Expozitie eveniment, la Palatul Parlamentului din Bucuresti
La Bucuresti, in sala Brancusi a Parlamentului Romaniei, o puternica expozitie de pictura debordand de vitalitate si culori isi asteapta vizitatorii. Cei aproape 30 de artisti romani adunati aici provin din toate generatiile si din mai toate partile tarii si ale lumii. Chiar daca e greu sa-i numim numai pe cativa, sa-i amintim pe Christian Paraschiv si Petre Velicu (doi maestri de clasa europeana, stabiliti la Paris), pe ieseanul Dorin Baba si pe timisoreanul Cristian Sida, sau pe bucurestenii Marian Condruz (el a fost si curatorul inimos al expozitiei), Carmen Cretzu-Iacob, Daniel Craciun, Horea Cucerzan, Mirela Iordache, Nicolae Iorga si Vasile Tolan. Vernisajul a fost pe masura evenimentului. Acompaniata de lansarea unui splendid album de arta, expozitia a strans artisti care au pictat in Franta in ultimii doi ani, sub tutela norocoasa si inspirata a fundatiei romano-franceze "Soleil de l'Est" (despre care am scris in "Formula AS"). Condusa de Mihai si Mariana Gavaza, doi romani stabiliti in Franta si devotati artei romanesti, "Soleil de l'Est" este, dupa 16 ani de asidua activitate, o veritabila institutie de cultura. O marturisesc si calitatea expozitiei de la Parlament, si albumul lansat odata cu ea. Iar daca tablourile din expozitie sunt pictate, cu mici exceptii, in tara, albumul contine - in dialog - operele acelorasi artisti, facute in Franta, in doua locuri mustind de frumos: la Briare, pe valea Loarei, si la Collioure, un mic port la Mediterana, la poale de Pirinei. N-au lipsit nici surprizele. La vernisaj, Mihai Gavaza a anuntat deschiderea, in 2011, a inca unui atelier de creatie: "Va fi in Alpi, la Morzine, in zona Chamonix - Mont Blanc, si va dura doua luni in fiecare an, in iulie si august. Tinand cont de locul extraordinar, la Morzine vor fi invitati mai ales pictori peisagisti". Toate acestea, plus nenumaratele expozitii ale romanilor organizate in fiece an in Franta, sub steaua stralucitoare a Soarelui Estului, expozitii a caror replica este si cea de la Parlament, fac impreuna un pod urias de culori, intre Romania si Franta. Este podul prin care "Soarele Estului" vrea sa aseze arta romaneasca pe locul meritat in lume.
Cartea pentru copii
Cand matematicienii scriu povesti
RAUL BAZ - "Povestile Mariei (sapte intalniri extraordinare)"
Intr-o zi, un profesor de matematica din Timisoara, ce s-a gandit el sa faca? S-a apucat, dintr-o data, sa ticluiasca la povesti. "Am vrut sa fac ceea ce mi-am dorit, in secret, toata viata" - spune autorul, deloc timorat de umbra titanilor povestitori care il preced. Si unul dintre ei este chiar Lewis Carroll, matematician si el, care a daruit omenirii una dintre cele mai frumoase povesti scrise vreodata: "Alice in Tara minunilor". Dar daca eroina povestilor lui Raul Baz este tot o fetita, Maria, similitudinile cu peripetiile faimoasei Alice se opresc aici. Cu o imaginatie mai putin funambulesca decat cea a lui Lewis Carroll, o imaginatie vizand nu atat absurdul, cat inefabilul care pandeste nestiut langa noi - "Povestile Mariei" sunt niste relatari gingase despre alte taramuri, dar si despre multe locuri de pe Pamant; intamplari cu un aparte abur de prospetime, fantezii gratioase, scrise cu condei neasteptat de sigur pentru un debutant. Si toate sunt povesti cu animale... Ursi, arici, vulpi ale desertului, acvile regale, tigri, lupi, pesti regali, toate sunt chemate, rand pe rand, la rampa, de autor, sa-si spuna istoriile si pataniile. "Sa fie oare viata noastra o insiruire de vise, sau mai degraba un lant de coincidente?" - se intreaba mereu povestitorul, iar aceasta dilema este una dintre cheile acestei carti. Cautandu-si visele, matematicianul nostru, in varsta de 45 de ani, ne poarta, impreuna cu Maria, fetita lui - ba pe la Sinaia, ba prin Apuseni, Alpii austrieci ori prin Sahara. Acompaniate de grafica suculenta a pictorului Mircea Doinaru, povestile sunt si pentru copii, si pentru adultii visatori.
