In 1946-1947, in Moldova a fost seceta mare, care a adus foamete pentru oameni si animale. Noi eram patru copii la parinti, si ca sa nu suferim de foame, cu mare durere, tata si mama au hotarat ca doi dintre noi sa fim dati de suflet la cineva. Asadar, eu si fratele meu, Ilie, am plecat cu mama la Iasi, unde am fost primiti intr-o sala mare. Erau foarte multi copii, din tot judetul. Ne-au primit bine, ne-au incaltat, ne-au imbracat si ne-au dat mancare. Apoi ne-au imbarcat in tren si-am plecat, unii spre Ardeal, altii spre Teleorman. Eu si fratele meu am mers la Zalau. Fratele meu a ajuns copil de trupa, la o unitate militara, iar eu am plecat in comuna Ortelec.
La Ortelec am fost bagati intr-o sala de clasa, unde ne asteptau foarte multi oameni, care ne priveau cu mila si cu simpatie, altii cu mirare sau curiozitate. Eu aveam 7 ani. Oamenii erau indemnati sa-si aleaga pe care dintre noi ne vor. De mine s-a apropiat un om frumos, cu mustata, cu o caciula brumarie pe cap si cu o scurta din lana gri, si a zis: "Vrei sa vii la mine, fatuca? Cum te cheama? Cati ani ai?".
I-am raspuns frumos ca am 7 ani si ma cheama Brinza Elena. "Si merg la dvs.", i-am zis. Atunci omul m-a luat de mana si s-a prezentat la comisia care avea tabelele. "Sunt Mihai Caba", a zis, "si pe ea o vreau". Am mers acasa la el. Cand am intrat inauntru, am gasit 5 copii si o mamica inalta, slaba si cu un suflet de aur. "Dansa e lelea Maria. Ea e Onita (fata mica, de varsta mea). Ea e Florica", a spus omul. Era o frumoasa domnisoara de 17-18 ani. Mai era Gheorghe, un cavaler de vreo 23 de ani, care semana leit cu lelea Maria. Apoi Ion si Nicolae, de 21 si 19 ani. Toti trei lucrau la Zalau, la fabrica. In afara de cei 5 copii, badea Mihai mai avea o fata maritata si un baiat insurat, care aveau copii.
Toti m-au primit cu dragoste si bunavointa. M-au hranit si m-au imbracat si m-au iubit, ca si cum as fi fost din familie. Am stat la dansii de iarna si pana vara. M-am bucurat de toata dragostea si grija lor. Doar Onita era uneori geloasa pe mine, poate ca n-ar fi dorit sa imparta cu o intrusa dragostea si atentia parintilor si fratilor ei. Dar eram copii si ne jucam si uitam repede supararile.
Toata viata am vrut sa le scriu acestor oameni, sa stie cat de mult i-am iubit si i-am purtat mereu in inima mea de copil, apoi de adolescenta si de mama a doi baieti. Am vrut sa scriu mereu, dar nu stiam unde, ca sa le multumesc pentru sufletul lor mare si nobil. Pentru ca, desi aveau cinci copii, si cu ei, parintii, erau sapte guri de astupat, au avut bunatatea de a ma hrani, imbraca si iubi si pe mine.
Chiar daca nu mai traiesc, cred ca Bunul Dumnezeu a tinut cont de bunatatea lor si-i are langa dansul, in ceruri! Celor care traiesc, copii, nepoti si stranepoti, le multumesc si vreau sa fie mandri de bunicii lor. In prag de sarbatori, le doresc multa sanatate, bucurie si Craciun fericit!
BRINZA ELENA - Aleea Macului nr. 6, bl. 11, sc. 2, ap. 26, Motru, jud. Gorj