"Fata de la televizor"
- Te numeri printre tinerele actrite romance care incearca sa-si construiasca o cariera in strainatate. Ai plecat in Italia. Dar dupa ce ani de zile ai disparut de pe "harta", iata-te acum din nou in prim-plan, ca actrita, in serialul "Mostenirea" de la Pro TV. Ce te-a determinat sa te-ntorci?
- Nu am revenit definitiv in Romania. Fac naveta Italia-Bucuresti, cat dureaza filmarile. De sase ani si jumatate sunt rezident in Italia, unde am fost permanent angrenata in contracte, in teatru si in seriale de televiziune. Acum, insa, ma aflu la sfarsit de contract, asa ca am acceptat oferta Pro TV. Am venit, am dat o proba si-am primit rolul din "Mostenirea". Profesional vorbind, ce m-a atras la acest serial este combinatia dintre comedie si telenovela pe care n-am avut ocazia sa o experimentez pana acum. In al doilea rand, am considerat aceasta oportunitate ca o provocare. Aici, putini oameni ma stiau ca actrita. Pe perioada facultatii am jucat la teatrul Rapsodia, un teatru mic, al Universitatii, si am facut si putin teatru de televiziune. In rest, eram "fata de la televizor", adica membra Scolii Vedetelor de la TVR, apoi prezentatoarea de la MTV, MCM etc. In al treilea rand, am fost fericita sa pot juca alaturi de actori profesionisti, de la care am ce invata. M-am bucurat enorm cand am aflat ca partenerul meu urma sa fie Cristi Iacob, pe care il admir foarte mult.
- Dar personajul pe care il joci, prin ce te-a sedus?
- Romina del Pietro este italianca, o femeie la 34-35 de ani, pe care saracia a-mpins-o, la anii adolescentei, sa lucreze intr-un bar, undeva la limita dintre dansatoare si prostituata. A dus o viata absolut mizerabila, dar, frumoasa fiind, ii atrage atentia mafiotului Fabrizio, care o ia de nevasta. Fabrizio e izgonit, insa, de mafia siciliana si singura lui cale de a reveni printre membrii acesteia este sa demonstreze ca e in stare sa faca o afacere de proportii in Romania. Asa ajung aici Romina cu el si nepoata Carla, personajul principal. Aparent, Romina este o tipa superficiala, interesata numai de bani. Usor-usor, se dovedeste insa ca lucrurile sunt mai nuantate, ca si ea are sensibilitatile si durerile ei, ca sufera fiindca sotul o trateaza destul de dur, ca e un suflet chinuit si, de fapt, fragil. M-am bucurat ca rolul meu, desi la inceput destul de mic, a devenit mai complex. Scenaristele Geo Caraman si Andreea Catana si-au dat seama ca personajul Romina are potential, ajungand, finalmente, sa-mi ofere posibilitatea sa explorez toate fatetele interpretative la care poate tanji o actrita.
- Sunt diferente mari intre stilul si ritmul de lucru din Romania si cel de la serialele din Italia?
- Sunt niste diferente uriase. In Italia se filmeaza cu o singura camera, aici cu trei, acolo se lucreaza cu pelicula sau in HD, aici se lucreaza cu Beta, acolo se face post-sincron, aici sunetul este luat in priza directa. Dar cea mai importanta diferenta este ritmul. Aici ritmul este absolut infernal. Daca nu esti capabil sa gasesti resurse interioare, astfel incat sa te mobilizezi, clachezi cu siguranta. Sa-ti explic: in general, la un film, un actor are intr-o zi de filmare cinci, maximum sase scene, de obicei, exterioare. Noi, aici, avem 24-26 de scene pe zi! Adica, in aceeasi zi trebuie sa te contorsionezi interior astfel incat sa ai puterea sa te emotionezi si sa plangi sincer, apoi sa faci o scena de frivolitate, o alta de dragoste si o alta in care razi rostogolindu-te pe jos. Si asa mai departe. Un episod are 24 de scene, deci noi filmam un intreg episod pe zi! E un consum enorm de energie, si fizica, si psihica, si emotionala, pentru ca ori esti pe faza, ori nu. Nu ai timp sa mai refaci nimic.
