"Eroism in viata lui Emil Racovita"
Profesorul universitar si speologul clujean Iosif Viehmann, unul dintre discipolii savantului Emil Racovita, a citit tot ce se putea citi despre aventura Belgicai spre Polul Sud, la care a luat parte savantul roman intre anii 1897-1899. In plus, isi aminteste si acum savuroase povesti pe care Racovita i le spunea, dupa 1945, cand s-au cunoscut la Institutul de Speologie de la Cluj. Sau detalii, multe dintre ele inedite, pe care apropiatii savantului roman i le-au incredintat dupa moartea lui Racovita, petrecuta in toamna lui 1947.
"Trebuie sa retinem un lucru: corifeii expeditiei antarctice erau recunoscuti prin rezistenta lor la conditiile unei astfel de aventuri. Emil Racovita nici macar nu a pus piciorul pe un schi inainte de Belgica si a trebuit sa schieze, sa-si coasa haine din blana de lup, a trebuit sa faca observatii pana la 400 de metri adancime in apa Oceanului inghetat de Sud, sa umble cu rachetele de zapada... Nu s-a simtit nici un moment ca acest om cazut din Iasi, de pe strada Pacurari, nr. 14, intr-o expeditie polara, e altceva decat americanul Cook sau norvegianul Amundsen, steaua stelelor, cel mai mare explo-rator al tuturor timpurilor. Eu sunt omul in viata care a auzit de la Racovita si de la apropiatii lui detalii despre expeditie. Stiu de la profesorul elvetian Pierre Alfred Chappuis, colaborator al lui Emil Racovita, si de la fostii asistenti ai savantului, cateva lucruri pe care, din politete sau din diplomatie, unii se feresc sa le rosteasca. Eu le rostesc!", spune profesorul Iosif Viehmann.
Viehmann are un capitol special in cursul pe care il preda la Universitatea "Babes-Bolyai", intitulat "Eroism in viata lui Emil Racovita". Povestea expeditiei antarctice belgiene la care a luat parte savantul Racovita da culoare acestui curs pe care Viehmann il preda pe intuneric, insotit de nelipsitele diapozitive, exact dupa modelul invatat de la mentorul sau, in urma cu mai bine de 60 de ani.
Recomandat de Sorbona pentru expeditia antarctica
In 1896, exploratorul belgian Adrien de Gerlache cumpara ambarcatiunea "Patria", de fabricatie norvegiana, pe care o pune la punct si o redenumeste "Belgica".E primul pas spre marea aventura antarctica sub stindard belgian, prima expeditie spre Polul Sud pe timp de iarna. Casa Regala si Academia Belgiana se implica in sustinerea expeditiei spre Polul Sud, pe care o visa de Gerlache. Rand pe rand, importanti exploratori se alatura echipajului. Printre ei, norvegianul Roald Amundsen, medicul si antropologul american Frederick Cook, mare amator de fotografie, si geologul si oceanologul polonez Henryk Arctowsky. Lipsea un naturalist veritabil, un om de stiinta care sa dea greutate mult asteptatelor descoperiri.
"De Gerlache bate toba si cauta un biolog al expeditiei. Se adreseaza universitatilor de pe glob, iar lumea intreaba: cand, unde, cat timp, la ce temperaturi? Trei catarge are vasul? Cat e de lung? 30 de metri? Cat e de lat? Sigur e lat de 6 metri? Asta nu e cumva o jucarie? Cum sa mergem spre Polul Sud cu o coaja de nuca? Nimeni nu a acceptat. In disperare, Academia Belgiana scrie la Sorbona, unde cel mai mare biolog al Frantei il recomanda pe Emil Racovita, tanarul savant roman din Iasi", povesteste, cu farmecul sau binecunoscut, profesorul Iosif Viehmann.
