Politisti anticorupti pana-n maduva oaselor

N. C. Munteanu
Daca zilele acestea ati dat nas in nas cu hoarde mici de nemti, englezi sau francezi decisi sa se stabileasca in Romania, explicatia e simpla ca oul lui Columb.

Revelatia a avut-o competentul Toader Paraschiv, secretarul general al Sindicatului National al Politistilor. "Romania este o tara sigura pentru ca politistul isi face treaba. Sunt oameni din Uniunea Europeana care declara ca pot veni oricand in Romania pentru ca siguranta este asigurata de politie", zice Toader, cu pieptul lui bombat de mandrie patriotica.
Traian Basescu, intamplator presedintele Romaniei, a indraznit sa nu fie de acord cu liderul sindical. La sedinta de bilant pe anul 2010 a Ministerului de Interne, a afirmat ca activitatea ministerului nu este la nivelul unui stat european. A indraznit chiar sa spuna ca "oriunde pui degetul apar elemente de coruptie: fie ca vorbim de ce am vazut cu totii la Pitesti, anul trecut, cu permisele auto, fie ca vorbim de ce am vazut zilele acestea prin frontiere, fie ca vorbim de intelegeri cu grupuri de crima organizata la nivel local si toleranta fata de acestea, sunt tot realitati ale Ministerului de Interne". A pus si degetul pe rana, adaugand ca sunt in sistemul guvernamental romanesc doua ministere care nu au putut fi reformate in ultimii 20 de ani, Ministerul de Finante si Ministerul Administratiei si Internelor. Indiferent prin ce procese au trecut, de demilitarizare, de reorganizare, aceste ministere raman o mare problema, legata de conservatorismul lor in a garanta functionarea la nivelul de institutie europeana". Desigur, au existat multe incercari de reforma, dar toate procesele de restructurare din acest minister s-au limitat la o pacaleala servita oamenilor politici si publicului. Pe scurt, politistii si-au schimbat haina, dar au ramas cu naravuri de militieni in democratie. Toader a sarit ca inocenta din baie: "Basescu face afirmatii total inconstiente", "se crede cel mai destept om din stat", "crede ca le stie pe toate", "are impresia ca poate sa comande". Pe scurt, dupa Toader, politistul isi face treaba, iar a afirma ca este coruptie generalizata i se pare "o afirmatie total inconstienta". Cat despre limbajul liderului, trebuie sa avem intelegere. Toader conduce sindicatul care a protestat la Cotroceni, dand de pamant cu caschetele cu insemnele institutiei si ale statului si zbierand "iesi afara javra ordinara", semn ca politistii sindicalizati nu numai ca nu cunosc respectul pentru autoritate, dar cand ies la protest, uita sa-si ia cu ei si cei sapte ani de acasa. S-ar putea ca liderul sindical sa fie doar prost, desigur, informat. Insa intre afirmatiile lui si cele ale presedintelui tarii, mai credibil este ultimul, pentru simplul motiv ca are mai multe si mai bune surse de informare decat un lider sindical, fie el si secretar general. Daca s-ar osteni sa citeasca, Toader ar afla ca, in anii 2006 - 2009, Directia Generala Anticoruptie, structura a ministerului menita sa previna si sa combata coruptia printre angajati, a supus 133 de politisti unui test de integritate. Au picat la test 94 de politisti. Asta inseamna ca, dintr-o suta de politisti, 70 au luat sau nu s-ar da in laturi sa ia mita. Cam multi! Multi, dar buni. Si anticorupti pana-n maduva oaselor! Cum liderul sindical pare alfabetizat si manuieste si computerul, cautarea pe Google dupa cuvintele "politie & coruptie" i-ar oferi in cateva secunde vreo sapte sute de mii de referinte. Si daca s-ar uita atent si la televiziunile unde apare des si vorbeste mult, depasindu-si competentele de lider sindical, ar afla chestii interesante despre colegii lui politistii, despre cumetriile lor cu interlopii, despre tentative de corupere in parcarea Ministerului de Interne, despre miile de permise de conducere eliberate de politia rutiera, chiar si analfabetilor, despre vilele si masinile lor. Si poate ca Toader va deveni, daca nu mai intelept, macar ceva mai meditativ inainte de a se trezi vorbind despre coruptia din politie. Ii cerem prea mult?