"Va multumim ca existati!"
La Braila a fost ca la Bucuresti, la Brasov, la Cluj, la Iasi, la Sibiu, la Mangalia sau Constanta, in Maramures sau in Maierul Nasaudului, unde revista "Formula AS" si-a intalnit, de-a lungul anilor, cititorii. Aceeasi sala, de care ne-am temut ca va ramane goala pe jumatate si care s-a umplut, apoi, pana la refuz, aceeasi emotie grea, ca o piatra de moara, aceiasi oameni. Mai ales ei! Cititorii revistei "Formula AS", pe care am inceput sa-i cunoastem pe dinafara, fiindca seamana izbitor intre ei. Nu prin bogatie sau saracie. Nici vorba! Ci printr-o noblete nesociala, distincta, o superioritate aparte, care le face calcatura usoara, tinuta dreapta si zambetul nedezlipit de obraz. Genul de om impacat cu sine si luminos, pe care-l gasesti tot mai greu in ziua de azi. Omul nedesprins de valori. Curat, cuminte, idealist, patriot. Fericit sa-i spui ca Romania mai are o sansa, ca nu e pe duca, fericit ca tara lui cea iubita are viitor. Un om normal, as spune, in anormalitatea de azi. Si care, iata, tocmai a infruntat frigul iernii de la gurile Dunarii, ca sa se intalneasca cu revista "Formula AS", in Biblioteca (din fericire, calduroasa) de la Braila.
Fata in fata, ca intr-o tacere de inceput de veac.
Ce sa le spui? Mai intai: "Buna ziua! Va multumim ca existati!" (celebrul salut al cititorilor revistei "Formula AS"). Si-apoi? Ca esti bucuros ca au venit la intalnire, spulberand zvonurile apocaliptice ca presa scrisa se afla pe dric? Ca pui genunchiul in fata lor, pe pamant, in semn de recunostinta, pentru tovarasia pe care ti-o ofera, fara tradare, de aproape 20 de ani? Ca esti convins ca doar Dumnezeu urzeste asemenea intalniri, pe viata, prin paginile unui ziar? Ca te consideri bogat, fiindca ti-au oferit cheita de aur, nu doar pentru mintea, ci si pentru sufletul lor? Ca intre tine si ei s-a tesut o mare iubire frematatoare, care iti da emotie si putere, nu doar pentru meseria pe care o faci, ci pur si simplu pentru viata? Ca datorita lor ai scapat de singuratate si de tristete, fiindca ai cu cine sa le impartasesti?
Zambitori si distinsi, stau in sala imbracati in haine de sarbatoare, bucurosi ca niste copii, sa fie atat de mult laudati. Chiar merita, nu-i asa? Nu citesc ei "Formula AS", inca de la "intemeiere"? Nu au casa plina de colectiile revistei legate cu sfori? Nu se numara printre miile de corespondenti care ne inunda redactia cu scrisori? Nu aduna in dosare sfaturile de sanatate, care multora dintre ei le-au salvat chiar viata? Nu pornesc, saptamana de saptamana, pe drumuri imaginare, alaturi de reporterii revistei "Formula AS"? Nu fac turul manastirilor romanesti, cu revista in mana? Nu se roaga la sfintii facatori de minuni, cu paginile de spiritualitate impaturite in buzunar? Nu lacrimeaza pentru fiecare caz de extrema urgenta, grabindu-se sa puna banutul cel rupt de la gura, in cutia nesfarsita a milei? Nu li se umfla pieptul de bucurie, pentru restituirea marilor personalitati romanesti culturale, si n-ar iesi chiar maine, in strada, sa protesteze, alaturi de revista lor cea iubita, impotriva vanzatorilor de istorie, care vor sa puna Rosia Montana la zid?
Intrebari cu raspunsul platit. Si totusi, marturisiri de credinta, pe care ca sa le afli, merita sa mergi - nu doar pana pe malul Dunarii, la Braila, ci pana la Polul Nord. Justificarea profesiei tale de ziarist. Garantia ca visul ti s-a transformat in viata pe care o zidesti, saptamana de saptamana, in revista "Formula AS". Doamne ajuta! Cand am plecat din sala Bibliotecii judetene de la Braila, mi s-a parut ca pasesc si eu mai usor, cu spinarea mai dreapta, ca am oarece distinctie suplimentara, si un zambet cat o latifundie, pe obraz. Molipsire de fericire? Intrebare cu raspunsul platit.