Stele de mucava
- Exista vreun mare actor pe care ti l-ai luat drept reper, ca sa poti pastra azimutul? Un model profesional salvator?
- Cand eram in facultate, imi aduc aminte ca am discutat o data cu Gheorghe Dinica - Dumnezeu sa-l odihneasca! - si el mi-a zis: "Am stat si m-am uitat la toti marii actori si pe toti i-am dibuit dupa ce metoda lucreaza: fie dupa Strasberg, fie dupa Stanislavski. Un singur actor de pe planeta Pamant mi-a pus capac. L-am puricat, i-am vazut toate filmele de sute de ori si tot n-am reusit sa-mi dau seama cum lucreaza, atat e de cameleonic, de genial. Aceste este De Niro". Asa il vad si eu pe De Niro. Pentru mine, e un maximum in materie de actorie. Pe acelasi loc cu Laurence Olivier. Dintre femei, le admir enorm pe Meryl Streep si Sophia Loren. Am avut sansa fantastica sa-i cunosc pe De Niro si pe Meryl Streep si stii ce m-a impresionat si mai mult decat talentul lor fenomenal? Faptul ca sunt niste persoane extrem de naturale, de modeste si de generoase. Si, mai ales, fara aere. Iar De Niro si Streep sunt chiar niste vedete! La noi, in schimb, conceptul de vedeta este foarte prost inteles. Pentru mine, in Romania, vedete sunt doar Nadia Comaneci, Maia Morgenstern si alte cateva personalitati asemenea lor. In rest, avem tot felul de figuri aparute dupa Revolutie, dintre care multe si-au lipit singure eticheta de "vedeta". Dar de ce esti tu vedeta, draga? Ca n-ai facut nimic. Si mie mi s-a spus ca sunt "vedeta", dar crede-ma, apelativul acesta nu-mi aduce nici o satisfactie. Asta a si fost unul dintre motivele pentru care am fugit din Romania mancand pamantul. Nu mai suportam sa ma vad asociata cu astfel de ... "stele" de mucava. La noi, vedeta trebuie neaparat sa aiba genti de 50.000 de euro! Crede-ma, numai in Romania am vazut asa ceva. Am stat la Monte Carlo mult timp, acum locuiesc la Roma, cunosc oameni foarte bogati, dar nicaieri n-am mai gasit o asemenea obsesie pentru etichete. In Romania aud nume de oameni despre care nici nu stiu cine sunt, dar care au bodyguard... E ceva incredibil!
- Tu cu cine votezi? Cum te aperi de impostura? Ai o persoana a carei opinie o pretuiesti in mod deosebit?
- Chiar discutam despre asta cu Cristi Iacob! Eu cred ca noi, actorii, ar trebui sa ne angajam niste laudatori de profesie. Am remarcat ca pana si marii actori, cei pe care ii privim ca pe niste zei in meseria asta, dupa ce au sfarsit o scena grea, au o expresie nesigura si cauta privirile celor de pe platou, ca sa-si certifice rezultatul. Laudele, chiar si numai din priviri, sunt hrana noastra. Fara ele ne-am ispravi asa cum ai stinge o lumanare: dintr-o singura respiratie. Dar, ca sa reduc toata teoria asta la un singur nume, probabil ca sfatuitorul meu de baza e mama. Mama e si un om de arta, e muzician, or muzicienii, actorii, pictorii, sculptorii sunt cumva racordati intre ei prin sensibilitate si gust. Plus ca mama stie ce rigori am eu fata de mine, ce asteptari am de la mine, stie ca sunt extrem de critica. Asa ca toate intrebarile mele ii sunt adresate, in primul rand, ei.
- Este un critic bland?
