Ghemul de lumina aurie

Cand am terminat clasa intai cu coronita, tatal meu mi-a daruit cel mai frumos cadou: un canar.



Mic, plapand, auriu, un ghem de lumina vesel si galagios. Vreme de 7 ani, Kiru a fost al cincilea membru al familiei. Locuia in bucatarie, cel mai cald si mai primitor loc din casa. Avea o colivie alba, mare si frumoasa. Cand stateam cu totii la masa, canarul nostru ne canta imnuri de bucurie si sarea neastamparat de pe o "scara" pe alta. Doamne, ce triluri frumoase scotea! Aducea lumina in casa si atunci cand curentul electric era intrerupt. Cand caloriferele crapau de frig, dadeam drumul la aragaz, ca sa nu ne raceasca micutul. Il iubeam toti si el ne iubea pe noi si ne arata aceasta in fiecare zi. Cand era singur, Kiru tacea posomorat. Candse deschidea usa bucatariei, Kiru incepea sa cante si sa salte fericit.
Dar cel mai tare, Kiru al nostru il indragea pe tata. Tata ii fluiera si vorbea cu el zilnic. Ii dadea frunze de salata si galbenus tare de ou. Iar Kiru stralucea si exploda de fericire cand ii auzea vocea. Anii au trecut, iar noi, copiii, am inceput sa-l privim pe Kiru ca pe un obiect de bucatarie. Nu mai prezenta un interes atat de mare pentru noi. Ni se parea normal sa ciripeasca si sa salte. Ba, uneori, eram chiar furiosi ca facea prea multa galagie si prea multa mizerie. Numai dragul de tata ii mai daruia aceeasi caldura si dragoste.
Intr-o seara, tata s-a dus la Dumnezeu, si intunericul s-a pogorat asupra familiei noastre Zile si saptamani intregi, Kiru a stat singur si trist. Cum auzea usa bucatariei, scotea un tril sfasietor, in speranta ca va auzi vocea aceea prietenoasa si calda. Dar a primit in schimb indiferenta si raceala. Dupa cateva luni de frig si pustiu, de tristete si singuratate, Kiru a plecat, si el, la tata. L-am ingropat la cimitir, in zapada, pentru a fi mai aproape de el. Era prin preajma Craciunului
Casa devenise si mai pustie, si mai intunecata. Am plans mult, realizand ce prezenta plina de dragoste neconditionata a fost plapandul si minunatul nostru Kiru. Si acum, dupa 24 de ani, ii aud trilurile dulci si nemaipomenite. Le-am luatsi eu copiilor mei doi canari galbeni si jucausi, pe care ii tinem in bucatarie. Ma uit la ei cu drag, le vorbesc si-mi pare atat de rau ca n-am stiut sa-i ofer Kirului nostru dragostea si prietenia de care avea atata nevoie
ELENA URSACHE - Dublin

P. S. Multumesc, "Formula AS", pentru lumina romaneasca pe care mi-o aduci in suflet, in fiecare saptamana. Astept postasul cu nerabdare in fiecare luni, pentru a-mi aduce Romania in casa, asa cum am lasat-o acum 11 ani, cand am plecat in strainatate. Dumnezeu sa va binecuvanteze lucrarea si viata!