SANZIANA POP
Orasele Brailei
Te plimbi printre casele vechi, domnesti, ale Brailei, si pare ca acordurile unui pian - fine, pline de nostalgie, ajung la tine incarcate de parfumurile fetelor de pension, cu rochii dantelate. Realitatea devine o pojghita subtire de gheata, prin care privesti in trecut, ca printr-un geam usor aburit. Dincolo de el sunt povestile nesfarsite ale vechiului port, ale calatorilor, marinarilor, speculantilor sau hamalilor. Cate orase sunt in Braila? Zece? O suta? Poate o mie? De fiecare data, pe strazile batranei cetati dunarene poti sa te plimbi in alt oras, in alte povesti. Strazi care inca miros a grane, a tesaturi, a sare in desagi sau a peste din Dunare. Dupa aproape o suta de ani, inca poti auzi forfota comersantilor veniti cine stie de unde, in cautare de marfa, in portul vechi, vorbind toate limbile pamantului, indesandu-se in cafenele cu miros de narghilea. Peste toate pluteste amintirea timpurilor boieresti, a oamenilor instariti ce mergeau la teatru sau la promenada, cu calestile, pe malul Dunarii. Zile intregi te poti plimba in Braila lui Panait Istrati, nu doar pentru ca aici a copilarit si pe stradutele astea a fost "baiat de alergatura", ci pentru ca aici i s-a slefuit dragostea de oameni, umanismul lui profund. Aici a inteles ca oricine, fie hamal, fie boier cu joben, are o poveste de spus, are o taina a sufletului, pe care o poti descoperi in spatele mastilor. Aici s-a intors mereu, din calatoriile lui, aducand amintirea Orientului, a Rusiei sovietizate sau a Frantei lui Romain Rolland. Apoi e Braila lui Mihail Sebastian, sau a micilor poeti necunoscuti. E orasul marilor voci de opera si al marilor lupte muncitoresti. Trebuie doar sa te hotarasti ce oras vrei sa vezi in Braila. Pentru ca este si locul catacombelor si al subteranelor, dar si cel al lui Terente, care huzurea in cafenele, deghizat in ofiter, in timp ce jandarmii rascoleau mahalalele in cautarea lui.
Braila de azi? Imaginea cea mai pregnanta a fost Biblioteca. O biblioteca europeana, dinamica, in care gasesti carti, spectacole, concerte si conferinte. In fiecare zi sunt in medie 600 de braileni aici! Pe o parte dintre ei i-am cunoscut la intalnirea cu cititorii revistei noastre. Distinctia, inteligenta, caldura lor m-au facut sa simt ca in anii petrecuti la "Formula AS" am castigat - nu doar experienta de reporter, ci si minunati prieteni nevazuti. Le multumesc si abia astept sa ii reintalnesc intr-unul dintre orasele Brailei...
CATALIN MANOLE
O aristocratie dunareana
Nu ma asteptam. Plecasem de dimineata, spre reportajele mele. Apoi am facut o plimbare printr-un oras larg, abia insorit, in care se topeau zapezi mari. Pentru prima data, Braila vazuta de aproape... Ingandurata citadela dunareana, cu strazi cat un bulevard, zagazuite de platani seculari si trotuare imense, pe care treceau in graba oameni incredibil de putini, iar apoi casele, casele acelea colosale, cum n-am mai vazut atatea unele langa altele, aristocratice, monumente, capodopere de arhitectura, toate cat niste conace, cazinouri sau palate domnesti, e-adevarat multe din ele cam paraginite, insa atat de incantatoare, tenebroase si tainice, incat privindu-le, era cu neputinta sa nu te faca, macar putin, sa visezi... Ma intrebam mereu cine ar putea sa traiasca azi in toate aceste uriase bijuterii din alt veac? Ce boierime stranie o fi locuind comorile astea aproape ruinate, dar cu miresme de fina nobilime, insirate sute si sute pe bulevardele din centrul istoric al superbei cetati de la gurile Dunarii?...
Si chiar nu ma asteptam. Nu ma gandisem la asemenea audienta. Pana ce i-am vazut, spre seara, aparand incet, prin ceturile luminate ale orasului, prin frig, in plina iarna, indreptandu-se spre Biblioteca "Panait Istrati". Paltoane lungi, costum, pantofi bine lustruiti de acasa. Maini inmanusate. Zambete. Saluturi reverentioase. Palarii. Sot si sotie, la brat, vorbind intre ei discret, incetinel. Soapte. Protocol. Buna cuviinta. De fapt, niste oameni ce iesisera din casa special pentru asta: sa intalneasca "Formula AS". Se pregatisera macar un pic dinainte pentru acest eveniment, ca pentru o intalnire, la ceas de seara, cu un prieten vechi. Scriitori. Medici in etate. Studenti. Teologi. Jurnalisti vechi ai urbei. Insi de vita aleasa, fiecare cu povestile lui. Si profesori. Surprinzator de multi dascali - asta tin minte, intr-adevar.