- Mama m-a laudat rareori, iar tata niciodata. Mai aflu, cateodata, de la colegii lui, ca in fata altora ma lauda totusi. Dar nici mama, nici tata n-au fost genul de parinti care sa ne ridice in slavi, pe mine si pe fratele meu. Din contra, au considerat ca daca sunt severi cu noi or sa ne mobilizeze, or sa ne ambitioneze. N-a fost insa chiar asa, pentru ca de foarte multe ori m-am simtit nesigura. Poate si din acest motiv am vrut sa fac actorie, ca sa-mi depasesc anumite limite, incertitudini, nesigurante.
Lepadare de tot
- Sa revenim la plecarea ta in Italia, o problema care intereseaza, astazi, multe adolescente. Plecarea din Romania a insemnat o lepadare de tot?
- Da. M-am lepadat de tot, pentru ca nu mai voiam sa fiu doar o fata blonda, care apare in poze sexy, pe copertile revistelor, nu mai voiam sa fiu "aia de la MTV" sau "aia care are 50 de iubiti", desi eu nici macar nu-i cunosteam pe barbatii respectivi. Ma simteam ca in Purgatoriul din Divina Comedie. Nu eram disperata dupa masini, genti de fite sau dupa luminile televiziunii. Dovada ca eram studenta la actorie, unde profesorii imi spuneau: "Lasa prostia aia de lume de carton, care se vinde azi si vino si fa Desdemona, fa Shakespeare aici, in teatru." Atunci, insa, imi era inca teama, fiindca nu ma simteam destul de mobilata psihic. Eram un copil care nu trecuse prin greutatile vietii, nu suferisem realmente, or eu cred ca un artist se formeaza foarte mult si prin suferinta, pentru ca numai in situatii limita iti poti cunoaste anumite valente. Asadar, nu eram nici in Infern, dar nici in Paradis, iar Purgatoriul nu-l mai suportam. Pur si simplu, nu mai stiam cine eram. Eu asta mi-am dorit prin aceasta plecare: sa ma lamuresc cine sunt. Sa vad daca am talent si pot sa fiu o buna actrita sau nu. In cazul in care experienta era negativa, nu puteam sa sper decat c-o sa fiu o norocoasa in dragoste, ca o sa intalnesc un om care sa ma iubeasca si pe care sa-l iubesc si alaturi de care sa-mi intemeiez o familie. Cum ti-am spus, ideea era sa ma confrunt cu propriile mele limite. Si singura salvare pe care am vazut-o a fost sa plec si s-o iau de la zero.
- A fost curajul nebunului, cum se spune?
- Nu chiar. Nu m-am lasat la voia intamplarii. Cand am plecat, fiindca Romania nu era inca membra UE, nu mi-a fost data viza de studii, desi eu am mers acolo la scoala. Am primit viza simpla, turistica, dupa 3 luni trebuia neaparat sa revin in tara. Si-atunci l-am rugat pe unchiul meu, Dan Cepraga, sa-mi faca acte de reintregire a familiei. El este inginer de fizica nucleara si de 38 de ani locuieste la Bologna, unde este profesor universitar. Deci nu am lasat norocul sa ma gaseasca el pe mine. L-am cautat eu. Tot la fel am procedat ca sa ajung sa joc in Italia. M-am dus la sute de mii de castinguri, cu book-ul (n. red. - album de fotografii profesionale) si cu DVD-ul cu momente din spectacolele mele de teatru, in limba romana. Stateam la cozi interminabile de fete, care cadeau din picioare de epuizare. Intre timp mergeam si la scoala si ma si angajasem ca sa castig bani, sa-mi achit lectiile de dictie in italiana. Lucram ca ajutor de casting director (n. red. - persoana care se ocupa de distributia actorilor). Apoi, intr-o zi, mergand pe