Primul Craciun fara Geri

Iubesc pisicile de cand ma stiu.



Cu pasiune, cu toleranta, blandete, cu multa grija. Am adus in casa puisori abandonati, pisici mature, de pe strada, din statiunile turistice pe unde mergeam, plasandu-le apoi cunostintelor, prietenilor, cu rugaminti, cu promisiuni ferme ca nu voi mai "gasi" niciuna vreodata. In topul adoptiilor se afla niste prieteni buni din Snagov, care au o curte imensa, loc foarte primitor pentru pisicile ce au nevoie de ajutor. Insa promisiunile erau uitate imediat, si o luam de la inceput, cand vreun ghemotoc cu blanita iesea fix in fata mea, in vreo iarna geroasa, inzapezita, vitrega. Toti din familie suntem asa. Fiecaruia i-a iesit in cale vreun pisoiasflamand, bolnav, pe care l-am oblojit, gasindu-i mai apoi stapani iubitori. Odata, am gasit in fata usii o pisica matura, dar nimeni nu m-a crezut. "Mami, lasa-ne cu trucurile astea, stim noi cum "gasesti" tu", mi-a zis baiatul. Insa, povestea pe care vreau sa v-o spun are la baza un secret, pastrat cu sfintenie fata de sotul meu, timp de aproape 12 ani.
Asadar, povestea incepe in primavara anului 2000, o primavara frumoasa, cu zile calde si soare prietenos, cu lumina blanda, pana spre asfintit. Citeam "Formula AS" cu placere si curiozitate pentru unele rubrici, insa preferata mea si cea dintai rubrica pe care o citeam era cea dedicata animalelor. Mi-a atras atentia un anunt referitor la un motan "alb cu negru, deosebit de frumos, cuminte si educat", care probabil fusese abandonat sau, pur si simplu, isi pierduse stapanii, in zona Cotroceni. Aveam doua pisici in casa la vremea aceea, dar ceva nu-mi dadea pace, ma indemna sa dau telefon, sa vad daca motanelul isi gasise stapanii. Nu-si gasise, asa incat am plecat a doua zi dupa-amiaza, in complot cu fiica-mea, sa vedem cu ochii nostri minunea de motan "deosebit de frumos". Ne intelesesem de acasa ca il vom lua numai daca o sa ne placa amandurora. Cand l-am vazut, am simtit ca trebuie sa faca parte din familia noastra cu orice pret. A fost dragoste la prima vedere. In aceeasi seara, aduceam acasa motanul intr-un ghiozdan al fetei, motivand ca "l-a gasit in fata blocului, cand a venit de la liceu". Primit cu reticenta la inceput, motanul a fost adoptat in cele din urma de intreaga familie. Doamne, si cata fericire ne-a adus acest motanel! S-a adaptat imediat, cucerindu-i pe toti cu dragalasenia si blandetea lui. L-am luat cu noi peste tot prin tara, se adapta oriunde, nu ne-a deranjat niciodata cu nimic. Anii au trecut, si Geri s-a furisat tiptil in sufletele noastre, facandu-si loc cu o forta nebanuita. Cu atat mai mare a fost suferinta cand am aflat ca avea o boala maligna de neinvins.
L-ampierdut de curand, in toamna aceasta, prea curand, pe nepregatite, lasand in urma izvoare nesecate de amintiri... Celalalt motanel "negru si urat", cum il alintam noi, il cauta necontenit. Din cand in cand, se opreste sa asculte. Se urca la geam si priveste in zare, parca vantul i-ar aduce glasul sufletului lui pereche, aidoma unui ecou. Exista si acum credinta ca in preajma marilor sarbatori sufletele celor dragi, fie ele si necuvantatoare, se intorc pentru a se intalni cu cei vii. Cand ma apuca dorul de el, privesc de la inaltime, de la geam, coroana copacului la poalele caruia Geri si-a gasit vesnicia.
La asfintit, linia soarelui parca se incovoaie dupa ramurile subtiri, iar toata privelistea, aidoma unei gene de lumina trandafirie, piere spre adancurile negre, de unde Geri nu va mai veni niciodata.
DOINA P.