Sanatate in baia de-acasa

Rodica Demian
Efectul vindecator al baii in cada

Baia dvs. ar trebui sa fie o oaza de liniste si de relaxare, un "centru balnear" sigur si practic, in care sa puteti aplica o serie intreaga de terapii, fara ajutorul terapeutilor. Dar numai daca respectati anumite "reguli de joc" in folosirea apei. Pentru persoanele sanatoase, baia este un mijloc eficient de prevenire a imbolnavirilor. Cu totii avem in noi bacterii, bacili si virusuri, care pot sau nu pot sa "loveasca", in functie de constitutia organismului. Daca facand bai terapeutice in mod regulat, organismul nostru reuseste sa anihileze imediat agentii patogeni, pericolul unei infectii este cu mult mai redus. Chiar si cei care au deja o stare maladiva si sunt pe cale sa faca o raceala sau o gripa pot intrerupe sau inabusi in fasa procesul de imbolnavire, cu ajutorul unei bai vindecatoare.

Reguli de baza

In centrul tratamentului terapeutic practicat acasa se afla - fara nici o indoiala - baia totala, in cada, care ofera, in acelasi timp, atat sanatate, cat si odihna, refacere. Dar baia nu se face oricum, ea trebuie preparata si savurata conform unor indicatii medicale si fizioterapeutice precise. Doar asa succesul ei poate fi deplin. Cu cateva sfaturi pertinente si cu putin exercitiu, veti deveni si dvs., intr-un rastimp cat se poate de scurt, propriul dvs. terapeut. Si veti constata cat de simplu este totul si cat de placut!
Primul punct decisiv este urmatorul: in timp ce preparati baia si inainte de-a intra in cada, nu trebuie in nici un caz sa va fie frig! Corpul trebuie bine incalzit si mai ales picioarele trebuie sa fie bine irigate cu sange. Abia atunci devine organismul receptiv la efectul vindecator al apei. Si doar atunci puteti sa stati - fara complicatii - in apa calda ori fierbinte. Deci: la cea mai mica senzatie de frig, faceti cateva miscari inainte de a incepe baia, sau masati-va puternic corpul cu un prosop sau cu o perie. Si nu uitati picioarele!
Timpul ideal pentru baie este dimineata, imediat dupa ce va sculati, pentru ca in acel moment corpul mai pastreaza caldura uniforma a patului. Cei pentru care baia a devenit un obicei si o fac regulat, o data pe saptamana, ar trebui sa opteze pentru ziua de duminica, deoarece atunci nu sunt stresati, si i se pot dedica in totalitate. Cei care adorm greu sau au, in general, probleme de somn, pot face baia seara. Vor adormi usor si vor avea un somn linistit. Dar, in acest caz, corpul nu trebuie frecat cu prosopul dupa baie, fiindca aceasta atata simturile si efectul de somnifer al baii se pierde definitiv.

Caldura binefacatoare

Este extrem de important ca incaperea in care se face baia terapeutica sa fie incalzita, iar persoana care face baie sa se simta bine in ea. Camera de baie - in cazul baii in cada - ar trebui sa aiba o temperatura de minimum 20gr. Celsius. In timpul baii, fereastra trebuie sa fie complet inchisa. Aerul rece care patrunde din exterior irita organismul si poate produce raceli sau dureri reumatice. Dar: incaperea trebuie aerisita proaspat, chiar inainte de a incepe baia. Nu trebuie sa existe aer statut in ea.
Strict interzis! Nu intrati in cada imediat dupa ce ati mancat. Va poate periclita viata. Asteptati doua ore. Si, de asemenea, nu beti prea multe lichide inainte de baie. Mai bine beti ceva - daca va e foarte sete - pe parcursul ei. Este strict interzis consumul de alcool inaintea unei bai curative. Circa o ora dupa baie, nu mancati nimic, beti cel mult o cantitate mica de lichid, cu inghitituri mici. Nici dupa aceasta ora nu este recomandabil sa exagerati cu mancarea.
Din cauza temperaturii apei, persoanele mai debile ar putea avea o stare de ameteala sau de greata. Tocmai de aceea, in cada se pot intampla accidente neplacute. Daca apare senzatia de voma cat sunteti in cada si nu va simtiti in apele dvs., intrerupeti imediat "cura balneara" la domiciliu. Stergeti-va cu un prosop, infasurati-va cu un cearceaf sau o patura si stati in pat pana ce va simtiti din nou bine. Si inca ceva: o baie nu trebuie sa fie urmata niciodata de o a doua baie.

Pregatirea pentru baie

Nu doar baia in sine este importanta pentru sanatatea noastra, indiferent daca scopul ei este prevenirea sau vindecarea. Chiar si pregatirea ei este decisiva pentru succesul terapeutic. Ea reprezinta o parte esentiala a terapiei din camera de baie, pentru ca atat trupul cat si sufletul trebuie pregatite incet si intens pentru procesul ce va urma.
Puneti-va la indemana toate ustensilele necesare baii: prosoape, cearceaf de baie, sapun, perie, manusa luffa etc. Aveti grija sa incepeti baia curativa cu lenjerie de baie proaspata si curata. Mai ales buretele sau manusa de baie trebuie schimbate de fiecare data. Este un "lux" foarte important din punct de vedere igienic. Fiindca un burete sau o manusa folosite sunt pline de bacterii si de resturi de sapun, de murdarie si de scuame.
Detasati-va - inainte de baie - de toate grijile de peste zi. De aceea, baia terapeutica nu trebuie facuta niciodata in timpul zilei. Deci nu iute-iute, intr-o pauza de masa sau intre venitul si plecatul de-acasa. Si nici cand asteptati musafiri sau cand vreti sa iesiti in oras. Stabiliti - inainte de baie - un anumit ragaz de liniste si nu alergati de colo pana colo prin toata casa. Opriti soneria si scoateti telefonul din priza, ca sa nu va deranjeze nimeni. In plus, dimineata si seara organismul asimileaza mai bine adausurile de baie decat pe parcursul zilei. In final, trebuie sa atingeti o stare placuta, de bucurie si relaxare, si puteti sa treceti la treaba. Acum, nimic nu-i mai poate sta in cale baii totale vindecatoare, o adevarata cura balneara la propriul domiciliu.