In 1896, la 28 de ani, Emil Racovita era in plin stagiu militar. Proaspat doctor in Biologie in Franta, fusese silit sa abandoneze pasionanta munca de cercetare, pentru a-si indeplini datoria fata de tara. Nu sta deloc pe ganduri cand aude de posibilitatea unei aventuri la Polul Sud. "Povesteste Mosu' Racovita: "Mai baieti, a fost singurul moment in viata cand am crezut ca imi pierd mintile de bucurie"", rememoreaza Viehmann un episod de pe vremea cand era tanar ucenic al savantului Racovita.
Familia lui Racovita a fost speriata. A suferit mult Gheorghies, tatal lui Emil, fost mare magistrat si conducator de loja masonica la Iasi. I-a spus si el, i-a spus si mama Eufrosina: "Emile, tu vezi ca nici un om de stiinta nu a vrut sa mearga acolo?". Dar nici insistentele familiei, nici sfaturile unora dintre prietenii sai nu-l fac sa renunte. Prin mijlocirea Casei Regale belgiene, recrutul Emil George Racovita din cadrul Corpului IV Armata primeste din partea "Ministerului de Resbel" acordul sa se alature marii expeditii care infierbantase deja imaginatia intregii Europe.
"Sarmanii mei batrani..."
In ciuda bugetului restrans al expeditiei, naturalistul Emil Racovita primeste bani pentru cumparaturi de laborator. "Ia tot ce-ti pofteste inima!". Printre altele, isi achizitioneaza un microscop de ultima generatie. Mai sunt 3 luni si jumatate pana la plecarea vasului si Racovita le scrie celor de la Carl Zeiss din Viena: "Microscopul procurat de la dumneavoastra are o optica perfecta, dar masuta pe care gliseaza lama este defectuoasa. Aveti alaturat o schita. Va propun sa urmati modelul alaturat". Dupa o luna si jumatate, de la Viena vine un colet special: un nou microscop, gravat "E. G. Racovitza". Pana la plecarea programata pe 16 august 1897, la Anvers, Racovita are timp sa se acomodeze cat de cat cu terminologia marinareasca si sa-i cunoasca pe viitorii sai colegi de expeditie, al caror animator spiritual va deveni, gratie felului sau foarte deschis de a fi.
Momentul imbarcarii este unul deosebit de emotionant. "Pe chei eram miscat de durerea sarmanilor mei parinti. Daca nu i-as fi avut pe ei, as fi plecat la drum tot atat de linistit ca intr-o calatorie de placere", avea sa noteze Racovita in jurnalul sau de calatorie.
Miracolul retetei moldovenesti
Expeditia a fost plina de peripetii si de momente de cumpana, care au testat din plin calitatea fizica si morala a celor 19 exploratori. Doi dintre ei au murit in timpul drumului spre Polul Sud, altii au dat semne de dezechilibru psihic dupa ce, vreme de mai bine de un an, vasul a ramas blocat in gheata, iar proviziile erau pe terminate.
"Literatura de specialitate a intarit credinta ca Adrien de Gerlache, autor al unor faimoase expeditii in zona Polului Nord, inainte de aventura de pe Belgica, ar fi fost conducatorul ideal. In momentele critice, insa, deciziile au fost luate de Roald Amundsen, de Frederick Cook si Emil Racovita", sustine profesorul Iosif Viehmann. "Toate lucrurile pe care le spun le reamintesc intr-o carte care va aparea in curand", afirma reputatul speolog clujean.
Unul dintre momentele cele mai teribile prin care au trecut cei 19 membri ai echipajului de pe Belgica a fost aparitia scorbutului, o boala generata de lipsa totala a vitaminei C din organism. "Dintii joaca in gingii, sangereaza, si totul e insotit de o durere de burta sora cu moartea. Daca nu iei masuri dupa o asemenea diaree, in 2-3 saptamani te cureti. Lui Racovita, lui Cook si lui Amundsen li se datoreaza faptul ca expeditia a ajuns inapoi cu bine in Europa - au inlocuit conservele cu carnea de foca", declara Viehmann.
