ALOE - remediul de slabit dupa sarbatori

Ilie Tudor
Este una dintre plantele medicinale cele mai folosite in prezent si, totodata, este si una din cele mai cunoscute ierburi de leac din toate timpurile. Mentionata in Biblie, in papirusurile egiptene sau in tablitele de lut sumeriene, folosirea acestui leac are o vechime mai mare de 4000 de ani.

Nici o mirare, avand in vedere efectul extraordinar DETOXIFIANT al plantei, atat de puternic si de complex ca actiune, incat este aplicat cu succes, de la diabet si de la bolile tumorale, pana in curele de slabire, unde are o eficienta fenomenala, asa cum vom vedea. Inainte insa de a vorbi despre utilizarile sale terapeutice, sa vedem, in cele ce urmeaza, ce este, cum se administreaza si ce tipuri de aloe folosim.

Descrierea plantei

Aloe este o planta sub-tropicala, din aceeasi familie cu usturoiul, crinul sau laleaua. Creste spontan pe tot teritoriul Africii si in zona sudica a Rusiei. De fapt, exista peste 250 de specii de aloe (dupa unii specialisti chiar peste 300), toate avand in comun frunzele carnoase si pline de seva, preferinta pentru caldura si adaptarea extraordinara la perioadele secetoase indelungate. Se pare ca numele de "aloe" provine din dialectele arabe, unde "aloeh" inseamna "seva amara".
Majoritatea speciilor de aloe cu intrebuintari medicinale au pana la un metru si jumatate inaltime, 12-14 frunze carnoase, cu o greutate care poate ajunge pana la 1,5 kilograme, iar florile sunt de diverse culori, de la alb-galbui, pana la rosu intens sau chiar violet.

Ce plante folosim in terapie

Din multitudinea de specii de aloe, patru sunt cunoscute ca avand efecte medicinale deosebite. Acestea sunt:
* Aloe barbadensis (cunoscuta si ca Aloe vulgaris) - a fost denumita, in scopuri comerciale, chiar Aloe vera, adica adevarata aloe, o denumire meritata doar partial, pentru ca vom vedea ca are cateva surate care o depasesc la multe capitole, in domeniul eficientei terapeutice. Aloe barbadensis are doua varietati: cea verde, folosita in cultura, care trebuie sa creasca vreme de 5 ani pana ajunge la maturitate, si cea albastruie, care creste mai frecvent in ghivece, in apartament, si care are un ritm mai rapid de maturizare, putand fi folosita in scopuri terapeutice dupa doar trei ani.
* Aloe arborescens - creste spontan in zonele calde si semidesertice din Rusia, avand dimensiuni impresionante, apropiate de cele ale unui arbore, de unde si numele. Efectele sale medicinale au fost remarcate de cercetatorii rusi, mai ales pentru uzul extern, planta fiind folosita contra afectiunilor oftalmologice si a celor cutanate.
* Aloe socotrina - isi trage numele de la insula Socotra, care a fost cucerita in antichitate de Alexandru Macedon, chiar pentru culturile sale cu aceasta specie de aloe, care este fenomenala pentru vindecarea ranilor si combaterea infectiilor. Aceasta specie se pare ca a fost folosita, impreuna cu mirul, chiar de catre Iosif din Arimateea, la spalarea trupului lui Iisus, dupa rastignire. Pana nu demult, cand marketingul agresiv a promovat Aloe barbadensis, mai usor de aclimatizat si de cultivat, Aloe socotrina a fost specia cea mai folosita.
* Aloe ferox - se mai numeste si Aloe amara, deoarece are gustul amar si, totodata, actiunea detoxifianta cea mai intensa dintre toate speciile de aloe. Aloe ferox este si varietatea cea mai folosita in Africa de Sud (care este zona de origine a tuturor speciilor de aloe), dar si in Japonia, in China, in Corea. Aceasta specie va fi, de fapt, "vedeta" urmatorilor ani, ea fiind deja folosita cu predilectie in studiile clinice mai recente.