"Facand matematica, nu vei ajunge niciodata sa stai fata in fata cu un polinom. Eu, insa, am convingerea ca voi cunoaste, personal, un spiridus"
- Un dialog cu Raul Baz este la fel de surprinzator cum e cartea insasi -
- Ce v-a facut sa scrieti povesti pentru copii?
- Pentru mine, copilaria de la Sinaia, acolo unde m-am nascut, a fost Paradisul. Mama imi povestea fel de fel de fantezii minunate, in care credeam cu toata fiinta mea. Cea mai teribila lovitura pe care am primit-o atunci a fost cand am aflat ca Mos Craciun e, de fapt, tata. Niciodata nu mi-am revenit dupa aceasta "trezire". Am trait si traiesc cu speranta ca lumea povestilor este cat se poate de reala, ca ea ni se ascunde odata cu iesirea din copilarie, dar ca mai devreme sau mai tarziu fiecare dintre noi primeste sansa de a o regasi, revenind, astfel, in Paradis. Asa ca am scris "Povestile Mariei" cu gandul la aceasta lume, ca si cum scrierea lor m-ar ajuta sa scurtez drumul pana la Rai. Sunt un gen de invocatie. Si pentru ca despre cei din Lumea Povestilor nu poti scrie oricum, mi-am refacut si eu povestile de multe ori, pana le-am dat forma care mi s-a parut ca n-ar risca sa-i supere. Toata cartea a fost gandita ca un cadou pentru Maria, fetita mea, pentru prietenii ei si pentru toti copiii care cred, laolalta cu noi, in Lumea Povestilor. Am calatorit mult, am fost cu Maria la mare, in Tunisia, la schi in Austria, am dus-o la Sinaia, am plimbat-o prin locurile unde am copilarit eu. Pretutindeni ne-am intalnit cu situatii in aparenta banale, care aveau, insa, un imens potential de a deveni exceptionale. De fapt, nu exista banalitate, acesta e un termen pe care-l folosesc doar cei care si-au epuizat resursele de imaginatie. Lor le spun cu fiecare prilej: aveti grija, in orice moment puteti sa va treziti cu un tigru in fata! Sigur, nu toate personajele mele sunt reale. Spre exemplu, Mama Ania, bunica din Apuseni, nu exista in realitate. Nu am mers niciodata in acele parti, dar traiesc cu sentimentul ca daca m-as duce, as avea sansa reala de a ma intalni cu Fata Padurii sau cu Omul Noptii. Poate de aceea am si amanat mereu excursia in Apuseni: nu vreau sa distrug si ultima speranta de a ma reintalni cu personajele copilariei. Daca nici in Apuseni nu le-as putea regasi, atunci unde?
- Care este legatura intre matematician si povestitor? Au matematicienii o aplecare misterioasa spre literatura?
- O legatura exista, cu siguranta. Matematicienii incearca sa ordoneze lumea. Cei mai multi dintre ei traiesc cu convingerea ca lumea chiar poate fi ordonata. Unii, insa, realizeaza ca e vorba de o himera, deoarece ordinea este atributul exclusiv al Creatorului. Si atunci devin scriitori, filozofi sau mistici. Am trecut si eu prin acest soc. Mi-am dat seama ca matematica incearca o modelare a lumii, dar nu poate oferi altceva decat aproximari. Este o stiinta foarte frumoasa, dar pentru a continua sa te ocupi de ea, trebuie sa accepti un gen de izolare, o situare cumva in afara realitatii, sau la limita ei. Ar putea spune cineva ca la fel stau lucrurile si cu scriitorii de povesti, dar ar gresi: facand matematica, nu vei ajunge niciodata sa intalnesti in realitate un polinom sau un cosinus. Eu, insa, am convingerea ca voi cunoaste personal un spiridus, un lup vorbitor sau o zana. De fapt, in ce priveste zanele, e posibil ca intalnirea sa se fi produs deja; vorba lui Noica: "Poate a si venit, de vreme ce n-a mai venit". Poate chiar Maria este zana...
(Mai multe despre aceste povesti gasiti la www.povestile-mariei.ro)