Unii dintre ei erau deja acolo, cu vreo zece minute inaintea noastra, asteptandu-ne. Uimitor - cativa ne cunosteau dupa chip, dupa nume. Ne stiau chiar si textele scrise in urma cu multi ani. Toti acesti oameni s-au asezat pe scaune, in liniste, in sala aceea lunga, inconjurata de carti, a prestigioasei biblioteci brailene. Acesti oameni ne-au aplaudat aproape un minut, atunci cand am pasit printre randuri, sase reporteri si sefa lor, spre masa la care urma sa ne asezam ca sa le vorbim si ca ei sa ne vorbeasca.... Ei. Acesti oameni. Cu adevarat o aristocratie a Brailei! Cei pe care ma straduisem sa mi-i inchipui intreaga zi, indaratul ferestrelor, in acele mirobolante conace istorice dintr-o Viena valaha. Ei, cititorii nostri, ai revistei "Formula AS".
Asa ca, recunosc, nu ma asteptam. Cand i-am vazut, m-am gandit la inceput ca nici haine potrivite nu am pentru o asemenea intalnire de gala. Eu, reporterul Bogdan Lupescu... Care pornisem de dimineata, dintr-un hotel, putin somnoros, spre reportajele mele.
BOGDAN LUPESCU
Braila, orasul-revista
Nu e loc pe unde "Formula AS" sa fi trecut si sa nu-si fi pus amprenta. Nu e loc care sa nu se fi potrivit "manusa" cu paginile revistei. Dar nicaieri, parca, orasul nu s-a deschis, ca acum, precum revista insasi, in fata reporterilor.
Braila, orasul-revista. Un oras care nici nu mai trebuia "scris", ci doar "citit". Caci Braila a aparut senin, ca un zambet feminin pe pagina 1, cu farduri de "trimiteri" calde spre paginile de interior. Un oras sfasiat intre grandoarea trecutului si poticnelile prezentului. Un oras cu iubiri sublimate in stafii, cum numai in reportajele lui Bogdan Lupescu pot prinde viata. Un oras cu tuneluri subterane, in care umil ma aplec ca sa descopar farame de poveste. Un oras cu atatea biserici inaltate rugator spre cer, ca poti umple un an intreg paginile de "Spiritualitate". Un oras cu personaje pentru Catalin Apostol si cu imprejurimi pentru cautarile lui Catalin Manole. Un oras cu oameni mandri de originea lor - romaneasca, greceasca, turceasca, tatarasca... - o galaxie cu atatea si atatea "Planete culturale". Un oras cu veritabile personaje de "Lume Romaneasca", artisti, scriitori, medici si profesori.
Si, mai mult decat orice, un oras cu cititori interesati de campaniile "Formulei AS", braileni care tin sus stindardul luptei pentru Rosia Montana! Un oras cu oameni plini de idei de povesti si reportaje, un oras cu oameni ale caror idei au umplut, intr-o ora, carnetelul de notite al doamnei Sanziana Pop. Un oras-revista. Braila.
CIPRIAN RUS
Magia unei reviste
Intru in orasul de la Dunare, intr-o zi insorita si friguroasa de februarie. Dupa cateva ore, ninsoarea si ceata invadeaza brusc orasul, dar mantaua asta de iarna nu face decat sa puna si mai bine in valoare frumusetea veche a Brailei, cu salba ei de case de demult. Insirate pe strazile din centru, vad sute si sute de case inca elegante si cochete, chiar daca multe-s neingrijite. Intre ele, vegheaza, sfintind armonia cosmopolita si misterioasa a locului, bisericile uriase; grecesti, lipovenesti, armenesti ori romanesti, toate Il slavesc laolalta pe Dumnezeu.