Preparare si administrare

De la aloe se folosesc, in principal, gelul, adica lichidul translucid, cu gust salciu, extras din partea carnoasa a frunzelor, si sucul de culoare galbena, amar si foarte bogat in rasini, extras din partea pieloasa a frunzelor. Mai rar, se foloseste si frunza uscata, care este bogata in fibre nedigerabile. Aceste produse le gasim in prezent in toate magazinele si farmaciile noastre naturiste, conditionate in cateva forme de administrare, despre care vom vorbi in continuare:

Capsulele cu aloe

Contin sucul de culoare galbena, uscat pe cale naturala, in jet de aer, pana cand se formeaza niste cristale chihlimbarii, foarte concentrate in principii active, care poarta numele de aloe cristalizata. Produsul este ambalat in capsule a cate 400-500 mg fiecare, care se administreaza contra obezitatii, diabetului, tensiunii arteriale, pentru intarirea imunitatii, ca adjuvant in boala canceroasa etc. De regula, se iau 2-3 capsule de aloe pe zi, in cure de 30 de zile, urmate de 15 zile de pauza. In mod exceptional, in curele de slabire se pot lua 4-6 capsule pe zi, dar nu mai mult de 14 zile, pentru ca procesele de eliminare devin adesea atat de intense, incat poate aparea o pierdere prea mare de minerale esentiale (cum ar fi potasiul, magneziul) din organism.

Gelul de aloe pentru uz intern

Este considerabil mai slab ca actiune terapeutica decat aloe cristalizata, deoarece nu contine substantele amare, care sunt esenta actiunii vindecatoare a plantei. In schimb, este mai bine tolerat de catre organism. Gelurile de aloe pentru uz intern sunt obtinute prin presarea frunzelor proaspete, sucul translucid si salciu extras din partea carnoasa fiind conservat apoi prin pasteurizare sau prin adaugarea de conservanti. De regula, se iau cate 50 ml de gel, pe stomacul gol, de doua ori pe zi, pentru a imbunatati digestia, pentru a preveni si combate candidoza si alte infectii cu fungi, pentru tratarea hiperaciditatii si a colitei, a sindromului colonului iritabil.

Vinul din aloe

De mai bine de o suta de ani, planta de aloe este cultivata si la noi in tara, in ghivece. Aloe cultivat in ghiveci nu secreta in cantitati foarte mari principiile active vindecatoare, care sunt sintetizate in mod normal in climatul sau natural, sub-tropical, dar are, totusi, o actiune tonica si drenoare considerabila. Medicina populara romaneasca recomanda asa-numitul vin de aloe, obtinut astfel: Frunzele de aloe (recoltate numai de la plante in varsta de peste 3 ani, neudate timp de 5 zile) se taie marunt sau se trec prin masina de tocat carne. Sase linguri din pasta rezultata se pun intr-un borcan de sticla in care se mai adauga: noua linguri de miere de albine poliflora si un pahar de vin rosu. Se omogenizeaza bine amestecul, apoi borcanul se acopera cu capac si se pune la macerat timp de o saptamana, la loc intunecos, racoros si uscat. Produsul obtinut are o valabilitate de 4-6 saptamani. Din el se ia cate o lingura, de catre adulti, si o lingurita, de catre copii, cu o ora inaintea meselor principale. Cura cu acest preparat se tine timp de 2-4 saptamani si are o actiune favorabila contra indigestiei, candidozei digestive, acneei, bolilor de piele in general.

Gelul de aloe pentru uz extern

Se obtine din sucul de aloe cristalizat, care este dizolvat intr-o masa de excipienti, formand o pasta translucida, cu nuanta galbuie si cu miros nu foarte placut, dar care compenseaza din plin prin calitatile sale terapeutice. (Gelurile "de aloe" pentru uz extern, cu miros foarte placut sau lipsite de miros, de regula, contin fie cantitati insuficiente de aloe, fie partea de planta mai putin activa din punct de vedere terapeutic.) Rezinele (rasinile) din aloe, care ii dau mirosul caracteristic (de sulf, de lesie), au o actiune puternic antiseptica, eficienta in herpesul bucal si genital, contra arsurilor, oparelilor si degeraturilor, contra psoriazisului etc.

Samponul cu aloe

Este un sampon fitoterapeutic, foarte concentrat, prezentat sub forma de pasta, si nu ca lichid, cum sunt sampoanele obisnuite. Contine acelasi extract cristalizat de aloe, avand, la fel ca si gelul, un miros caracteristic, de rezine, dar si un efect extraordinar pentru par si scalp. Acest sampon favorizeaza cresterea mai rapida a firelor, previne slabirea radacinii parului, combate infectiile fungice la nivelul capului si aparitia matretii.

