Criza economica mondiala a provocat o scadere generala a calitatii vietii. Au scazut salariile, au scazut creditele, s-au redus angajarile si, in consecinta, s-a produs o saracire generala. Criza, in Romania, s-a declansat insa pe fondul unei incercari, fara precedent, de reformare a tarii, a structurilor statului. Nu cred ca e un "blestem romanesc" pierderea trenului catre o aliniere la Europa, sau catre o reasezare structural-sociala, fata de lumea coerenta a Vestului. Romania a fost marcata de cea mai dura dictatura comunista, iar succesiunea s-a vadit extrem de dificila. Ca in Rusia (unde "serviciile secrete" au pus mana pe totul), tranzitia a riscat sa fie, pe plaiurile dambovitene, o aparenta, un joc al iluziilor. In cei douazeci de ani s-au regrupat insa formule ce au blocat evolutia spre un sistem de "tip asiatic", spre o falsa democratie, "originala", dupa aspiratiile initiatorului ei. O guvernare reformista a incercat, in ciuda esecului dintre 1996 si 2000, sa plaseze tara pe lungimea de unda a Vestului, pe linia dorita de romani de peste un secol. "Experimentul" comunist a intrerupt o racordare la civilizatie ce ar fi asezat tara dincolo de conjuncturi, intre democratiile reale.
Criza economica tipica, probabil, unei economii de piata functionale a dus la intreruperea temporara a incercarii de a curata Romania de sechelele unui sistem, importat de comunistii "nationali", ce a dominat totul. Guvernul impus de presedintele Basescu, cel ce a condamnat "reglementarea" comunista, s-a regasit insa, in ciuda trezirii tarzii a societatii romanesti, intr-o situatie dificila: sa incerce reformarea "sistemului" si concomitent sa caute ridicarea generala a nivelului economic al tarii. Criza economica mondiala a afectat, inevitabil, eforturile de a schimba structura relationala mostenita de la comunisti. Un guvern condus de d-l Emil Boc s-a regasit in situatia de a incerca "schimbarea sistemului" fara a avea sustinerea normala a democratiei europene la care Romania a aderat. Pentru o tara cu deschidere spre Europa, situatia a devenit dramatica, criza accentuand "poftele" celor care, dupa 1989, au dominat totul. Batalia PDL si a presedintelui Basescu a devenit, in contextul "sistemului ticalosit", mult mai dificila.
Romania a avut insa, intotdeauna, resurse pentru a rezista "sub vremi". In ciuda amenintarilor permanente, generate de prabusirea economiei lumii, dar si de exacerbarile expropriatoare ale "sistemului", guvernul PDL a avut "indrazneala" de a solicita sacrificii pe care cetatenii unei tari "normale" nu le-ar fi acceptat. Solutia reducerii salariilor cu 25%, a recalcularii pensiilor si a unei noi grile a veniturilor oficiale, existenta de altfel in tarile UE, a fost dureroasa, impopulara, deficitara electoral.
Guvernul PDL a avut vointa, in pofida tuturor provocarilor unei opozitii interesate mai degraba de obiectivele ei individuale, de a impune masurile dure, necesare depasirii colapsului. Tara, momentan, saraca, Romania a trebuit sa accepte, in 2010, "reglementarile" FMI, banca universala a situatiilor mondiale de avarie. Alte tari ce au respins ajutorul acestei institutii au ajuns mult mai rau.
Desi partidele politice ale Romaniei nu sunt capabile sa inteleaga faptul ca situatia reclama "uniunea nationala", guvernul Boc, atat de hulit de o mass-media ostila, a inteles sa mearga mai departe, atat in tratativele cu "forurile financiare" internationale, cat si cu "partenerii interni", gruparile politice opuse, interesate doar de detinerea esentei puterii. Este, practic, incredibil, ca dupa nici un an de la deciziile drastice de reducere a veniturilor angajatilor statului, dupa disponibilizarea fortata a multor membri ai unei birocratii supradimensionate (in raport proportional cu statele UE), guvernul anunta pentru 2011 o redresare salariala de 15%, o reabilitare corecta a sistemului pensiilor, o relansare a investitiilor, de data asta transparente.
Romania este "tara tuturor posibilitatilor". Intr-o criza extrem de dura, "posibilitatile" sunt totusi reduse. Un guvern hulit de intreaga opozitie a reusit sa anunte si sa garanteze relansarea, chiar daca pretul este scaderea drastica in sondaje a partidului ce il sustine. "Boala romaneasca" a lipsei de unitate in momentele grele, s-ar putea ca de aceasta data, sa nu-si faca efectul.
Anul 2011 este anul sperantei si, oricare ar fi reactiile politice de opozitie, pare a fi si momentul declansarii redresarii. A unei redresari pe baze noi, prin limitarea efectului functionarii unui "sistem" definit ca ticalosit, a refacerii unei traditii antecomuniste a competentei, primatului valorilor si, de aceasta data, a patriotismului real.
2011 este anul sperantei si, mai mult, anul reintrarii in lume a Romaniei, cu conditia ca tara sa se impace cu sine. Totul depinde doar de romani, oricare ar fi cerintele pe care lumea complexa in care ne inscriem le pune. La multi ani, Romania!