strazile din Roma, mi-am adus aminte de o emisiune de la Rai Uno, pe care o urmaream fascinata de cand eram mica: "Sottovoce". Acesta este un talk-show in genul Jay Leno, unde sunt invitate personalitati de prim rang, dar si aspiranti, care ajung acolo pe baza unor recomandari puternice. Si ce-am facut? Am luat "Pagini Aurii", am cautat numarul de la Rai Uno, am sunat si-am cerut sa discut cu cineva de la secretariatul emisiunii. Dupa ce mi-a fost facuta legatura, vorbind cu un accent american, am pretins ca sunt Mariah, agenta marii actrite romance Cristina Cepraga, care ar fi incantata sa apara in emisiunea lor. (rade) Am inchis si-apoi m-am luat cu alte probleme. Peste o saptamana, primesc un telefon de la secretara prezentatorului, Gigi Marzullo, care ma invita la "Sottovoce", chiar in acea seara. A inceput sa-mi tremure mana pe telefon! Adevarul e ca aparuse un spatiu neacoperit in seara aceea si apelasera la mine, convinsi de site-ul de pe Internet pe care-l aveam in perioada aceea, unde figurau foarte multe dintre copertile revistelor pe care aparusem. Pe italieni nu i-a mai interesat daca eram cunoscuta ca actrita sau din alte motive. Conta doar ca aceasta Cristina Cepraga era o "celebritate" in Romania.
"Ca roman esti vazut asa cum erau vazuti evreii in cel de-al doilea razboi mondial"
- Traiesti in Italia de aproape sapte ani. Ce-ti place si ce-ti displace acolo?
- Imi plac linistea si relaxarea italienilor, faptul ca nu sunt blocati in niste clisee social-mondene. Se vede ca n-au trait in saracie si-n tot felul de alte spasme istorice, asemenea noua. Ce nu-mi place este ca eu, ca romanca, trebuie sa dau din coate de cinci ori mai mult decat o frantuzoaica, o grecoaica sau o spanioloaica. Eu din start am o bila neagra, pentru ca pe pasaportul meu scrie "Romania". Ca roman esti vazut asa cum erau vazuti evreii in cel de-al doilea razboi mondial: esti detestat, esti urat, esti greu sau deloc acceptat.
- De ce suntem perceputi in felul acesta?
- Pentru ca la Stiri, in fiecare seara, afli cum Ion, Gica sau Pandele au violat-o pe fetita de 12 ani, au omorat-o pe Giovanna, au jefuit-o pe batrana X sau au fost inchisi pentru plasare de prostituate. Seful Politiei din Roma mi-a spus ca rata cea mai mare de prostitutie din Italia se inregistreaza la romance, apoi vin moldovencele, si abia pe locul trei sunt albanezele, africancele etc. Apoi, in Italia nu se face diferenta intre romani si tigani, pentru ca si pe pasaportul tiganilor scrie tot Romania, plus ca italienii fac greseala de a generaliza, nu se gandesc ca nu toti romanii si tiganii sunt infractori. Exista si romani si tigani in Italia care sunt cinstiti, muncesc corect si-si vad de treaba lor. Din pacate, perspectiva asupra noastra e ca in telenovele: romanul e vazut ca si cand ar fi fiul/fiica femeii de serviciu, care nu are dreptul nici macar sa viseze sa fie cu fiica/fiul italianului. Chiar daca italianul e incult si mitocan, iar romanul are o facultate si maniere impecabile. Romania este vazuta ca o tara foarte saraca, de unde toti emigreaza, pentru ca se moare de foame, o tara cu femei frumoase si cu artisti extrem de talentati. Asta e singura zona in care gasim recunoastere.
- Dar Romania regasita de tine, cum arata?
