Luni, 31 ianuarie, ora 19.25, IPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, si-a incheiat viata pamanteasca. A murit Leul Ardealului! Vestea a cuprins tara in cateva minute, ca o flacara manata de vant. Chiar daca medicii ne prevenisera, am pastrat speranta pana la sfarsit. Iar cand am aflat ca vladica s-a stins, pentru o clipa am simtit ca ni se goleste sufletul. Caci nu ne-a parasit o statuie, ci un parinte. Un parinte te iubeste fara sa te strice, te invata binele, prin propriul exemplu, te apara si te ajuta, fara sa te faca neputincios, te dojeneste, fara sa te raneasca, nu asteapta laude si recompense, ci
Nu stiu cata dragoste i-au aratat romanii arhiereului Bartolomeu, cat a fost in viata, dar am vazut cat il iubesc, dupa moarte. Mii de crestini din toata tara au mers pentru a-si lua ramas bun la Catedrala Mitropolitana din Cluj, unde a fost depus,
Mitropolitul Bartolomeu s-a mutat la cele vesnice la aproape 90 de ani de viata si 70 de calugarie, lasand in urma o vasta opera carturareasca si arhiereasca, pentru care, fara indoiala, va fi pomenit din neam in neam. A atins excelenta in tot ce a facut: ca scriitor crestin (poet, dramaturg, prozator, cu 30 de volume publicate), traducator al Bibliei (cea mai buna varianta in limba romana de pana acum), excelent predicator, ierarh cu mari realizari pastorale si misionare, patriot neinfricat si luptator anticomunist, fost detinut politic (singurul din Sf. Sinod al BOR), aparator neclintit al Ortodoxiei si al traditiilor nationale.
Nascut lider, n-a cautat niciodata sa iasa in fata cu tot dinadinsul, dar evenimentele si calitatile sale incontestabile l-au obligat sa-si asume responsabilitati. Asa a ajuns, de pilda, conducator al revoltei studentesti din 1946 de la Cluj. Tot la Cluj a fost ales arhiepiscop, in 1993, de catre Sf. Sinod, fara voia sa si in absenta lui. Apoi a acceptat arhieria, ca pe o chemare sub drapel a unui batran ostean. Iar in 2006, cand majoritatea episcopilor ortodocsi ardeleni au cerut o mitropolie la Cluj, s-a pus chezas pentru ea.
L-am cunoscut pe vladica Bartolomeu la inceputul anilor 2000, intr-o imprejurare fericita. Il insoteam pe Parintele Gheorghe Calciu, unul dintre parintii sufletului meu, la Patriarhie, cu oarece treburi, si acolo m-a prezentat Inaltului Bartolomeu. In chilia ierarhului, am asistat, intimidat si fericit, vreme de vreun ceas, la revederea a doi camarazi de suferinta, a doi prieteni buni si a doua uriase calauze pe calea mantuirii. De atunci, am tinut o lunga corespondenta cu parintele Bartolomeu si ne-am mai intalnit in cateva randuri. Si mi l-am apropiat tot mai mult ca model. Era imposibil sa nu te cucereasca dragostea sa pentru oameni, curajul marturisitor, neastamparul creator, libertatea incandescenta - toate alcatuind o personalitate care i-a atras supranumele de "Leu al Ardealului".
Ultima oara ne-am intalnit in primavara lui 2008, la resedinta sa de la Nicula. Pentru ca nu mai fusesem acolo, intai mi-a aratat, cu febrilitatea celui care vrea sa impartaseasca o bucurie unui prieten, manastirea
Dumnezeu sa-i implineasca asteptarea!
Inapoi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
