Nimic din ce reprezenta odinioara mandria de roman nu mai pretuieste astazi mare lucru. Valorile trecutului sunt inlocuite de un "materialism brutal", cum ar spune Eminescu. Stim ce se intampla cu monumentele din orase, cu cetatile dacice, cu castrele romane, cu bisericile si celelalte constructii medievale. Si, de parca n-ar fi suficiente distrugerile "la vedere", aflam ca si in profunzimile spatiului mioritic, in creierii muntilor, se petrec aceleasi nenorociri: dispar stanele traditionale, "casele de rugaciune" ale pastorului roman dintotdeauna, "sangele si averea" a sute de generatii. Doctorandul Daniel Iancu, muzeograf la Muzeul de Etnografie si Arta Populara din Orastie, a cercetat muntii dacici Sureanu si s-a intors cu ochii "arsi" de distrugerile intalnite.
"O stana este a ciobanilor maxim patru luni pe an, in rest sta la dispozitia iubitorilor de munte, ca refugiu montan"
- Sunteti cunoscut drept un mare iubitor al vietii pastoresti din Carpati. Cum ati ajuns sa cercetati stanele traditionale?
- Mi-am inceput excursiile pe munte in 1990. Chiar de la inceput, am facut o traversare a Sureanului, de la Orastie, la Oasa, dormind pe la stane. In 2003, am facut o a doua traversare a Sureanului, cu bicicletele, impreuna cu colegul Mihai Castaian. Din pacate, stanele la care dormisem cu 13 ani inainte nu mai existau. Majoritatea lor erau distruse total sau partial, iar cele care mai erau in picioare fusesera modificate cu placi de azbest pe acoperis, in loc de sita, cu cartoane in ferestre etc. Mai tarziu, am urcat in munte si iarna. Am innoptat doua nopti la stana de sub Godeanu, in care am intrat dupa ce am sapat un tunel in zapada. Daca n-ar fi fost acea constructie, nu am fi avut unde trage. O stana este a ciobanilor maximum patru luni pe an, in rest, sta la dispozitia iubitorilor de munte, a turistilor si cercetatorilor, ca refugiu montan. Prin traditie, ciobanii, cand pleaca toamna la vale, lasa usile deschise, lemne de foc pregatite, chibrituri, vase de gatit etc., pentru cei ce se vor refugia acolo pe vreme rea. Am intalnit un singur exemplu cand ciobanul a batut usa in cuie, de a trebuit sa escaladam peretele si sa intram pe o usita din spate. Acela nu mai este cioban sau este cioban intre ghilimele, pentru ca stana este a comunitatii, nu a unui individ. Revenind, am incercat sa facem ceva sa salvam ceea ce a mai ramas, adica le-am fotografiat, sa ramana macar asa posteritatii.
- In ultimii ani, pastorii si-au ridicat stane noi, europene, cu termopane, apa curenta, curent electric si tot ce e necesar. Asta este calea?
- Asa ne invata UE, in marea ei intelepciune... dar acelea nu sunt stane, in orice caz, nu mai respecta nimic din sistemul traditional de constructie a stanelor. Cand, in loc de sita, pui hartie gudronata, iar imbinarile barnelor nu respecta modelul traditional, aceea nu mai e stana. Modul de ridicare a stanelor traditionale a disparut, nu se mai stie cum se faceau. Exista, e adevarat, cartile, dar cine sa le consulte?
"Toate fondurile pentru cercetare au fost taiate. Ne deplasam pe banii nostri, iar banii nostri sunt mizerabili"
- In ce consta cercetarea dumneavoastra si cine va finanteaza?
- Am pornit de la cartile existente, unele publicate in perioada interbelica. Am elaborat singuri chestionare si am pornit pe munti, sa vorbim cu ultimii pastori. Pastorul/baciul adevarat nu e cel ce pazeste oile, ci acela care organizeaza stana, mulge oile si face branza. Anul trecut a mers foarte bine, muzeul mama din Deva (Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane) ne-a ajutat, ne-a finantat. Anul curent, insa, toate fondurile au fost taiate. Ne deplasam pe banii nostri, iar banii nostri sunt mizerabili. Eu, spre exemplu, raman cu doua milioane in mana pe luna! Cum sa traiesti cu doua milioane? Buun... sa ne intoarcem la pastorie. Ce se mai poate salva? Ca sa putem obtine, eventual, bani europeni, trebuie sa cream o baza de date cu fotografii si informatii. Fotografiem, filmam, masuram fiecare stana si fiecare anexa numai doi oameni, este o munca enorma. Sunt aproximativ 300 de stane de studiat, adica ce-a mai ramas din ele, pentru ca la unele nu se mai poate face decat masurarea planimetriei. Am terminat studiul pentru 40 dintre ele, pana cand le vom termina pe toate, ne ia inca cinci ani.
- Care sunt cauzele disparitiei stanelor traditionale?
- Sunt doua cauze: 1. Normele UE, care impun un cu totul alt tip de constructie. Cladire spatioasa, cu drum asfaltat pana langa tarcul oilor, cu apa curenta si electricitate. Din pacate, asta nu este stana traditionala. O diferenta esentiala intre cele doua tipuri este data de conceperea celarului, incaperea unde se depoziteaza casul. Intr-o stana traditionala, celarul are barnele peretilor si ale podelei foarte departate, si nu are tavan, pentru a asigura o ventilatie corespunzatoare, ca sa nu se strice branza. In stana europeana insa, celarul este inchis aproape ermetic; acolo, in opinia mea, nu se mai face branza romaneasca, se face branza frantuzeasca sau olandeza, cu putin mucegai pe ea. 2. O a doua cauza este puzderia de stane care apar in jurul satelor si oraselor. In urma cu 15 ani, de exemplu, era o singura stana in jurul Orastiei. Astazi, sunt cel putin cinci! Nu se mai merge cu oile la munte. Stana traditionala a orasului, din Poiana Naia, o stana exceptional de frumoasa, un loc de vis, de unde vezi toata Valea Muresului, pana dincolo de Deva, nu mai e folosita de 20 de ani.