"Vasul era blocat in gheata de 12 luni si ceva. Oamenii inteleg ca sfarsitul lor e dupa usa. S-au scris de acolo 33 de scrisori ale echipajului, in care si-au luat ramas bun de la cei dragi: "Mama, tata, aveti grija de copii...". Proviziile de carne aduse de pe drum s-au terminat, cartofi mai erau putini, nu mai aveau apa, topeau gheata si turnau ceva prafuri frantuzesti ca sa scoata un fel de apa minerala... De ce a aparut scorbutul? Pentru ca Adrien de Gerlache nu tolera carnea de foca, explica profesorul. Bucatarul a respectat comanda capitanului si nu a gatit nici macar pinguini, iar de aici a rezultat lipsa de vitamina C".
"Amundsen si cu Racovita il "mituiesc" insa pe bucatar cu tigari si ceva coniac din portiile proprii. Iar bucatarul le pregateste niste gratare din carne de foca, cu mujdei de usturoi si cartofi prajiti - reteta moldoveneasca... Doar ei nu fac scorbut. De Gerlache se baga in sacul de dormit si le zice si celorlalti sa faca la fel, pentru ca astfel isi conserva energia si pot trai cateva luni de viata in plus. Cand insusi de Gerlache simte ca ii sangereaza gingiile, dupa legile marinaresti, ii cheama pe Amundsen si pe Racovita si le da lor carnetul de capitan, pentru ca erau singurii in deplinatatea puterilor fizice. Amundsen da un singur ordin: "Maine dimineata, toata lumea mananca carne de foca sau de pinguin, cu mujdei de usturoi!". Absolut toata lumea s-a facut bine, a iesit din sacii de dormit si a avut puterea de a lupta pentru intoarcerea cu bine a expeditiei".
Tortul Racovita: cu faina si praf de gips
Nu doar lipsa hranei adecvate pune in pericol bunul mers al expeditiei antarctice. O depresie colectiva se instaleaza pe nava, dupa ce aceasta se blocheaza in gheata. "Si se gandeste Racovita ce sa faca el in atmosfera asta, cand unul plangea, unul se vaicarea... Inventeaza un joc de societate: fiecare dintre ei era dator sa duca la indeplinire o porunca a celorlalti, pana la ora 7 a doua zi. Unul are de facut o poezie de sapte strofe, si in asa hal o face, ca se prapadesc toti de ras: asta era si ideea lui Racovita! Dar ii vine si lui randul! "Pana maine la 7, ne faci un tort!". Zis si facut: isi ia un halat de bucatar, isi potriveste o boneta pe cap si pune o lingura de lemn la cingatoare. La 7 seara, vine cu tortul. Ei nu aveau farfurii acolo, mancau pe niste funduri de lemn. Tortul suna prea tare cand e pus pe masa si nimeni nu se apropie, crezand ca e doar suportul pentru delicatesa ce avea sa vina. Racovita ii imbie. "Dar e tare!". "Ce daca-i tare? Luati si spargeti de aici si vedeti ca am adus si ceva apa calda cu lapte praf sa inmuiati". Iau ei ciocanele geologice si sparg tortul, care dispare in cateva minute. A doua zi: "Spune, cum l-ai facut de a iesit asa tare?". "Sa vedeti: aveam trei borcane: pe unul scria amidon, pe celelalte nu scria nimic. Am inteles apoi ca am amestecat o faina de nu stiu care, cu un borcanel de praf de gips." Iarasi distractie mortala pe Belgica!", se amuza profesorul Viehmann.
Tot pentru a-si omori timpul si pentru a ridica moralul echipajului, Racovita, Lecointe si Amundsen au organizat un concurs de frumusete, pornind de la portretele unor faimoase vedete feminine ale momentului, gasite in paginile unei reviste franceze. Zile intregi, cei trei s-au straduit sa scoata in evidenta calitatile femeilor alese de membrii echipajului. Interventiile lui Racovita erau de o savoare iesita din comun, povestesc mai multi dintre exploratori in memoriile lor. Romanul era celebru pe Belgica si datorita caricaturilor sale, care aveau ca subiect viata de zi cu zi printre gheturile Antarcticii.