In zilele cat am stat la Braila, m-am plimbat, impreuna cu prietenii din redactia AS-ului, pe strazile astea de vis vechi, ramase parca dintr-o alta lume. A fost lumea prosperitatii de demult a orasului, cand aici se dicta pretul graului pentru Europa intreaga si vapoarele plecau incarcate, iar oamenii umpleau veseli cafenelele si barurile. Acum insa, strazile sunt pustii. Iar gloria si inima vie a orasului imi pareau ca au ramas agatate si uitate in povestile lui Panait Istrati. A urmat intalnirea pe care "Formula AS" a avut-o cu cititorii de aici. Atunci m-am convins ca lucrurile stau cu totul altfel.
Ceea ce m-a surprins de la inceput, in mod extrem de placut, la intalnirea de la Biblioteca judeteana din Braila, a fost calitatea, rasa intelectuala a cititorilor veniti sa ne intampine. Cei mai multi dintre ei erau profesori, studenti, medici sau asistenti medicali. Ne-au vorbit mai toti, pe rand, cu entuziasm si cu intonatia aceea a lor blanda si nitel moldoveneasca, specifica brailenilor. Si poate tocmai pentru ca multi dintre ei slujeau sau slujisera cartea si scoala, ne-au marturisit ca marele lor foc este ca frumusetea limbii romane se pierde azi, macerata fara mila in mass-media noastra. Nu aveau alta dorinta decat aceasta: ca noi, cei de la "Formula AS", sa ne pastram puritatea si frumusetea limbii in care scriem. Ascultandu-i pe rand pe acesti cititori calzi si avizati, am mai descoperit o data secretul si magia "Formulei AS". Acela ca este un demers foarte sincer, loial si decent, fata de oameni, de cititori. Un demers sincer, infaptuit cu o mare afectiune. Acesta este fenomenul "Formula AS", despre care au vorbit si cei cu care ne-am intalnit la Braila. Pentru ca "Formula AS", asa cum o simt si ei, este singura revista adevarata, cu un continut puternic si coloana vertebrala. Si la fel ca noi, si brailenii sunt convinsi ca vremea falnicei Braile nu s-a stins inca. A fost o intalnire din care am iesit cu totii intariti. Pentru ca lumea din tara e alta decat cea vazuta de la centru. Cu mult mai frumoasa!
CATALIN APOSTOL
Civilitate si noblete
Privesc cu infrigurare sala care geme de oameni. S-au strans toti aici, la biblioteca judeteana din Braila, delicati si tacuti, cu mult inainte de ora fixata a intalnirii cu noi. Ziua a stat de la inceput sub semnul surprizelor bune. Dimineata, directorul bibliotecii, Dragos Neagu, ne facuse sa descoperim, cu uimire, o institutie de nivel european, functionand eficient si in tihna, in plina criza, pe malul Dunarii... Brusc, ne-am simtit la sapte mari si sapte tari distanta de harmalaia apocaliptica din Bucuresti. Dupa biblioteca, am vizitat orasul. Era si un soi de pregatire spirituala pentru intalnirea ce urma sa se intample. Asa am descoperit centrul, inima veche, nobila si cosmopolita a Brailei. Ore in sir ne-am plimbat fascinati printre casele purtand mai toate numele oamenilor de seama pe care orasul i-a dat Romaniei si lumii. Eram trecatori printr-un muzeu, inca viu si magic, al bogatiei si al faimei de odinioara. "Toate astea nu pot sa dispara peste noapte, trebuie sa fi lasat urme!", imi spuneam. In sfarsit, venise vremea sa stam de vorba cu brailenii. Iar emotia mea, pe care imi era teama s-o rostesc, era cu mult mai intensa si veche decat cea a unei simple revederi cu cititorii "Formulei AS". Ce m-a impresionat cel mai tare? O anume noblete fireasca, dezvaluind educatie si cultura, o blandete innascuta, dar si capatata prin buna crestere si dragoste de carte. Si poate si de la generatiile de dinainte, din vremuri mai bune. Intelepti si blajini, cu inflexiunile lor moldovenesti savuroase, pareau sa nu cunoasca necazuri, ci doar neimpliniri trecatoare. Nu se plangeau cu glas tare, nici de pensii, nici de preturi. Se plangeau ca se pierd frumusetea si puritatea limbii romane, falsificata de impostori. Se bucurau ca exista "Formula AS", cu reportajele si povestile ei miraculoase, cu rubricile ei atat de utile, cu redactorii ei pe care ii stiau pe de rost. Generosi si optimisti, ne-au dat incredere sa mergem mai departe cu draga noastra revista, ne-au intarit in ceea ce facem, asa cum le-am dat tarie si noi dumnealor, de-a lungul celor doua decenii de existenta a "Formulei AS".
VALENTIN IACOB