"Nimeni nu mai vrea sa stea la oi"
- De ce nu se mai duc ciobanii cu oile la munte?
- In primul rand, nu au confort. Nu au televizor. Apoi, nu mai gasesti ciobani, nimeni nu mai vrea sa stea la oi. Anul trecut, un baiat cu trei clase cerea 11 milioane in mana, mancare, bautura si tigari. O alta distorsiune in miezul traditiei este micsorarea turmelor. Cu atatea stane, turmele sunt mai mici, 150-200, si stapanii nu mai considera necesar sa bata muntii doar pentru atatea animale. In fine, stanele traditionale dispar prin parasire. Nu se mai practica pastoritul de transhumanta sau, cel putin, nu se mai practica la intensitatea de altadata. Sunt si cazuri cand stanele se distrug intentionat, ca sa se construiasca altele noi, europene. De aceea, scopul cercetarii noastre este sa le punem in evidenta pe cele mai frumoase, si sunt unele exceptionale, din punct de vedere arhitectonic, ca sa poata fi clasate ca monumente de arhitectura traditionala si sa poata fi exploatate turistic. In acest fel, nu vor mai avea voie sa le darame, iar daca doresc una noua, sa si-o faca la 50-100 de metri distanta.
- Ce sperati sa se rezolve prin cercetarea dumneavoastra?
- Ma gandesc ca vreunul dintre politicienii astia, pe care-i tot alegem, sa inainteze o propunere legislativa specifica. Citeam acum cativa ani ca s-a votat Legea Deltei Dunarii, in care se spune ce poti si ce nu poti sa construiesti acolo. De ce n-ar fi votata si o lege a Muntilor Carpati, ca matrice de formare si evolutie a poporului roman? O lege care sa protejeze zonele de interes etnografic de la munte, care sa oblige primariile sa nu mai elibereze autorizatii de constructie decat pentru stane si case traditionale, cel putin la fatada. Nu conteaza ce confort iti asiguri inauntru, important e sa pastrezi stilul traditional la exterior.
"Doar in vase de lemn se face smantana atat de groasa, incat poate merge soarecele pe ea"
- In acest trist context, ati cercetat si starea ciobaniei? Mai exista pastori traditionali?
- Din fericire, inca exista! Cel putin in muntii Sureanu, unde am facut cercetari si unde pasunile alpine sunt inca vizitate de turmele de mioare, ca odinioara. Sunt pastori din Marginimea Sibiului, altii din zona comunei Pianu de Sus, din Purcareti, Rachita si asa mai departe. Vara stau cu oile sus, la munte; primavara si toamna, sunt pe undeva, pe la o mie de metri altitudine, intr-o zona numita Recea, in timp ce iarna merg cu oile "in tara". Ce inseamna "in tara"? Inseamna Tara Hategului, Muntii Banatului sau judetele Gorj si Valcea, pe care le strabat numai pe creste. Sunt trasee ancestrale, slava Domnului ca nu le-au uitat! Acolo ierneaza, iar asta se numeste, inca, transhumanta. Daca asa cum estimeaza specialistii, pastoritul traditional va disparea in scurt timp, atunci ne vom confrunta cu cel putin trei consecinte. In primul rand, vor aparea (apar deja!) miei tot timpul anului. Faptul ca nu se mai duc cu oile sus la munte impiedica separarea turmelor: berbeci, oi sterpe si oi cu lapte. La munte, fiecare turma umbla separat, cu ciobanii ei, cu traseele ei. Se vad la fata doar toamna, la ravasitul oilor, iar mieii sunt fatati intre sfarsitul lui decembrie, pana la inceputul lui aprilie. Asta-i perioada traditionala. Dar eu am fotografii cu miei fatati in octombrie, pentru ca, tinand toate oile impreuna (sunt unii care nu mai duc nici berbecii sus!), apar aceste anomalii. De aici, o a doua consecinta: scaderea calitatii laptelui. Cand dau oile laptele cel mai bun? Imediat dupa fatare, adica primavara si vara. Or, daca fata toamna, spre iarna, ce mai pasc la vremea aceea? Una-i sa pasti iarba de la munte, nepoluata, si alta e sa te hranesti cu fan sau cu paioaga dintre pet-urile de la marginea oraselor. In fine, o a treia consecinta a renuntarii la pastoritul traditional este scaderea duratei de viata a oilor. Faptul ca, pe timp de canicula, stai cu oile la 2000 de metri altitudine inseamna salvarea lor. Dar cand tii oile la marginea orasului, la 45 de grade, cu toata blana si cu tot seul de pe ele, cum credeti ca le merge? Sunt convins ca, peste 10-15 ani, acesti ciobani urbani isi vor da seama, mai ales ca vor vedea cum le mor animalele si cum nu li se vor mai cumpara laptele si branza. Iar stanele astea, de tip european, nu vor putea asigura calitatea branzei traditionale, pentru ca nu mai folosesc vase de lemn, ci de plastic si de tabla. Doar vasele de lemn, covatelele carate pe magarusi, pastreaza laptele in cele mai bune conditii. Doar in aceste vase se face smantana atat de groasa, incat, vorba batranilor, poate merge soarecele pe ea.
D-lui Daniel Iancu ii puteti scrie la e-mail: danieliiancu@yahoo.com