Stimata doamna Sanziana Pop,
Ma numesc Abalasei Andrei-Alexandru, locuiesc in satul Joldesti, com. Vorona, jud. Botosani. Sunt elev al scolii generale cu clasele I-VIII din sat (elev in clasa a VIII-a). Incerc atat de clar cat voi putea sa va redau imaginea unei familii nevoiase, in care zilnic ne zbatem cu lipsuri, neajunsuri, si tot ce poate insemna grija zilei de maine. Locuiesc impreuna cu mama mea si cei doi frati, Vladut, 13 ani, si Gabriel, 12 ani. Desi ne lipsesc cele mai elementare lucruri, cum ar fi: un aragaz, frigider, masina de spalat sau un sifonier, mama se lupta din rasputeri sa ne creasca decent, sa putem sa o ducem cat de bine se poate. Mamica noastra a venit in acest sat in urma cu 12 ani. A ridicat casuta in care locuim, dar nu a reusit sa o termine. Noi, copiii, cresteam, am inceput pe rand gradinita, iar apoi scoala. Asa ca nu s-a putut face nimic la casa, grija mamei s-a revarsat asupra noastra. Hainute, ghiozdanele, incaltaminte si tot ce au nevoie trei copii de scoala. Chiar daca acasa o duceam (si o ducem) foarte greu, atunci cand suntem la scoala, mama vrea sa nu rada ceilalti colegi de noi. Am fost si mai suntem facuti de catre unii "nevoiasi", dar mama ne spune sa nu ne fie rusine cu situatia in care ne aflam. In aceasta vara, atunci cand mama a fost chemata pe la unii sateni la cate o munca, am mers sa ajutam si noi. Lucram, ba pe mult, ba pe putin, sa avem ce pune pe masa si sa ne putem descurca de pe azi pe maine. Vara, cand este campanie, mama mai este chemata uneori cu ziua (lucreaza pe alimente sau pe bani), dar cand nu are unde lucra, traim din 190 lei noi (alocatia noastra). Ne luptam cu multe lipsuri, multe am vrea sa facem si nu putem, dar sper sa termin scoala peste cativa ani si sa pot sa imi ajut fratii si mama. Cu ploile care au fost, ne-a plouat in casa ca afara aproape. Am peticit cum am putut, pentru ca bani nu sunt ca sa putem repara acoperisul.
Vreau sa va spun ca Dumnezeu a fost si bun cu noi, pentru ca ne ajuta, in ciuda lipsurilor si a rautatilor celor din jur, ne invata sa fim uniti si sa credem ca ziua de maine va fi mai buna. Fratele meu, Vladut, acum vreo trei ani, a facut o pareza faciala (va trimit si acte care o dovedesc), a stat doua luni internat la Spitalul de copii din Botosani. Acum a ramas cu ceva sechele si este internat cam doua saptamani in fiecare vara. Retetele care trebuie cumparate sunt foarte scumpe, facem multe eforturi sa i le putem procura. Acum a inceput sa aiba probleme cu ochii, clipeste des si se plange ca de multe ori i se pune o ceata pe ochi. Va trebui sa il duca la un consult. Sunt multe de spus. Numai cine traieste cum traim noi stie ce este greul, cum e sa lupti cu toate fortele sa poti face fata lipsurilor. Mi-as dori si eu sa am multe lucruri pe care mama nu si le poate permite. Noi, baietii, ne-am dorit un calculator pe care de altfel il primeam gratuit daca faceam actele necesare. Dar atunci, ca intotdeauna, mama nu a avut bani sa mearga la Botosani, la notariat si la fisc. A incercat sa imprumute, dar pentru un nevoias nu sare nimeni. Stimat grup redactional (cred ca m-am exprimat bine), va rog din tot sufletul sa-mi publicati scrisoarea, am vazut ca ati ajutat multi oameni cu probleme, va rog ajutati si familia mea. Sunt familii care au copii de varsta noastra si poate o duc mai bine ca noi. Orice lucrusor e bun la noi. Pana la scoala avem 2 km pe care de cele mai multe ori ii facem pe jos. Viata la tara este grea si dura, iar atunci cand nu ai pe nimeni (asa cum mama noastra nu are) sa te ajute, faci fata foarte greu neajunsurilor. Rugam pe cei buni si milostivi, cu sufletul mare, sa ne ajute cum vor crede de cuviinta.
Ma voi ruga zilnic ca Dumnezeu sa-mi auda glasul si ca scrisoarea mea sa fie publicata. Va multumesc din suflet!