Tratamente preventive

* Guta - putine remedii se pot compara cu aloe, pentru eliminarea excesului de acid uric din organism. Se administreaza capsulele cu suc de aloe cristalizat, cate 3-4 pe zi, in cure de doua saptamani, dupa care se fac doua saptamani de pauza, apoi tratamentul se poate relua. Este un tratament recomandat mai ales persoanelor care au alimentatie hiper-proteica, care au probleme reno-urinare ce impiedica eliminarea normala a ureei, precum si celor care au avut antecedente de guta in familie.
* Cancer de colon - la acest capitol, atat aloe cristalizata, cat si gelul de aloe sunt adevarate elixiruri. Cristalele amare de aloe pun colonul la treaba, impiedicand aparitia constipatiei, proliferarea celulelor maligne in colon (au si efect antioxidant), precum si aparitia florei anormale. Se administreaza sub forma de capsule, cate 3 pe zi, pe stomacul gol, in cure de doua saptamani. Cura se repeta o data la 2 luni. Gelul de aloe are si el un efect important de normalizare a florei intestinale (favorizeaza dezvoltarea bacteriilor prietenoase), aducand in plus o actiune antiinflamatoare. Se administreaza cate 50 ml pe zi, in cure de 3-4 saptamani, care se fac de doua ori pe an.
* Cancer de piele - folosita intern si extern, aloe are un efect de prevenire a diferitelor forme de cancer de piele. Intern, se administreaza aloe cristalizata, cate 1-2 grame pe zi, avand efect antioxidant si detoxifiant puternic. Direct pe piele, se foloseste gelul pentru uz extern de aloe, care se aplica dupa fiecare expunere la soare sau la radiatii. Studii facute inca din anii 60, in Uniunea Sovietica, sub conducerea eminentilor medici N. Nordvinov si B. Rostotsky, au aratat ca folosirea acestei plante previne aparitia cancerului de piele chiar si la persoanele direct expuse la materiale radioactive si care au suferit arsuri, produse de radiatii, de gradele II si III.
* Diabet - se administreaza gelul de aloe pentru uz intern, cate 50-100 ml pe zi, intre mese, pentru stabilizarea glicemiei, pentru evitarea suprasolicitarii pancreasului. In zonele din Asia, unde aloe este folosita chiar ca... aliment, marii consumatori ai acestei plante sunt practic imuni la diabet, chiar in conditiile unui regim alimentar cu multi hidrati de carbon, unii dintre acestia in forma rafinata (din zahar, din faina alba etc.).
* Tromboflebita - un studiu facut in laboratoarele Facultatii de Medicina din Texas, Statele Unite, a aratat ca animalele de experienta tratate cu aloe sunt mult mai putin predispuse spre tromboflebita, dar si spre alte afectiuni venoase (varice, fragilitate a peretilor venosi). Se administreaza capsule cu aloe, cate 2-3 pe zi, in cure de 14 zile, urmate de 10 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.

