In prestigioasa colectie de ghiduri turistice dedicate tarilor lumii - "Insight Guides" (Ghiduri complete), care a patruns de ceva vreme si la noi, prin intermediul Editurii "Aquila", a aparut de curand un ghid dedicat Romaniei. Realizat in conditii grafice excelente, cu ilustratie bogata si informatii atractive, ghidul este insa foarte deficitar la capitolul dedicat istoriei tarii noastre. Autorii cartii sunt straini si nu par sa fi apelat la vreun specialist roman pentru verificarea si confirmarea informatiilor. Capitolul dedicat istoriei a fost scris de Craig Turp, autor al unei serii de ghiduri de calatorie cu orasele Europei, si care locuieste la Bucuresti, impreuna cu familia sa.
Ghidul incepe chiar cu sectiunea de istorie, al carei prim capitol se numeste "Dacii, romanii, maghiarii si turcii", si cu un subtitlu prin care cititorul este atentionat ca originile romanilor starnesc inca discutii contradictorii. Din primele fraze ale ghidului, turistul dornic sa afle ceva despre trecutul nostru este intampinat de revolta autorului fata de modul in care s-a facut istorie la noi pana de curand: "Cand un cititor oarecare vede in cartile de istorie fraze precum aceasta: Unirea de scurta durata a Tarilor Romanesti, infaptuita de Mihai Viteazul in anul 1600, a incurajat poporul sa lupte pentru unitate politica si culturala, ramane pe ganduri. Ideea ca in acea perioada poporul si-ar fi pus probleme precum identitatea nationala este insultatoare pentru cititor. Pana de curand, acest gen de absurditati erau des intalnite in Romania, unde, pentru o lunga perioada de timp, istoria a fost scrisa, gandita si interpretata de o casta de istorici care se ghidau dupa principiul ca Trecutul trebuie sa oglindeasca prezentul. Vechile obiceiuri mor greu, si de aceea este necesar sa mentionam, inca de la inceput, ca ne vom referi doar la fapte demonstrate sau la chestiuni asupra carora istoricii s-au pus de acord, lasand in grija istoriografilor probleme precum "teoria continuitatii daco-romane". Se va vedea curand insa ca autorul nu-si va respecta promisiunea, iar informatiile oferite sunt departe de a fi obiective si documentate.
Intre ignoranta si fals
Desi disputele si curentele istoriografice nu sunt tocmai pasiunea unui turist obisnuit, care are nevoie de cateva minime informatii istorice despre locul pe care il viziteaza, obsesia autorilor acestui ghid pentru felul in care se face istorie in Romania revine pe parcursul textului. Cearta strainului Turp cu istoriografia romaneasca pare sa aiba, insa, radacini adanci, infipte fie in ignoranta, fie in rea-credinta. Si acest lucru se vede din fraza imediat urmatoare, din care rezulta ca pana la venirea tracilor pe teritoriul tarii noastre nu prea exista urme ale activitatii omului: "Desi cea mai mare parte a regiunii Carpatilor a fost locuita inca din perioada paleoliticului, in urma cu 60.000 de ani, exista foarte putine urme timpurii ale activitatii omului pe teritoriul Romaniei. Picturile murale descoperite in pestera din Cuciulat, in judetul Salaj, si putinele ramasite ale unei asezari preistorice de langa Botosani sunt singurele marturii in acest sens". Toata preistoria acestui spatiu geografic este aruncata la cos, neoliticul, cu splendidele sale culturi, nu exista in istoria lui Turp, desi turistul ar fi trebuit informat macar in legatura cu celebrul Ganditor de la Hamangia sau cu ceramica de Cucuteni. De la pestera de la Cuciulat se trece direct la traci, a caror singura caracteristica amintita este aceea ca nu erau un popor unit. Fiind dezbinati in multe triburi - explica autorul - unii traci s-au contopit cu grecii si persii, altii au avut o existenta de sine statatoare, cum a fost cazul getilor si al dacilor. Dar dat fiind ca acestia aveau putine legaturi cu grecii, macedonenii si persii, societatea lor s-a dezvoltat mai lent decat a celorlalte triburi trace. Dupa episodul razboaielor cu Traian, Dacia, cuprinzand aproape in intregime teritoriul Romaniei de azi, a devenit provincie a Imperiului Roman, iar in "epoca intunecata", dupa retragerea trupelor romane, in secolul III, proto-romanii au fugit la sud de Dunare, in Moesia (devenita Dacia Augusta) si apoi in Tracia. Pe scurt, o istorie-fulger, cu niste protagonisti dezbinati, intarziati, inapoiati, care au fost cuceriti apoi integral de romani si au luat-o la fuga dupa retragerea aureliana, lasand un teritoriu pustiu.
