Steinbeck e mai putin citit azi la noi, desi lumea ii cunoaste, si datorita unor filme celebre, titlurile, frecvent parafrazate in presa: "La Est de Eden", "Fructele maniei", "Iarna vrajbei noastre", "Oameni si soareci"... Explicatia ar putea fi ca in anii comunismului romancierul a fost tradus in tiraje de masa, considerandu-se ca "demasca" injustitia sociala din SUA, mizeria proletariatului agricol, exploatarea capitalista. Inghesuindu-l in tipare marxiste falsificatoare, era folosit in scop propagandistic in lagarul sovietic. De fapt, John Steinbeck (1902-1968) nu acceptase constrangerile nici unei ideologii, nici de dreapta, nici de stanga si blamase atat mccarthysmul din America anilor '50, cat si comunismul cu literatura lui maniheista, pusa in slujba luptei de clasa. S-a vrut si a fost adeptul unei ordini morale umaniste, ce transcende politica, un realist preocupat de oamenii simpli, cu o viziune preponderent sentimentala asupra lor. Din generatia lui Faulkner (Nobel 1949) si Hemingway (Nobel 1951), Steinbeck a primit si el prestigiosul premiu literar in 1962, pe drept, fiindca valoarea si forta operei lui se dovedesc rezistente la mode si timp, emotioneaza si azi. Tema lui predilecta - libertatea individuala, liberul arbitru - este etern valabila, iar procedeele narative si scriitura isi pastreaza prospetimea. De aceea nu se justifica reticenta editorilor romani din ultimele doua decenii, dupa ce traducerile cartilor lui - intre care minunatele "Joia dulce" si "Eu si Charlie descoperim America" - avusesera atata succes inainte de 1989, cand la noi inca se citea pe rupte. Faptul ca Steinbeck e un scriitor popular (si intr-o oarecare masura populist) ar trebui sa fie un atu acum, cand cultura pop e la mare cinste si si-a castigat inclusiv galoane academice. Tramele lui, uneori melodramatice, se bazeaza in primul rand pe verosimilitatea personajelor si mediului, pline de culoare. Pigmentate si cu umor, cu lirism, cu simtul naturii, romanele lui Steinbeck se citesc empatic si nasc bune sentimente, datorita caldurii umane si intelepciunii lor hedoniste, "mesajului" lor umanist autentic si neostentativ, naturaletii obtinute cu mijloacele artei narative moderne, dar si ale reportajului. Ca multi alti prozatori din generatia lui, si Steinbeck a fost mare reporter, inclusiv de razboi. A insotit trupele americane in 1943 in Anglia, Africa si Italia, trimitand corespondente de front ziarelor new-yorkeze, iar in 1966, deja celebru, a facut acelasi lucru in Vietnam. Tot reportaje captivante sunt si cartile lui de calatorie - modele ale genului mult practicat si azi. Activitatea jurnalistica are legatura cu fictiunile, fiindca ele pornesc de la medii si oameni cunoscuti nemijlocit. Originar din California, unde a trait peste patru decenii, inainte de a se muta la New York, Steinbeck si-a abandonat studiile universitare pentru a munci ca zilier la ferme si pe santiere, cunoscand astfel din interior psihologia oamenilor saraci si raporturile dintre ei (si Orwell facuse la fel). Pentru a intelege mai bine romanul pe care vi-l recomand, datat 1945, trebuie sa va spun ca autorul, bun prieten cu biologul marin Edward Ricketts, fusese atras de stiinta si cercetasera impreuna mai multi ani golfurile Californiei, ceea ce l-a facut sa adopte temporar o viziune biologica si ecologica asupra lumii. Un fel de optica darwinista, in care motivatiile umane colective sunt rodul adaptarii la mediu si instinctului de supravietuire. In "Strada Sardinelor" insa, ca si in celelalte romane postbelice, omul liber, individul, il intereseaza mai mult decat grupul social, decat turma. Plin de fantezie, de exuberanta, de umor, romanul ii e dedicat lui Ed Ricketts si are ca personaj central un biolog marin, Doc, probabil dupa chipul si asemanarea prietenului. Actiunea se petrece in oraselul de coasta Monterey, a carui populatie se ocupa cu pescuitul si conservarea sardelelor si care a atras cu aceasta industrie emigranti italieni, chinezi, polonezi. Cartierul dinspre golf si locuitorii lui - stabili sau temporari, fiecare cu povestea lui, alcatuiesc lumea din jurul excentricului Doc, cel care aduna vietati marine pentru cercetatorii din universitati si laboratoare.
Bacanul chinez Lee Chong, "fetele" din bordelul Dorei, pictorul Henri, paznicul Alfred, vagabonzii stransi in gasca lui Mack, cu totii graviteaza in sfera de atractie a biologului care stie sa-i asculte "cu o simpatie de neclintit" si a carui blanda intelepciune creeaza un liant intre ei. "Strada Sardinelor" e o carte a carei bunatate iti face bine si lasa loc de speranta in relatiile dintre oameni.