Ceva de asteptat
Cu varsta am invatat ca natura isi vede de treaba ei, indiferenta la bucuriile si tristetile noastre. Ne place sa ne plangem mereu, iarna de prea frig, vara de prea cald, uitand ca va veni o vreme cand nu ne va mai fi nicicum. Subiect permanent de conversatie, vremea divizata in anotimpuri, cu placerile si inconvenientele lor, e buna, fiindca iti da mereu ceva de asteptat: prima ninsoare din an, topirea zapezilor, vantul caldut cu miresme, liliacul-teii-salcamii-caprifoiul acoperind duhorile orasului, zile de plaja, pepenii verzi si tot asa. Cu putintica rabdare, se vor duce acum si Babele, si campia va scoate aburi, ca-n Alecsandri. N-am nici o indoiala ca pomii isi vor da in curand drumul la muguri si ca vom scapa de hainele greoaie. Ca ne vom trezi in ciripeli si miorlaieli de mate in rut. Ca vor veni si diminetile glorioase, de mai, si torentialele dezlantuite. Cat e inca posomorat si ger, imi place sa ma gandesc la asta ca la o petrecere promisa, pentru care ai timp sa te gatesti si pregatesti.
GEANINA CORONDAN
Solutie de criza
Sa gonesti iarna e foarte greu - desi toti incearca sa se incurajeze, ba ca a venit primavara calendaristica, ba ca important e sa fie cald in suflet, iar la nivel mondial, disperarea i-a incoltit atat de drastic, incat unii vorbesc de gogorita aceea cu incalzirea globala. E greu sa alungi iarna. Eu, una, m-as oferi voluntar s-o conduc dincolo de granite, numai sa-si ia ramas bun cum scrie la carte, cu niste rasturnari de temperaturi, un vanticel prietenos si starea aia buna, linistita, uimita, de copil care descopera ca umbra se misca odata cu el. Si sigur ca da, in conditiile in care n-ar fi brambureala vamala care-a inlocuit emisiunile de divertisment. De ce ma gandesc sa ma ofer, sa intervin? Pentru ca iarna si cu mine suntem cunostinte vechi, cam de cand ii faceam lobby, P.R., cultul personalitatii, intr-o emisiune cu informatii meteorologice. Pe-atunci era mult mai simpatica, purta mini numai la minime, desi cobora foarte rar sub 0 grade, ii placea mult sa calatoreasca in tarile calde, sa circule, sa se aeriseasca. Acum s-a babit. N-ar mai iesi din Romania, nici daca i-am face pasaport. Nu mai vrea ea. A iesit la pensie, probabil, si s-a hotarat sa se stabileasca pe-un picior de plai (s-o da in vant dupa ciobani, mai stii?), chestia e ca pe noi ne astenizeaza, mai vine omul, dar mai si pleaca - zice o vorba romaneasca, pleaca oamenii din tara mai degraba si ea nimic, nu mai avem cu ce s-o servim, nici un fursec, nici o maslina, nici sperante nu prea sunt, ca sa facem rost ne-ar trebui o primavara si-o toamna la dispozitie, de-aia zic, hai sa ma duc sa invoc prietenia dintre noi, ce-a mai ramas din ea, sau mai corect spus, spiritul camaraderiei de odinioara. Cine stie, poate o induplec. Trebuie facut ceva, altfel va considera ca trebuie sa locuiasca aici definitiv si nu e bine s-o lasam. La un moment dat, tot ajunge si la suflet.
MAYA BELCIU
Ciresul de pe deal
Sub dealurile Poienii Marului din Banat, era satul Cireasa, un nume pe care-l purta pe nedrept, dupa ce livezile fusesera rase de pe suprafata pamantului si in toata Cireasa nu mai ramasese decat un singur cires. Un cires singuratic, pe-un deal. In fiecare primavara coboram din tren si-l vedeam acolo, pe deal, mare, rotat, infoiat. Se-ajungea greu la el. Pe jos mai era zapada, multa, curata, neatinsa, stralucitoare. Putin ii pasa ciresului. Avea in el atata forta, seva, vigoare, indrazneala... Veneam dinspre Sibiu (eram inca studenta la medicina) cu Ligia, colega mea, si de la Voislova, ne prelua Baci Gheorghe, cu cei doi cai, Vilma si Pista. La Cireasa ne astepta Mama Dus cu bunatati. Mama, ce foame trageam la Sibiu! Ma gandeam la Pastile care se apropie si, cu bucurie abia stapanita, la ciresul meu de pe deal. O strangere de inima: oare mai era acolo? Fereastra dinspre gradina se vedea luminata, de pe deal, de ciresul inflorit, infoiat, ca poalele dantelate ale fetelor. In gradina mare mai era o gradinita, aparata cu gard de sarma, pazind primele flori (locul se numea foiumfiu), mici cruciulite albastre, cu un anume albastru, usor vioriu (tata botezase culoarea viorint). Putin le pasa lor de zapada, stiau sa se apere. Si florile mele de pe balcon au invatat lectia asta. Am o mica gradinita cu oale de pamant. Cele mai indraznete - trei salciute, fusesera trei fire de la Florii, care si-au facut rost de radacini. Le-am gasit ieri, si tare m-am bucurat! Stiau, si ele, ca mai vine un val de iarna. Daca ar avea si oamenii macar un strop din inteligenta florilor si indrazneala lor... Despre mine - prietenii mei, gradinari, spun ca am ceea ce se cheama deget verde. Tot ce plantez se prinde. Bine ar fi sa afle si iarna, care ni se anunta acum artagoasa, burzuluita, ca nu-i mai merge. Sa-si adune sacii cu fulgi si la anu', mai vedem noi! Cred c-a auzit ca nu-i dau prea mari sanse. De asta, probabil, mi-am gasit azi-dimineata toate ghivecele rasturnate. Ei, si? Pastisand un proverb arab, "Spune-i barbatului tau ca e cel mai destept om din lume si va deveni". Spune-i, deci, Iernii sa-si ia cojoacele si s-o-ntinda. I-a venit vremea, chiar daca ii mai dau ragaz de cinci zile. Cinci, nu mai mult!
