- Raspunsul pe care ni l-ai dat saptamana trecuta la ancheta legata de primavara ne-a facut sa ne intrebam pe unde ai disparut. Ce mai faci? Ne e dor de tine, Gianina!
- Ce dragut, chiar si daca e spus ca forma de protocol profesionist, e un lucru coplesitor, care m-ar face sa torc daca as fi pisica. Cum nu-s, doar o sa multumesc frumos si raspund in propozitie: fac ce fac de mult. Caut. Provocari, oameni si stari de gratie noi. Totul pe fondul reconfortant dat de familie si prieteni.
- Provocarile tale par sa nu mai aiba sfarsit. Te-ai lansat la PRO TV cu o rubrica meteo, ai trecut la moda, la prezentari de emisiuni si concursuri, te-ai apucat de cantat, ai studiat regia si filmul la UNATC, dupa ce absolvisesi deja ASE-ul. Slalomul asta prolific, de la o preocupare la alta, nu e, totusi, si derutant? N-ar fi mai profitabil sa te axezi pe o singura directie?
- Pe vremea cand am dat eu la facultate, Jurnalismul sau Teatrul sau Scenaristica - ce mi-as fi dorit eu sa studiez - erau niste planete indepartate, de care stiam asa, doar din carti, erau sau pareau, cel putin, niste scoli harazite numai celor "alesi". Si eu n-aveam pe nimeni in preajma sa ma impinga spre ele. Mai pe sleau, daca-ti doreai jurnalism, mergeai la Academia Stefan Gheorghiu si studiai materialismul dialectic si limbajul de lemn cu incrustatii, asa de raspandit chiar si azi. Scenaristica era minunata, dar lipsea cu desavarsire, iar teatrul era doar pentru un cerc inchis, cu care trebuia sa ai macar un punct in comun. Eram deficitara si la capitolul asta, nu cunosteam nici macar o plasatoare de bilete, daramite speranta ca as putea intra... Prin urmare, am hotarat sa merg la o facultate care sa inglobeze, totusi, si un strop de umanism, spre care ma tragea pe mine ata, dar si un varf de organizare, planificare si pragmatism, asezonat cu un praf de influenta din partea alor mei. ASE-ul a fost, pur si simplu, o necesitate, nu o toana, o varianta de a exista in "conditiile minunate de munca si viata" ante '89.
- Ti-ai luat revansa prin cea de a doua facultate pe care ai urmat-o, UNATC-ul. O schimbare de directie esentiala, de la pragmatismul economiei, la stiinta de-a face teatru si cinema...
- UNATC-ul a fost alegerea mea declarata, asumata, chiar daca e vorba doar de studii postuniversitare si chiar daca e vorba doar de un an. M-am bucurat sa ordonez ceea ce descoperisem pipaind, lucrand in prealabil prin studiouri TV sau pe teren, sa pun creativitatea pe alt fagas si sa intalnesc profesori electrizanti, ca Elisabeta Bostan, Florin Mihailescu, Laurentiu Damian. Dar si ASE-ul are rolul sau, acela ca m-a disciplinat intrucatva, altfel m-ati fi zarit doar circuland suspendata, agatata de vreun nor, vreun porumbel, ceva. M-a adus cu picioarele pe pamant. Hm, poate nu trebuia...
"Nu orice are foi e carte. Si ceapa are"
- Si n-am epuizat inca avatarurile tale profesionale: iti place sa scrii. Publici in presa. Ai talent. Te-ai gandit vreodata sa scrii o carte?
- M-am gandit, mi s-a propus, am fost incurajata, sfatuita. Dar eu am un respect imens pentru carte. Si pentru cei care au invelit in coperti sufletul si gandurile lor, cu imaginatie si talent. Si sunt realista. Nu orice are foi e carte. Si ceapa are. Si varza. Dar nu sunt carti. Nu orice e tiparit e carte. Mai exista si brosuri, si tezele din aprilie, si maculatura. N-as vrea sa ingros randurile playback-ului editorial, as vrea sa scriu doar daca am ceva nou de spus. Pentru a-mi transmite micile idei si observatii, am creat impreuna cu niste prieteni un site/blog, in care aducem ceea ce e frumos, ceea ce ne intriga si ceea ce descoperim noi in itinerariile noastre. Un suport care sa dea avant celui care se pomeneste vizitandu-l. Se numeste www.doitreisi.ro
- Anul trecut, ai mai adaugat un etaj de studii la CV-ul tau profesional: cursuri de scenaristica de film si televiziune la Universitatea St. Martin din Londra. Cum a fost experienta londoneza?