Tratamente interne

* Imunitate - o cercetare facuta intr-un spital din Coreea de Sud a demonstrat ca substantele amare din aloe imbunatatesc imunitatea. Mai precis, aloe administrata intern creste productia de celule ale sistemului imunitar (NKC monocite) si le face mai active. Asadar, pentru marirea imunitatii, tineti cure cu o durata de 4-6 saptamani, timp in care veti lua cate 2-3 capsule de aloe, la doua ore dupa masa.
* Constipatie - In cazul acestei afectiuni, actiunea plantei este uimitor de ampla, avand efecte la mai mult de 70% dintre cei care au luat extractul cristalizat. Se administreaza capsulele cu aloe, cate 1-2 luate de trei ori pe zi, pe stomacul gol, dimineata, la pranz si seara.
* Diabet - cinci substante descoperite in aloe, numite fitosteroli, au efecte foarte puternice contra diabetului. Cercetatorii japonezi condusi de dr. M. Tanaka au demonstrat, printr-un studiu de medicina experimentala facut in 2006, ca 50 ml de gel de aloe administrat zilnic duce la scaderea si stabilizarea glicemiei. O alta cercetare pe pacienti umani, facuta in spitale din India, in anul 2008, a aratat ca doar doua capsule de aloe (a cate 500 mg fiecare), administrate zilnic, opresc evolutia diabetului de tip II.
* Arsuri gastrice, gastrita hiperacida - gelul de aloe pentru uz intern, baut pe stomacul gol, inainte de masa, s-a dovedit extrem de eficient, inca din... antichitate. De regula, se iau 2-3 linguri (16-24 de ml), de trei ori pe zi, pentru reducerea senzatiei de arsura si durere acuta din epigastru, pentru protejarea epiteliilor gastrice si, nu in ultimul rand, pentru calmarea starilor emotionale fierbinti, care conduc la aparitia crizelor de gastrita.
* Adjuvant in cancerul pulmonar - inca din anul 1989, cercetatorii de la Institutul Medical din Okinawa, Japonia, au raportat descoperirea a trei substante cu efect antitumoral in aloe. Cercetatorii au concluzionat ca aloe ajuta la incetinirea sau chiar stoparea evolutiei tumorilor pulmonare, dar si la prevenirea aparitiei acestora. Se administreaza gelul de aloe pentru uz intern, din care se iau cate 50 ml zilnic, precum si capsulele cu aloe, cate 2-3 pe zi.
* Adjuvant in leucemie - studiul japonez anterior mentionat, precum si un studiu de medicina facut intr-un institut american, in anul 1991, demonstreaza faptul ca un compus din aloe, numit manoza, existent atat in gelul cat si in extractul cristalizat din sucul acestei plante, are efecte favorabile in leucemie. Se tin cure alternative, de cate doua saptamani, in care se administreaza gelul de aloe, cate 100 ml pe zi, respectiv capsule cu aloe, cate 2-4 pe zi.
* Candidoza digestiva, adjuvant in candidoza pulmonara - se fac in alternanta cure cu gel de aloe, din care se iau cate 50-100 ml pe zi, si cu extract cristalizat de aloe, din care se iau cate 1200-1800 mg pe zi, ambele avand efect anticandidozic. Zaharurile din aloe ajuta la proliferarea bifidobacteriilor din colon, care inhiba dezvoltarea in exces a candida. In plus, extractul cristalizat de aloe este un puternic stimulent imunitar, care va ajuta organismul sa tina singur sub control infectia.

Recomandari externe

* Psoriazis - se aplica gelul de aloe pentru uz extern, pe portiunile de piele afectate de psoriazis. Are efecte antiinflamatoare, reduce intensitatea eventualelor senzatii de mancarime, fiind printre putinele remedii de uz extern pentru aceasta afectiune. Iarna si pe tot sezonul rece, este utila pentru pacientii cu psoriazis si cura interna cu aloe (cate 2-3 capsule pe zi), corelata cu un regim alimentar vegetarian, cu cat mai multe legume si fructe nepreparate termic.
* Arsuri - putine remedii alopate sau naturiste se pot compara ca eficienta, in acest domeniu, cu aloe, care vindeca rapid, estetic, si cu mai putina suferinta arsurile. In arsurile usoare, de gradele I si II, un prim ajutor foarte eficient este o frunza proaspata de aloe, despicata in prealabil in doua, aplicata pe locul afectat. Pentru vindecarea arsurilor mai serioase, se recomanda gelul de aloe pentru uz extern (care contine extract cristalizat de aloe), care se aplica direct pe zona afectata, dezinfectata in prealabil cu un pic de tinctura de arnica. Tratamentul dureaza pana la disparitia completa a inflamatiei si epitelizarea completa a zonei afectate.
* Degeraturi - in anul 1980, medicul John Heggars de la Spitalul de Arsi din Chicago a demonstrat ca preparatele cu extract cristalizat de aloe sunt mai eficiente contra degeraturilor si arsurilor de pana la gradul III de... sase ori decat orice alt preparat cunoscut in acea vreme. Contra degeraturilor, se aplica, de 2-3 ori pe zi, gelul de aloe pentru uz extern, in pelicula groasa, pana la completa vindecare.
* Leziuni produse de iradiere - studii facute atat in Uniunea Sovietica, cat si in Statele Unite, confirma ca toate leziunile produse de radiatiile ultraviolete, dar si de radiatiile din spectrul gama sau X sunt de aproximativ cinci ori mai rapid vindecate, daca se aplica gelul de aloe pentru uz extern.
* Adjuvant in herpes - se aplica pe leziunile herpetice gelul de aloe, in pelicula groasa, de 3-6 ori pe zi. Concomitent, se iau cate 3-4 capsule de aloe pe zi, pentru efectul antiviral. Este un tratament simplu, care previne suprainfectarea, reduce durerea si usturimea, grabeste considerabil timpul de vindecare. Acelasi tratament este valabil si in cazul Zonei Zoster.
* Caderea parului - studii recente au demonstrat ca sampoanele si gelul cu aloe cristalizata aplicat la radacina parului au efecte de oprire a caderii acestuia. Probabil, aceasta actiune se datoreaza inhibarii de catre aloe a actiunii dihidrotestosteronului, un hormon care slabeste radacina parului si duce la caderea acestuia.
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu aloe
* Femeile insarcinate nu vor consuma aloe, deoarece poate stimula contractiile uterului. Nici femeile care alapteaza si copiii pana la 3 ani nu vor lua aceasta planta. * Extractul cristalizat de aloe vera este contraindicat in cazurile de gastrita acuta si de ulcer gastric, precum si pentru pacientii cu colita de fermentatie, cu diaree cronica, cu sindromul colonului iritabil, cu ileon. * In curele de slabire, capsulele cu aloe nu vor fi supradozate, deoarece pot duce la diaree, la scaderi prea rapide in greutate si, de asemenea, pot duce la pierderea in exces de minerale, provocand deficit de potasiu (hipokaliemie) sau magneziu.