MARIUS PETRESCU
"Frumoasa-i nunta, inceputul!"
De fiecare data cand se apropie primavara, traiesc sentimentul ca imi iau viata de la inceput! Poate ca impactul emotional pe care aceasta perioada il are asupra mea nu este intamplator, fiindca sunt nascut in Zodia Pestilor, chiar in luna martie... Si poate ca, la fel de putin intamplator, cateva dintre schimbarile importante pe care le-am trait de-a lungul existentei mele s-au petrecut primavara.
Iesirea din izolarea si hibernarea afectiva la care m-a constrans frigul iernii seamana uneori cu o trezire din moarte. Incep sa dorm mai putin, visez colorat, ma imbrac mai lejer, imi schimb dieta, ies mai des din casa, ma apuc sa citesc altceva si ascult altfel de muzica. Aceasta dezmortire inca nu este sinonima cu bucuria vietii noi, caci devin prea vulnerabil la schimbarile de vreme si este de ajuns, de pilda, o singura zi mohorata, dupa alte trei insorite, ca sa ma simt abatut, de parca mi s-ar fi spulberat o iluzie. Tocmai de aceea, acest anotimp este sovaitor, ca si semnul zodiei, ca si sufletul meu, caci este suficient un ger de o singura noapte pentru a ucide orice a avut indrazneala pripita de a inflori prea repede! Asa s-a intamplat si cu viata mea, de multe ori, de aceea am sentimentul ca o iau de la capat, in fiecare primavara... Din aceeasi pricina, acest anotimp tulburator ma face oarecum temator, caci ispita bucuriei de a trai mi-a fost uneori fatala, lasand urme de nesters in sufletul meu abia dezmortit.
Cu toate aceste angoase neverosimile, a caror recapitulare, de cate ori vine primavara, imi tortureaza amintirile, sfarsesc prin a deveni imprudent cu mine insumi si ma las sedus de splendoarea vietii care triumfa pretutindeni in jurul meu. Atunci constiinta mea explodeaza, pur si simplu, iar visele evadeaza in toate directiile, ca polenul imprastiat de vant, polenul unei flori indragostite de soare, ignorand primejdia ascunsa a gerului de o noapte, ce sta inca la panda!...
Banuiesc la ce s-a gandit Eminescu atunci cand a scris "frumoasa-i nunta, inceputul", dar minunatul sau vers imi inspira tocmai secretul unui asemenea anotimp imprevizibil, in care bucuria renasterii si delirul fertilitatii nu mai pot fi stapanite de nimeni si de nimic. Oricat m-as stradui sa-mi pastrez cumpatul, primavara ramane pentru mine ca surpriza fericita a vietii de dupa moarte, caci este aureolata de acelasi miracol. In toiul acestei valvatai, pe care un alt mare poet roman o numea "verde crud si roz si pur, vis de alb si de azur", eu m-am simtit, pe masura trecerii anilor, tot mai mult, ca un copil batran, pentru ca, in loc sa ma gandesc cu dor la inca indepartata vara, m-am apucat sa dau timpul inapoi, cuprins de nostalgia primaverilor de altadata. Asa am inteles, intr-un tarziu, ca sentimentele si bucuriile mele legate de acest anotimp nu s-au schimbat, indiferent de varsta, ca pofta de viata si de iubire ce ma imbata primavara sunt mai puternice decat obsesia mortii, pentru ca inceputul il traiesti de fiecare data, iar sfarsitul o singura data. Probabil ca Dumnezeu a creat lumea intr-o zi luminoasa de primavara... Atunci, Cuvantul a luat lumea de la inceput. De aceea ma si sperie vesnica vara a Raiului... Frumoasa-i nunta, inceputul, cu toate primejdiile lor.
Pagina realizata de