Banii nu sunt totul... Stiti... Cateodata, acasa, tara, familia conteaza mai mult decat orice... Unele lucruri nu le poti cumpara... Mai bine sa va arat ceea ce am scanat la Constanta", incheie el precipitat si ma invita intr-o sala cu vitrine, in care se odihnesc cateva exponate. Sunt replici ale bisericilor de la Basarabi, bisericile in creta, unice in Europa. Alaturi de ele este replica unui mormant din secolul patru, de care nu am auzit vreodata vorbindu-se. Ia machetele si incepe sa imi explice. "Biserica de la Basarabi este un monument unic. Am lucrat acolo cu o echipa de cercetatori si arheologi. Din cauza ca este o biserica sapata in creta, se deterioreaza foarte repede, de la an la an, de la zi la zi, as spune. Eu am mers si am scanat zidurile centimetru cu centimetru. Apoi, cu ajutorul unei masini speciale, am realizat aceste replici ce reproduc foarte fidel biserica. Acelasi lucru l-am facut cu mormantul. Se afla in mijlocul orasului Constanta, a fost descoperit intamplator. Nu se poate vizita, asa ca eu am intrat inauntru si l-am scanat, inclusiv la nivel de culoare. Aici este macheta lui reprodusa in urma scanarii".
Ce este de facut atunci cand oamenii de langa tine sunt indiferenti la eforturile extraordinare ale echipei pe care o conduci si care a urcat in plan mondial in top? Ce sa faci cand Ministerul Culturii din Romania premiaza echipa concurenta din Italia, cu rezultate mai slabe, doar pentru ca e din... Italia? Ce s-ar putea face pentru a convinge restauratorii romani de beneficiile unei metode pentru care altii sunt gata sa plateasca oricat, ca sa o aduca in celalalt capat al pamantului? Doamna Roxana Radvan zambeste trist: "Sa ne facem bagajele si sa plecam in alta tara? Nu cred. O sa raman aici, si la batranete sper sa pot da Statul roman in judecata: un proces pentru un leu, patrimoniul cultural e-al meu! Este al meu, al dumneavoastra, al romanilor. Dam bani Statului sa se ocupe de el. Isi face treaba?".
Maestrul
Inalt, masiv, cu parul alb si ochelari de soare, profesorul Ion Mihailescu ma primeste in biroul sau. Este una dintre cele mai luminate minti ale Institutului de Laseri. Si-a dedicat intreaga viata cercetarii, studentilor, fizicii. Ma invita sa iau loc. Ma asez. Mana lui stanga pipaie aerul. Atinge masa, scaunul si apoi se aseaza. In urma cu mai multi ani, profesorul Mihailescu a orbit. S-a intamplat intr-unul dintre laboratoare, unde facea experimente cu laser. Dragostea de stiinta si de studenti l-au facut sa-si continue drumul. Tine cursuri si astazi, studiaza, ajutat de studenti, care sunt ochii si mainile sale. Merge in continuare la colocvii internationale, se intalneste mai departe cu cercetatorii mari ai lumii. Nu si-a pierdut nici energia si nici entuziasmul. De la inaltimea experientei sale, profesorul Mihailescu intelege mai bine ca noi prezentul prin trecut si viitorul prin prezent. "Institutul de Fizica Atomica, sau IFA cum i se spune, a fost infiintat de un mare profesor, Horia Hulubei. Fusese in Franta elevul unui premiat cu Nobel pentru fizica, si el insusi ar fi trebuit sa fie premiat, pentru ca a descoperit elementul numit Moldaviu, descoperire revendicata insa de francezi, si de aceea el se numeste azi... Franciu. Cand s-a intors in Romania sa infiinteze cea mai mare scoala romaneasca de fizica, bazandu-se pe experienta sa formidabila, mai intai a fost bagat in puscarie de Gheorghiu Dej, pentru trecutul sau legionar. A fost eliberat, reabilitat si apoi a pus bazele institutului. La un moment dat, a fost otravit de catre partid, i s-a pus arsenic in cafea, dar a scapat. A construit acest institut-scoala, de o valoare inestimabila pentru Romania. Aici s-au format generatii foarte valoroase pentru lumea stiintei. Denisa Popescu, inmormantata aici, la Magurele, a fost de doua ori nominalizata pentru premiul Nobel in fizica. Au mai fost si altii si, fara indoiala, Romania va castiga unul cat de curand, pentru ca avem mari valori. In ciuda comunismului, la IFA s-au facut cercetari serioase. Sigur, cu o deschidere catre est, dar Rusia si China ne-au invatat multe. Sa nu uitam ca primul reactor nuclear facut in Romania a fost realizat cu ajutorul Rusiei. Apoi IFA s-a tot faramitat, s-a rupt in institute independente. Dupa revolutie au fost momente grele. Nu puteai sa tii cercetatori cu 50 de dolari pe luna, cand in Occident se pornea de la cateva mii. In '99, numarai pe degete cercetatorii ramasi. Din fericire, am trecut si peste acel moment. Din anul 2000, am senzatia ca fizica romaneasca a renascut, precum pasarea Phoenix, din propria cenusa. Vom face cel mai mare laser din lume, participam la acceleratorul de la Geneva, coordonam 27 de proiecte in cadrul unei cercetari uriase in Franta, asupra fuziunii. Privind spre viitor, pot sa va spun ca peste 30 de ani nu veti mai recunoaste nimic din lumea de astazi. Schimbarile se produc cu o viteza formidabila. Nu stim nici noi unde va duce avantul pe care l-a luat acum omenirea. Nici noi, cercetatorii, aflati la zi cu descoperirile, nu stim unde vom ajunge. Felul in care veti trai, in care veti fi tratat medical, raportul fata de natura, toate se vor schimba".
Ascultandu-l pe profesorul Mihailescu, ai senzatia ca stiintele exacte, precum fizica, sunt de fapt foarte apropiate de poezie, de arta. Nu neaparat in felul de a intelege lumea, ci in felul in care ideile tasnesc, circula, iau diferite forme. Esti, cumva, langa granita cu divinitatea, desi in linia intai a stiintei. Poate la nord fata de sud, poate la est fata de vest. Dar granita e acolo, e tangibila si simti cum creste dorinta de a o depasi. Mai departe si mai departe.
- Ca cercetator, cum recunoasteti adevarul?
- Daca ajungi la o formula care are trei randuri, undeva ai gresit sau te-ai ratacit. Cu cat formula este mai scurta, cu atat esti mai aproape. Adevarul este simplu.
Foto: Mihai Popa (7)