ABALASEI ANDREI-ALEXANDRU - sat Joldesti, com. Vorona, jud. Botosani, cod 717477
"Ajutati-ne sa nu ne pierdem acoperisul de deasupra capului"
Stimata doamna Sanziana Pop,
Stimata redactie a "Formulei AS",
Am 40 de ani, locuiesc in Iasi, impreuna cu fetita mea, Andreea, in varsta de 11 anisori, si cu mama, care este grav bolnava de arterita si cu inima. Stam intr-o casa nationalizata, compusa dintr-o camera. Traim in conditii greu de imaginat, fara apa (fiecare si-a tras separat, dupa posibilitati), fara parchet pe jos (stam direct pe pamant, ca in Evul Mediu). Nu avem lemne, si deja iarna si-a facut aparitia, nu avem absolut nimic (nici macar o varuiala ca lumea pe pereti) si cel mai grav lucru este ca primaria vrea sa ne dea afara din casa, pentru banii pe care nu-i avem deocamdata, 985 lei. Mama are retineri din pensie, iar eu cu fetita traim din 140 lei, salariul pe o luna ca femeie de serviciu la o scara de bloc (nu am gasit mai multe) + alocatia de 42 lei. Acesti bani nu imi ajung nici pentru cheltuielile cu scoala (nu mai zic de mancare si haine). Fata este in clasa a V-a, este un copil bun, invata destul de bine (avand in vedere situatia precara in care ne aflam). Doresc ca bunul Dumnezeu sa va cerceteze inima, sa ne puteti ajuta, pentru ca numai el poate face acest lucru. In disperarea mea, fac apel la oamenii cu suflet (sunt constienta ca e criza si toti o duc foarte greu), sa ne ajute urgent, pentru a nu ne lua acoperisul de deasupra capului, in toiul iernii. Cine doreste poate veni la fata locului pentru a vedea situatia grea in care suntem.
Va multumesc din suflet, cu respect,
COSTOAIA VASILICA - str. Agatha Barsescu nr. 6, Iasi, cod 700074
"Am ramas singuri in voia Domnului"
Stimata doamna directoare
Sanziana Pop,
Dragi si iubiti cititori ai revistei "Formula AS",
Am 19 ani si va scriu povestea mea. Suntem 3 frati, eu, Angela, sora mea geamana, Ana, si fratele nostru, Adi. Am avut o viata de care nu ne-am putut bucura prea mult. Cand aveam doar 4 ani, ambii parinti ne-au parasit. Intai a murit mama, iar dupa cateva luni, tata, pentru ca nu mai putea suferi necazurile si durerile si a facut infarct. De atunci am fost in grija bunicii din partea tatalui. Ea a fost cea care ne-a purtat la scoala, cea care mereu ne legana, ne astepta cu mancarea calda cand veneam de la scoala, a fost pentru noi si mama, si tata, a fost medic, ea a fost viata noastra, de multe ori mancam si se uita la noi plangand, o chemam langa noi, dar spunea mereu: "Mancati voi, dragii mei, eu am mancat deja". Dar acum, s-a dus si bunica, ne-a parasit la varsta de 86 de ani, ne-a lasat singuri in voia Domnului, nu mai avem nici mama, nici tata, nici bunica. In care parte sa ne indreptam, sa cerem o mana de ajutor?
Doamna Sanziana Pop, in numele domnului Iisus Hristos, va rugam publicati-ne aceasta scrisoare, avem nevoie de mancare, bani si liniste sufleteasca fiindca am ramas singuri. Vine iarna, vor sosi sarbatorile de Craciun, oare cine ne va incalzi sufletele cu putina dragoste de parinti? Nu avem decat o speranta acolo Sus, ca cineva ne va citi scrisoarea si nu ne va lasa singuri in aceasta lume. Va rugam, in numele lui Iisus, ajutati-ne sa mergem mai departe, sa putem traversa aceasta durere si singuratate pe care o avem. De aceea, cu speranta ca scrisoarea noastra va fi publicata, va doresc sanatate si sarbatorile care vor veni sa va lumineze casele dvs. Amin. Cu drag,
ANGELA, ANA, ADI
Va lasam un numar de telefon unde putem fi contactati la tel. 0757/77.12.16
Adresa unde ne puteti trimite ajutoare:
NOTA IREN (pentru ANGELA) - str. Mihai Viteazul nr. 6, ap. 3, Oradea, jud. Bihor, cod 410095