- A fost o prima parte dintr-un serial care vreau sa continue. Mi-am dat seama ca sunt departe de a fi deprins mestesugul. Nu poti spune ca ai invatat nici dupa ce esti absolvent. Diferentele fata de scoala romaneasca sunt uriase, dar setea noastra de a invata ne poate propulsa rapid alaturi de ei. In zona scenariului de televiziune inca nu am intrat, asta intr-un episod urmator. Deocamdata, am intrat in contact cu oameni care au lucrat pe marea piata a filmului, am aflat o multime de lucruri trebuincioase intru evolutia profesionistului.
- De cantat, mai canti? Mai ai legatura cu grupul Quartz?
- Nu mai cant de mult cu Quartz. A fost o colaborare de cativa ani foarte prolifica, am descoperit si am experimentat multe, am reusit sa facem doua discuri simpatice, zic eu. Acum lucrez cu un compozitor talentat, George Popa. El insista sa nu ma las, ba chiar sa daram barierele ridicate de ideea ca un prezentator TV nu poate fi serios in a canta. Mai am si alti colaboratori, vom vedea daca vom putea convinge.
Soarele din curtea bunicilor
- In lumea destul de posaca a televiziunii din Romania, tu reprezinti zambetul. Ai o solaritate benefica, plina de calorii sufletesti. Sa fie, oare, un dar al marii, pe malul careia te-ai nascut?
- O eroare pulverizata aiurea, de vreun ametit de pe internet, a informat oamenii ca eu as proveni din Constanta. Mi s-a mai spus ca se stie ca-s din Craiova, ba din Braila, ba, sigur, din Brasov. Au ratat tinuturile Groenlandei. Niet, m-am nascut in Bucuresti, iar solaritatea e poate de la vacantele de vara din Ardeal, de la bunicii din Salaj. Dar marea - ca pentru multi care-si petreceau vacantele acolo - mi-a furnizat si mie amintiri valuri-valuri. De exemplu, taberele de la Navodari, Eforie Sud si Costinesti. Spectaculoase! Concediile de familie. Mi-amintesc ca odata, fiind cu ai mei la Jupiter, am construit cu tata un castel de nisip si am ramas de straja pana cand s-a facut noapte si abia daca mai distingeam care-i castelul - care-i hotelul. Nu puteam fi clintita din loc, nici cu momeli, nici cu amenintari. Era un lucru construit cu truda si creativitate, care nu se lasa de sub observatie. Sa-l distruga vreun plimbaret nocturn sau cine stie ce toana meteo... (Invers decat se intampla, de exemplu, in cazul zonei Matache.)
- Ce ingrediente cuprinde viitorul tau? Ai vreo reteta reusita, buna de imprumutat?
- Hazard 90%. Neliniste 80%. Cautare 100%. Acelasi vis de la inceput. Sa iubesc din toata inima, sa invat, sa intalnesc oameni sublimi, sa lucrez cu echipa ideala, sa fac lucruri indraznete, nemaifacute, sa fie Dumnezeu miezul intamplarilor mele. Ma straduiesc sa nu fie utopic.
"Gasesc deplasate buzele-gogosar sau un abdomen pe care sa scrii cu creta"
- Esti neschimbata de ani de zile, aceeasi adolescenta subtire si nonconformista, care transforma buletinele meteo in spectacol. Cum iti pastrezi forma fizica? Faci sport?
- Fac sport atata cat sa ma distreze si sa ma dezmorteasca. Uneori si fara sa-mi dau seama. Atunci imi place cel mai mult. Ori ca organizezi partide de baschet, ori ca te apuci sa cari vreo canapea pe scari, mi se pare varianta ideala de a tine muschii in priza, s-o faci firesc, nesilit, cu placere. Imi place sportul, ma readuce in copilarie, de care se pare ca eu sunt foarte legata. Altfel, sunt doar atenta sa am grija elementara de mine, insa nu vreau sa frizeze patologicul. Nu sunt deloc obsedata de frumusetea trupeasca. Gasesc chiar deplasate buzele-gogosar sau un abdomen pe care sa scrii cu creta.
- Nu putem sfarsi dialogul fara sa te-ntreb despre dragoste. Mai ales ca vine si primavara...
- Dragostea trambitata nu e de mine. Ma cam enerveaza inflatia de cuvinte si sarbatori care au dragostea pe frontispiciu. Prefer s-o descopar si s-o simt. Nu tin mortis sa vorbesc despre asta, nici macar nu am vreun talent eminescian de-a o spune emotionant. Ce stiu sigur e ca exista, indiferent de timpuri si de intamplari. Si asta imi place.