- E o tara foarte trista. O tara cu blocuri darapanate si coscovite, lipite de cate-un viloi kitschos, suflat cu aur si cu jeep la poarta. O tara unde cladiri de patrimoniu sunt mutilate cu geamuri termopan sau sunt lasate sa se darame, ca sa se puna mana pe terenul de sub ele, unde sa mai trantim un bloc monstruos. Calitatea societatii romanesti si, in particular, calitatea umana au degenerat. Imi vad colegele si prietenele - fete frumoase, tinere, din familii bune, cu un serviciu decent - cum mi se plang, disperate, ca nu mai gasesc un barbat de calitate. Vorba ceea, aia buni sunt deja dati, iar cei ramasi, in majoritate covarsitoare, sunt fie dependenti de droguri, fie alcoolici, fie brutali, fie fustangii care te inseala la fiecare doua minute, fie sunt, pur si simplu, niste barbati egoisti si superficiali, pe care nu-i intereseaza ce gandeste sau ce simte femeia de langa ei, ci vor doar silicoane si unghii de plastic, lungi pana la genunchi, fiindca asa se poarta prin cluburi.
- Ca sa nu ne prabusim complet in depresie, povesteste-mi, te rog, cum arata viata ta din Italia?
- Meseria de actor nu are o continuitate decat daca esti angajat intr-un teatru si atunci iti duci crucea cu onoare si demnitate, acceptand sa faci numai asta. Eu nu ma simt insa confortabil in aceasta postura. Pe langa seriale, am facut si teatru, dar as fi o ipocrita sa spun ca numai in teatru am gasit acea pasiune care inseamna actoria adevarata. Asa ca ritmul si compozitia vietii mele depind de proiectul profesional in care sunt angrenata. Altfel, traiesc la 15 km de centrul Romei, intr-o zona de camp verde, unde autoritatile nu mai dau voie sa se ridice noi constructii, ca sa protejeze zona din punctul de vedere al florei si faunei, fiindca pe-acolo misuna tot felul de animale salbatice: porci mistreti, vulpi, cai si o multime de pasaruici. Ma ocup de casa si de gradina, imi ingrijesc cainele, merg la cursuri de dictie, de engleza, de franceza si de pian, scriu monoloage pe care apoi le interpretez in fata propriei camere de filmat in diverse chei - dramatica, comica, romantica etc. -, am infiintat o Asociatie a tinerilor artisti straini din Italia, care se lupta pentru promovarea imaginii lor, am inceput sa studiez regia, ies la intalniri cu prietenii mei artisti - scenografi, scenaristi, actori, regizori... Ne intalnim in Piazza di Spagna sau in Campo dei Fiori, la un pahar de suc sau de vin, stam si vorbim, intram in cinematografe unde se proiecteaza filme de autor sau alte raritati, ori mergem la piese de teatru underground. Roma e genul de oras unde n-ai cum sa te plictisesti, chit ca doar mergi pe strada: aici vezi o fresca splendida, dincolo gasesti o iconita sau o Maica Domnului de la 1400...
- Si-n tot tumultul acesta, de iubire mai ai vreme?
- Pentru mine, dragostea e chiar esenta vietii. Nu concep existenta noastra fara dragoste, chiar daca uneori, in tesatura ei diafana, se itesc si diamantele negre ale suferintei si lacrimilor. Acum, insa, in ochii sufletului meu, iubirea e aurie, are parfum de iarba verde si aroma unui vin ros din sudul Frantei. De cinci ani de zile, am o relatie cu un baiat dragut, fin, de calitate, cu un an mai mare decat mine. E o relatie bazata pe toleranta. Omul acesta nu mi-a impus niciodata nimic si nu m-a constrans in nici un fel. Si e o relatie plina de pasiune. Prietenele mele se minuneaza cand le spun ca, desi locuim impreuna de mult timp, chiar si azi, cand stiu ca urmeaza sa ma intalnesc cu el, am fluturasi in stomac. E sublim! Si abia astept sa ma marit! (rade) Iar, la un moment dat, sa devin mama. Imi doresc sa am o viata frumoasa, alaturi de omul pe care l-am ales. Acesta este acum visul meu. Pentru ca, profesional, am depasit perioada "lacomiei". In cariera nu mai simt nevoia sa-mi demonstrez ceva, acum vreau doar sa evoluez si sa ma rafinez.