Drum prin gheata spre gloria stiintifica
"O alta fapta racoviteana, pe care nu o sa o cititi in literatura de specialitate: Amundsen si Racovita fac calcule pentru a sapa un canal de 700 de metri in gheata, cu scopul de a scoate de acolo nava blocata. Racovita descopera in cala vasului un joagar, un ferastrau cu doua manere. Arunca un maner si leaga acolo niste greutati desprinse de pe la motorul de rezerva al navei si incepe sa taie blocuri de 5 pe 6 metri. Ferastraul trebuia doar ridicat, pentru ca inapoi il ducea gravitatia. Cu harpoanele, bucatile de gheata sunt impinse apoi in apa libera. Canalul se termina, vasul ridica panzele si ajunge in Europa. Victorie totala!", exclama profesorul Viehmann, interpretand valul de entuziasm cu care a fost primit echipajul de pe Belgica la intoarcere. Suntem in 1899. Dupa 2 ani plini de emotie si de incordare, dupa ce vestea alarmanta a scufundarii Belgicai a facut de mai multe ori inconjurul Europei, zdrobindu-i inima batranului Gheorghies Racovita, expeditia se intoarce pe batranul continent.
De Gerlache, Amundsen si Racovita iau cele mai mari decoratii din partea regelui Leopold al II-lea al Belgiei. In cazul lui Emil Racovita, distinctiile sunt dublate de Legiunea de Onoare a Frantei, o data Comandor si o data Cavaler. A fost modul prin care Franta a tinut sa remarce meritele stiintifice ale celui pe care l-a instruit in Stiintele Naturii si l-a recomandat apoi pentru expeditia antarctica.
Dedicatie de la Polul Sud
Participarea la expeditia belgiana e cea mai mare realizare a lui Emil Racovita, sustine profesorul Iosif Viehmann. Colectiile alcatuite de Emil Racovita in Expeditia "Belgica" insumeaza circa 1.200 de piese zoologice si 400 de piese botanice stranse in Patagonia, de pe tarmurile antarctice si din sondajele oceanice efectuate pe tot parcursul calatoriei. Lor li se adauga o documentatie fotografica formata din peste 200 de clisee, un obiect de studiu de o consistenta si o diversitate rare pentru acele timpuri.
Dincolo de valoarea observatiilor, aventura antarctica a lui Emil Racovita a insemnat si certificarea intrarii sale intr-un circuit al marilor valori stiintifice. Dovada a respectului pe care tanarul Racovita si l-a castigat pe Belgica e un amanunt pe care profesorul Viehmann nu-l poate omite: "Cativa ani mai tarziu, Amundsen ajunge la Polul Sud si publica "Au Pole Sud". Primele zece volume sunt de colectie, cartonate, speciale. Pe al saptelea exemplar scrie frumos, caligrafic, "A mon cher ami, Emile Georges Racovitza, 1912"". Semneaza Roald Amundsen, cel mai mare explorator al tuturor timpurilor.
O expeditie istorica
Drumul vasului Belgica spre Polul Sud, sub comanda lui Adrien de Gerlache, a intrat in istoria stiintei drept una dintre cele mai fascinante si mai dificile dintre primele expeditii antarctice. Este prima expeditie pur stiintifica in Antarctica si prima ocazie cu care omul a petrecut o iarna intreaga in zona Polului Sud. I-a avut la bord pe reputatii exploratori Roald Amundsen si Frederick Cook, iar ca principal cercetator, pe naturalistul roman Emil Racovita.
Expeditia inscrie pe harta inca incompleta a Antarcticii o stramtoare si mai multe insule, una dintre ele numita de Racovita "Insula Cobalcescu". Materialul adunat a constituit obiectul unui numar de 60 volume publicate, reprezentand o contributie stiintifica mai mare decat a tuturor expeditiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul roman a intreprins un studiu aprofundat asupra vietii balenelor, pinguinilor si a altor pasari antarctice, fapt care i-a adus o uriasa reputatie internationala.