La noi in tara, samponul si gelul de aloe pentru uz extern sunt produse de catre firma Vitalia K, din Ploiesti. Capsulele de Aloe ferox sunt produse de catre "Herbagetica", din judetul Brasov. Toate acestea le puteti gasi in farmaciile si in magazinele naturiste sau le puteti comanda de la distribuitorul autorizat la telefoanele 0745/43.58.77., 0788/52.16.06. sau vizitand magazinul www.herbauniversal.ro

_______________________

Aloe ferox si kilogramele in plus

Dintre toate speciile de aloe, Aloe ferox are efectele cele mai puternice in curele de slabire. De ce? Pentru ca substantele amare pe care le contine in mari cantitati au un efect detoxifiant extrem de intens. Atat de intens, incat tratamentul pentru slabit cu aceasta planta va fi facut cu unele precautii. Mai precis, extractul cristalizat din aceasta planta va fi administrat in doze moderate, crescute progresiv, pentru a nu pierde kilograme prea brusc si pentru a nu perturba sistemul cardiac sau nervos. Aceasta specie de aloe actioneaza contra obezitatii si supraponderalitatii pe trei cai simultan:
1. Are efecte laxative si diuretice puternice, printre cele mai puternice dintre remediile din flora mondiala, care aduc dupa sine o scadere masiva in greutate, pe seama eliminarii materiilor reziduale si a apei in exces din tesuturi. Aceasta actiune este vizibila intr-un timp destul de scurt (maximum doua saptamani), ceea ce face ca acest remediu sa aiba un succes deosebit in randul persoanelor care se lupta cu kilogramele in plus.
2. Inhiba apetitul alimentar - desi plantele amare stimuleaza in general pofta de mancare, substantele rasinoase din aloe au un efect contrar, la cele mai multe persoane scazand apetitul, mai ales la administrarea sistematica, pe perioade mai lungi de timp.
3. Mareste usor rata metabolismului - studiile de medicina experimentala au aratat ca administrarea extractului cristalizat de aloe conduce la arderea mai multor calorii de catre organism, pe seama proceselor digestive, a proceselor de eliminare etc.
In plus, administrarea de aloe cristalizata creste productia de colagen din organism, asa cum o arata un studiu corean recent. Or, colagenul este cel care da elasticitate pielii si ne ajuta sa nu aratam inestetic, ca si cum ne-ar fi ramas pielea larga, dupa slabitul rapid. Totul este ca aceasta planta sa fie administrata din timp si sistematic.
Totusi, trebuie tinut cont ca acest remediu se ia in doze moderate si corelat cu un regim alimentar echilibrat, cu mai putine calorii. In Occident exista moda administrarii in mari cantitati a acestei plante, care produce o purgatie puternica, ceea ce va duce la o scadere foarte brusca, cu adevarat spectaculoasa, in greutate, dar asociata cu deshidratare, cu pierderea de potasiu si de magneziu, cu dezechilibre care pot merge pana la hipotensiune si aritmii cardiace.
In curele de slabire, Aloe ferox se administreaza sub forma de capsule, cate 2-4 pe zi, doza fiind ajustata in functie de tranzitul intestinal. Daca aveti predispozitie spre constipatie, doza va fi cea maxima, dar va fi redusa prompt daca aveti mai mult de patru-cinci scaune pe zi. De regula, o cura tine 2 saptamani, dupa care se fac 5-7 zile de pauza, iar apoi tratamentul se poate relua. Si inca un truc: luati fiecare pastila de aloe cu o cana de ceai caldut de chimen, rozmarin sau cimbrisor, vor completa excelent actiunea depurativa.