Datele "cruciale" (cum le numeste autorul) sunt reluate pe scurt, la sfarsitul capitolului, insa intr-o forma si mai catastrofala: tracii au urcat din Bulgaria in nordul Dunarii, pe la 650 i.Hr., dacii au luptat, conform lui Herodot, cu tracii si cu persii, apoi pe la 400-300, se muta spre nord, pentru a ocupa partea sudica a Transilvaniei (care nu se stie de cine si daca era locuita inainte de aceasta data). Intre 113 si 109 i.Hr. au loc o serie de aliante dezastruoase si razboaiele impotriva romanilor, apoi vin episoadele cu Burebista si Decebal. Rezulta de aici ca teritoriul tarii noastre a fost pustiu pana in secolul al VII-lea i.Hr., iar Transilvania, chiar mai mult timp, pana in secolul IV. Aducerea tracilor din sud la nord de Dunare, ca si deplasarea dacilor din campie spre munte servesc ambele ideii ca romanii nu au radacini prea adanci. In realitate, deplasarile s-au facut exact in sens invers, dinspre nord spre sud si dinspre est spre vest, caci tracii, ca si alte ramuri indo-europene, au venit in epoca bronzului dinspre stepele din nordul Marii Negre, iar ca sa coboare in Balcani, trebuiau sa treaca intai pe la nordul Dunarii. Cat priveste "lupta" dintre daci si traci, cu greu se poate imagina ceva mai hilar. Nici secventa istorica dintre anii 113 si 109 nu a existat in realitate. La vremea aceea, dacii nu se confruntau cu romanii si nici nu e atestata nicaieri nici un fel de alianta dezastruoasa: precizia acestor date poate sa impresioneze pe turist, dar sunt date 100% false.
Si mai spinos se dovedeste capitolul special dedicat continuitatii daco-romane, care incepe cu blamarea aniversarii comuniste, in anul 1980, a 2050 de ani de la statul unitar al lui Burebista, si continua cu afinitatile romanilor pentru sfera latina, mai cu seama pentru cea francofona, justificate de autorul textului prin aceea ca latinitatea clamata de romani ofera un raspuns intrebarilor despre Transilvania. Chestiunea continuitatii este transata clar, in directia absentei vreunei locuiri a teritoriului tarii noastre de la abandonarea provinciei Dacia si pana la venirea maghiarilor, intrucat, spune autorul, nu exista dovezi care sa ateste o continuitate. "Ideea care sta la baza teoriei este simpla, afirma Turp. Romanii din prezent sunt descendenti ai dacilor romanizati, care ocupau provincia romana Dacia in 101-271 d.C. Dupa retragerea romanilor, dacii romanizati s-au retras spre pesterile si piscurile Carpatilor, unde au pastrat foarte bine limba latina si puritatea rasei, reocupand bazinul carpatic abia cand s-au simtit in siguranta, sute de ani mai tarziu, iar apoi - acesta e punctul esential - aici s-au stabilit maghiarii. Problema teoriei este inexistenta dovezilor care sa o poata demonstra. Istoricii maghiari sustin ca daco-romanii s-ar fi retras din Dacia la sfarsitul secolului al III-lea d.C, in sudul Dunarii. Comunistii raman comunisti, iar faptele nu au voie sa stea in calea unei teorii. (...) Prin anii 1980, aceasta a constituit o strategie in incercarea de a sterge urmele maghiare de pe teritoriul Transilvaniei. (...)". Pe autor il deranjeaza evident pozitia istoricilor romani, care se incapataneaza sa creada in continuitate, si pune la colt natiunea romana, pentru ca nu e pregatita inca sa scrie o istorie obiectiva: "Desi controversata, teoria (continuitatii) ramane preferata pentru explicarea originilor poporului roman. Importanta sa a scazut, dar inca nu a disparut. Acest lucru se va intampla abia cand natiunea romana va fi pregatita sa-si cerceteze in mod obiectiv originile".
Turistul care asteapta, totusi, niste informatii obiective si concise e obligat sa asiste la galceava lui Turp cu istoria noastra, la frustrarile lui legate de chestiunea maghiara si de comunisti. Dupa ce cititorul a fost bine "pregatit", mai cu seama in legatura cu dacii care au aparut tarziu, au disparut devreme si nu au lasat nimic in urma, poate purcede la drum: nu va gasi in acest ghid, de aproape 400 de pagini, absolut nici un cuvant despre cetatile dacice din Muntii Orastiei, aflate printre cele mai valoroase monumente de la noi din tara si din intreaga Europa, si incluse in Patrimoniul Mondial patronat de UNESCO. Cu acest ghid, turistul poate ajunge cel mult pana la situl roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Conteaza mai putin daca acest scriitor de ghiduri stabilit in Bucuresti ne-a mutilat istoria din dorinta de a produce un text atractiv pentru cititori, din pricina inculturii lui, ori dintr-un subiectivism penibil. Important este ca acest ghid, tradus in multe limbi si vandut in tiraje mari in toata lumea, este vehiculul unei istorii mutilate si falsificate, si contribuie la alterarea imaginii noastre in lume. Si cum printre fotografiile care deschid cartea se numara o nunta de tigani, iar Romania este considerata un amalgam de popoare, cu o predominanta pentru tenul oaches, ne putem intreba ce a inteles acest domn din ceea ce inseamna Romania, de s-a simtit indreptatit sa scrie despre istoria si poporul ei. Asemenea productii defaimatoare ar trebui sanctionate, cel putin prin abandonarea lor pe rafturile librariilor.