Temperatura apei

Cei mai multi dintre noi deschidem robinetul cu apa fierbinte, dupa care o amestecam cu apa rece - fiecare dupa bunul plac - si lasam sa se umple cada. Este un adevarat afront adus culturii balneare. Deoarece nu este deloc bine ca apa sa curga in cada la o temperatura oarecare si sa ramana asa.
Nu intrati niciodata in cada plina cu apa fierbinte. Mai bine umpleti cu apa o treime din cada, instalati-va si abia apoi umpleti cada complet. In felul acesta, organismul este adus treptat-treptat, in faza de vindecare si nu sufera socuri.
Inainte de toate, trebuie stabilita si controlata exact temperatura apei. La inceputul baii, apa care curge in cada ar trebui sa aiba 36,5gr. sau 37gr. Celsius. Abia atunci, contactul cu ea este optim si placut. Organismul se obisnuieste repede cu ea, nu trebuie sa se readapteze si sa surmonteze un soc. Pentru ca, in ambele cazuri, se risipeste o cantitate mare de energie, care ar putea fi folosita mai bine pentru procesul de vindecare.
Tineti termometrul de corp sub jetul de apa si amestecati apa calda cu cea rece pana obtineti temperatura dorita. Nu folositi termometrul de baie, care este inexact si arata cu un grad sau doua in plus sau in minus. Cu termometrul de corp mergeti la sigur.
Nu lasati temperatura apei din cada sa scada mai mult de 37gr., ci adaugati apa fierbinte de cate ori este nevoie.
In cele 20-25 de minute cat stati in cada, ar trebui sa lasati sa creasca temperatura apei pana la 38,5 sau 39gr. Celsius. La aceasta temperatura, baia devine terapie, pentru ca mor majoritatea bacteriilor si virusurilor. Important este ca temperatura dorita sa se mentina constanta pana in ultimul minut al baii. Persoana in cauza trebuie sa iasa din apa inca fierbinte. Doar asa exista certitudinea ca toate organele interne s-au incalzit corespunzator.

Statul in cada

Daca nu exista alte prescrieri, baia in cada ar trebui sa dureze intre 20 si 30 de minute. Pacientul sade la inceput, dupa care se culca in cada, intinzand complet picioarele. Nu stati niciodata nemiscati in vana. Miscati tot timpul, usor, picioarele, bratele si mainile, dar si degetele de la picioare, unul cate unul. Este foarte important pentru circulatia sangelui.
Important e, de asemenea, ca persoana care face baie sa profite de aburii care ies din apa, respirand puternic si neintrerupt. In felul acesta, umezeala sanatoasa patrunde in plamani si bronhii. Stati relaxati pe toata durata baii si faceti ce fac multi semeni de-ai dvs.: cantati un cantec, folosind acustica deosebita a camerei de baie.
Baia fierbinte stimuleaza sistemul nervos, accelereaza activitatea inimii si respiratia, dar si metabolismul. Fiecare simte cand este momentul sa intrerupa baia. Unora le face bine sa se ridice din cand in cand in picioare, pe parcursul baii, sa lase aerul sa le atinga suprafata pielii si sa se aseze din nou in apa.

Finalul armonios al baii

Dupa o baie terapeutica fierbinte sau calda, trebuie sa terminati cu un dus caldut sau rece - in functie de suportabilitate - pentru ca altfel organismul dvs. nu se caleste suficient si nu produce destui anticorpi impotriva bolilor. Lasati apa sa se scurga cat sedeti inca in cada, si cand mai ramane cam o treime din ea, ridicati-va si faceti, incet, un dus cu apa rece sau calaie, de la picioare in sus. Depinde de cum suportati. Indepartati apoi, cu palmele, restul de apa de pe corp, stergeti-va usor cu un prosop, iesiti din cada, imbracati un halat de baie si puneti-va pe cap o caciula. Culcati-va in pat si inveliti-va bine. Ideal este ca dupa o baie curativa sa transpirati in pat si daca se poate sa si dormiti un ceas. Este regenerarea ideala pentru organism. Inainte sa iesiti din baie si sa mergeti in dormitor, cu halatul pe dvs. sau inveliti cu un cearceaf de baie, incaperea respectiva trebuie aerisita, pentru ca aerul sa fie bogat in oxigen.
Cat transpirati sub plapuma, cu halatul de baie pe dvs., nu tineti capul pe perna, ci sprijiniti-va ceafa pe un sul special si puneti, eventual, un puisor de perna sub genunchi. In felul acesta, sunteti siguri ca trupul dvs., care datorita terapiei cu apa se afla intr-o faza de vindecare, este in pozitia optima pentru a nu solicita coloana vertebrala.
Dupa o vreme, dezveliti-va, ridicati-va din pat, dezbracati halatul de baie, stergeti-va, imbracati-va cu ceva calduros si intindeti-va iarasi putin pe pat, de data aceasta neacoperiti cu plapuma, sau executati cateva miscari.
Daca simtiti ca transpirati din nou, schimbati-va neaparat hainele. Si nu uitati: daca ati transpirat mult dupa baia terapeutica, aveti grija ca in orele urmatoare sa-i procurati organismului dvs. lichidul necesar, sub forma de ceaiuri de plante sau apa minerala.